ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată de reclamanta A.C. împotriva pârâților B.E. și O.S. au fost
contestate în fața instanței Tribunalul Sfântu Gheorghe o serie de acte emise
în favoarea pârâților în temeiul Legii nr. 10/2001.
Acțiunea
a avut și mai multe capete de cerere în pretenții, rezultate din retrocedările
efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente însă temeiul principial care
rezultă din Legea nr. 10/2001.
Prin
Sentința civilă nr. 176 din 13 februarie 2014, Tribunalul Covasna a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.S..
A
luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere având ca
obiect constatarea nulității parțiale a contractului autentic de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005 de notarul public
P.M., cu privire la " clădirea P+1 cu destinație de depozit ",
anularea în parte a încheierii de intabulare cu nr. 4764 din 23 mai 2005 cu
restabilirea situației anterioare de C.F. și obligarea pârâtului O.S. la
predarea către reclamantă a acestei clădiri, cu dezmembrarea terenului aferent
construcției și recunoașterea unui drept de superficie pe durata existenței
construcției.
A
admis în parte acțiunea reclamantei Societatea Cooperativă Meșteșugărească S.
formulată în contradictoriu cu pârâtul O.S., așa cum a fost precizată.
A
obligat pârâtul O.S. să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 540.876
RON reprezentând contravaloarea muncii și prețul materialelor în legătură cu
edificarea clădirii P+1 notată în C.F. nr. 19161 Sfântu Gheorghe, nr. top 137
și suma de 80.000 RON reprezentând contravaloarea investițiilor aduse clădirii
vechi - adăugire de 73 mp.
A
respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților P.B.M.I.C.
și I.H.C., în calitate de moștenitori testamentari ai pârâtei B.E. în solidar
cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus.
A
respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
A
compensat în parte cheltuielile de judecată în ceea ce privește onorariile de
avocat suportate de către părți, sens în care obligă pârâtul O.S. la plata
către reclamantă a sumei de 22.809 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța acesta sentința, instanța a reținut următoarele.
Prin
Sentința civilă nr. 1693 din 8 iulie 2011 instanța a admis doar în parte
acțiunea formulată, obligând pârâtul O.S. la plata despăgubirilor în cuantum de
118.066 RON reprezentând contravaloarea muncii și prețul materialelor în
legătură cu edificarea clădirii P+1 notată în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr.
top 137 și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a
pârâților P.B.M.I.C. și I.H.C. în solidar cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai
sus, inclusiv a plusului de pretenții până la 620.876 RON cât și cererea
reclamantei de obligare în solidar a pârâților la plata sumei de 751.300 RON
reprezentând contravaloarea investițiilor aduse clădirii vechi notate în cartea
funciară de mai sus și costul edificări clădirii P+1 din aceeași carte
funciară.
Prin
Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012 Curtea de Apel Brașov a desființat
sentința pronunțată de Tribunalul Covasna și a trimis cauza spre rejudecare, reținând
că, în raport de obiectul cauzei (contravaloarea investițiilor pretins
suportate de reclamantă la extinderea construcției care a aparținut autoarei
pârâților, precum și la edificarea unei noi construcții, în regim P+1) nu se
poate pune problema puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare întrucât
instanțele nu au avut în vedere extinderile pretinse de reclamantă, cu atât mai
puțin edificarea unei noi construcții, elemente dovedite ca stare de fapt a
existenței lor în cuprinsul probatoriului administrat în fața primei instanțe
(cercetare la fața locului, expertiza tehnică de specialitatea construcții,
declarații martori).
Recursul
declarat împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia civilă nr. 3156
din 6 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând
actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei, așa
cum a fost restrânsă în urma renunțării la judecata primelor trei petite, este
una în despăgubiri, fondată în principal pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și
în subsidiar pe teza îmbogățirii fără justă cauză.
Astfel,
reclamanta susține în esență că restituirea în baza Legii nr. 10/2001 de care a
beneficiat defuncta B.E. a fost una excesivă, în sensul că aceasta a redobândit
în natură imobilul înscris în CF nr. 19161 Sfântu Gheorghe nr. top 137 dar nu
în starea fizică din momentul exproprierii ci în condițiile în care vechiul
corp de clădire, respectiv fosta locuință, a fost substanțial îmbunătățit și
extins, fiind realizată și o nouă clădire de tipul P+1, ambele lucrări de
construcție fiind opera reclamantei, în mod direct sau prin contribuția
diverselor societăți care i-au fost chiriașe în acel imobil sau cu care aceasta
a colaborat.
După
ce a beneficiat de restituirea în natură a imobilului, defuncta B.E. l-a
înstrăinat pârâtului O.S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 821 din 19
mai 2005 autentificat de BNP P.M.
În
acest sens, reclamanta a înțeles să pretindă despăgubirile provenind din
edificarea lucrărilor de construcții de la dobânditorul subsecvent al
imobilului în solidar cu moștenitorii lui B.E., pârâții P.B.M.I.C. și I.H.C..
Imobilul
în litigiu a format obiectul unei restituirii în natură dispusă prin Sentința
civilă nr. 1537 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna, definitivă prin
Decizia civilă nr. 25/Ap din 28 martie 2003 a Curții de Apel Brașov și
irevocabilă prin Decizia nr. 1931 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Prin
Decizia de casare nr. 6 din 27 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov
a fost tranșată în mod irevocabil problema puterii de lucru judecat a
considerentelor avute în vedere la pronunțarea hotărârilor mai sus menționate
cu privire la investițiile la corpul vechi și ridicarea unei clădiri de tipul
P+1.
Se
impune precizarea că reclamanta a renunțat la a solicita valoarea
îmbunătățirilor realizate la clădirea propriu-zisă, respectiv cele efectuate în
interiorul acesteia, conform notei de ședință depusă la dosar.
În
același sens, instanța reține că în locul anexelor vechi a fost ridicată o
construcție P+1 în perioada anilor 1984 - 1985 a cărei valoare de circulație
actualizată este de 671.300 RON, după scăderea investițiilor efectuate de
pârâtul O.S.
În
ce privește acordul fostului proprietar al imobilului la realizarea adăugirii
și edificarea unui corp de clădire instanța reține că în anul 1983 fostul
proprietar, Z.M., a dat o declarație prin care a arătat că este de acord cu
construirea unei cantine pe imobilul în litigiu.
Construcția
a fost realizată de unități subordonate U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, în baza unei
autorizații de construcție, lucrările fiind decontate pe bază de situații de
lucrări acceptate de beneficiar, respectiv U.J.C.M. Sfântu Gheorghe, stare de
fapt ce rezultă din concluziile expertului numit în cauză.
Instanța
a constatat că pe imobilul în litigiu, în afara construcțiilor deja existente
și care au făcut obiectul exproprierii, au fost realizate de către reclamantă o
adăugire de 73 mp la clădirea veche (în perioada 1992 - 1993) și o construcție
P+1 (în perioada anilor 1984 - 1985). În condițiile în care reclamanta a
renunțat la petitul privitor la constatarea dreptului de superficie, aceasta
înțelege să solicite contravaloarea acestor construcții.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel în termen, motivat pârâtul O.S. criticând
sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin
Decizia civilă nr. 611 din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și
asigurări sociale, a respins cererea de aderare la apel, denumită "apel
incident", formulată de intimata-reclamantă Societatea Cooperativă
Meșteșugărească S.
A
admis în parte cererea de apel formulată de apelantul pârât O.S. împotriva
Sentinței civile nr. 176 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul
Covasna, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A
respins pretențiile reclamantei Societatea Cooperativă Meșteșugărească S.
formulate în contradictoriu cu pârâtul O.S. privind plata despăgubirilor în
cuantum de 80.000 RON cu titlu de investiții aduse clădirii vechi pentru
adăugirea de 73 mp.
A
înlăturat din dispozitivul sentinței obligația pârâtului la plata acestei sume
și a păstrat restul dispozițiilor sentinței.
A
obligat intimata-reclamantă Societatea Cooperativă Meșteșugărească S. să
plătească apelantului pârât O.S. suma de 16.000 RON cheltuieli de judecată
parțiale în apel reprezentând onorariu avocat parțial și suma de 1605 RON
cheltuieli de judecată cu titlu de taxă de timbru aferentă pretențiilor în
cuantum de 80.000 RON.
A
obligat apelantul pârât O.S. să plătească intimatei reclamante suma de 4000 RON
cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat parțial.
Critica
privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a
acesteia nu este fondată. Instanța de fond și-a fundamentat soluția cu privire
la acesta, mai cu seamă, pe clauzele contractuale inserate de părți prin
contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005.
Acestea au fost corect interpretate de instanța de fond. Din ele rezultă că,
odată cu dobândirea proprietarii asupra imobilului în litigiu, cumpărătorul
și-a asumat obligația de a prelua eventualele litigii cu privire la imobil,
fără a putea pretinde despăgubiri de la vânzătoare, cunoscând starea imobilului
și însușindu-și astfel consecințele eventualelor litigii cu privire la imobil.
Aceasta clauză este distinctă de răspunderea pentru evicțiune ce vine de la
lege, fiind inserată în contractele de vânzare cumpărare ca și clauza standard.
Pe de altă parte, se poate observa și faptul că, față de prima sentință
pronunțată în speță, acest pârât nu a promovat apel, pentru a critica soluția
de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. Această sentință
a fost desființată de Curtea de Apel prin decizia 6/2012 pentru alte
considerente ce nu vizează calitatea procesuală a acestui pârât.
În
ceea ce privește restul criticilor formulate de apelantul pârât cu privire la
neîndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, instanța retine că, la
fond, în raport cu temeiul de drept al despăgubirilor pretinse de reclamantă:
îmbogățirea fără justă cauză și art. 494 c. civil, starea de fapt a fost corect
reținută, iar probatoriul administrat confirmă soluția de admitere a
pretențiilor reclamantei, cu excepția contravalorii construcției noi edificate
cu suprafața de 73 mp - birouri și grupuri sanitare în valoare de 80.000 RON
conform expertizei.
În
cauză sunt îndeplinite cerințele restituirii îmbogățirii fără justă cauză, iar
criticile apelantei referitoare la acestea sunt nefondate.
Motivarea
primei instanțe în acest sens se găsește, în principal, la pag. 4 ultimele două
aliniate și pag. 5 a sentinței, în care sunt arătate și probele pe care se
bazează constatările acesteia, cum sunt înscrisuri,expertiza tehnică de
specialitate construcții și martori.
S-a
apreciat greșit că este vorba de o "achiesare" a apelantului la plata
sumei de 80.000 RON reprezentând investiții la clădirile vechi.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul O.S., solicitând, în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., combinat cu dispozițiile
art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei
instanței de apel atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii
intimatei-reclamante, cu cheltuieli de judecată.
Recursul
este întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de
instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și 1 C. proc. civ.
Analizând
acțiunea introductivă rezultă că reclamanta A.C. a chemat în judecată pe
pârâții B.E. și O.S., contestând în fața instanței Tribunalul Covasna o serie
de acte emise în favoarea pârâților în temeiul Legii nr. 10/2001.
Acțiunea
a avut și mai multe capete de cerere în pretenții, rezultate din retrocedările
efectuate în temeiul legii speciale, subsecvente, însă, temeiului principal
care rezultă din Legea nr. 10/2001.
Așadar,
acțiunea formulată de reclamantă, având mai multe capete de cerere a avut un
temei juridic mixt, așa cum rezultă și din Decizia civilă nr. 3156 din 06 iunie
2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De
altfel, din precizările de acțiune formulate de reclamanta Societatea
Cooperativa meșteșugărească S. (fostă A.), aflate la dosarul Tribunalului
Covasna rezultă că temeiul juridic este întemeiat atât pe Legea nr. 10/2001,
cât și pe dreptul comun, dar capetele de cerere în pretenții își au cauza
juridică, tot în legea specială, fiind intrinsec legate de aceasta. Au fost
indicate ca temei dispozițiile art. 9, 10 alin. (3), 49, 53 și 55 din Legea nr.
10/2001. S- a arătat că anumite imobile nu au intrat sub incidența dispoziției
de retrocedare, conținutul acesteia fiind interpretat în mod extins și în
consecință, după retrocedarea către foștii proprietari, aceștia nu erau
îndreptățiți să înstrăineze.
Examinând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a
calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de
modificările operate în ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr.
10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere și norma tranzitorie din
acest act normativ.
Potrivit
dispozițiilor art. XII din legea nr. 202/2010, Legea nr. 10/2001 a căpătat un
alt conținut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului, hotărârile de
primă instanță rămânând supuse numai recursului.
În
conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispozițiile
modificate din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de
soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la
data intrării în vigoare a legii.
În
speță, Sentința civilă nr. 1693 din 08 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul
Covasna în primul ciclu procesual a fost desființată în calea de atac a
apelului, prin Decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea
de Apel Brașov, care a admis apelul, a dispus desființarea sentinței și
trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea fondului.
În
rejudecare, Tribunalul Covasna a pronunțat Sentința civilă nr. 176 din 13
februarie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtului O.S..
A
luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere având ca
obiect constatarea nulității parțiale a contractului autentic de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 821 din 19 mai 2005 de notarul public
P.M., cu privire la " clădirea P+1 cu destinație de depozit ",
anularea în parte a încheierii de intabulare cu nr. 4764 din 23 mai 2005 cu
restabilirea situației anterioare de C.F. și obligarea pârâtului O.S. la predarea
către reclamantă a acestei clădiri, cu dezmembrarea terenului aferent
construcției și recunoașterea unui drept de superficie pe durata existenței
construcției.
A
admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta Societatea
Cooperativă Meșteșugărească S. formulată împotriva pârâtului O.S.
A
respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților P.B.M.I.C.
și I.H.C., în calitate de moștenitori testamentari ai pârâtei B.E. în solidar
cu pârâtul O.S. la plata sumei de mai sus.A respins restul pretențiilor ca
neîntemeiate.
Așadar,
ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 februarie 2014, s-a
pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii,
cât și potrivit dispoziției de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C.
proc. civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii
actului jurisdicțional.
O
hotărâre desființată în primul ciclu procesual, cum este Sentința civilă nr.
1693 din 08 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, nu
este producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate
determina situația căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în
conformitate cu dispozițiile art. 297 C. proc. civ. desființarea sentinței echivalează
cu inexistența sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa efectelor
juridice asupra părților și a litigiului dedus judecății. De altfel, și această
primă hotărâre era supusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010, fiind
pronunțată după intrarea în vigoare a acesteia.
Ratio
legis, în situația dată, în conformitate cu dispozițiile art. XXVI din Legea
nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privința
hotărârilor de primă instanță după intrarea în vigoare a noii reglementări.
Or,
în speță, hotărârea pronunțată de instanța de fond este Sentința civilă nr. 176
din 13 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Covasna este cea care produce
efecte juridice și în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de
atac.
Așa
fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile
noi de procedură se aplică numai proceselor și cererilor începute, respectiv
formulate după intrarea în vigoare a legii, situație căreia s-ar fi subsumat
cea din speță, alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de
primă instanță după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze
de o hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.
Așadar,
este lipsit de relevanță faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs
cele trei etape procesuale, primă instanță, apel și recurs, conform
reglementărilor în vigoare la momentul respectiv.
În
consecință, instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.
XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinței
tribunalului este deschisă și calea de atac a apelului. Acest raționament a
fost confirmat de orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și
Justiție care prin mai multe decizii pronunțate în cauze similare a statuat
asupra modalității în care trebuie aplicate dispozițiile procesuale din Legea
nr. 202/2010, raportate la C. proc. civ. din 1865.
Înalta
Curte reține că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispozițiile art.
304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziții procesuale
fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată
decât în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Mai
mult, consecință a calificării greșite a căii de atac, instanța a fost
alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin.
(2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage
incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Luând
în considerare motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile
formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanță, în rejudecare.
Față
de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul
formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va
fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâtul O.S. împotriva Deciziei nr. 611/Ap din 01
octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite
cauza, spre soluționare, aceleiași instanțe, în complet de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.
Procesat
de GGC - GV