ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 99/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 99/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 ianuarie 2012 D.C. a contestat în instanță Decizia de recalculare a pensiei nr. 80076 din 29 ianuarie 2009 de recalculare a pensiei, decizie emisă de M.A.N. în baza Legii nr. 90/2007, precum și a Hotărârii nr. 14365 din 6 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Contestații din cadrul aceluiași minister, cererea având ca scop și întreruperea termenului de prescripției de 3 ani pentru eventuala diferență ce va rezulta din cuantumul pensiei atacate și al celei rezultate în urma judecății. Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2099 din 21 septembrie 2012, a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia nr. 232 din 11 februarie 2013 a respins recursul promovat de contestatorul D.C. împotriva sentinței tribunalului. Împotriva acestei hotărâri, D.C. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 679 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către contestator, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte și care a primit termen de judecată la data de 7 noiembrie 2013. Înalta Curte a dispus, prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2013 suspendarea judecății în baza art. 242 art. 1 pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa părților și faptul că nimeni nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La dosarul cauzei nu a fost înregistrată nicio cerere de redeschidere a judecății, cauza stând în nelucrare până la 2 decembrie 2014, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 15 ianuarie 2015. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs, de la data suspendării acestuia în data 7 noiembrie 2013. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 7 noiembrie 2014, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.
civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva Deciziei nr. 679 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva Deciziei nr. 679 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.