ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra contestațiilor de

față, constată că, prin sentința penală nr. 45/PI din 21 martie 2015 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 166/59/2015, în baza

art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și

completările ulterioare, au fost admise cererile de extrădare formulate de

autoritățile din Turcia.

S-a dispus extrădarea în Turcia a

numiților Z.S. și U.I., menținându-se starea de arest provizoriu a celor două

persoane extrădabile, până la predarea acestora, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004,

constatându-se totodată că persoanele extrădabile nu au renunțat la regula

specialității.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de

drepturi și libertăți a reținut că la data de 06 februarie 2015 s-au

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, cererile Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect arestarea provizorie pentru o

perioadă de 39 de zile în vederea extrădării în Turcia a numiților Z.S. și U.I.,

întrucât față de aceștia s-au emis difuziuni de urmărire internațională pentru

săvârșirea infracțiunilor de spionaj și violarea secretului corespondenței,

motiv pentru care, la aceeași dată, au fost admise solicitările, dispunându-se

arestarea celor doi pentru 39 de zile în vederea extrădării.

În termenul prevăzut de lege,

autoritățile din Turcia au înaintat cererile de extrădare și actele anexe.

La termenele din 11 martie 2015 și 20

martie 2015 s-a procedat la audierea persoanelor extrădabile care au formulat

opoziție la extrădare, precum și la administrarea probatoriului încuviințat.

Judecătorul de drepturi și libertăți a

apreciat că sunt întrunite condițiile de extrădare întrucât nu s-a contestat

faptul că cele două persoane arestate sunt persoanele urmărite de către statul

solicitant, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, iar, acuzația ce

Ie-a fost adusă constând în faptul că, în zilele de 24 noiembrie și 25

noiembrie 2011, împreună cu alte persoane, au instalat, fără drept, la

reședința oficială din C. și la reședința privată din K., ale primului-ministru

al Turciei, aparate de interceptare a convorbirilor, disimulate (ascunse) în

prelungitoare electrice, aparate cu care l-au ascultat pe demnitar până la

finalul lunii decembrie 2011, nu vizează aspecte legate de opiniile sau

manifestările politice ale persoanelor extrădabile, ci se referă la o conduită

specifică infracțiunilor de drept comun.

S-a mai apreciat că împrejurarea că

persoana vizată de interceptarea ilegală avea o importantă funcție publică

(prim - ministru) sau că discuțiile interceptate conțineau și informații „politice”,

nu transformă presupusele fapte în infracțiuni politice sau conexe acestora,

iar, din cuprinsul actului de sesizare (fila 75, vol. II) nu reiese că

împotriva celor două persoane extrădabile ar fi fost formulată vreo acuzație

întemeiată pe apartenența lor la un anumit grup social, împrejurarea că, în

presa din Turcia ar fi apărut știri potrivit cărora aceștia ar fi membri ai

organizației conduse de F.G., nefiind reținută ca un capăt de acuzare împotriva

celor doi și nici ca element circumstanțial în cadrul celorlalte acuzații.

S-a mai constatat că procedura

judiciară care îi vizează pe cei doi cetățeni turci nu a fost finalizată,

instanța de judecată fiind recent sesizată prin rechizitoriu (în urma

verificării actului de sesizare și a materialului probator de către un complet

de judecători, care a validat actul de trimitere în judecată - fila 176, vol. l),

motiv pentru care s-a apreciat că echitatea procedurii judiciare se analizează

în ansamblu, în raport de modul de desfășurare a procesului penal atât în faza

de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Referitor la riscul aplicării unor

tratamente inumane sau degradante (ori tortură), s-a reținut că acest risc a

fost analizat deja de către o instanță judecătorească din România, cu ocazia

examinării cererilor de azil politic formulate de persoanele extrădabile, care

au fost respinse de către Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin

sentințele nr. 3806 și nr. 3807 din 18 martie 2015, irevocabile.

Făcând propria evaluare a materialului

probator, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că „riscul” care se

întrevede este cel specific procedurilor judiciare penale (posibilitatea de a

fi declarat vinovat printr-o sentință judecătorească și de a suporta rigorile

unei pedepse), iar, împrejurările invocate, referitoare la inconsistența materialului

probator (lipsa probelor de vinovăție) nu pot fi cenzurate de instanța română

în procedura extrădării, analiza probatoriului fiind de competența instanțelor

din Turcia învestite cu soluționarea cauzei. Totodată, împrejurarea că în

intervalul scurt de timp (4 zile) cât au fost privați de libertate în Turcia,

ar fi avut condiții improprii de detenție (spațiu redus, lipsa grupului sanitar

în celulă) s-a apreciat că nu constituie un argument solid pentru a putea

concluziona că un asemenea tratament ar urma să le fie aplicat în continuare,

în mod sistematic.

Împotriva acestei încheieri au

formulat contestații, în termen legal, persoanele extrădabile Z.S. și U.I.,

susținând, atât în cuprinsul motivelor

scrise (depuse la dosar prin apărătorii aleși la data de 25 martie 2015), cât

și cu ocazia dezbaterilor, că încheierea atacată este netemeinică întrucât în

cauză, sunt incidente, motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de

dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 302/2004,

dat fiind faptul că infracțiunile pentru care au fost anchetați și trimiși în

judecată în Turcia sunt infracțiuni politice (art. 21 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 302/2004); procedura judiciară derulată împotriva lor nu a fost

echitabilă, fiind încălcat art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale (art. 21 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 302/2004); există motive serioase să se creadă că extrădarea este

solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii pe motiv de opinii politice ori

de apartenență la un anumit grup social (art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

302/2004); dacă ar fi extrădați riscă să fie supuse unor tratamente inumane și

degradante (art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004), motiv pentru

care se impune admiterea căilor de atac, casarea hotărârii contestate și

respingerea cererilor de extrădare.

Înalta Curte,

verificând cauza atât sub aspectul

criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425

1

din Codul

procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază

contestațiile formulate de persoanele extrădabile Z.S. și U.I. ca fiind

nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004

sunt supuse extrădării din România, cu respectarea dispozițiilor legale,

persoanele care sunt urmărite penal sau trimise în judecată, condiții care Înalta

Curte reține că sunt îndeplinite și față de cei doi contestatori.

Astfel, Înalta Curte constată că

persoanele extrădabile Z.S. și U.I. au fost trimise în judecată pentru

săvârșirea unor infracțiuni, așa cum rezultă din cererile de extrădare

formulate de autoritățile turce (filele 58-59, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și

filele 100-101, Dosar nr. 167/59/2015, vol. l), din rechizitoriu (filele

417-480, Dosar nr. 166/59/2015, vol. ll) și se află pe teritoriul României,

fiind depistate în punctul de trecere a frontierei Nădlac, potrivit proceselor

verbale de depistare încheiate la data de 5 februarie 2015 de către ofițerul de

poliție din cadrul M.A.I. (fila 19, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 19, Dosarul

nr. 167/59/2015, vol. l).

Totodată, acestea nu fac parte din

categoria persoanelor exceptate de la extrădare și prevăzute de art. 19 din

Legea nr. 302/2004, întrucât nu sunt cetățeni români, solicitanți de azil sau

beneficiari ai statului de refugiat ori al protecției subsidiare, nu se bucură

în România de imunitate de jurisdicție și nici nu au fost citate în vederea

audierii în fața unei autorități judiciare române.

În plus, acuzațiile care le sunt aduse

au ca obiect săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, așa

cum rezultă din cererile de extrădare, cât și din rechizitoriul, iar în

conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 302/2004, faptele reținute

în sarcina celor doi contestatori au corespondent și în legislația penală

română, acestea nu sunt infracțiuni politice, militare sau fiscale, și nici nu

sunt incidente cauzele care înlătură răspunderea penală, prevăzute de art. 30,

33, 34, 35 din Legea nr. 302/2004, aspecte ce rezultă din înscrisurile atașate

cererii de extrădare, însoțite de traducerile în limba română (fila 62, Dosar nr.

166/59/2015, vol. l si fila 104 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l).

Înalta Curte constată că sunt

îndeplinite și cerințele legate de gravitatea pedepsei prevăzută de art. 26 din

Legea nr. 302/2004, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de care sunt

acuzate persoanele extrădabile fiind cuprinse între 15 și 20 ani închisoare;

astfel este respectată și reglementarea din art. 27 din Legea nr. 302/2004 care

interzice pedeapsa capitală, împrejurări dovedite tot de înscrisurile atașate

cererii de extrădare, însoțite de traducerile în limba română (fila 66, Dosar nr.

166/59/2015, vol. l și fila 107 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l), dar și condiția

privind amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei (art. 28

din Legea nr. 302/2004), întrucât recent s-a dispus trimiterea în judecată a

persoanelor extrădabile, fiind fixat termen la data de 4 martie 2015, nefiind

pronunțată până la acest moment o hotărâre judecătorească prin care să se

soluționeze fondul cauzei (fila 61, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 103 Dosar

nr. 167/59/2015, vol. l).

Cererea de extrădare a fost formulată

în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, fiind însoțită de

documentele justificative, dar și acordarea de garanții în cazul judecării în

lipsă, așa cum o cer dispozițiile art. 36 din Legea nr. 302/2004 (filele 60-68,

Dosar nr. 166/59/2015, vol. l si filele 102-111 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l).

Totodată, persoanele extrădabile nu au

formulat în cauză opoziție la extrădare întemeiată pe dispozițiile art. 49 din

Legea nr. 302/2004, potrivit cărora „opoziția nu poate fi întemeiată decât pe

faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite

condițiile pentru extrădare”, ci, dimpotrivă, nu și-au contestat în niciun

moment identitatea: nici cu ocazia identificării (procesele verbale de

identificare încheiate la data de 5 februarie 2015 nr. 1134/11/5/2015, fila 8 Dosar

nr. 166/59/2015, vol. l și nr. 1136/11/5/2015, fila 5 Dosar nr. 167/59/2015,

vol. l), nici în declarația dată în fața reprezentantului Ministerului Public

(fila 7 Dosar nr. 166/59/2015, vol. l și fila 4 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l)

și nici în declarația dată în fața primei instanțe cu ocazia examinării

propunerii de arestare provizorie în vederea extrădării (fila 34 Dosar nr. 166/59/2015,vol.

l și fila 34 Dosar nr. 167/59/2015, vol. l).

Actele si lucrările dosarului nu

evidențiază niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării,

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Înalta Curte apreciază că

declarațiile persoanelor extrădabile nu sunt de natură să conducă la concluzia

că începerea urmăririi penale s-ar fi dispus în mod nejustificat, discreționar

sau fără temei legal, ori că nu le-au fost respectate garanțiile minime

procedurale cu ocazia cercetării, în condițiile în care au beneficiat de

serviciile unui avocat ales, atât pe perioada reținerii, în iunie 2014, cât și

ulterior, când au fost eliberați sub control judiciar, fiind lăsați în stare de

libertate. Cu toate acestea, persoanele extrădabile nu au rămas în Turcia

pentru a-și demonstra nevinovăția, preferând să părăsească teritoriul acestui

stat, împrejurarea care a fost posibilă datorită soluțiilor favorabile date sub

aspectul măsurilor preventive privative de libertate.

Până în prezent aceștia au beneficiat

de dreptul la asistență juridică, fiind reprezentați de un avocat, chiar și în

lipsă, iar rechizitoriul și celelalte acte procesuale din cadrul anchetei le-au

fost aduse la cunoștință, astfel încât, Înalta Curte constată că există

suficiente elemente pentru a prezuma că persoanele extrădabile au beneficiat și

beneficiază de un proces echitabil și corect în Turcia.

Mai mult decât atât, autoritățile

turce le-au respectat drepturile procesuale, în condițiile în care

contestatorii au avut posibilitatea să se adreseze si forurilor internaționale

pentru a-si demonstra nevinovăția (Consiliului Europei - Comitetul European

pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau

degradante).

Pe de altă parte, echitatea unei

proceduri judiciare se analizează în ansamblul său și cuprinde atât faza de

urmărire penală, cât și cea de judecată, or în speță, instanța de judecată a

fost recent sesizată prin rechizitoriu (în urma verificării actului de sesizare

și a materialului probator de către un complet de judecători, care a validat

actul de trimitere în judecată - fila 176, vol. l), astfel încât este prematur

a se vorbi de o încălcare a dreptului la un proces consacrat de art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

întrucât procedura judiciară nu a fost finalizată, fiind chiar într-o fază

incipientă.

Deși apărarea a invocat că extrădarea

este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii pe motiv de opinii politice

ori de apartenență la un anumit grup social și ca atare este incident motivul

obligatoriu prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta

Curte reține că prin sintagma „motive serioase” trebuie să se înțeleagă nu doar

simpla existență a unei stări de spirit a celui în cauză, ci o situație

obiectivă pe care se bazează aceasta. Ca atare declarațiile persoanelor extrădabile

nu pot fi analizate în abstract, ci raportat la condițiile existente în

Republica Turcia, astfel încât temerea contestatorilor exprimată în propriile

declarații poate fi considerată un „motiv serios” doar dacă s-ar putea stabili,

într-o măsură rezonabilă că extrădarea lor este solicitată în scopul urmăririi

sau pedepsirii pe motive de opinii politice ori de apartenență la un anumit

grup social.

Susținerile lor în acest sens nu pot

fi primite întrucât la data comiterii infracțiunilor, nu erau membrii vreunui

partid politic sau ai unei grupări politice interzise, iar, în acuzațiile

aduse, nu se retine ca element circumstanțial această împrejurare, și nici nu

sunt acuzați că ar fi făcut parte dintr-o astfel de organizație, așa cum

rezultă din rechizitoriu, în cuprinsul căruia se menționează doar că în

mass-media s-a vehiculat apartenența acestora la o anumită grupare, fapt

neconfirmat de aceștia.

Lipsa dovezilor în susținerea privind

riscul de a fi supuși unor tratamente inumane și degradante în caz de extrădare

(art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004), rezultă din considerentele Sentințelor

civile nr. 3806 din 18 martie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4266/325/29015 și nr.

3807 din 18 martie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 4267/325/29015 ale

Judecătoriei Timișoara, prin care au fost respinse plângerile formulate de

petenții U.I. și Z.S. împotriva hotărârilor emise de Inspectoratul general

pentru imigrări, hotărâri prin care au fost respinse cererile de acordare a

statului de refugiat și nu li s-a acordat protecție subsidiară în temeiul art. 75

alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. e)

din Legea nr. 122/2006.

De altfel, se constată că nu a fost

prezentat nici un element circumstanțial din care să rezulte existența unui

risc serios și prezent ca persoanele extrădabile să fie supuse la tortură,

tratamente inumane sau degradante în cazul întoarcerii lor în țara de origine.

În acest sens sunt relevante

declarațiile persoanei extrădabile U.I., din cadrul interviului pentru

procedura de azil, potrivit cărora a stat singur în celulă și a dormit normal,

două trei zile nu a fost vizitat, după care avocatul său i-a reprezentat

interesele, dar și manifestările sale exterioare între momentul părăsirii țării

de origine până în cel al reținerii, din care nu rezultă existența unei reale

temeri de persecuție, în condițiile în care a petrecut aproximativ 40 de zile

în Georgia pentru a se relaxa și pentru a-și căuta un loc de muncă, apoi a

plecat în Serbia pentru a obține pașaport pentru copii săi, de unde a plecat

având informații că ar putea fi arestat, a trecut prin Ungaria după care a

venit în România unde a stat 48 de ore, încercând apoi să părăsească teritoriul

României cu destinația Germania.

Și față de persoana extrădabilă Z.S.,

actele și lucrările dosarului probează că aceasta a declarat că a plecat în

Georgia pentru a scăpa de stresul presiunilor politice, pentru a se relaxa și

pentru a-și găsi de lucru, iar, ulterior, a recunoscut că a părăsit țara de

origine pentru a nu fi arestat.

Într-adevăr, înalta Curte constată că

riscul care există pentru ambii contestatori, este acela că vor fi supuși unei

proceduri penale, împrejurare ce nu reprezintă un risc că vor fi supuși la

tratamente inumane sau degradante, iar, o eventuală condamnare a lor, în cazul

în care ar fi găsiți vinovați pentru acuzațiile aduse, nu poate fi asimilată

unui act de tortură sau vreunui tratament inuman ori degradant, în condițiile

în care aceasta este prevăzută expres de legislația turcă.

Nu pot fi primite nici susținerile

contestatorilor în sensul că pe durata celor 4 zile de detenție ar fi fost

supuși unor tratamente inumane sub forma privării de somn și a unei alimentații

necorespunzătoare, că familiile lor ar fi fost amenințate sau că li s-ar fi

interzis părăsirea teritoriului țării, în condițiile în care aceste aspecte nu

au putut fi dovedite, simple afirmații ale acestora nefundamentate pe probe

neputând fi luate în considerare. Mai mult decât atât, din actele dosarului mai

rezultă că persoanele extrădabile au formulat sesizări și reclamații atât la

Comitetul împotriva Torturii din cadrul Consiliului Europei, cât și pe lângă

mai multe autorități naționale abilitate să evalueze și să se pronunțe cu

privire la aceste solicitări.

Având în vedere motivele care au stat

la baza părăsirii Turciei - teama contestatorilor fată de autoritățile turce,

care, conform declarațiilor lor vor să îi acuze pe nedrept pentru fapte pe care

nu le-au comis, dar și la faptul că aceștia nu au precizat nici un act

discriminatoriu suferit, înalta Curte apreciază că persoanele extrădabile nu

riscă să fie supuse la tratamente inumane sau degradante, astfel încât nu este

incident nici motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Motivul obligatoriu de refuz al

extrădării prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004,

privind o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele

constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea executării

unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal, deși nu a fost invocat de

apărare, este analizat din oficiu de Înalta Curte, care constată că nu este

incident, întrucât din cererile de extrădare (filele 102-111, Dosar nr. 167/59/2015,

vol. l și filele 60-68, Dosar nr. 166/59/2015, vol. l) nu rezultă că Tribunalul

Pedepse Grele nr. 7 din Ankara reprezintă un tribunal extraordinar în sensul

precizat de dispozițiile legale menționate.

De asemenea, în mod corect,

judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că infracțiunile pentru care

sunt cercetate persoanele extrădabile sunt infracțiuni de drept comun.

Astfel, în cuprinsul cererii de

extrădare, s-a reținut că numiții Z.S. și U.I. sunt urmăriți în vederea

judecării de către autoritățile turcești într-un dosar penal, acuzațiile

constând în aceea că în zilele de 24 noiembrie și 25 noiembrie 2011, împreună

cu alte persoane cercetate în cauză, au instalat fără drept, la reședința

oficială din Cankaya și la reședința privată din Kecioren, ale primului-ministru

al Turciei, aparate de interceptare a convorbirilor, disimulate (ascunse) în

prelungitoare electrice, aparate cu care l-au ascultat pe demnitarul menționat

până la finalul lunii decembrie 2011.

Totodată, analizând actele și

lucrările dosarului rezultă că, la data comiterii infracțiunilor, contestatorii

nu erau membrii vreunui partid politic, ci erau funcționari de stat, Z.S.

lucrând ca polițist în perioada 1998 - iunie 2014, ultima funcție fiind cea de

Director Adjunct în cadrul Departamentului Suport Tehnic, unde se ocupa cu „partea

de suport de achiziții”, iar U.I. lucrând ca polițist în perioada 1999 - iunie

2014, ultima funcție fiind aceea de șofer la Departamentul de Securitate si

Informație a Poliției, unde se ocupa cu transportul dispozitivelor necesare

efectuării verificărilor.

În cererea de extrădare se arată că

infracțiunile pentru care sunt cercetate persoanele extrădabile sunt

infracțiunile de procurare de informații politice sau militare confidențiale în

scop de spionaj, încălcarea confidențialității de comunicare, înregistrarea

convorbirilor non-publice dintre persoane, indicându-se textele de lege

aplicabile în care se încadrează, respectiv art. 328

1

, art. 132

1

și art. 133

1

C. pen. al Republicii Turcia (Legea nr. 5237).

În aceleași cereri de extrădare se mai

precizează că infracțiunile pentru care sunt cercetate persoanele extrădabile

nu sunt infracțiuni politice sau militare, dar și că aceștia nu erau membrii

vreunui partid politic.

Deși denumirea marginală a art. 328

1

teza I C. pen. al Republicii Turcia este de „Spionaj politic”, nu se poate

reține natura politică a acesteia întrucât din conținutul tezei I a

dispozițiilor menționate (regăsite în cuprinsul cererii de extrădare) rezultă

că este vorba de furnizarea de date confidențiale din punct de vedere al

securității statului, fiind deci o infracțiune contra securității statului,

coroborat și cu faptul că persoanele extrădabile aveau atribuții în domeniul

securității statului, lucrând la Departamentului Suport Tehnic/ Departamentul

de Securitate și Informație a Poliției; o eventuală infracțiune de natură

politică ar putea fi prevăzută în teza a II-a a textului legal, potrivit căruia”

persoana care furnizează date confidențiale din punct de vedere politic sau

militar se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani”.

Pe de altă parte, în doctrină nu

există o definiție pozitivă, general acceptabilă, privind noțiunea de

infracțiune politică, împrejurare care a determinat legiuitorul să stabilească

acele fapte care nu pot intra în sfera infracțiunilor politice în art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, în care, printre altele, la litera a) se prevede că

nu este considerată infracțiune de natură politică atentatul la viața unui șef

de stat, situație în care, înalta Curte apreciază că se încadrează și

acuzațiile aduse celor doi contestatori întrucât interceptarea ilegală a unei

persoane ce deține o importantă funcție publică reprezintă o imixtiune, un

atentat la viața privată a acestuia, cu atât mai mult cu cât textul menționat

se referă la un șef de stat, iar în speță este vorba de premier, un demnitar de

un rang inferior.

De asemenea, Înalta Curte constată că,

deși la fila 75 alineatul 1 din rechizitoriu (vol. II) se face vorbire despre

articolele apărute în presa din Turcia, în cuprinsul cărora se menționează că

persoanele extrădabile ar face parte din gruparea politică condusă de F.G., din

împrejurările faptice reținute de organele judiciare rezultă că aceștia nu sunt

cercetați pentru faptul că ar aparține unei astfel de organizații, nefiind

reținută această împrejurare nici ca element circumstanțial în cadrul

celorlalte acuzații sau că vizează aspecte legate de opiniile ori manifestările

lor politice, ci se referă la o conduită specifică infracțiunilor de drept

comun.

De altfel, nu se poate reține că

infracțiunile de care sunt acuzate persoanele extrădabile sunt infracțiuni

politice sau conexe acestora, chiar în condițiile în care persoana vizată de

interceptarea ilegală avea o importantă funcție publică (prim - ministru) sau

că discuțiile interceptate conțineau și informații „politice”, în raport și de

definiția dată de legea specială acestei noțiuni.

Prin urmare infracțiunile reținute în

sarcina persoanelor extrădabile nu sunt infracțiuni politice și nici

infracțiuni conexe unor infracțiuni politice, în sensul prevăzut de

dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

Față de natura infracțiunilor de care

sunt acuzate persoanele extrădabile, se constată că nu este incident nici

motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 302/2004.

Analizând din oficiu motivele

opționale de refuz al extrădării, reglementate de art. 22 din Legea nr. 302/2004,

înalta Curte nu le poate reține întrucât faptele pentru care s-a solicitat

extrădarea nu fac obiectul unui proces penal în curs și nici nu pot face

obiectul unui proces penal în România, iar predarea nu este susceptibilă să

aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru contestatori, din cauza vârstei

sau stării de sănătate, având în vedere că aceștia sunt persoane tinere (40,

respectiv 42 ani) și nu au susținut că suferă de vreo afecțiune medicală.

În ceea ce privește susținerile

persoanelor extrădabile în sensul că sunt acuzați pe nedrept pentru fapte pe

care nu le-au săvârșit sau că la dosarul cauzei din Turcia nu există probe de

vinovăție, înalta Curte apreciază că aceste aspecte nu pot fi verificate în

procedura extrădării, întrucât instanța română nu este chemată să se pronunțe

asupra temeiniciei urmăririi și trimiterii în judecată pentru care autoritatea

străină solicită extrădarea și nici asupra oportunității extrădării, competența

aparținând doar instanțelor din Turcia învestite cu soluționarea cauzei.

În consecință, având în vedere toate

considerentele anterior expuse și constatând că judecătorul de drepturi și

libertăți de la prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Înalta

Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondate contestațiile formulate de persoanele extrădabile Z.S.

și U.I. împotriva sentinței penale nr. 45/PI din 21 martie 2015 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorii persoane extrădabile vor fi obligați la plata sumei de câte

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 80 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba turcă se va

plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile

declarate de persoanele extrădabile Z.S. și U.I. împotriva sentinței penale nr.

45/PI din 21 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorii persoane

extrădabile la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 80 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă

se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26

martie 2015.