ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3872/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 noiembrie 2012, Curtea

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind

soluționarea apelului formulat de inculpatul M.B.C. împotriva Sentinței penale

nr. 126 din 21 august 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr.

1477/89/2012, parte civilă fiind R.C.A., având ca obiect -traficul de minori

(Legea nr. 678/2001 art. 13), s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului

M.B.C., deținut în Penitenciarul Iași, privind liberarea provizorie sub control

judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 10

februarie 2012 în Dosarul nr. 663/189/2012 al Judecătoriei Bârlad.

Prin aceeași

încheiere, s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului M.B.C., deținut în

Penitenciarul Iași, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

În esență, s-a

reținut că, lăsarea în libertate a inculpatului, chiar și sub control judiciar,

nu este oportun a fi dispusă, raportat la modalitatea concretă prin care se

presupune că au fost săvârșite faptele, la gravitatea acestora precum și la

pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta

pentru ordinea publică.

Cu privire la cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara

s-a constatat că nu este justificată în raport de necesitatea efectuării cu

celeritate a cercetării judecătorești, și în această fază a apelului, în scopul

asigurării aflării adevărului, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o

altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.

În termen legal,

inculpatul M.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate,

solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, casarea încheierii

atacate și judecarea sa în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu se mai

impune menținerea ei.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit.

f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care

legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 8 noiembrie 2012

a constatat că, în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control

judiciar, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea

preventivă a inculpatului, nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să

impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub

control judiciară. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, se

impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Cu privire la cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara

s-a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă,

existând probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în

judecată, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă

mai puțin restrictivă.

În ceea ce privește

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

țara, Înalta Curte constată că, așa după cum era trecut și în dispozitivul

încheierii atacate, dispoziția de respingere este definitivă, conform

prevederilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., astfel că recursul

declarat de inculpat va fi analizat doar sub aspectul cererii de liberare

provizorie sub control judiciar

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 126 din 21 august

2012, pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului

M.B.C. la o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2

(doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii

de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (1) C.

pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 76 alin.

(1) lit. b) C. pen.

Așa fiind, se

constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de

Tribunalul Vaslui nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel,

ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a

acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și

menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat

prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a

măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai

avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și

urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În acesta ordine de

idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale

inculpatului, care are vârsta de 22 ani, este absolvent a 10 clase, este

necăsătorit, nu are antecedente penale, dar prin ordonanța nr. 1489/P/2011 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a fost sancționat cu amenda

administrativă în cuantum de 1.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 37 alin. (3) din Legea nr. 126/1995.

Totodată, s-a mai

reținut ca inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina

sa, învederând, pe de o parte, faptul că nu a cunoscut împrejurarea că victima

R.C.A. avea vârsta de 14 ani împliniți, dar și faptul că nu el i-a propus

victimei minore să întrețină raporturi sexuale contra cost, ci a fost

inițiativa acesteia, minora încasând și sumele de bani obținute prin

practicarea prostituției.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracțiunile de

săvârșirea cărora este învinuit, respectiv, pericolul social al acestora,

faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică

un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite,

de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de

recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să

reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost

pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

În raport de toate

argumentele anterior prezentate se constată că nu se justifică liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 8 noiembrie 2012 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul M.B.C. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.C. împotriva încheierii din 8

noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 1477/89/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA