ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentin
ța penală nr. 348
pronunțată la data de 14 mai 2013 de către Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013,
s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a
schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată
inculpatul A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.
(2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin.
(1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.
pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art.
9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.
(2) C. pen., art. 320
1
C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C.
pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.
41 alin. (2) C. pen., art. 320
1
C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art.
80 C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.
(2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320
1
C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I.
la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr.
241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen.,
respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al
vreunei societății comerciale pe o durata de 4 ani, ca pedeapsă complementară,
după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.
41 alin. (2) C. pen. art. 320
1
C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art.
80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr.
241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului a drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv
de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei
societății comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după
executarea pedepsei principale.
A descontopit pedeapsa de 4 ani
închisoare aplicată
inculpatului A.I. prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului
Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012
a Curții de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală nr. 2668 din 05
septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în
individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:
-
pedeapsa de 4 ani
închisoare și 3 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.
b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit.
b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
și cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.;
-
pedeapsa de 2 ani
închisoare și 1 an și
6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a) teza a II-a,
lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea
infrac
țiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art.
320
1
C. proc. pen.;
-
pedeapsa de 2 ani
închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.a și cu
aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.;
-
pedeapsa de 1 an
închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen. și cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
În baza art. art. 36 alin. (1) și art.
33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit
pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a
Tribunalului Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din
25 ianuarie 2012 a
Cur
ții
de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală
nr. 2668 din 05
septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedepsele aplicate
prin prezenta urmând
ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5
(cinci) ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit.
a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen.,
respectiv de a fi
fondator,
administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societății
comerciale pe o
durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea
pedepsei principale;
În baza art. 71 C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.
b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie;
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. rap.
la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada
executată 05 ianuarie 2013 la zi.
A
men
ținut
starea de arest a inculpatului.
A
anulat mandatul de executare a pedepsei
închisorii nr. 291 din
emis de Tribunalul Giurgiu
și a dispus emiterea
unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei.
În baza art. 348 rapirtat. la art. 445
C. proc. pen. a dispus anularea a 1.027 de facturi fiscale fictive (ce atestă
cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale), ce apar ca fiind emise de către
55 de furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei menționate anexa 5 a
raportului de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A., vol. I
filele 344 -358 și a chitanțelor false ce ar fi fost emise de furnizori
prevăzute în anexa 11 a aceluiași raport de constatare - vol. I filele 378 -
423).
În baza art. 14 și art. 346 C.
proc. pen. rap la art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpatul A.I. să
plătească părții civile Statul Român reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F. suma de
6.209.392 Iei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit și T.V.A.).
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005
a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și
imobile prezente sau viitoare ale inculpatului A.I., până la concurența sumei
de 6.209.392 lei.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005
la data rămânerii definitive a prezentei, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o
copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive în vederea efectuării
mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc.
pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către de stat.
Pentru a pronun
ța această soluție,
instanța fondului a reținut, în esență că, inculpatul A.I., în perioada
septembrie 2008 - aprilie 2010, în exercitarea aceleiași rezoluții
infracționale, în calitate de asociat și administrator al SC A.G. SRL, nu a
înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 357 facturi
fiscale, în valoare totală de 10.674.617 lei, privind operațiuni de vânzări
(deșeuri feroase și neferoase, materiale de construcții, etc.) către un număr
de 33 de clienți (societăți comerciale și persoane fizice), prejudiciind în
acest mod bugetul de stat cu suma de 1.520.578 lei (în echivalent 367.289
euro), reprezentând impozit pe profit, ca urmare a omisiunii evidențierii în
parte a veniturilor sus realizate, iar în intervalul octombrie 2008 - martie
2010, inculpatul, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate
de asociat și administrator al SC A.G. SRL, a înregistrat în evidența contabilă
a societății sus-amintite, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale
(evidențiind în actele contabile un număr de 1.027 de facturi fiscale fictive
ce apar ca fiind emise de către 55 furnizori, în valoare totală de 22.022.762
lei), prejudiciind astfel bugetul de stat (prin diminuarea frauduloasă a masei
impozabile) cu suma de 4.688.813 lei (în echivalent, 1.132.564 euro),
reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent cheltuielilor înregistrate în
contabilitate, care au la bază documente fictive.
Inculpatul a declarat la primul termen
de judecat
ă
din 10 aprilie 2003 că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis
în judecată astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și solicită ca judecata
să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe
care și le-a însușit, nu a solicitat administrarea de noi probe,
manifestându-și astfel voința de a beneficia de prevederile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. cu referire la reducerea pedepsei cu o treime.
Situa
ția de fapt și vinovăția inculpatului
au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în faza urmăririi
penale, astfel cum se află atașat la dosarul cauzei și distinct arătat în hotărârea
instanței de fond.
Prin Decizia penal
ă nr. 197 din 2
august 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat,
apelul declarat de către inculpatul A.I. împotriva sentinței penale nr. 348 din
data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013,
a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 05 ianuarie 2013 la zi
și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, însușindu-și
argumentația instanței de fond.
Împotriva sus-menționatei decizii a
declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea acestuia, casarea
hotărârilor pronunțate și micșorarea pedepsei aplicate, invocând cazul de
casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. vizând
greșita aplicarea a legii.
În acest sens, a sus
ținut că instanța nu
a avut în vedere disp. art. 9 alin. (2), (3) din Legea nr. 241/2005 vizând
limitele de pedeapsa, acestea fiind reduse cu o treime datorita reținerii dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă de 4 ani ar fi
suficientă pentru atingerea scopului acesteia.
A mai sus
ținut că la
stabilirea pedepsei, instanța ar trebui să aibă în vedere circumstanțele sale
personale, situația familială, a soției și a copiilor bolnavi, criteriile
generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., alături de
prevederile Legii nr. 241/2005 și dispozițiile art. 320
1
C. proc.
pen., coroborate cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei, asumarea
obligațiilor prin achitarea prejudiciului, fără a fugi sau a se ascunde și fără
a exista date în acest sens.
Examin
ând recursul declarat de inculpatul A.I.
prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum
au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozi
țiilor art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele
motivelor de casare prevăzute în art. 385
9
din același cod.
Decizia recurat
ă a fost pronunțată
de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 02 august 2013, deci
ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă
casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385
9
C.
proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.
În afara acestei restrângeri a
efectului devolutiv al recursului, există și o altă limitare, prevăzută de art.
385
10
alin. (2)
1
C. proc. pen., potrivit căreia instanța
de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile
prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a
fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,
așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de
casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., se iau în
considerare din oficiu.
Verific
ând actele dosarului, Înalta Curte
constată că inculpatul a depus motivele de recurs la dosar, la data de 27
septembrie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07
februarie 2014, preschimbat pentru data de 22 noiembrie 2013, însă nu a invocat
incidența niciunui caz de casare ca temei de drept, ci având același solicitări
ca în susținerile orale, respectiv reducerea cuantumului pedepsei prin
nereținerea anumitor dispoziții legale. Ulterior, în cursul dezbaterilor, a
invocat cazul de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C.
proc. pen., menținând însă aceleași solicitări.
În motivarea recursului recurentul
inculpat nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât
criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., ce are în vedere situația în
care
„hotărârea este
contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a
legii."
Reindividualizarea pedepsei, astfel
cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstan
țelor comiterii
faptei și a datelor sale personale și nu verificarea încălcării unei dispoziții
legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată
prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat.
Critica recurentului privind aplicarea
unei pedepse prea aspre nu mai poate fi examinat
ă nici prin prisma cazului de casare
prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013
fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci
când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în
cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul
netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereținerea
circumstanțelor atenuante, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Noile dispoziții ale art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea
nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c
ând s-au aplicat
pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Așa fiind, Înalta Curte constată că
din sfera de cenzura a acestei instan
țe, în calea de atac a recursului a fost
exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C.
pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte
limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedeapsa
aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege
incriminatoare.
Fa
ță de considerentele anterior expuse,
constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi
avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate
cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I., urmând a dispune
potrivit dispozitivului prezentei decizii.
V
ăzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.
proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 197
din data de 02 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
I penală.
Deduce din cuantumul
pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la
05 ianuarie 2013 la 22 noiembrie 2013.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din
oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 22 noiembrie 2013.