ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

07.12.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1357 a Judecătoriei Tulcea, secția civilă și penală s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea, invocată din oficiu.

În baza art. 529 C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Curții de Apel Constanța.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Judecătoria Tulcea a constatat că petentul A. a solicitat reabilitarea cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul din Veneția, Italia, modificată prin sentința penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Veneția, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014 și recunoscută prin sentința penală nr. 113/P din 18 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 2016.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentința penală din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul din Veneția modificată prin sentința penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Veneția, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014, a fost condamnat la 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată. A început executarea la 30 decembrie 2015, termenul de executare fiind 11 octombrie 2017. A menționat petentul că această hotărâre a fost recunoscută prin sentința penală nr. 113/P din 18 august 2016 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 20216. A precizat petentul că de la data condamnării nu a mai suferit alte condamnări și a avut un comportament corespunzător în societate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 166 și următoarele din C. proc. pen.

La termenul de judecată din 09 septembrie 2021, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea.

Judecătoria Tulcea a reținut că legiuitorul stabilește o competență materială și teritorială alternativă în materia cererii de reabilitare judecătorească, potrivit dispozițiilor art. 529 C. proc. pen., fie instanța care a judecat în primă instanță cauza la care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

Cum instanța care a judecat în primă instanță cauza la care s-a pronunțat condamnarea este Tribunalul din Veneția, hotărârea fiind recunoscută de Curtea de Apel Constanța, s-a apreciat că Judecătoria Tulcea nu este competentă material să soluționeze cererea de reabilitare.

Prin sentința penală nr. 1357 a Curții de apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.

În baza art. 529 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Judecătoriei Tulcea.

S-a constatat existența unui conflict negativ de competență și, ca urmare, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării acestuia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel a constatat că petentul a solicitat reabilitarea judecătorească cu privire la o condamnare de 2 ani și 3 luni închisoare, aplicată de o instanță din Veneția, pentru o infracțiune de viol, sentință care a fost recunoscută de Curtea de Apel Constanța.

În opinia Curții de apel, textul art. 529 din C. proc. pen. trebuie interpretat în sensul că soluționarea cererii de reabilitare este de competența instanței care ar fi avut competența să judece în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, dacă cel condamnat domiciliază în circumscripția acestei instanțe; în cazul în care cel condamnat locuiește în altă localitate, competentă este instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

Așa cum s-a menționat în considerentele deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 05 noiembrie 2010, care își găsește în continuare aplicarea, competența exclusivă a curții de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în C. proc. pen.

Competența stabilită în favoarea curții de apel, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, este limitată și se circumscrie recunoașterii hotărârii judecătorești străine, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau se află pe teritoriul României, neputând fi extinsă asupra altui tip de cereri, cum sunt și cererile de reabilitare formulate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de recunoaștere.

Astfel, deși petentul a făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare pronunțate împotriva sa de către autoritățile judiciare din Italia, Curtea de Apel Constanța nu a judecat cauza în primă instanță, în sensul art. 529 C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competențe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, la recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate.

Potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală străină recunoscută de instanța română este guvernată de legea română.

Din dispozițiile art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rezultă că finalitatea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine o constituie atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României, o hotărâre de condamnare recunoscută producând, pe teritoriul României, aceleași efecte ca și o hotărâre de condamnare pronunțată de instanțele naționale, cu atât mai mult cu cât, în momentul recunoașterii hotărârii, instanța este datoare să verifice existența corespondenței infracțiunii care a stat la baza condamnării în străinătate și reincriminarea aceleiași fapte în legislația națională.

Competența de judecare în primă instanță a infracțiunilor care au generat condamnarea petentului de către instanța de judecată italiană și incriminate prin legea penală română în art. 218 C. pen. revine judecătoriei, potrivit art. 35 C. proc. pen. și, întrucât la data formulării cererii de reabilitare, petentul avea domiciliul în Tulcea, competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Tulcea, potrivit art. 529 C. proc. pen.

Având în vedere că instanța ierarhic superioară comună Curții de Apel Constanța și Judecătoriei Tulcea este Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta din urmă instanță este competentă să se pronunțe asupra sesizării privitoare la existența conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la 05 noiembrie 2021, fiind acordat termen la 09 noiembrie 2021 când s-a amânat constatându-se că procedura de citare cu petentul A. nu este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 353 alin. (1) C. proc. pen.. S-a stabilit termen pentru soluționare la 07 decembrie 2021.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Tulcea pentru următoarele considerente:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze, solicitând unei a treia instanțe stabilirea competenței de soluționare a respectivului dosar.

Reglementând competența de soluționare a cererii de reabilitare, art. 529 C. proc. pen. stabilește că aceasta revine fie instanței care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se solicită reabilitarea, fie celei corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul, competența fiind, așadar, alternativă.

Examinând, în acest context, cererea formulată de petentul A. se constată că acesta a solicitat reabilitarea cu privire la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, aplicată prin sentința penală din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului din Veneția, Italia, modificată prin sentința penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Veneția, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014 și recunoscută prin sentința penală nr. 113/P din 18 august 2016 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 2016.

În speță, Înalta Curte constată că petentul a fost condamnat de o instanță străină la o pedeapsă privativă de libertate care a fost recunoscută de Curtea de Apel Constanța, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004 referitoare la competența autorităților judiciare române, respectiv atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătorești străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competența curții de apel în a cărei circumscripție aceasta domiciliază. Așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Constanța, această instanță a procedat, în baza unei competențe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, la recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate. Așadar, în cazul în care România este stat de executare, legea care guvernează executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este legea română.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de reabilitare, astfel cum au fost interpretate dispozițiile legale în această materie prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în caz de modificare a normelor de competență, aparține instanței competente să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. Înalta Curte a statuat că o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, așa încât determinarea competenței trebuie să urmeze regimul judecății cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării. Reiese deci că într-o asemenea situație ne aflăm în fața a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunțat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicțională de soluționare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal. Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicțională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii. Așa fiind, instanța corespunzătoare celei care a judecat în primă instanță nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanță infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.

Așa fiind, în raport de natura infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul A., conform art. 35 C. proc. pen. raportat la art. 529 C. proc. pen., instanța competentă să judece cererea de reabilitare este judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.