ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta A.C. împotriva pârâților B.E. și O.S. au fost contestate în fața instanței Tribunalul Sfântu Gheorghe o serie de acte emise în favoarea pârâților în temeiul Legii nr. 10/2001. Acțiunea a avut și mai multe capete de cerere în pretenții, rezultate din retrocedările efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente însă temeiul principial care rezultă din Legea nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, Tribunalul Covasna a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.S..

A luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005 de notarul public P.M., cu privire la " clădirea P+1 cu destinație de depozit ", anularea în parte a încheierii de intabulare cu nr. 4764 din 23 mai 2005 cu restabilirea situației anterioare de C.F. și obligarea pârâtului O.S. la predarea către reclamantă a acestei clădiri, cu dezmembrarea terenului aferent construcției și recunoașterea unui drept de superficie pe durata existenței construcției. A admis în parte acțiunea reclamantei Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. formulată în contradictoriu cu pârâtul O.S., așa cum a fost precizată.

A obligat pârâtul O.S. să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 540.876 RON reprezentând contravaloarea muncii și prețul materialelor în legătură cu edificarea clădirii P+1 notată în C.F. nr. 19161 Sfântu Gheorghe, nr. top 137 și suma de 80.000 RON reprezentând contravaloarea investițiilor aduse clădirii vechi - adăugire de 73 mp. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților P.B.M.I.C. și I.H.C., în calitate de moștenitori testamentari ai pârâtei B.E. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus. A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. A compensat în parte cheltuielile de judecată în ceea ce privește onorariile de avocat suportate de către părți, sens în care obligă pârâtul O.S.

la plata către reclamantă a sumei de 22.809 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța acesta sentința, instanța a reținut următoarele. Prin Sentința civilă nr. 1693 din 8 iulie 2011 instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, obligând pârâtul O.S. la plata despăgubirilor în cuantum de 118.066 RON reprezentând contravaloarea muncii și prețul materialelor în legătură cu edificarea clădirii P+1 notată în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr. top 137 și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților P.B.M.I.C. și I.H.C. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus, inclusiv a plusului de pretenții până la 620.876 RON cât și cererea reclamantei de obligare în solidar a pârâților la plata sumei de 751.300 RON reprezentând contravaloarea investițiilor aduse clădirii vechi notate în cartea funciară de mai sus și costul edificări clădirii P+1 din aceeași carte funciară.

Prin Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012 Curtea de Apel Brașov a desființat sentința pronunțată de Tribunalul Covasna și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că, în raport de obiectul cauzei (contravaloarea investițiilor pretins suportate de reclamantă la extinderea construcției care a aparținut autoarei pârâților, precum și la edificarea unei noi construcții, în regim P+1) nu se poate pune problema puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare întrucât instanțele nu au avut în vedere extinderile pretinse de reclamantă, cu atât mai puțin edificarea unei noi construcții, elemente dovedite ca stare de fapt a existenței lor în cuprinsul probatoriului administrat în fața primei instanțe (cercetare la fața locului, expertiza tehnică de specialitatea construcții, declarații martori).

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia civilă nr. 3156 din 6 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei, așa cum a fost restrânsă în urma renunțării la judecata primelor trei petite, este una în despăgubiri, fondată în principal pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și în subsidiar pe teza îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, reclamanta susține în esență că restituirea în baza Legii nr. 10/2001 de care a beneficiat defuncta B.E.

a fost una excesivă, în sensul că aceasta a redobândit în natură imobilul înscris în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr. top 137 dar nu în starea fizică din momentul exproprierii ci în condițiile în care vechiul corp de clădire, respectiv fosta locuință, a fost substanțial îmbunătățit și extins, fiind realizată și o nouă clădire de tipul P+1, ambele lucrări de construcție fiind opera reclamantei, în mod direct sau prin contribuția diverselor societăți care i-au fost chiriașe în acel imobil sau cu care aceasta a colaborat. După ce a beneficiat de restituirea în natură a imobilului, defuncta B.E. l-a înstrăinat pârâtului O.S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 821 din 19 mai 2005 autentificat de BNP P.M.

În acest sens, reclamanta a înțeles să pretindă despăgubirile provenind din edificarea lucrărilor de construcții de la dobânditorul subsecvent al imobilului în solidar cu moștenitorii lui B.E., pârâții P.B.M.I.C. și I.H.C.. Imobilul în litigiu a format obiectul unei restituirii în natură dispusă prin Sentința civilă nr. 1537 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna, definitivă prin Decizia civilă nr. 25/Ap din 28 martie 2003 a Curții de Apel Brașov și irevocabilă prin Decizia nr. 1931 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Decizia de casare nr. 6 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost tranșată în mod irevocabil problema puterii de lucru judecat a considerentelor avute în vedere la pronunțarea hotărârilor mai sus menționate cu privire la investițiile la corpul vechi și ridicarea unei clădiri de tipul P+1.

Se impune precizarea că reclamanta a renunțat la a solicita valoarea îmbunătățirilor realizate la clădirea propriu-zisă, respectiv cele efectuate în interiorul acesteia, conform notei de ședință depusă la dosar. În același sens, instanța reține că în locul anexelor vechi a fost ridicată o construcție P+1 în perioada anilor 1984 - 1985 a cărei valoare de circulație actualizată este de 671.300 RON, după scăderea investițiilor efectuate de pârâtul O.S. În ce privește acordul fostului proprietar al imobilului la realizarea adăugirii și edificarea unui corp de clădire instanța reține că în anul 1983 fostul proprietar, Z.M., a dat o declarație prin care a arătat că este de acord cu construirea unei cantine pe imobilul în litigiu.

Construcția a fost realizată de unități subordonate U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, în baza unei autorizații de construcție, lucrările fiind decontate pe bază de situații de lucrări acceptate de beneficiar, respectiv U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, stare de fapt ce rezultă din concluziile expertului numit în cauză. Instanța a constatat că pe imobilul în litigiu, în afara construcțiilor deja existente și care au făcut obiectul exproprierii, au fost realizate de către reclamantă o adăugire de 73 mp la clădirea veche (în perioada 1992 - 1993) și o construcție P+1 (în perioada anilor 1984 - 1985). În condițiile în care reclamanta a renunțat la petitul privitor la constatarea dreptului de superficie, aceasta înțelege să solicite contravaloarea acestor construcții.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen, motivat pârâtul O.S. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 611 din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de aderare la apel, denumită "apel incident", formulată de intimata-reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. A admis în parte cererea de apel formulată de apelantul pârât O.S. împotriva Sentinței civile nr. 176 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: A respins pretențiile reclamantei Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. formulate în contradictoriu cu pârâtul O.S.

privind plata despăgubirilor în cuantum de 80.000 RON cu titlu de investiții aduse clădirii vechi pentru adăugirea de 73 mp. A înlăturat din dispozitivul sentinței obligația pârâtului la plata acestei sume și a păstrat restul dispozițiilor sentinței. A obligat intimata-reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. să plătească apelantului pârât O.S. suma de 16.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel reprezentând onorariu avocat parțial și suma de 1605 RON cheltuieli de judecată cu titlu de taxă de timbru aferentă pretențiilor în cuantum de 80.000 RON. A obligat apelantul pârât O.S. să plătească intimatei reclamante suma de 4000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat parțial.

Critica privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia nu este fondată. Instanța de fond și-a fundamentat soluția cu privire la acesta, mai cu seamă, pe clauzele contractuale inserate de părți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005. Acestea au fost corect interpretate de instanța de fond. Din ele rezultă că, odată cu dobândirea proprietarii asupra imobilului în litigiu, cumpărătorul și-a asumat obligația de a prelua eventualele litigii cu privire la imobil, fără a putea pretinde despăgubiri de la vânzătoare, cunoscând starea imobilului și însușindu-și astfel consecințele eventualelor litigii cu privire la imobil. Aceasta clauză este distinctă de răspunderea pentru evicțiune ce vine de la lege, fiind inserată în contractele de vânzare cumpărare ca și clauza standard.

Pe de altă parte, se poate observa și faptul că, față de prima sentință pronunțată în speță, acest pârât nu a promovat apel, pentru a critica soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. Această sentință a fost desființată de Curtea de Apel prin decizia 6/2012 pentru alte considerente ce nu vizează calitatea procesuală a acestui pârât. În ceea ce privește restul criticilor formulate de apelantul pârât cu privire la neîndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, instanța retine că, la fond, în raport cu temeiul de drept al despăgubirilor pretinse de reclamantă: îmbogățirea fără justă cauză și art. 494 c. civil, starea de fapt a fost corect reținută, iar probatoriul administrat confirmă soluția de admitere a pretențiilor reclamantei, cu excepția contravalorii construcției noi edificate cu suprafața de 73 mp - birouri și grupuri sanitare în valoare de 80.000 RON conform expertizei.

În cauză sunt îndeplinite cerințele restituirii îmbogățirii fără justă cauză, iar criticile apelantei referitoare la acestea sunt nefondate. Motivarea primei instanțe în acest sens se găsește, în principal, la pag. 4 ultimele două aliniate și pag. 5 a sentinței, în care sunt arătate și probele pe care se bazează constatările acesteia, cum sunt înscrisuri,expertiza tehnică de specialitate construcții și martori. S-a apreciat greșit că este vorba de o "achiesare" a apelantului la plata sumei de 80.000 RON reprezentând investiții la clădirile vechi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul O.S., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., combinat cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., admiterea recursului și modificarea deciziei instanței de apel atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii intimatei-reclamante, cu cheltuieli de judecată. Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și 1 C. proc. civ. Analizând acțiunea introductivă rezultă că reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâții B.E. și O.S., contestând în fața instanței Tribunalul Covasna o serie de acte emise în favoarea pârâților în temeiul Legii nr. 10/2001. Acțiunea a avut și mai multe capete de cerere în pretenții, rezultate din retrocedările efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente, însă, temeiului principal care rezultă din Legea nr. 10/2001.

Așadar, acțiunea formulată de reclamantă, având mai multe capete de cerere a avut un temei juridic mixt, așa cum rezultă și din Decizia civilă nr. 3156 din 06 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De altfel, din precizările de acțiune formulate de reclamanta Societatea Cooperativa meșteșugărească S. (fostă A.), aflate la dosarul Tribunalului Covasna rezultă că temeiul juridic este întemeiat atât pe Legea nr. 10/2001, cât și pe dreptul comun, dar capetele de cerere în pretenții își au cauza juridică, tot în legea specială, fiind intrinsec legate de aceasta. Au fost indicate ca temei dispozițiile art. 9, 10 alin. (3), 49, 53 și 55 din Legea nr. 10/2001. S- a arătat că anumite imobile nu au intrat sub incidența dispoziției de retrocedare, conținutul acesteia fiind interpretat în mod extins și în consecință, după retrocedarea către foștii proprietari, aceștia nu erau îndreptățiți să înstrăineze.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de modificările operate în ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere și norma tranzitorie din acest act normativ. Potrivit dispozițiilor art. XII din legea nr. 202/2010, Legea nr. 10/2001 a căpătat un alt conținut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului, hotărârile de primă instanță rămânând supuse numai recursului. În conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.

În speță, Sentința civilă nr. 1693 din 08 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna în primul ciclu procesual a fost desființată în calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care a admis apelul, a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea fondului. În rejudecare, Tribunalul Covasna a pronunțat Sentința civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.S.. A luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005 de notarul public P.M., cu privire la " clădirea P+1 cu destinație de depozit ", anularea în parte a încheierii de intabulare cu nr. 4764 din 23 mai 2005 cu restabilirea situației anterioare de C.F.

și obligarea pârâtului O.S. la predarea către reclamantă a acestei clădiri, cu dezmembrarea terenului aferent construcției și recunoașterea unui drept de superficie pe durata existenței construcției. A admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. formulată împotriva pârâtului O.S. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților P.B.M.I.C. și I.H.C., în calitate de moștenitori testamentari ai pârâtei B.E. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus.A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. Așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 februarie 2014, s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și potrivit dispoziției de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc.

civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. O hotărâre desființată în primul ciclu procesual, cum este Sentința civilă nr. 1693 din 08 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, nu este producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate determina situația căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ. desființarea sentinței echivalează cu inexistența sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa efectelor juridice asupra părților și a litigiului dedus judecății. De altfel, și această primă hotărâre era supusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a acesteia.

Ratio legis, în situația dată, în conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță după intrarea în vigoare a noii reglementări. Or, în speță, hotărârea pronunțată de instanța de fond este Sentința civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Covasna este cea care produce efecte juridice și în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac. Așa fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor și cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii, situație căreia s-ar fi subsumat cea din speță, alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.

Așadar, este lipsit de relevanță faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs cele trei etape procesuale, primă instanță, apel și recurs, conform reglementărilor în vigoare la momentul respectiv. În consecință, instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinței tribunalului este deschisă și calea de atac a apelului. Acest raționament a fost confirmat de orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin mai multe decizii pronunțate în cauze similare a statuat asupra modalității în care trebuie aplicate dispozițiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate la C. proc.

civ. din 1865. Înalta Curte reține că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziții procesuale fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Mai mult, consecință a calificării greșite a căii de atac, instanța a fost alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Luând în considerare motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanță, în rejudecare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul O.S. împotriva Deciziei nr. 611/Ap din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează. Trimite cauza, spre soluționare, aceleiași instanțe, în complet de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015. Procesat de GGC - GV