NOVIK v. UKRAINE

NOVIK v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

CINTIMEA SECȚIUNE PARTICIPALĂ PENTRU ADMINISIBILITATEA CERINȚIEI NR. 48068/06 de Valeriy Valerievich NOVIK împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiune), care așezează la 13 martie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Lorenzen Jungwiert Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego dna Jaeger Villiger, judecători și grefierul secțiunii C. Westerdiek Având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2006, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Valeriy Valerievich Novik, este un cetățen bielorus care s-a născut în 1969 și trăiește în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, din 1994, el participă la activitățile și acordarea de ajutor financiar opoziției politice din Belarus. În special, în 2001 el a lucrat pentru biroul candidatului democratic pentru postul prezidențial din Belarus, dl G.; el a acordat ajutor financiar candidaților de opoziție la alegerile parlamentare bieloruse din 2004; el a organizat, de asemenea, o campanie împotriva referendumului privind prelungirea termenilor de serviciu al Președintelui Belarusului. În plus, reclamantul a participat la diferite manifestații și întâlniri organizate de opoziție. În 2001 dl K., un om de afaceri, l-a invitat pe solicitant să lucreze ca director al companiei sale din Minsk. Reclamantul a fost de acord. În 2003 procurorii Belarus au inițiat anchete penale împotriva dlui K. cu suspiciune de corupție. Reclamantul a fost interogat ca martor în mai multe ocazii. Prin decizia din 21 iulie 2004, un investigator al Procurorului General Belarus a susținut că reclamantul și dl au fost suspectate oficial de fraudă agravată, și anume de activități comerciale ilegale pe teritoriul Belarusului și de evaziune fiscală. În august 2004, reclamantul a părăsit Belarus pentru Ucraina. De atunci, el a rezistat în Ucraina. Totuși, el a efectuat mai multe vizite în Belarus. Octombrie 2005 procurorii din Belarus au ordonat o căutare la nivel național. La 3 noiembrie 2005, Biroul Procurorului General din Belarus a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului. La o dată neespecificată, Ambasada Belarusului în Ucraina, acționând în numele Ministerului Internului Bielorusiei, a solicitat Ministerului Internului Ucrainean să asiste în căutarea și aprecierea reclamantului. La 30 noiembrie 2006, reclamantul a fost prins de poliția din Kyiv. La 1 decembrie 2006 Curtea de district Pecherskyy din Kiev a ordonat detenția reclamantului timp de patruzeci de zile în așteptarea unei cereri oficiale de extrădare în Belarus și pentru a efectua transferul la autoritățile de aplicare a legii din Belarus. Curtea a susținut că reclamantul a fost reținut în centrul de detenție anterioară Kiev (SIZO) nr. 13. 2006 reclamantul a apelat împotriva hotărârii din 1 decembrie 2006. El a susținut că instanța de primă instanță nu a luat în considerare starea sa de sănătate și faptul că el, împreună cu soția sa și cu trei copii minori, a rezistat într-o perioadă lungă de timp în Ucraina și că instanța nu a examinat concluziile reclamantului cu privire la persecuția sa politică în Belarus. La 7 decembrie 2006, reclamantul a solicitat azil în Ucraina. El nu a primit încă niciun răspuns din partea autorităților ucrainene cu privire la rezultatul cererii sale. La 8 decembrie 2006, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 1 decembrie 2006. 2006. Acesta a susținut că instanța de primă instanță a luat în considerare în mod corespunzător starea de sănătate a reclamantului. Cu toate acestea, a considerat că situația familiei sale este irelevantă pentru acest caz și că acuzațiile reclamantului de persecuție politică în Belarus nu sunt susținute. La o dată neespecificată, Procurorul Adjunct al Republicii Belarusului a depus o cerere oficială Biroului Procurorului General al Ucrainei, cerând extrădarea reclamantului către Belarus. Prin scrisoarea din 25 decembrie 2006 Procurorul general adjunct al Ucrainei a informat Procurorul general adjunct din Belarus că reclamantul nu va fi extraditat din cauza faptului că, în conformitate cu legislația ucraineană, acuzațiile împotriva reclamantului nu au decurs de închisoare. La 27 decembrie 2006, reclamantul a fost eliberat din detenție. „Fiecare are dreptul la libertate și inviolabilitate personală. Nimeni nu poate fi arestat sau reținut în arest altul decât în temeiul unei hotărâri judecătorești motivate și numai din motive și în conformitate cu procedura stabilită de lege. În cazul unei necesități urgente de prevenire sau de oprire a unei infracțiuni, organismele autorizate de lege pot deține o persoană în custodie ca măsură temporară preventivă, motivele rezonabile pentru care trebuie verificate de către o instanță în termen de șaptezeci și două de ore. Persoana reținută este eliberată imediat, dacă nu a fost furnizată, în termen de șaptezeci și două de ore de la momentul de detenție, cu o decizie judecătorească motivată în ceea ce privește deținerea în custodie. Orice persoană arestată sau reținută trebuie informată fără întârziere cu privire la motivele de arestare sau de detenție a sa, înțelesă cu privire la drepturile sale, și de la momentul de detenție se acordă posibilitatea de a se apăra personal sau de a avea asistența juridică a avocatului apărării. Toată lumea reținută are dreptul de a contesta detenția sa în instanță în orice moment. Rudele unei persoane arestate sau deținute trebuie informate imediat de arestarea sau detenția sa.” Articolul “Drepturile omului și ale cetățenilor și libertăților sunt protejate de instanțe. Toți sunt garantați dreptul de a contesta în instanță deciziile, acțiunile sau omisiunea organismelor care exercită puterea statului, organismele locale de autogovernare, oficialii și ofițerii. ... Dupa obosirea tuturor remediilor juridice interne, fiecare are dreptul de apel pentru protecția drepturilor și libertăților sale la instituțiile judiciare internaționale relevante sau la organismele relevante ale organizațiilor internaționale ale căror Ucraina este membru sau participant. Fiecare are dreptul de a proteja drepturile și libertățile sale împotriva încălcărilor și a infracțiunilor ilegale prin orice modalitate nu interzisă prin lege.” 2. Convenția CIS din 22 ianuarie 1993 privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă, familială și penală („Convenția de la Minsk”) 2 din Convenția de la Minsk prevede că persoana a căror extradiție este solicitată poate fi închisă chiar înainte de primirea cererii de extrădare. Cererea relevantă trebuie să se refere la decizia privind plasarea în detenție preliminară. art. 1 din Convenția de la Minsk prevede că o persoană care a fost reținută în aplicarea art. 61 menționat anterior 2 poate fi eliberată dacă cererea de extrădare nu este depusă în termen de patruzeci de zile de la detenția sa. Rezoluția nr. 8 din Curtea Supremă Plenară din 8 octombrie 2004 privind chestiuni legate de aplicarea legislației care reglementează procedura și durata detenției (arest) persoanelor în așteptarea extradiției” Extractele relevante din Rezoluția Curții Supreme Plenare au citit după cum urmează: „Constituția Ucrainei prevede că nimeni nu trebuie arestat sau reținut în arest decât în temeiul unei hotărâri judecătorești motivate și numai din motive și în conformitate cu procedura stabilită de lege (art. 29). În conformitate cu art. 9 primul paragraf din Constituție, acordurile internaționale în vigoare ratificate de Verkhovna Rada fac parte din legislația națională. În conformitate cu secțiunea 19 al doilea paragraf din Legea tratatelor internaționale din 29 iunie 2004, în cazul în care un tratat internațional la care Ucraina este parte și care a fost ratificat în conformitate cu procedura prevăzută de lege stabilește norme care diferă de cele stabilite de legislația ucraineană, se aplică normele tratatului internațional. Prin urmare, chestiunile legate de inviolabilitatea și libertatea de circulație (detenție, arestare, apreciere și așa mai departe) sunt reglementate nu numai de normele Codului de Procedură Penală („CP”) și de art. 10 din Codul Penal („CC”), ci de tratatele internaționale la care Ucraina este parte, în special de Convenția Europeană de Extradiție din 1957 și de protocolele sale suplimentare din 1975 și 1978, ratificate la 16 Ianuarie 1998 prin Legea nr. 43/98-δР, ... Convenția CIS privind asistența juridică din 22 ianuarie 1993, a încheiat la Minsk și a ratificat la 10 noiembrie 1994, prin Legea nr. 240/94-δР, tratate bilaterale dintre Ucraina și alte state, tratate multilaterale specializate ... ... În scopul aplicării uniforme a legislației care reglementează extrădarea către alte state și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Curtea Supremă Plenară decide: ... pentru a decide dacă o problemă legată de extrădare către un alt stat este sub jurisdicția instanțelor, instanța trebuie să se refere la dispozițiile Constituției Ucrainei, la alte legislații naționale, inclusiv la Convenția Europeană sau la alte tratate internaționale la care Ucraina este parte și prin care a convenit să fie obligată, sau la tratatele fostei URSS aplicate de Ucraina în temeiul Legii nr. 1543 XII din 12 septembrie 1991 privind succesiunea Ucrainei. Prin urmare, instanțele ar trebui să decidă ce tratate au fost încheiate între Ucraina și statul solicitant și ce procedură prevede acest tratat pentru soluționarea problemelor de extrădare. 10 din CC, resortisanții străini și apatrizi care locuiesc pe teritoriul Ucrainei pe o bază permanentă, care au comis infracțiuni în afara teritoriului Ucrainei și care sunt în prezent pe teritoriul său, pot fi extraditați către un stat străin pentru urmărire penală și trimiterea la instanțe este posibilă numai dacă Ucraina este parte la un tratat internațional în acest sens. În conformitate cu art. 25 al doilea paragraf din Constituția Ucrainei, un cetățean al Ucrainei nu este „referit unui alt stat”. Având în vedere faptul că legislația actuală nu permite instanțelor să decidă independent de emiterea mandatelor de extrădare și că, în conformitate cu art. 22 din Convenția Europeană privind extradiția și dispoziții similare ale altor tratate internaționale la care Ucraina este parte, procedura de extrădare este reglementată de legea țării la care cererea de extrădare este adresată, instanțele nu sunt împuternicite să decidă în această privință. Aceste [jurieri] nu pot decide, de proprie inițiativă, asupra măsurilor preventive aplicabile persoanelor care fac obiectul restituirii sau transferului, inclusiv în ceea ce privește detenția lor, deoarece aceste chestiuni trebuie să fie decise de autoritățile ucrainene competente. Având în vedere faptul că, în Ucraina, o persoană poate fi reținută pentru mai mult de trei zile doar pe baza unei decizii judecătorești motivate și având în vedere faptul că, în conformitate cu art. 29 al doilea paragraf din Constituție, o astfel de decizie poate fi luată numai de o instanță ucraineană competentă, instanța trebuie să accepte competența competentă și să examineze meritele cererilor și cererilor procurorilor, aprobate de autoritățile judiciare, de către organismele care acționează în urma cererilor de extradiție din partea altor state [referitoare la extradiția persoanelor fizice], pentru deținere și restituire în vederea organismelor competente ale statului solicitant. În conformitate cu art. 16 din Convenția Europeană privind extradiția și alte dispoziții similare ale tratatelor internaționale la care Ucraina este parte, organismele competente ale statului solicitant pot, în unele cazuri, solicita reținerea temporară a unei persoane dorite. Organismele competente ale statului care se ocupă de cerere iau o decizie în conformitate cu legislația țării lor. În acest sens, instanța locală decide și examinează în fondul cererilor formulate de procurori sau de alte organisme aprobate de ei care acționează la cererea de la alte state referitoare la extradarea sau arestarea temporară a unei persoane în scopul transferului său sub supravegherea organismului competent al statului solicitant, pentru o perioadă stabilită de Convenția Europeană privind extradiția sau alt tratat internațional. Curtea decide dacă detenția unei persoane sau arestarea sa temporară este în conformitate cu normele prevăzute la art. 165-2 din CCP. Instanțele au dreptul de a aplica alineatul (4) din art. 165-2 din CCP într-o situație în care o persoană este predată instanței în vederea unei hotărâri privind apropierea (arestarea temporară) în scopul extraderii sau transferului. Curtea revizuiește existența unei cereri și a documentelor relevante, stabilite prin tratat, constituind baza de extrădare și absența oricăror motive care interzic extrădarea sau transferul (articolele 2, 3, 6, 10, 11 din Convenția Europeană privind extradiția și protocolele suplimentare din acesta din 1975 și 1978 și art. 57 din Convenția CIS din 1993 privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă, familială și penală). În special, deținuții nu vor fi extraditați pentru infracțiuni politice și militare; în cazul în care expirarea perioadei de prelungire; atunci când, pe teritoriul părții la care a fost făcută cererea de extrădare, o instanță a pronunțat deja o hotărâre sau o rezoluție privind o acuzație similară cu cea menționată în cererea de extrădare; atunci când se iau în considerare problemele legate de extrădare a unui cetățean din Ucraina sau a apatrizi care rezistă permanent pe teritoriul Ucrainei; în ceea ce privește persoanele care beneficiază de statutul de refugiat în Ucraina; dacă partea solicitantă nu furnizează Ucraina suficiente garanții că o sentință de pedeapsă capitală nu va fi pusă în aplicare pentru infracțiune pentru care a fost solicitată extradarea, [dacă infracția în cauză] este pedepsită de moarte în conformitate cu legea statului solicitant; dacă infracțiunile, în conformitate cu legea cu legele sau cu legele de un an mai puțin severă sau cu lege. De asemenea, instanțele iau în considerare alte dispoziții ale Convenției Europene privind extradiția sau altor tratate internaționale cu privire la asistența juridică care acordă părții la care se adresează cererea de extrădare dreptul de a refuza extrădarea. De asemenea, instanțele ar trebui să facă trimitere în mod corespunzător la faptul că, în conformitate cu art. 28 din Convenția Europeană, dispozițiile sale înlocuiesc orice alte tratate internaționale bilaterale, convenții sau acorduri care reglementează chestiunile de extrădare între orice două părți contractante. Prin urmare, dacă un stat solicitant este parte la Convenția Europeană, dispozițiile tratatelor internaționale bilaterale sau multilaterale privind extrădarea se aplică în parte, atunci când acestea modifică dispozițiile convenției respective. În conformitate cu art. 29 al treilea paragraf din Constituție, instanțele iau în considerare și examinează meritele plângerilor de către persoanele în cauză și avocații și reprezentanții juridici care afirmă deținerea ilegală pe baza unei cereri de extrădare de la un alt stat. Aceste cereri sunt examinate pe baza articolului 106 alineatele (7) și (8) din CCP. Pentru a decide dacă o persoană este reținută în mod legal, judecătorul se referă la dispozițiile relevante de la art. 106 din CCP în ceea ce privește procedurile de detenție și conformitatea cu formalitățile procedurale și cu dispozițiile tratatului internațional relevant pe baza căruia persoana a fost reținută, precum și la prezența documentelor necesare pe care se bazează extrădarea (în special, cererea de extrădare, deciziile organismelor competente ale părții solicitante în ceea ce privește detenția sau arestarea persoanei, etc.)” COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 că a existat riscul ca el să fie supus torturei și tratamente inumane sau degradante de către autoritățile de aplicare a legii bieloruse cu scopul de a extrage mărturisirea sa în cursul procedurii penale împotriva lui. El a afirmat, de asemenea, că autoritățile bieloruse l-au persecutat pentru conspirația politică împotriva regimului Lukashenka și asistența la opoziție. Reclamantul s-a mai plâns în conformitate cu aceeași dispoziție că legislația ucraineană nu prevedea un remediu eficace și accesibil pentru a contesta decizia de extrădare a Biroului General al Procurorului și, prin urmare, plângerile sale privind posibilul tratament contrar articolului 3 din Convenția din Belarus nu ar fi luate în considerare de către autoritățile ucrainene care decid asupra extrădarii sale. Reclamantul a plâns în continuare că, prin extraditarea lui în Belarus, în cazul în care ar fi probabil supus unui proces neloială, Ucraina va încălca art. 1 din Convenție. În baza articolului (c) din Convenție, reclamantul a contestat legalitatea detenției sale în Ucraina. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu presupusa ilegalitate a detenției sale de la 30 noiembrie până la 27 decembrie 2006. El a afirmat că, chiar dacă detenția sa are ca scop extrădarea către Belarus, aceasta nu ar trebui să fie calificată ca detenție „pentru extrădarea” și articolul § 1 (f) din Convenție nu ar trebui aplicată deoarece autoritățile bieloruse nu au depus niciodată o cerere de extrădare în Biroul Procurorului General Ucrainean. În schimb, licența detenției sale ar trebui examinată în temeiul art. (c) din Convenție. art. 5 1 lit. (c) și (f) prevede următoarele: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o;” ... (f) arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a împiedica intrarea neautorizată în țară sau a unei persoane împotriva cărora se ia o acțiune în vederea expulzării sau extradiției ...” Curtea observă că reclamantul a fost prins de poliția ucraineană la 30 noiembrie 2006 la cererea Ambasada Belarusului în Ucraina de a sprijini în căutarea și aprecierea reclamantului asupra suspiciunilor de fraudă. La 1 decembrie 2006, Curtea de district Pecherskyy din Kyiv a ordonat detenția reclamantului timp de patruzeci de zile în așteptarea unei cereri oficiale de extradiție în Belarus și pentru a efectua transferul său la autoritățile de aplicare a legii din Belarus. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că autoritățile ucrainene arestează și arestează reclamantul pentru a lua măsuri în vederea extrădarii sale. Prin urmare, în ciuda afirmațiilor reclamantei în contră, plângerea sa de mai sus este examinată în conformitate cu art. 1 lit. (f) din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să comunice guvernului contestat. Curtea a examinat restul plângerilor reclamantei și consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate au fost de competența sa, acestea nu au dezvăluit nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate suspendarea aplicării articolului 39 din Regulamentul Curții; hotărăște să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la presupusa ilegalitate a detenției sale de la 30 noiembrie până la 27 decembrie 2006; declara restul cererii inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar Președintele

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 48068/06

by Valeriy Valeryevich NOVIK

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13

March 2007 as a Chamber composed of:

Mr

P.

Lorenzen

,

President

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

J.

Borrego Borrego

,

Mrs

R.

Jaeger

,

Mr

M.

Villiger,

judges

,

and Mrs C.

Westerdiek

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 4 December 2006,

Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Valeriy Valeryevich Novik, is a Belarusian national who was born in 1969 and lives in Kyiv.

I.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

According to the applicant, since 1994 he has been participating in the activities of and giving financial aid to the political opposition in Belarus. In particular, in 2001 he worked for the office of the democratic candidate for the Presidential post in Belarus, Mr

G.; he gave financial aid to opposition candidates in the Belarusian parliamentary elections of 2004; he also organised a campaign against the referendum on the prolongation of the terms of service of the President of Belarus. Furthermore, the applicant participated in various demonstrations and meetings organised by the opposition.

In 2001 Mr

K., a businessman, invited the applicant to work as a director of his company in Minsk. The applicant agreed.

In 2003 the Belarusian prosecutors initiated criminal investigations against Mr

K. on suspicion of bribery. The applicant was interrogated as a witness on several occasions.

By a decision of 21

July

2004, an investigator of the Belarusian General Prosecutor’s Office held that the applicant and Mr

K.

were officially suspected of aggravated fraud, namely illegal business activities on the territory of Belarus, and of tax evasion.

In August 2004 the applicant left Belarus for Ukraine. From that time on he has been residing in Ukraine. He however made several visits to Belarus.

On 25

October 2005 the Belarusian prosecutors ordered a nationwide search for him.

On 3

November

2005 the General Prosecutor’s Office of Belarus issued an arrest warrant against the applicant.

On an unspecified date the Embassy of Belarus in Ukraine, acting on behalf of the Ministry of the Interior of Belarus, requested the Ukrainian Ministry of the Interior to assist in the applicant’s search and apprehension.

On 30

November

2006 the applicant was apprehended by the police in Kyiv.

On 1

December

2006 the Pecherskyy District Court of Kyiv ordered the applicant’s detention for forty days pending an official request for his extradition to Belarus and in order to effect his transfer to the law enforcement authorities of Belarus. The court held that the applicant was to be detained in the Kyiv Pre-trial Detention Centre (SIZO) No.

13.

On 4

December

2006 the applicant appealed against the decision of 1

December

On 7

December

2006 the applicant applied for asylum in Ukraine. He has not yet received any reply from the Ukrainian authorities concerning the outcome of his application.

On 8

December

2006 the Kyiv City Court of Appeal rejected the applicant’s appeal against the decision of 1

December

On an unspecified date the Deputy Prosecutor of the Republic of Belarus submitted an official request to the Office of the General Prosecutor of Ukraine, seeking the applicant’s extradition to Belarus.

By letter of 25

December

2006 the Deputy Prosecutor General of Ukraine informed the Belarusian Deputy Prosecutor General that the applicant would not be extradited on the ground that, under Ukrainian law, the charges against the applicant did not carry imprisonment.

On 27

December

2006 the applicant was released from detention.

II.

RELEVANT DOMESTIC

LAW and practice

1.

Constitution of Ukraine, 1996

Article 29

“Every person has the right to freedom and personal inviolability.

No one shall be arrested or held in custody other than pursuant to a reasoned court decision and only on the grounds and in accordance with the procedure established by law.

In the event of an urgent necessity to prevent or stop a crime, bodies authorised by law may hold a person in custody as a temporary preventive measure, the reasonable grounds for which shall be verified by a court within seventy-two hours. The detained person shall be released immediately, if he or she has not been provided, within seventy-two hours of the moment of detention, with a reasoned court decision in regard to the holding in custody.

Everyone arrested or detained shall be informed without delay of the reasons for his or her arrest or detention, apprised of his or her rights, and from the moment of detention shall be given the opportunity to personally defend himself or herself, or to have the legal assistance of defence counsel.

Everyone detained has the right to challenge his or her detention in court at any time.

Relatives of an arrested or detained person shall be informed immediately of his or her arrest or detention.”

Article

55

“Human and citizens’ rights and freedoms are protected by the courts.

Everyone is guaranteed the right to challenge in court the decisions, actions or omission of bodies exercising State power, local self-government bodies, officials and officers.

... After exhausting all domestic legal remedies, everyone has the right of appeal for the protection of his or her rights and freedoms to the relevant international judicial institutions or to the relevant bodies of international organisations of which Ukraine is a member or participant.

Everyone has the right to protect his or her rights and freedoms from violations and illegal encroachments by any means not prohibited by law.”

Article

61

§

2 of the Minsk Convention provides that the person whose extradition is sought may be placed in detention even before the extradition request is received. The relevant request must refer to the decision regarding placement in pre-trial detention.

Article

62

§

1 of the Minsk Convention provides that a person who has been detained in application of the above-mentioned Article 61

§

2 may be released if the extradition request is not lodged within forty days of his or her detention.

3.

Resolution no. 8 of the Plenary Supreme Court of 8 October 2004 on issues related to the application of legislation governing the procedure and length of detention (arrest) of persons awaiting extradition”

The relevant extracts from the Resolution of the Plenary Supreme Court read as follows:

“The Constitution of Ukraine stipulates that no one shall be arrested or held in custody other than pursuant to a reasoned court decision and only on the grounds and in accordance with the procedure established by law (Article 29).

In accordance with the first paragraph of Article 9 of the Constitution, international agreements in force ratified by the Verkhovna Rada form part of the national legislation. Under the second paragraph of Section 19 of the International Treaties Act of 29 June 2004, if an international treaty to which Ukraine is a party and which has been ratified in accordance with the procedure prescribed by law establishes rules which differ from those laid down by the Ukrainian legislation, the rules of the international treaty shall apply.

Issues related to inviolability and freedom of movement (detention, arrest, apprehension and so forth) are therefore regulated not only by the norms of the Code of Criminal Procedure (“the CCP”) and Article 10 of the Criminal Code (“the CC”), but by international treaties to which Ukraine is a party, and in particular by the 1957 European Convention on Extradition and its Additional Protocols of 1975 and 1978, ratified on 16

January 1998 by Law no. 43/98-ВР, ... the CIS Convention on Legal Assistance of 22

January 1993, concluded in Minsk and ratified on 10 November 1994 by Law no.

240/94-ВР, bilateral treaties between Ukraine and other States, multilateral specialised treaties ...

... For the purposes of uniform application of the legislation governing extradition to other States and the protection of fundamental human rights and freedoms, the Plenary Supreme Court resolves:

1.

... in deciding whether an issue related to extradition to another State is within the courts’ jurisdiction, the courts must refer to the provisions of the Constitution of Ukraine, other national legislation, including the European Convention or other international treaties to which Ukraine is a party and by which it has agreed to be bound, or the former USSR’s treaties applied by Ukraine pursuant to Law no.

1543

‑

XII of 12 September 1991 on the succession of Ukraine.

The courts should therefore decide what treaties have been concluded between Ukraine and the requesting State and what procedure that treaty lays down for resolving extradition issues.

The court should take into account that, pursuant to the second paragraph of Article

10 of the CC, foreign nationals and stateless persons residing on the territory of Ukraine on a permanent basis, who have committed crimes outside the territory of Ukraine and are currently on its territory, can be extradited to a foreign State for criminal prosecution and referral to the courts is only possible if Ukraine is party to an international treaty to that effect.

Pursuant to the second paragraph of Article 25 of the Constitution of Ukraine a citizen of Ukraine shall not be “surrendered to another State”.

2.

Having regard to the fact that the current legislation does not allow the courts to decide independently on issuing extradition warrants and that, pursuant to Article 22 of the European Convention on Extradition and similar provisions of other international treaties to which Ukraine is a party, the extradition procedure is regulated by the law of the country to which the extradition request is being addressed, the courts are not empowered to decide on this issue.

They [courts] cannot on their own initiative decide on preventive measures applicable to persons subject to rendition or transfer, including on their detention, as these issues are to be decided by the competent Ukrainian authorities.

3.

Bearing in mind that in Ukraine a person can be held in detention for more than three days only on the basis of a reasoned court decision, and taking into account the fact that, pursuant to the second paragraph of Article 29 of the Constitution, such a decision can only be taken by a competent Ukrainian court, courts must accept jurisdiction and examine the merits of prosecutors’ requests and requests, approved by the prosecuting authorities, from the bodies acting upon extradition requests from other States [concerning individuals’ extradition], for detention and rendition under guard to the competent State bodies of the requesting State.

4.

Pursuant to Article 16 of the European Convention on Extradition and other similar provisions of international treaties to which Ukraine is a party, the competent State bodies of the requesting State may in some cases request that a wanted person be temporarily detained. The competent State bodies dealing with the request shall take a decision in accordance with their country’s legislation.

In this respect local courts shall decide on and examine the merits of the requests made by prosecutors or other bodies approved by them which are acting upon requests from other States relating to the extradition or temporary arrest of a person for the purposes of his or her transfer under guard to the competent body of the requesting State, for a period established by the European Convention on Extradition or another international treaty.

5.

The courts shall decide whether an individual’s detention or his or her temporary arrest is accordance with the rules laid down in Article 165-2 of the CCP.

The courts have the right to apply paragraph 4 of Article 165-2 of the CCP in a situation where a person is handed over to the court with a view to a decision on his apprehension (temporary arrest) for the purposes of extradition or transfer.

The court shall review the existence of a request and of the relevant documents, established by treaty, forming the basis for extradition, and the absence of any grounds prohibiting extradition or transfer (Articles 2, 3, 6, 10, 11 of the European Convention on Extradition and the 1975 and 1978 Additional Protocols thereto and Article 57 of the 1993 CIS Convention on Legal Assistance and Legal Relations in Civil, Family and Criminal Matters). In particular, detainees shall not be extradited for political and military offences; in the event of expiry of the limitation period; when, on the territory of the party to which the extradition request has been made, a court has already delivered a judgment or resolution closing the proceedings concerning a charge similar to the one mentioned in the extradition request; when issues related to extradition of a citizen of Ukraine or stateless persons permanently residing on the territory of Ukraine are being considered; in respect of persons enjoying refugee status in Ukraine; if the requesting party fail to provide Ukraine with sufficient guarantees that a sentence of capital punishment will not be enforced for the offence for which extradition has been requested, [if the offence in issue] is punishable by the death sentence in accordance with the law of the requesting State; if the offence, in accordance with the law of the party requesting extradition, or Ukrainian law, can be prosecuted by means of a private prosecution; if the offence which forms the basis for extradition is punishable by a maximum [sentence] of less than one year’s imprisonment or a less severe penalty.

The courts shall also take into account other provisions of the European Convention on Extradition or other international treaties with regard to legal assistance which give the party to which the extradition request is addressed the right to refuse extradition.

The courts should also make due reference to the fact that, under Article 28 of the European Convention, its provisions replace any other bilateral international treaties, conventions or agreements regulating extradition issues between any two Contracting Parties. Therefore, if a requesting State is a party to the European Convention, the provisions of bilateral or multilateral international treaties concerning extradition shall be applied in part, where they amend the provisions of that Convention.

6.

In accordance with the third paragraph of Article 29 of the Constitution, the courts shall take into account and examine the merits of complaints by the individuals concerned and their lawyers and legal representatives alleging unlawful detention on the basis of an extradition request from another State.

Such requests shall be examined on the basis of Article 106 (7) and (8) of the CCP. In deciding whether a person is being detained lawfully, the judge shall refer to the relevant provisions of Article 106 of the CCP with regard to detention procedures and compliance with procedural formalities and the provisions of the relevant international treaty on the basis of which the person has been detained, and also to the presence of the necessary documents on which the extradition is based (in particular, the request for extradition, the decisions of the competent bodies of the requesting party with regard to detention or arrest of the person, and so forth).”

COMPLAINTS

The applicant complained under Article

3 that there was a risk of him being subjected to torture and inhuman or degrading treatment by the Belarusian law-enforcement authorities with the aim of extracting his confession in the course of the criminal proceedings against him. He also alleged that the Belarusian authorities persecuted him for political conspiracy against the Lukashenka regime and assistance to the opposition.

The applicant further complained under the same provision that Ukrainian law did not provide for an effective and accessible remedy to challenge the extradition decision of the General Prosecutor’s Office, and, thus, his complaints of possible treatment contrary to Article

3 of the Convention in Belarus would not be considered by the Ukrainian authorities deciding on his extradition.

The applicant next complained that by extraditing him to Belarus, where he was likely to be subjected to an unfair trial, Ukraine would violate Article

6

§

1 of the Convention.

Relying on Article

5

§

1

(c) of the Convention, the applicant contested the lawfulness of his detention in Ukraine.

THE LAW

1.

The applicant complained about the alleged unlawfulness of his detention from 30

November

until 27

December

5

(f) of the Convention should not be applied as the Belarusian authorities had never filed an extradition request with the Ukrainian Prosecutor General’s Office. Instead, the lawfulness of his detention should be examined under Article

5

§

1

(c) of the Convention. Article 5

§

1 (c) and (f) provides as follows:

“1.

Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:

...

(c)

the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so;”

...

(f)

the lawful arrest or detention of a person to prevent his effecting an unauthorised entry into the country or of a person against whom action is being taken with a view to deportation or extradition ...”

The Court observes that the applicant was apprehended by the Ukrainian police on 30

November

2006 upon the request of the Embassy of Belarus in Ukraine to assist in the applicant’s search and apprehension on suspicion of fraud. On 1

December 2006 the Pecherskyy District Court of Kyiv ordered the applicant’s detention for forty days pending an official request for his extradition to Belarus and in order to effect his transfer to the law enforcement authorities of Belarus. In these circumstances, the Court considers that the Ukrainian authorities arrested and detained the applicant in order to take actions with a view to his extradition. Therefore, notwithstanding the applicant’s submissions to the contrary, his above complaint falls to be considered under Article

5

§

1 (f) of the Convention.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this part of the application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court, to give notice of it to the respondent Government.

2.

The Court has examined the remainder of the applicant’s complaints and considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of were within its competence, they did not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of

Rule 39 of the Rules of Court;

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the alleged unlawfulness of his detention from 30

November

until 27

December

2006;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Registrar

President