ÎCCJ, Decizia nr. 284/2021

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: I. Hotărârea recurată Prin încheierea nr. 9720 din 24 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietatea intelectuală, în dosarul nr. x/2004, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea recursului declarat spre soluționare la Curtea de Apel Cluj. S-a constatat că cererea de chemare în judecată are ca obiect acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către recurenta reclamantă pentru imobile cu o valoare de până la 5 miliarde RON si ieșire din indiviziune iar față de dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc.

civ., competența aparține Curții de Apel. II. Cererea de recurs Împotriva Încheierii anterior menționate a declarat recurs recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L., considerând-o netemeinică și nelegală. Arată că, în mod greșit, a fost declinată competența de soluționare către Curtea de Apel Cluj față de dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 deoarece potrivit art. 4 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.: "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1.recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Recurenta face referire și la prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) "Tribunalul judecă: 1. în primă instanță: b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON" rezultând astfel competența exclusivă a tribunalului, în primă instanță, de a soluționa cererile cu obiectul având valoarea totală peste 500.000 RON.

Recurenta apreciază că valoarea celor două cereri de chemare în judecată este de 710.000 RON (7,1 miliarde RON vechi) din care 680.000 RON, valoarea cererii intitulate "acțiune în constatare" (din dosarul nr. x/2002) și 50.000 RON, valoarea cererii prin care se solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare (din dosarul nr. x/2002). În consecință, solicită admiterea recursului și dispunerea judecării cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță competentă. III. Hotărârea instanței de recurs La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție de procedură care, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc.

civ. din 1865, face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei. Examinând încheierea recurată, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare. Înalta Curte reține că, raportat la data declanșării litigiului între părți, 3 noiembrie 2004, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. Prin încheierea recurată s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. II alin. (3) și (4) din Legea 219/2005, de trimitere pe cale administrativă a căilor de atac către instanțele devenite competente potrivit O.U.G. nr. 138/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea 219/2005. Așadar, hotărârea atacată reprezintă un act procedural de dezînvestire a instanței, pe cale administrativă.

Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei. Potrivit art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent". Având în vedere dispozițiile legale citate mai sus, se constată că încheierea pronunțată nu este susceptibilă de recurs, fiind irevocabilă, astfel că recursul declarat în cauză este inadmisibil. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 158 alin. (3) și art. 299 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 9720 din 24 noiembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2021.