ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 03 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și pe intervenientul D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 1.400 RON cu titlu de daune materiale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1381 și art. 1385 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995.

La data de 11 iunie 2020, reclamanta a depus cerere prin care a precizat cuantumul pretențiilor, și anume 180.500 RON, din care 180.000 RON cu titlu de daune morale, iar 500 RON cu titlu de daune materiale, și 50.000 RON cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă în nume propriu.

Prin sentința civilă nr. 728 din 17 septembrie 2020, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și ulterior precizată de reclamanta A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 387 RON cu titlu de daune materiale; a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 181 Ap din 22 februarie 2021, Curtea de ApelBrașov, secția civilă, a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de către apelanții A., în nume propriu, precum și în calitate de reprezentant legal al minorului B., împotriva sentinței civile nr. 728 din 17 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalului Covasna.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A. ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 aprilie 2021, sub nr. x/2020, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul înlocuirii considerentelor și menținerii soluției din dispozitivul acesteia, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare, în esență, a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ. cu privire la dreptul de despăgubire acordat intimatei-reclamante A., în nume propriu, pentru vătămarea psihică directă suferită în calitate de mamă a doi minori din care un minor a fost vătămat corporal prin accidentul rutier produs la data de 07 decembrie 2017.

Astfel, reținând aplicabilitatea Deciziei nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materie penală, referitoare la modalitatea de interpretare a textului de lege menționat, în condițiile în care sesizarea instanței supreme s-a produs în baza art. 475-477 C. proc. pen., punând în discuție posibilitatea acordării unor daune morale prin ricoșeu (daune morale indirecte) către persoane aflate în relație de rudenie cu victima, raționamentul expus de către instanța de apel nu se pliază situației de fapt și de drept deduse judecății în sensul în care a statuat asupra vătămării morale directe a reclamantei și nu asupra vătămării corporale indirecte a acesteia prin intermediul minorului accidentat.

Ca atare, a solicitat ca instanța de recurs să înlocuiască considerentele deciziei atacate cu cele ale hotărârii primei instanțe, care au dobândit autoritate de lucru judecat în ceea ce o privește, în apelul declarat de reclamanta A..

II.2. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 03 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din 28 iulie 2021, completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curții Apel Brașov, secția civilă.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 februarie 2020, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., în calitate de asigurator RCA, la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale și daune morale generate de producerea unui accident rutier soldat cu rănirea gravă a minorului B..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1381 și art. 1385 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995.

În litigiile având ca obiect plata unor astfel de despăgubiri formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacră expres dreptul de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, chiar dacă nu este parte în contractul de asigurare.

Un astfel de litigiul este cel dedus judecății, ce s-a născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamantă, ca urmare a accidentului rutier soldat cu rănirea gravă a unei dintre victime, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se are în vedere că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

Pentru a determina întinderea sintagmei "cereri în materia asigurărilor" sunt relevante și prevederile art. 115 C. proc. civ. cu denumirea marginală "cererile în materia asigurărilor".

Or, se poate observa că la alin. (3) al acestui articol este menționată situația cererilor formulate de terțul prejudiciat, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că în aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie) în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 20 mai 2019:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă:

"Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Drept urmare, începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost suprimată, fiind instituite astfel două grade de jurisdicție, și anume fond și apel, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs."

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457 alin. (1), potrivit cu care:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Câtă vreme prezentul proces a început la data de 03 februarie 2020, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acest cod, decizia civilă nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitive, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, analiza criticilor formulate în motivele de recurs nu se mai impune, față de dispozițiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 181 Ap din 22 februarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.