ÎCCJ, Decizia nr. 1/2018

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra apelului de față,

În baza actelor dosarului, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 334 din data de 12 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2005.

Pentru a pronunța această sentință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a reținut următoarele:

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 861 alin. (1) și (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara conform programului stabilit de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a obligat, în solidar, inculpații A. și B. (în calitate de moștenitor al inculpatului C. - decedat, în limita acceptării succesiunii sub beneficiul de inventar, conform Certificatului de moștenitor nr. x din 6 martie 2006 eliberat de BNP D. și rectificat conform Încheierii 2659 din 6 aprilie 2006), la plata sumei de 333.743 USD sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății efective, la care se adaugă dobânda de referință a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plății integrală a debitului către partea civilă.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a dispus:

- anularea Titlurilor de proprietate nr. x din 1 martie 1999, y din 1 martie 1999, z din 1 martie 1999;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie în zona E. aflate la filele x din vol. VII de urmărire penală, pe numele C., F., și G.;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie pentru câte 1000 mp. Fiecare, pe numele C., F., și G., aflate la filele x din vol. III de urmărire penală, și anexa 6 aferentă;

- anularea tranzacției din 25 martie 1999 între Primăria mun. Deva, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și F., C., G.;

- anularea Contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către C. cu H. SRL la data de 12 mai 1999;

- anularea Autorizației de construcție nr. x din 23 august 1998.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta J. împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 7 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în Dosarul nr. x/2005. A constatat că, prin Încheierea penală nr. 166 din 2 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 3854 C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul K. împotriva Sentinței penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Dosarul nr. x/2005.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că la dosarul cauzei există două acte referitoare la regimul juridic al terenului în cauză, respectiv H.G. nr. 781 din 3 iulie 2003 care stabilește că terenul este domeniul public al municipiului și actul de parcelare al notarului public L., din 1 august 2001, care împarte întregul teren în patru parcele și din care rezultă faptul că acest teren este domeniu privat. Aceste înscrisuri existau la momentul soluționării cauzei în fond și în calea de atac, însă nu au fost cunoscute de instanță, fapt ce poate fi ușor observat întrucât nu au existat la dosarul cauzei.

Aceste înscrisuri noi, a susținut revizuentul, determină reținerea incidenței dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât existau chiar la data efectuării demersului penal și trebuie reanalizate după admiterea de principiu pentru a se stabili care este regimul juridic al terenului. Pentru aceste motive a apreciat cererea ca fiind admisibilă în principiu.

Totodată, revizuentul a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire, instanța de fond a reținut că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

Cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în doctrină și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii. Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să ducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Faptele sau împrejurările la care se raportează textul se referă la cele din categoria care au legătură cu fapta penală dedusă judecății, prin probe noi, necunoscute instanței, înțelegându-se fapte sau împrejurări care au fost cu totul străine dosarului cauzei și pe care, eventual, instanța nu le-a sesizat sub nicio formă, nefiind posibilă prelungirea probatoriului administrat la fond.

Din susținerile revizuentului instanța de fond a reținut că acesta nu a invocat fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci acte notariale ce se circumscriu noțiunii de "probă".

Din actele dosarului instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită la data de 25 martie 1999 momentul încheierii tranzacției cu cei trei revoluționari, iar actele invocate în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv H.G. nr. 781 din 3 iulie 2003 și actul de parcelare emis, la data de 1 august 2001, de notar public L. sunt ulterioare momentului săvârșirii faptei, ceea ce nu satisface cerințele cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că în cauză, instanța de fond și cea de recurs, analizând apărările inculpatului A. a avut în vedere și situația juridică a terenurilor, iar ceea ce se solicită de revizuent sunt de fapt probe noi, actele la care face referire fiind ulterioare stabilirii obiectului și limitelor judecării cauzei.

Totodată Înalta Curte, secția penală a reținut că dispozițiile H.G. nr. 781/2003 cât și situația terenului au fost avute în vedere de instanțe la momentul analizării situației de fapt, pe calea revizuirii urmărindu-se, practic o reinterpretare a probatoriului administrat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reținut că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) se referă la situația în care hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Astfel, pentru incidența acestui caz de revizuire trebuie întrunite următoarele condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală, decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii, hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională.

Înalta Curte, secția penală a apreciat că susținerile apărării nu se încadrează în cazul de revizuire invocat, cererea fiind astfel inadmisibilă, deoarece excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată în propria cauză, în fond sau în apel, ci în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În concluzie, Înalta Curte, secția penală a constatat că motivele invocate nu sunt încadrabile în cazurile de revizuire invocate de A., ele neavând legătură cu fapta penală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

II. Împotriva Sentinței penale nr. 334 din data de 12 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017 a formulat apel revizuentul A., la data de 19 iunie 2017, dosarul fiind înregistrat la data de 20 iunie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2017, fiind fixat aleatoriu termen la data de 13 noiembrie 2017.

La terenul din data de 13 noiembrie 2017 cauza a fost amânată în vederea soluționării declarației de abținere formulată de doamna judecător M., precum și pentru a se aștepta pronunțarea în calea de atac declarată la încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cauză ce are termen de judecată la data de 27 noiembrie 2017 la Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători, Penal 2, a dispus amânarea cauzei.

La termenul din data de 4 decembrie 2017, având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului revizuent, considerând-o întemeiată; față de împrejurarea că soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză are legătură cu soluția ce se va da în calea de atac declarată de inculpatul A. împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cauză ce are termen de judecată la data de 11 decembrie 2017 la Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Penal 2, a dispus amânarea cauzei la data de 15 ianuarie 2018.

Criticile formulate, concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor apelantului revizuent la termenul din data de 15 ianuarie 2018 au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând calea de atac declarată de revizuentul A. împotriva sentinței atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză."

În prezenta cauză, pe calea revizuirii A. a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la existența unor împrejurări pretins a nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, care să ateste faptul că terenul în suprafață de 5.838 mp din Calea x, zona Gării, DN 7, identificat în CF sub nr. x topo x este proprietatea privată a municipiului Deva, respectiv H.G. nr. 781 din 3 iulie 2003 și actul de parcelare al notarului public L., din 1 august 2001.

Analizând motivele arătate în cerere de revizuent, instanța de control judiciar că aspectele susținute nu constituie fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, ci apărări de fond cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, nevinovăția inculpatului fiind invocată pe parcursul procesului penal, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de control judiciar de către apărătorul ales al acestuia.

Se constată că prin cererea de revizuire se reiterează practic cele susținute cu ocazia concluziilor formulate pe fondul cauzei, cu intenția de a obține o reanalizare și reapreciere a probatoriului examinat în procesul finalizat prin hotărârea definitivă de condamnare atacată pe calea revizuirii și, mai ales, o prelungire a acestuia, dovezi care nu ar aduce în cauză nici un argument nou.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că reinterpretarea probatoriului administrat nu satisface exigențele prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în condițiile în care textul se referă la descoperirea de "fapte sau împrejurări noi" și nu la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea. Fără îndoială că noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârii instanței de control judiciar. Înalta Curte subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

Se constată că dispunând condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de 2481 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. instanțele de fond/apel au examinat cadrul normativ în vigoare în materie, reținând că regimul juridic al terenurilor aflate în proprietatea publică a statului român este reglementat de Constituția României, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Legea nr. 18/1991 privind Fondul Funciar, H.G.131/1991 privind procedura de constituire, atribuțiile, funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum și punerea în posesie a proprietarilor și Legea nr. 54/1998 privind circulația terenurilor.

Cu privire la terenul în suprafață de 5838 m.p. din Calea x, zona Gării, DN 7, identificat în CF sub nr. x s-a reținut că fusese expropriat prin Decretul nr. 133/1982 al Consiliului de Stat al RSR, pentru cauză de utilitate publică și trecut în proprietatea statului, respectiv pentru lărgirea arterei de circulație, în scopul construirii străzii N., fiind evident că acesta era afectat unei cauze de utilitate publică, fapt de natură să ducă la concluzia logică că aparținea domeniului public al statului.

Prin urmare, cum terenul din Calea x, zona Gării DN, obiect al tranzacției din 25 martie 1999 încheiat între Consiliul Local Deva și cei trei revoluționari, C., F., G., făcea parte din domeniul public al statului, iar cu privire la acest teren nu se puteau încheia acte de înstrăinare, întrucât bunurile care fac obiectul proprietății publice sunt scoase din circuitul civil general, neputând fi înstrăinate prin acte inter-vivos sau mortis causa, instanța de fond/apel au constatat că inculpatul A., în calitate de primar/de președinte al comisiei locale nu avea dreptul de a încheia acte de dispoziție cu privire la bunurile din domeniul public al municipiului, cu atât mai mult cu privire la domeniul public al statului român.

Or, afirmația revizuentului relativ la faptul că instanța de fond/de control judiciar stabilind că terenul făcea parte din domeniul public al statului nu au reținut incidența H.G. nr. 781 din 3 iulie 2003 și respectiv a actului de parcelare al notarului public L., din 1 august 2001 nu poate fi apreciat ca un motiv concret și care se circumscrie în limitele dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Rezultă, așadar, că susținerile apelantului revizuent condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

Cu referire la motivul de revizuire circumscris dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocat de apelantul revizuent în cererea formulată, se reține că revizuirea poate fi cerută atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Ca atare, se reține că, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea formulată se impune, cu necesitate, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională și consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă.

Instanța de control judiciar reține că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate (24 septembrie 2013), la data de 5 iunie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 405, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 8 iulie 2017, prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată într-o altă cauză și a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Instanța de control judiciar reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții Constituționale de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Prin urmare, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate în condițiile mai sus indicate nu pot face obiectul revizuirii, aflându-ne, așadar, prin prisma deciziei Curții Constituționale, în fața unei autorități absolute a lucrului judecat.

În consecință, în lipsa vreunei astfel de excepții invocate în cauză, dispozițiile procesual penale referitoare la revizuire sunt inaplicabile ratione materiae (a se vedea Decizia nr. 463 din 14 noiembrie 2013, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014).

Mai mult, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu este îndeplinită nici condiția ca hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională, reținând că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu, fiind doar definit înțelesul sintagmei "îndeplinește în mod defectuos".

În cauză, se constată că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a actelor reținută în sarcina inculpatului a fost analizată prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului astfel încât motivele invocate de revizuent nu se subsumează prevederilor art. 453 lit. f) C. proc. pen., hotărârea de condamnare neîntemeindu-se pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională.

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în prezentul dosar nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cererea de revizuire fiind astfel inadmisibilă, și în consecință va respinge ca nefondat apelul formulat de revizuentul A., împotriva Sentinței penale nr. 334 din data de 12 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A., împotriva Sentinței penale nr. 334 din data de 12 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - LM