ÎCCJ, Decizia nr. 277/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 277/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin decizia nr. 180 din data de 3 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii A. și B. împotriva sentinței penale nr. 106/F din data de 4 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Împotriva deciziei nr. 180 din data de 3 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorii A. și B. au formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației formulate și desființarea hotărârii atacate.
Prin decizia penală nr. 285 din data de 2 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 180 din data de 3 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că dispozițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.
Totodată, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior etapei admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Prin urmare, Înalta Curte, secția penală a constatat că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
În acest context, s-a apreciat și faptul că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În cauză, instanța supremă a constatat că a fost sesizată cu contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 180 din data de 3 martie 2021, pronunțate de a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, decizie definitivă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de aceiași contestatori împotriva sentinței penale nr. 106/F din data de 4 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Astfel, s-a apreciat că, în cauză, contestatorii au exercitat calea de atac a contestației în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspect ce încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
II. Împotriva deciziei penale nr. 285 din data de 2 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorii A. și B. au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatori, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III
1
din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 425
1
din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că A. și B. au exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 285 din data de 2 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 180 din data de 3 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., "Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."
De asemenea, se reține că în conformitate cu art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Prin urmare, analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea I a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 din C. proc. pen., iar dispozițiile legii procesual penale prevăd posibilitatea exercitării căii de atac a apelului numai împotriva sentinței date în contestație în anulare, ca urmare a soluționării pe fond a acesteia, însă împotriva hotărârii pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare legiuitorul nu a reglementat nicio cale de atac, astfel încât această din urmă hotărâre are caracter definitiv.
În aceste condiții, se constată că, în cauză, contestatorii A. și B. au formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei penale nr. 285 din data de 02 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei penale nr. 285 din data de 02 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contetatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2021.