Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2014

HOTĂRÂRE
30.05.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani cu nr. 13767/193/2011 la data de 14 septembrie 2011, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.V.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei înregistrate la data de 21 mai 1983 în Registrul de Stare civilă al Primăriei comunei P., județul Botoșani din culpa exclusivă a pârâtului. Prin cererea reconvențională pârâtul B.V.A. solicitat admiterea cererii de divorț și desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei pârâte și revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, respectiv H., respingerea ca neîntemeiată a cererii de plată a unei pensii de întreținere.

Prin sentința civilă nr. 3832 din 5 iunie 2012, Judecătoria Botoșani, a admis acțiunea și, în parte, cererea reconvențională, a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată din 21 mai 1983 în Registrul de stare civilă al Primăriei comunei P., județul Botoșani, din culpă comună, a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, respectiv H. A respins cererea de stabilire pensie de întreținere și de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 RON ca neîntemeiată și a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat. Prin decizia nr. 106 A din 23 mai 2013 Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta B.V.

Prin decizia civilă nr. 1443 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.V., împotriva deciziei civile nr. 106 A din 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, în Dosarul nr. 13767/193/2011. Împotriva deciziilor menționate mai sus a declarat recurs reclamanta B.V., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că nu s-a analizat Dosarul de divorț nr. 13767/193/2011, unde au fost atașate în totalitate copii xerox cu acte doveditoare depuse de reclamantă, ci au fost avute în vedere înscrisurile mincinoase depuse de fostul soț, B.V.A., realizate cu ajutorul avocatului său.

Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 mai 2014. La data de 30 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului pe care o apreciază ca fiind întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente: Deși recurenta a declarat recurs împotriva ambelor decizii pronunțate în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul vizează numai decizia civilă nr. 1443 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, care a fost pronunțată în recurs, întrucât aceasta este hotărârea ultimă pronunțată în cauză, ale căror efecte se produc față de părțile cauzei. Un argument în plus în susținerea acestei concluzii este acela că una dintre regulile care cârmuiesc exercițiul căilor de atac este aceea a unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

O cale de atac se epuizează prin chiar exercitarea sa, astfel încât reclamanta nu poate dispune de mai multe ori de calea de atac a recursului împotriva aceleiași hotărâri, deci nu poate relua judecata aceleiași căi de atac. Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs sunt enumerate în conținutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”. Se constată că hotărârea recurată nu face parte din categoriile de hotărâri enunțate anterior, ci reprezintă o decizie dată de o instanță de recurs, având deci caracter irevocabil, astfel încât, în mod evident, nu poate forma obiect al unui nou recurs.

Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile iar, din coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1443 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, este inadmisibil. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva deciziei nr. 1443 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 527/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8646 din 14 octombrie 2010, Judecătoria Bacău a admis acțiunea formulată de reclamanta A.M. în contradictor
ÎCCJ 2025-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2025
Ședința publică din data de 09 aprilie 2025 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani la 26 mai 2021, înregistrată s
ÎCCJ 2018-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2018
Ședința publică din data de 7 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 01.04.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanta C.I.I. A., a chemat în judecată pe pârâtul B
ÎCCJ 2014-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2014
pârâții G.E., S.E., S.M., G.L., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani, prin Prefect și Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a Municipiului Botoșani; a fost obligat re
ÎCCJ 2015-06-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1498/2015
mbrării cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei, excepția lipsei calității de reprezentant al revizuentei, respectiv, al consilierului juridic al acesteia, precum și excepția lipsei calității procesua
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă