ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentin ța penală nr. 348 pronunțată la data de 14 mai 2013 de către Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013, s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societății comerciale pe o durata de 4 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. art. 320 1 C. proc. pen., art. 13 C. pen. și art. 80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 65 C. pen. a interzis inculpatului a drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societății comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. A descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.I.
prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală nr. 2668 din 05 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.
pentru săvârșirea infrac țiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.a și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. art. 36 alin. (1) și art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.
a contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 261 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 15/A din 25 ianuarie 2012 a Cur ții de Apel București, secția I-a penală, și Decizia penală nr. 2668 din 05 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al vreunei societății comerciale pe o durata de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale; În baza art. 71 C. pen.
a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie; În baza art. 36 alin. (3) C. pen. rap. la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată 05 ianuarie 2013 la zi. A men ținut starea de arest a inculpatului. A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 291 din emis de Tribunalul Giurgiu și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei. În baza art. 348 rapirtat. la art. 445 C. proc. pen.
a dispus anularea a 1.027 de facturi fiscale fictive (ce atestă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale), ce apar ca fiind emise de către 55 de furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei menționate anexa 5 a raportului de constatare întocmit de specialiști din cadrul D.N.A., vol. I filele 344 -358 și a chitanțelor false ce ar fi fost emise de furnizori prevăzute în anexa 11 a aceluiași raport de constatare - vol. I filele 378 - 423). În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap la art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpatul A.I. să plătească părții civile Statul Român reprezentat de M.F.P. - A.N.A.F. suma de 6.209.392 Iei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit și T.V.A.).
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile prezente sau viitoare ale inculpatului A.I., până la concurența sumei de 6.209.392 lei. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către de stat. Pentru a pronun ța această soluție, instanța fondului a reținut, în esență că, inculpatul A.I., în perioada septembrie 2008 - aprilie 2010, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de asociat și administrator al SC A.G.
SRL, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 357 facturi fiscale, în valoare totală de 10.674.617 lei, privind operațiuni de vânzări (deșeuri feroase și neferoase, materiale de construcții, etc.) către un număr de 33 de clienți (societăți comerciale și persoane fizice), prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 1.520.578 lei (în echivalent 367.289 euro), reprezentând impozit pe profit, ca urmare a omisiunii evidențierii în parte a veniturilor sus realizate, iar în intervalul octombrie 2008 - martie 2010, inculpatul, în exercitarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de asociat și administrator al SC A.G.
SRL, a înregistrat în evidența contabilă a societății sus-amintite, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale (evidențiind în actele contabile un număr de 1.027 de facturi fiscale fictive ce apar ca fiind emise de către 55 furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat (prin diminuarea frauduloasă a masei impozabile) cu suma de 4.688.813 lei (în echivalent, 1.132.564 euro), reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent cheltuielilor înregistrate în contabilitate, care au la bază documente fictive.
Inculpatul a declarat la primul termen de judecat ă din 10 aprilie 2003 că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le-a însușit, nu a solicitat administrarea de noi probe, manifestându-și astfel voința de a beneficia de prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. cu referire la reducerea pedepsei cu o treime. Situa ția de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în faza urmăririi penale, astfel cum se află atașat la dosarul cauzei și distinct arătat în hotărârea instanței de fond.
Prin Decizia penal ă nr. 197 din 2 august 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A.I. împotriva sentinței penale nr. 348 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 4/122/2013, a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 05 ianuarie 2013 la zi și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul A.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și micșorarea pedepsei aplicate, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. vizând greșita aplicarea a legii.
În acest sens, a sus ținut că instanța nu a avut în vedere disp. art. 9 alin. (2), (3) din Legea nr. 241/2005 vizând limitele de pedeapsa, acestea fiind reduse cu o treime datorita reținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă de 4 ani ar fi suficientă pentru atingerea scopului acesteia. A mai sus ținut că la stabilirea pedepsei, instanța ar trebui să aibă în vedere circumstanțele sale personale, situația familială, a soției și a copiilor bolnavi, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., alături de prevederile Legii nr. 241/2005 și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., coroborate cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei, asumarea obligațiilor prin achitarea prejudiciului, fără a fugi sau a se ascunde și fără a exista date în acest sens.
Examin ând recursul declarat de inculpatul A.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozi țiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Decizia recurat ă a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 02 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.
pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o altă limitare, prevăzută de art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verific ând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a depus motivele de recurs la dosar, la data de 27 septembrie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07 februarie 2014, preschimbat pentru data de 22 noiembrie 2013, însă nu a invocat incidența niciunui caz de casare ca temei de drept, ci având același solicitări ca în susținerile orale, respectiv reducerea cuantumului pedepsei prin nereținerea anumitor dispoziții legale. Ulterior, în cursul dezbaterilor, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., menținând însă aceleași solicitări. În motivarea recursului recurentul inculpat nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.
pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii." Reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstan țelor comiterii faptei și a datelor sale personale și nu verificarea încălcării unei dispoziții legale în procesul de aplicare a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat. Critica recurentului privind aplicarea unei pedepse prea aspre nu mai poate fi examinat ă nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereținerea circumstanțelor atenuante, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Noile dispoziții ale art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c ând s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Așa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzura a acestei instan țe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare. Fa ță de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I., urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
V ăzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 02 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 05 ianuarie 2013 la 22 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 noiembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.