ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 406/2015

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanții Ț.C.A., Ț.R.A., Ț.C. și pârâtul T.I. au declarat

apel împotriva Sentinței civile nr. 982 din 19 mai 2011, pronunțată de

Tribunalului București, secția a V-a, în contradictoriu cu intimații pârâți

T.V. și T.M.

Prin încheierea de

ședință din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel București a acordat termen la

data de 20 februarie 2014 în vederea discutării perimării și pentru discutarea

cererii de repunere pe rol formulată de reclamantul Ț.C.A.

Împotriva acestei

încheieri a declarat prezenta cale de atac reclamantul Ț.C.A., întemeiat pe

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Examinând recursul,

în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de instanță din oficiu la

termenul din 11 februarie 2015, a cărei analiză este prioritară în raport de

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

următoarele:

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât

căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii.

Dreptul de a exercita

o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea

interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași

hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Recursul este o cale

extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ

prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept.

Dispozițiile art. 299

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe jurisdicționale sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2)

sunt aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit art. 282 C.

proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel sau

recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt

cursul judecății.

În cauză, recurentul

a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care completul investit cu

soluționarea apelului a dispus amânarea judecării cauzei pentru ca părțile să

poată fi citate în vederea discutării perimării și pentru discutarea cererii de

repunere pe rol formulate de apelantul Ț.C.A.

Potrivit C. proc.

civ., toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească

soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot

conține dispoziții pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă

instanța [art. 268 alin. (2) C. proc. civ.] sau, dimpotrivă, pot conține

soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța

(încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor

hotărâte [art. 268 alin. (3) C. proc. civ.].

Consecința practică a

unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile

premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri

interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul

declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva

încheierilor premergătoare (art. 299 C. proc. civ.).

Prin urmare,

încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și vor fi supuse

recursului numai odată cu aceasta.

În consecință,

recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus amânarea judecării cauzei nu

poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere

premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac,

regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind

susceptibilă de a fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea, câtă vreme

este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecății

Având în vedere

considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamantul Ț.C.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul Ț.C.A. împotriva încheierii de ședință din 12

decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 63011/3/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV