ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2015

Deliberând asupra contestațiilor de față, constată că, prin sentința penală nr. 45/PI din 21 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 166/59/2015, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost admise cererile de extrădare formulate de autoritățile din Turcia. S-a dispus extrădarea în Turcia a numiților Z.S. și U.I., menținându-se starea de arest provizoriu a celor două persoane extrădabile, până la predarea acestora, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, constatându-se totodată că persoanele extrădabile nu au renunțat la regula specialității.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că la data de 06 februarie 2015 s-au înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, cererile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect arestarea provizorie pentru o perioadă de 39 de zile în vederea extrădării în Turcia a numiților Z.S. și U.I., întrucât față de aceștia s-au emis difuziuni de urmărire internațională pentru săvârșirea infracțiunilor de spionaj și violarea secretului corespondenței, motiv pentru care, la aceeași dată, au fost admise solicitările, dispunându-se arestarea celor doi pentru 39 de zile în vederea extrădării. În termenul prevăzut de lege, autoritățile din Turcia au înaintat cererile de extrădare și actele anexe.

La termenele din 11 martie 2015 și 20 martie 2015 s-a procedat la audierea persoanelor extrădabile care au formulat opoziție la extrădare, precum și la administrarea probatoriului încuviințat.

Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că sunt întrunite condițiile de extrădare întrucât nu s-a contestat faptul că cele două persoane arestate sunt persoanele urmărite de către statul solicitant, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, iar, acuzația ce Ie-a fost adusă constând în faptul că, în zilele de 24 noiembrie și 25 noiembrie 2011, împreună cu alte persoane, au instalat, fără drept, la reședința oficială din C. și la reședința privată din K., ale primului-ministru al Turciei, aparate de interceptare a convorbirilor, disimulate (ascunse) în prelungitoare electrice, aparate cu care l-au ascultat pe demnitar până la finalul lunii decembrie 2011, nu vizează aspecte legate de opiniile sau manifestările politice ale persoanelor extrădabile, ci se referă la o conduită specifică infracțiunilor de drept comun.

S-a mai apreciat că împrejurarea că persoana vizată de interceptarea ilegală avea o importantă funcție publică (prim - ministru) sau că discuțiile interceptate conțineau și informații „politice”, nu transformă presupusele fapte în infracțiuni politice sau conexe acestora, iar, din cuprinsul actului de sesizare (fila 75, vol. II) nu reiese că împotriva celor două persoane extrădabile ar fi fost formulată vreo acuzație întemeiată pe apartenența lor la un anumit grup social, împrejurarea că, în presa din Turcia ar fi apărut știri potrivit cărora aceștia ar fi membri ai organizației conduse de F.G., nefiind reținută ca un capăt de acuzare împotriva celor doi și nici ca element circumstanțial în cadrul celorlalte acuzații.

S-a mai constatat că procedura judiciară care îi vizează pe cei doi cetățeni turci nu a fost finalizată, instanța de judecată fiind recent sesizată prin rechizitoriu (în urma verificării actului de sesizare și a materialului probator de către un complet de judecători, care a validat actul de trimitere în judecată - fila 176, vol. l), motiv pentru care s-a apreciat că echitatea procedurii judiciare se analizează în ansamblu, în raport de modul de desfășurare a procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Referitor la riscul aplicării unor tratamente inumane sau degradante (ori tortură), s-a reținut că acest risc a fost analizat deja de către o instanță judecătorească din România, cu ocazia examinării cererilor de azil politic formulate de persoanele extrădabile, care au fost respinse de către Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin sentințele nr. 3806 și nr. 3807 din 18 martie 2015, irevocabile.

Făcând propria evaluare a materialului probator, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că „riscul” care se întrevede este cel specific procedurilor judiciare penale (posibilitatea de a fi declarat vinovat printr-o sentință judecătorească și de a suporta rigorile unei pedepse), iar, împrejurările invocate, referitoare la inconsistența materialului probator (lipsa probelor de vinovăție) nu pot fi cenzurate de instanța română în procedura extrădării, analiza probatoriului fiind de competența instanțelor din Turcia învestite cu soluționarea cauzei. Totodată, împrejurarea că în intervalul scurt de timp (4 zile) cât au fost privați de libertate în Turcia, ar fi avut condiții improprii de detenție (spațiu redus, lipsa grupului sanitar în celulă) s-a apreciat că nu constituie un argument solid pentru a putea concluziona că un asemenea tratament ar urma să le fie aplicat în continuare, în mod sistematic.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestații, în termen legal, persoanele extrădabile Z.S.

și U.I., susținând, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorii aleși la data de 25 martie 2015), cât și cu ocazia dezbaterilor, că încheierea atacată este netemeinică întrucât în cauză, sunt incidente, motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 302/2004, dat fiind faptul că infracțiunile pentru care au fost anchetați și trimiși în judecată în Turcia sunt infracțiuni politice (art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004); procedura judiciară derulată împotriva lor nu a fost echitabilă, fiind încălcat art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004); există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii pe motiv de opinii politice ori de apartenență la un anumit grup social (art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004); dacă ar fi extrădați riscă să fie supuse unor tratamente inumane și degradante (art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004), motiv pentru care se impune admiterea căilor de atac, casarea hotărârii contestate și respingerea cererilor de extrădare.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425 1 din Codul procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază contestațiile formulate de persoanele extrădabile Z.S. și U.I. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 sunt supuse extrădării din România, cu respectarea dispozițiilor legale, persoanele care sunt urmărite penal sau trimise în judecată, condiții care Înalta Curte reține că sunt îndeplinite și față de cei doi contestatori. Astfel, Înalta Curte constată că persoanele extrădabile Z.S. și U.I.

au fost trimise în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni, așa cum rezultă din cererile de extrădare formulate de autoritățile turce (filele 58-59, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și filele 100-101, Dosar nr. 167/59/2015, vol. l), din rechizitoriu (filele 417-480, Dosar nr. 166/59/2015, vol. ll) și se află pe teritoriul României, fiind depistate în punctul de trecere a frontierei Nădlac, potrivit proceselor verbale de depistare încheiate la data de 5 februarie 2015 de către ofițerul de poliție din cadrul M.A.I.

(fila 19, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 19, Dosarul nr. 167/59/2015, vol. l). Totodată, acestea nu fac parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare și prevăzute de art. 19 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu sunt cetățeni români, solicitanți de azil sau beneficiari ai statului de refugiat ori al protecției subsidiare, nu se bucură în România de imunitate de jurisdicție și nici nu au fost citate în vederea audierii în fața unei autorități judiciare române.

În plus, acuzațiile care le sunt aduse au ca obiect săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, așa cum rezultă din cererile de extrădare, cât și din rechizitoriul, iar în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina celor doi contestatori au corespondent și în legislația penală română, acestea nu sunt infracțiuni politice, militare sau fiscale, și nici nu sunt incidente cauzele care înlătură răspunderea penală, prevăzute de art. 30, 33, 34, 35 din Legea nr. 302/2004, aspecte ce rezultă din înscrisurile atașate cererii de extrădare, însoțite de traducerile în limba română (fila 62, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l si fila 104 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l). Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și cerințele legate de gravitatea pedepsei prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de care sunt acuzate persoanele extrădabile fiind cuprinse între 15 și 20 ani închisoare; astfel este respectată și reglementarea din art. 27 din Legea nr. 302/2004 care interzice pedeapsa capitală, împrejurări dovedite tot de înscrisurile atașate cererii de extrădare, însoțite de traducerile în limba română (fila 66, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 107 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l),

dar și condiția privind amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei (art. 28 din Legea nr. 302/2004), întrucât recent s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor extrădabile, fiind fixat termen la data de 4 martie 2015, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre judecătorească prin care să se soluționeze fondul cauzei (fila 61, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 103 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l). Cererea de extrădare a fost formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, fiind însoțită de documentele justificative, dar și acordarea de garanții în cazul judecării în lipsă, așa cum o cer dispozițiile art. 36 din Legea nr. 302/2004 (filele 60-68, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l si filele 102-111 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l). Totodată, persoanele extrădabile nu au formulat în cauză opoziție la extrădare întemeiată pe dispozițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare”, ci, dimpotrivă, nu și-au contestat în niciun moment identitatea: nici cu ocazia identificării (procesele verbale de identificare încheiate la data de 5 februarie 2015 nr. 1134/11/5/2015, fila 8 Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și nr. 1136/11/5/2015, fila 5 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l),

nici în declarația dată în fața reprezentantului Ministerului Public (fila 7 Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 4 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l) și nici în declarația dată în fața primei instanțe cu ocazia examinării propunerii de arestare provizorie în vederea extrădării (fila 34 Dosar nr. 166/59/2015,vol. l și fila 34 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l). Actele si lucrările dosarului nu evidențiază niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Înalta Curte apreciază că declarațiile persoanelor extrădabile nu sunt de natură să conducă la concluzia că începerea urmăririi penale s-ar fi dispus în mod nejustificat, discreționar sau fără temei legal, ori că nu le-au fost respectate garanțiile minime procedurale cu ocazia cercetării, în condițiile în care au beneficiat de serviciile unui avocat ales, atât pe perioada reținerii, în iunie 2014, cât și ulterior, când au fost eliberați sub control judiciar, fiind lăsați în stare de libertate. Cu toate acestea, persoanele extrădabile nu au rămas în Turcia pentru a-și demonstra nevinovăția, preferând să părăsească teritoriul acestui stat, împrejurarea care a fost posibilă datorită soluțiilor favorabile date sub aspectul măsurilor preventive privative de libertate.

Până în prezent aceștia au beneficiat de dreptul la asistență juridică, fiind reprezentați de un avocat, chiar și în lipsă, iar rechizitoriul și celelalte acte procesuale din cadrul anchetei le-au fost aduse la cunoștință, astfel încât, Înalta Curte constată că există suficiente elemente pentru a prezuma că persoanele extrădabile au beneficiat și beneficiază de un proces echitabil și corect în Turcia. Mai mult decât atât, autoritățile turce le-au respectat drepturile procesuale, în condițiile în care contestatorii au avut posibilitatea să se adreseze si forurilor internaționale pentru a-si demonstra nevinovăția (Consiliului Europei - Comitetul European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante).

Pe de altă parte, echitatea unei proceduri judiciare se analizează în ansamblul său și cuprinde atât faza de urmărire penală, cât și cea de judecată, or în speță, instanța de judecată a fost recent sesizată prin rechizitoriu (în urma verificării actului de sesizare și a materialului probator de către un complet de judecători, care a validat actul de trimitere în judecată - fila 176, vol. l), astfel încât este prematur a se vorbi de o încălcare a dreptului la un proces consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale întrucât procedura judiciară nu a fost finalizată, fiind chiar într-o fază incipientă.

Deși apărarea a invocat că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii pe motiv de opinii politice ori de apartenență la un anumit grup social și ca atare este incident motivul obligatoriu prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține că prin sintagma „motive serioase” trebuie să se înțeleagă nu doar simpla existență a unei stări de spirit a celui în cauză, ci o situație obiectivă pe care se bazează aceasta. Ca atare declarațiile persoanelor extrădabile nu pot fi analizate în abstract, ci raportat la condițiile existente în Republica Turcia, astfel încât temerea contestatorilor exprimată în propriile declarații poate fi considerată un „motiv serios” doar dacă s-ar putea stabili, într-o măsură rezonabilă că extrădarea lor este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii pe motive de opinii politice ori de apartenență la un anumit grup social.

Susținerile lor în acest sens nu pot fi primite întrucât la data comiterii infracțiunilor, nu erau membrii vreunui partid politic sau ai unei grupări politice interzise, iar, în acuzațiile aduse, nu se retine ca element circumstanțial această împrejurare, și nici nu sunt acuzați că ar fi făcut parte dintr-o astfel de organizație, așa cum rezultă din rechizitoriu, în cuprinsul căruia se menționează doar că în mass-media s-a vehiculat apartenența acestora la o anumită grupare, fapt neconfirmat de aceștia. Lipsa dovezilor în susținerea privind riscul de a fi supuși unor tratamente inumane și degradante în caz de extrădare (art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004), rezultă din considerentele Sentințelor civile nr. 3806 din 18 martie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4266/325/29015 și nr. 3807 din 18 martie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4267/325/29015 ale Judecătoriei Timișoara, prin care au fost respinse plângerile formulate de petenții U.I.

și Z.S. împotriva hotărârilor emise de Inspectoratul general pentru imigrări, hotărâri prin care au fost respinse cererile de acordare a statului de refugiat și nu li s-a acordat protecție subsidiară în temeiul art. 75 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. e) din Legea nr. 122/2006. De altfel, se constată că nu a fost prezentat nici un element circumstanțial din care să rezulte existența unui risc serios și prezent ca persoanele extrădabile să fie supuse la tortură, tratamente inumane sau degradante în cazul întoarcerii lor în țara de origine.

În acest sens sunt relevante declarațiile persoanei extrădabile U.I., din cadrul interviului pentru procedura de azil, potrivit cărora a stat singur în celulă și a dormit normal, două trei zile nu a fost vizitat, după care avocatul său i-a reprezentat interesele, dar și manifestările sale exterioare între momentul părăsirii țării de origine până în cel al reținerii, din care nu rezultă existența unei reale temeri de persecuție, în condițiile în care a petrecut aproximativ 40 de zile în Georgia pentru a se relaxa și pentru a-și căuta un loc de muncă, apoi a plecat în Serbia pentru a obține pașaport pentru copii săi, de unde a plecat având informații că ar putea fi arestat, a trecut prin Ungaria după care a venit în România unde a stat 48 de ore, încercând apoi să părăsească teritoriul României cu destinația Germania.

Și față de persoana extrădabilă Z.S., actele și lucrările dosarului probează că aceasta a declarat că a plecat în Georgia pentru a scăpa de stresul presiunilor politice, pentru a se relaxa și pentru a-și găsi de lucru, iar, ulterior, a recunoscut că a părăsit țara de origine pentru a nu fi arestat. Într-adevăr, înalta Curte constată că riscul care există pentru ambii contestatori, este acela că vor fi supuși unei proceduri penale, împrejurare ce nu reprezintă un risc că vor fi supuși la tratamente inumane sau degradante, iar, o eventuală condamnare a lor, în cazul în care ar fi găsiți vinovați pentru acuzațiile aduse, nu poate fi asimilată unui act de tortură sau vreunui tratament inuman ori degradant, în condițiile în care aceasta este prevăzută expres de legislația turcă.

Nu pot fi primite nici susținerile contestatorilor în sensul că pe durata celor 4 zile de detenție ar fi fost supuși unor tratamente inumane sub forma privării de somn și a unei alimentații necorespunzătoare, că familiile lor ar fi fost amenințate sau că li s-ar fi interzis părăsirea teritoriului țării, în condițiile în care aceste aspecte nu au putut fi dovedite, simple afirmații ale acestora nefundamentate pe probe neputând fi luate în considerare. Mai mult decât atât, din actele dosarului mai rezultă că persoanele extrădabile au formulat sesizări și reclamații atât la Comitetul împotriva Torturii din cadrul Consiliului Europei, cât și pe lângă mai multe autorități naționale abilitate să evalueze și să se pronunțe cu privire la aceste solicitări.

Având în vedere motivele care au stat la baza părăsirii Turciei - teama contestatorilor fată de autoritățile turce, care, conform declarațiilor lor vor să îi acuze pe nedrept pentru fapte pe care nu le-au comis, dar și la faptul că aceștia nu au precizat nici un act discriminatoriu suferit, înalta Curte apreciază că persoanele extrădabile nu riscă să fie supuse la tratamente inumane sau degradante, astfel încât nu este incident nici motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, privind o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal, deși nu a fost invocat de apărare, este analizat din oficiu de Înalta Curte, care constată că nu este incident, întrucât din cererile de extrădare (filele 102-111, Dosar nr. 167/59/2015, vol. l și filele 60-68, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l) nu rezultă că Tribunalul Pedepse Grele nr. 7 din Ankara reprezintă un tribunal extraordinar în sensul precizat de dispozițiile legale menționate.

De asemenea, în mod corect, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că infracțiunile pentru care sunt cercetate persoanele extrădabile sunt infracțiuni de drept comun. Astfel, în cuprinsul cererii de extrădare, s-a reținut că numiții Z.S. și U.I. sunt urmăriți în vederea judecării de către autoritățile turcești într-un dosar penal, acuzațiile constând în aceea că în zilele de 24 noiembrie și 25 noiembrie 2011, împreună cu alte persoane cercetate în cauză, au instalat fără drept, la reședința oficială din Cankaya și la reședința privată din Kecioren, ale primului-ministru al Turciei, aparate de interceptare a convorbirilor, disimulate (ascunse) în prelungitoare electrice, aparate cu care l-au ascultat pe demnitarul menționat până la finalul lunii decembrie 2011. Totodată, analizând actele și lucrările dosarului rezultă că, la data comiterii infracțiunilor, contestatorii nu erau membrii vreunui partid politic, ci erau funcționari de stat, Z.S.

lucrând ca polițist în perioada 1998 - iunie 2014, ultima funcție fiind cea de Director Adjunct în cadrul Departamentului Suport Tehnic, unde se ocupa cu „partea de suport de achiziții”, iar U.I. lucrând ca polițist în perioada 1999 - iunie 2014, ultima funcție fiind aceea de șofer la Departamentul de Securitate si Informație a Poliției, unde se ocupa cu transportul dispozitivelor necesare efectuării verificărilor. În cererea de extrădare se arată că infracțiunile pentru care sunt cercetate persoanele extrădabile sunt infracțiunile de procurare de informații politice sau militare confidențiale în scop de spionaj, încălcarea confidențialității de comunicare, înregistrarea convorbirilor non-publice dintre persoane, indicându-se textele de lege aplicabile în care se încadrează, respectiv art. 328 1 , art. 132 1 și art. 133 1 C. pen.

al Republicii Turcia (Legea nr. 5237). În aceleași cereri de extrădare se mai precizează că infracțiunile pentru care sunt cercetate persoanele extrădabile nu sunt infracțiuni politice sau militare, dar și că aceștia nu erau membrii vreunui partid politic. Deși denumirea marginală a art. 328 1 teza I C. pen.

al Republicii Turcia este de „Spionaj politic”, nu se poate reține natura politică a acesteia întrucât din conținutul tezei I a dispozițiilor menționate (regăsite în cuprinsul cererii de extrădare) rezultă că este vorba de furnizarea de date confidențiale din punct de vedere al securității statului, fiind deci o infracțiune contra securității statului, coroborat și cu faptul că persoanele extrădabile aveau atribuții în domeniul securității statului, lucrând la Departamentului Suport Tehnic/ Departamentul de Securitate și Informație a Poliției; o eventuală infracțiune de natură politică ar putea fi prevăzută în teza a II-a a textului legal, potrivit căruia” persoana care furnizează date confidențiale din punct de vedere politic sau militar se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani”.

Pe de altă parte, în doctrină nu există o definiție pozitivă, general acceptabilă, privind noțiunea de infracțiune politică, împrejurare care a determinat legiuitorul să stabilească acele fapte care nu pot intra în sfera infracțiunilor politice în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în care, printre altele, la litera a) se prevede că nu este considerată infracțiune de natură politică atentatul la viața unui șef de stat, situație în care, înalta Curte apreciază că se încadrează și acuzațiile aduse celor doi contestatori întrucât interceptarea ilegală a unei persoane ce deține o importantă funcție publică reprezintă o imixtiune, un atentat la viața privată a acestuia, cu atât mai mult cu cât textul menționat se referă la un șef de stat, iar în speță este vorba de premier, un demnitar de un rang inferior.

De asemenea, Înalta Curte constată că, deși la fila 75 alineatul 1 din rechizitoriu (vol. II) se face vorbire despre articolele apărute în presa din Turcia, în cuprinsul cărora se menționează că persoanele extrădabile ar face parte din gruparea politică condusă de F.G., din împrejurările faptice reținute de organele judiciare rezultă că aceștia nu sunt cercetați pentru faptul că ar aparține unei astfel de organizații, nefiind reținută această împrejurare nici ca element circumstanțial în cadrul celorlalte acuzații sau că vizează aspecte legate de opiniile ori manifestările lor politice, ci se referă la o conduită specifică infracțiunilor de drept comun.

De altfel, nu se poate reține că infracțiunile de care sunt acuzate persoanele extrădabile sunt infracțiuni politice sau conexe acestora, chiar în condițiile în care persoana vizată de interceptarea ilegală avea o importantă funcție publică (prim - ministru) sau că discuțiile interceptate conțineau și informații „politice”, în raport și de definiția dată de legea specială acestei noțiuni. Prin urmare infracțiunile reținute în sarcina persoanelor extrădabile nu sunt infracțiuni politice și nici infracțiuni conexe unor infracțiuni politice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004. Față de natura infracțiunilor de care sunt acuzate persoanele extrădabile, se constată că nu este incident nici motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

Analizând din oficiu motivele opționale de refuz al extrădării, reglementate de art. 22 din Legea nr. 302/2004, înalta Curte nu le poate reține întrucât faptele pentru care s-a solicitat extrădarea nu fac obiectul unui proces penal în curs și nici nu pot face obiectul unui proces penal în România, iar predarea nu este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru contestatori, din cauza vârstei sau stării de sănătate, având în vedere că aceștia sunt persoane tinere (40, respectiv 42 ani) și nu au susținut că suferă de vreo afecțiune medicală.

În ceea ce privește susținerile persoanelor extrădabile în sensul că sunt acuzați pe nedrept pentru fapte pe care nu le-au săvârșit sau că la dosarul cauzei din Turcia nu există probe de vinovăție, înalta Curte apreciază că aceste aspecte nu pot fi verificate în procedura extrădării, întrucât instanța română nu este chemată să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi și trimiterii în judecată pentru care autoritatea străină solicită extrădarea și nici asupra oportunității extrădării, competența aparținând doar instanțelor din Turcia învestite cu soluționarea cauzei. În consecință, având în vedere toate considerentele anterior expuse și constatând că judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate contestațiile formulate de persoanele extrădabile Z.S. și U.I. împotriva sentinței penale nr. 45/PI din 21 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii persoane extrădabile vor fi obligați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, contestațiile declarate de persoanele extrădabile Z.S. și U.I. împotriva sentinței penale nr. 45/PI din 21 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă contestatorii persoane extrădabile la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 80 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 martie 2015.