ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 348

pronunțată la data de 14 mai 2013 de către Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013,

s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.

(2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin.

(1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C.

pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art.

80 C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin.

(2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I.

la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr.

241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen.,

respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al

vreunei societății comerciale pe o durata de 4 ani, ca pedeapsă complementară,

după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. art. 320

1

C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art.

80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr.

241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului a drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv

de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei

societății comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după

executarea pedepsei principale.

A descontopit pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată

inculpatului A.I. prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului

Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012

a Curții de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală nr. 2668 din 05

septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în

individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

-

pedeapsa de 4 ani

închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit.

b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

și cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.;

-

pedeapsa de 2 ani

închisoare și 1 an și

6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a) teza a II-a,

lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea

infrac

țiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen.;

-

pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.a și cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.;

-

pedeapsa de 1 an

închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. art. 36 alin. (1) și art.

33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit

pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a

Tribunalului Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din

25 ianuarie 2012 a

Cur

ții

de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală

nr. 2668 din 05

septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedepsele aplicate

prin prezenta urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5

(cinci) ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit.

a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen.,

respectiv de a fi

fondator,

administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societății

comerciale pe o

durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea

pedepsei principale;

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie;

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. rap.

la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada

executată 05 ianuarie 2013 la zi.

A

men

ținut

starea de arest a inculpatului.

A

anulat mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr.  291 din

emis de Tribunalul Giurgiu

și a dispus emiterea

unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei.

În baza art. 348 rapirtat. la art. 445

C. proc. pen. a dispus anularea a 1.027 de facturi fiscale fictive (ce atestă

cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale), ce apar ca fiind emise de către

55 de furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei menționate anexa 5 a

raportului de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A., vol. I

filele 344 -358 și a chitanțelor false ce ar fi fost emise de furnizori

prevăzute în anexa 11 a aceluiași raport de constatare - vol. I filele 378 -

423).

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. rap la art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpatul A.I. să

plătească părții civile Statul Român reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F. suma de

6.209.392 Iei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit și T.V.A.).

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005

a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile prezente sau viitoare ale inculpatului A.I., până la concurența sumei

de 6.209.392 lei.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005

la data rămânerii definitive a prezentei, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o

copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive în vederea efectuării

mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către de stat.

Pentru a pronun

ța această soluție,

instanța fondului a reținut, în esență că, inculpatul A.I., în perioada

septembrie 2008 - aprilie 2010, în exercitarea aceleiași rezoluții

infracționale, în calitate de asociat și administrator al SC A.G. SRL, nu a

înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 357 facturi

fiscale, în valoare totală de 10.674.617 lei, privind operațiuni de vânzări

(deșeuri feroase și neferoase, materiale de construcții, etc.) către un număr

de 33 de clienți (societăți comerciale și persoane fizice), prejudiciind în

acest mod bugetul de stat cu suma de 1.520.578 lei (în echivalent 367.289

euro), reprezentând impozit pe profit, ca urmare a omisiunii evidențierii în

parte a veniturilor sus realizate, iar în intervalul octombrie 2008 - martie

2010, inculpatul, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate

de asociat și administrator al SC A.G. SRL, a înregistrat în evidența contabilă

a societății sus-amintite, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale

(evidențiind în actele contabile un număr de 1.027 de facturi fiscale fictive

ce apar ca fiind emise de către 55 furnizori, în valoare totală de 22.022.762

lei), prejudiciind astfel bugetul de stat (prin diminuarea frauduloasă a masei

impozabile) cu suma de 4.688.813 lei (în echivalent, 1.132.564 euro),

reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent cheltuielilor înregistrate în

contabilitate, care au la bază documente fictive.

Inculpatul a declarat la primul termen

de judecat

ă

din 10 aprilie 2003 că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis

în judecată astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și solicită ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe

care și le-a însușit, nu a solicitat administrarea de noi probe,

manifestându-și astfel voința de a beneficia de prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. cu referire la reducerea pedepsei cu o treime.

Situa

ția de fapt și vinovăția inculpatului

au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în faza urmăririi

penale, astfel cum se află atașat la dosarul cauzei și distinct arătat în hotărârea

instanței de fond.

Prin Decizia penal

ă nr. 197 din 2

august 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de către inculpatul A.I. împotriva sentinței penale nr. 348 din

data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013,

a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 05 ianuarie 2013 la zi

și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, însușindu-și

argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a

declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor pronunțate și micșorarea pedepsei aplicate, invocând cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. vizând

greșita aplicarea a legii.

În acest sens, a sus

ținut că instanța nu

a avut în vedere disp. art. 9 alin. (2), (3) din Legea nr. 241/2005 vizând

limitele de pedeapsa, acestea fiind reduse cu o treime datorita reținerii dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă de 4 ani ar fi

suficientă pentru atingerea scopului acesteia.

A mai sus

ținut că la

stabilirea pedepsei, instanța ar trebui să aibă în vedere circumstanțele sale

personale, situația familială, a soției și a copiilor bolnavi, criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., alături de

prevederile Legii nr. 241/2005 și dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., coroborate cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei, asumarea

obligațiilor prin achitarea prejudiciului, fără a fugi sau a se ascunde și fără

a exista date în acest sens.

Examin

ând recursul declarat de inculpatul A.I.

prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozi

țiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Decizia recurat

ă a fost pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 02 august 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

În afara acestei restrângeri a

efectului devolutiv al recursului, există și o altă limitare, prevăzută de art.

385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., potrivit căreia instanța

de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a

fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

Verific

ând actele dosarului, Înalta Curte

constată că inculpatul a depus motivele de recurs la dosar, la data de 27

septembrie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07

februarie 2014, preschimbat pentru data de 22 noiembrie 2013, însă nu a invocat

incidența niciunui caz de casare ca temei de drept, ci având același solicitări

ca în susținerile orale, respectiv reducerea cuantumului pedepsei prin

nereținerea anumitor dispoziții legale. Ulterior, în cursul dezbaterilor, a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., menținând însă aceleași solicitări.

În motivarea recursului recurentul

inculpat nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât

criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în

care

„hotărârea este

contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a

legii."

Reindividualizarea pedepsei, astfel

cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstan

țelor comiterii

faptei și a datelor sale personale și nu verificarea încălcării unei dispoziții

legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată

prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat.

Critica recurentului privind aplicarea

unei pedepse prea aspre nu mai poate fi examinat

ă nici prin prisma cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013

fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci

când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în

cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul

netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereținerea

circumstanțelor atenuante, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Noile dispoziții ale art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea

nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c

ând s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

din sfera de cenzura a acestei instan

țe, în calea de atac a recursului a fost

exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C.

pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedeapsa

aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege

incriminatoare.

Fa

ță de considerentele anterior expuse,

constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi

avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I., urmând a dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

V

ăzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 197

din data de 02 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la

05 ianuarie 2013 la 22 noiembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 noiembrie 2013.