WASILEWSKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
WASILEWSKI v. POLAND (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 20004/03 de Adam WASILEWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 13 martie 2007 ca secțiune compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 20 iunie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Adam Wasilewski, este un național polonez care s-a născut în 1974 și trăiește în Brwinow. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Wasilewski, reprezentantul său juridic în calitate de reclamant este parțial incapacitat. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura penală La 15 aprilie 1998, reclamantul a fost arestat și acuzat de tentativă de extorcare a banilor folosind amenințări. Factura de acuzare împotriva reclamantului a fost depusă la Curtea de District Pruszków la 21 decembrie 1998. Procesul a fost inițiat la 26 ianuarie 1999. La 15 aprilie 1999, Curtea a hotărât că reclamantul ar trebui examinat de o echipă de trei psihiatri pentru a stabili starea sa mentală tempore criminis. Raportul lor a fost depus la 20 octombrie 1999. La următoarea audiere din 3 decembrie 1999, Curtea a hotărât să efectueze procesul ab initio , componența instanței s-a schimbat. Curtea a ordonat, de asemenea, la cererea reclamantului, un nou aviz medical cu privire la faptul că condiția sa mentală l-a împiedicat să participe la proceduri. Acest aviz a fost prezentat Curții la 17 aprilie 2000. Se pare că nu s-au avut alte audieri în 2000. La 6 decembrie 2000, instanța a hotărât că nu era competentă să se ocupe de cazul reclamantului. Următoarele ședințe au avut loc la 22 iunie, 4 septembrie, 1 octombrie și 14 noiembrie 2001. La 4 septembrie 2001, Curtea de District Pruszków a refuzat să trimită cazul înapoi autorităților judiciare pentru încheierea anchetei. La 11 decembrie 2001, Curtea Regională de Varșovia a anulat decizia din 4 septembrie 2001 și a ordonat reexaminarea cererii de trimitere a cauzei la autoritățile judiciare pentru investigații suplimentare. La 14 decembrie 2001, Curtea de District Pruszków a respins din nou această cerere. Prin hotărârea din 28 iunie 2002, Curtea de District Pruszków a constatat că reclamantul a fost vinovat de o încercare de extorcare a banilor folosind amenințări în coluziune cu alte persoane ale căror identitate nu a fost stabilită. Curtea a condamnat reclamantul la doi ani de închisoare și a păstrat executarea sentinței. La 3 noiembrie 2004, Curtea Regională de Varșovia a anulat hotărârea de primă instanță și a ordonat reconsiderarea cazului. La 28 iulie 2005, Curtea Regională de Varșovia a respins plângerea reclamantului în temeiul Legii 2004 privind încălcarea dreptului său la un proces într-un timp rezonabil. Curtea a declarat că, deși procedura a durat din 1998 și nu a fost încă încheiată, reclamantul însuși a fost responsabil pentru durata lor lungă având în vedere numeroasele sale propuneri și apeluri. În 1998 reclamantul a depus o cerere la Curtea Regională de Varșovia împotriva Trezoreriei de Stat pentru o pensie și compensare pentru arestare ilegală. La 10 iunie 2003, președintele Curții de Apel din Varșovia a admis în scrisoarea sa la reclamant că procedura a fost lungă. Cu toate acestea, instanța nu a putut fi considerată responsabilă pentru întârzierile. La 3 octombrie 2006, reclamantul a informat Curtea că nu a intenționat să depună o plângere cu privire la încălcarea dreptului său la un proces într-un timp rezonabil în temeiul Legii 2004. Acțiunea este în așteptare. COMPLAINTă Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata de două seturi de proceduri (criminale și civile). La 30 octombrie 2006, Curtea a hotărât să comunice cererea guvernului. La 6 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Jakub Wołāsiewicz, agent al Guvernului, declar că Guvernul Poloniei propune să plătească 8 000 PLN dlui Adam Wasilewski, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 7 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Adam Wasilewski, reclamantul, observă că Guvernul Poloniei sunt dispuși să-mi plătească suma de 8 000 PLN, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Poloniei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cauze.