ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1563/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în valoare de 1.500.000 euro. Reclamanta a invocat că a fost prejudiciată de către pârât prin actele administrative emise de acesta, respectiv Certificatul de Atestare a Proprietății din anul 1994, astfel încât în perioada 1993-2011 nu s-a putut bucura de dreptul său de proprietate asupra unei suprafețe de teren înscrisă în titlul de proprietate din 26 aprilie 1993. La termenul de judecată din 18 ianuarie 2013, instanța a constatat lipsa nejustificată a părților și, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă susține că, în mod nelegal, prima instanță a dispus suspendarea judecății cauzei, în condițiile în care, printr-o cerere depusă la dosar și anexată dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru a solicitat judecarea pricinii în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Recursul este întemeiat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivul invocat de recurent și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia instanța va suspenda judecata „dacă nici una dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede și excepția: „cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă”. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că la data de 6 noiembrie 2012, reclamanta P.C. depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării, în finalul acestei cereri făcând mențiunea „rog a se judeca în lipsa mea!!!”. În aceste condiții, instanța de fond, fără a lua în considerare cererea expresă formulată de reclamantă, astfel cum îi permiteau dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc.

civ., a pronunțat în mod nelegal, suspendarea judecării cauzei, și chiar dacă nici una dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței, lipsa nu a fost „nejustificată”, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.C., împotriva încheierii de 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2014.