ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3872/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul M.B.C. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 21 august 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1477/89/2012, parte civilă fiind R.C.A., având ca obiect -traficul de minori (Legea nr. 678/2001 art. 13), s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului M.B.C., deținut în Penitenciarul Iași, privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 10 februarie 2012 în Dosarul nr. 663/189/2012 al Judecătoriei Bârlad.

Prin aceeași încheiere, s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului M.B.C., deținut în Penitenciarul Iași, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În esență, s-a reținut că, lăsarea în libertate a inculpatului, chiar și sub control judiciar, nu este oportun a fi dispusă, raportat la modalitatea concretă prin care se presupune că au fost săvârșite faptele, la gravitatea acestora precum și la pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara s-a constatat că nu este justificată în raport de necesitatea efectuării cu celeritate a cercetării judecătorești, și în această fază a apelului, în scopul asigurării aflării adevărului, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.

În termen legal, inculpatul M.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu se mai impune menținerea ei. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 8 noiembrie 2012 a constatat că, în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului, nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciară.

Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara s-a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, existând probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă. În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, Înalta Curte constată că, așa după cum era trecut și în dispozitivul încheierii atacate, dispoziția de respingere este definitivă, conform prevederilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc.

pen., astfel că recursul declarat de inculpat va fi analizat doar sub aspectul cererii de liberare provizorie sub control judiciar În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 126 din 21 august 2012, pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului M.B.C. la o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Vaslui nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei. În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale inculpatului, care are vârsta de 22 ani, este absolvent a 10 clase, este necăsătorit, nu are antecedente penale, dar prin ordonanța nr. 1489/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a fost sancționat cu amenda administrativă în cuantum de 1.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 alin. (3) din Legea nr. 126/1995. Totodată, s-a mai reținut ca inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, învederând, pe de o parte, faptul că nu a cunoscut împrejurarea că victima R.C.A.

avea vârsta de 14 ani împliniți, dar și faptul că nu el i-a propus victimei minore să întrețină raporturi sexuale contra cost, ci a fost inițiativa acesteia, minora încasând și sumele de bani obținute prin practicarea prostituției. Nu în ultimul rând, Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv, pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. În raport de toate argumentele anterior prezentate se constată că nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. Ca atare, încheierea pronunțată la 8 noiembrie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.B.C. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.C. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1477/89/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AA