ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2828/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra bunurilor mobile ale societății, în număr de 73 de utilaje și autoturisme care îi aparțin.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 151/CA din data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC A. SRL și, în consecință, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 emisă de pârâtă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 151/CA din data de 19 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea contestației, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.], în sensul că instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 prevăzute de art. 213 alin. (5) C. proc. fisc. , în speță nefiind îndeplinită condiția caracterului excepțional al instituirii măsurilor.

Având în vedere comportamentul fiscal al societății A. SRL care a înregistrat în evidența contabilă documente care nu au la bază operațiuni reale, precum și cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat, a fost imperios necesară instituirea măsurilor asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , republicată cu modificările și completările ulterioare, ale OMFP nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G nr. 74/2013 privind măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Dispozițiile art. 213 alin. (d) din Legea nr. 207/2015 nu numai că preiau dispozițiile art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, dar, adaugă, în mod expres, faptul că aceste măsuri pot fi luate numai "în cazuri excepționale", element care a stat la baza emiterii deciziei contestate, având în vedere:

- cuantumul mare al prejudiciului estimat reprezentând impozit pe profit și TVA de Plată în suma totală de 3.425.860 RON raportat la pierderea fiscală în cuantum de 843.284 RON declarată în decembrie 2015;

- conform balanței de verificare aferentă lunii februarie 2016 A. SRL figurează cu sume datorate asociaților (cont 455) în valoare totală de 62.550 RON și sume datorate furnizorilor (cont 401) în valoare totală de 180.317.546 RON;

- comportament fiscal neadecvat rezultat din informațiile fumizate de baza de date INFOPC cu privire la rezultatele verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală în perioada 2014-2016, având stabilite sume suplimentare de plată în cuantum total de 3.919.160 RON.

Având în vedere faptul că societatea figurează și cu datorii suplimentare la bugetul de stat, exista pericolul ca aceasta, în calitate de debitor, să intre în incapacitate de plată, fiind determinată să-și lichideze patrimoniul punând în pericol sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor la bugetul general consolidat al statului.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, mai întâi, constatarea nulității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a susținut că organele fiscale aveau obligația să analizeze exhaustiv, concret și echidistant, pe baza informațiilor furnizate de contribuabil sau de terțe persoane ori instituții, că situația este una excepțională și nu obișnuită, iar contribuabilul se sustrage vădit de la plata obligațiilor fiscale ori deja își ascunde ori a început să își risipească patrimoniul.

A. SRL nu se află într-o situația prevăzută de normele legale invocate, pentru că nu are obligații neachitate față de bugetul de stat. Înregistrarea presupusei pierderi fiscale, la luna decembrie 2015, nu poate să reprezinte singură, un motiv pentru instituirea unor măsuri asigurătorii. Conform situațiilor financiare atașate, rezultă că societatea a avut profit și nu pierdere și, cunoscând caracterul provizoriu al situației financiare lunare analizate, inspectorii puteau proceda la o analiză completă și atentă a situației societății, până la depunerea bilanțului.

Referitor la datoriile către furnizori, în valoare de 180.317.545,94 RON, este de reținut că totalul creanțelor de încasat ale societății erau de 186.185.440,17 RON. Referirile la pretinsa intenție de intrare în procedura de insolvență sunt nefondate, vădit rău - intenționate și gratuite.

În ce privește pretinsul "comportament fiscal neadecvat" al societății, pentru care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, în valoare de 3.919.160 RON, această sumă a fost anulată parțial chiar de către ANAF (Decizia nr. 310/27.08.2015 de anulare a Deciziei impunere nr. x/20.11.2014), diferența de 679.437 RON făcând obiectul acțiunii în contencios administrativ, Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanta. Mai mult, toate obligațiile suplimentare sunt achitate integral.

Examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, este nefondată. Din analiza conținutului cererii de recurs rezultă că recurenta-pârâtă a dezvoltat critici la adresa sentinței recurate, ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, fiind indicate expres și normele de drept material pretins a fi încălcate.

În continuare, analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond de recurentă, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena casarea hotărârii primei instanțe, astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile și pentru considerentele în continuare arătate.

În speță, intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/29.04.2016 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța, prin care, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, s-a instituit măsura asigurătorie pentru suma de 5.138.790 RON, reprezentând 150% din suma stabilită asupra unor bunuri mobile (autoturisme și utilaje).

Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii constă, potrivit deciziei, în cuantumul mare al prejudiciului estimat și TVA de plată în sumă totală de 3.425.860 RON, raportat la pierderea fiscală în cuantum de 834.284 RON declarată în decembrie 2015, gradul ridicat de îndatorare către asociați și furnizori, existând pericolul de intrare în incapacitate de plată, comportament fiscal neadecvat în referire la sumele suplimentare de plată, caracter repetitiv al încălcării obligațiilor fiscale prin înregistrarea unor documente care nu au la bază operațiuni reale, facturi dintre un furnizor și furnizorii săi care nu au avut la bază operațiuni reale.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile.", iar conform alin. (5) "decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Rezultă așadar că, măsurile asigurătorii sunt măsuri excepționale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credință a persoanei vizate care poate consta, de exemplu, în golirea conturilor societății sau vânzarea activelor cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale care îi incumbă.

Examinând înscrisurile depuse în probatoriu, Înalta Curte concluzionează, în acord cu instanța de fond, că organul fiscal nu a motivat și nici nu a dovedit existența cazului excepțional.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată generic în ceea ce privește necesitatea măsurilor dispuse, respectiv "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea", fără a fi indicate și dezvoltate în concret aspectele care justifică această concluzie.

Din actele depuse la dosar, nu rezultă faptul că societatea ar încerca să-și ascundă bunurile pentru a evita o eventuală executare și nici că aceasta și-a diminuat patrimoniul în perioada premergătoare controlului.

În continuare, se mai constată că intimata nu s-a sustras, anterior emiterii deciziei contestate, de la plata obligațiilor fiscale, în acest sens fiind certificatul de atestare fiscală nr. x/24.02.2016 din care rezultă lipsa obligațiilor fiscale bugetare.

Înalta Curte mai reține și că suma în considerarea căreia s-au dispus măsurile asigurătorii, anume obligații fiscale suplimentare în valoare de 3.919.160 RON, a fost anulată parțial chiar de către ANAF prin Decizia nr. 310/27.08.2015, diferența de 679.437 RON făcând obiectul acțiunii în contencios administrativ în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanța.

Pentru aceste considerente, neputându-se reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 151/CA din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV