Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
6299/1/2010
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
4 octombrie 2010

Dosar nr. 6299/1/2010 — ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.10.2010 — plângere

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6299/1/2010 din 21 iulie 2010, S.A. Inotești a formulat plângere împotriva a două complete de nouă judecători care s-au pronunțat în Dosarele penale nr. 4937/1 și nr. 105/1. În conținutul plângerii se susține că aceasta este urmare a faptului că o altă plângere sub nr. 525 adresată de petiționară nu a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din oficiu, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 29 lit. f) C. proc. pen. respectiv faptul că membrii celor două complete de nouă judecători sunt judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție calitate în raport de care, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc.

pen., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așa fiind, urmează ca în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 222 alin. (7) C. proc. pen., plângerea de față, greșit îndreptată, să fie trimisă organului de urmărire penală competent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică.

HOTĂRĂȘTE Trimite plângerea formulată de petiționara S.A. Inotești la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.