ÎCCJ, decizie (scj.ro #185430)

Contestație privind durata procesului penal. Motivare hotărâre

Cuprins de materii

: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Contestația privind durata procesului penal

Index alfabetic:

-

drept procesual penal

- partea specială

- contestație privind durata procesului penal

C. proc. pen

. art. 488 ind.1-488 ind.6

Evaluarea duratei procesului penal include durata motivării hotărârii, astfel că este admisibilă o cerere de stabilire a unui termen pentru motivarea hotărârii judecătorești pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 233 din 07 aprilie 2021 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, nr. 508 din 17 mai 2021 având în vedere că sunt îndeplinite condițiile ca dosarul să se afle în cursul soluționării cauzei.

Î.C.C.J.  decizia penală nr.549 din 26 octombrie 2021

Notă: În același sens au fost pronunțate și încheierea nr.675 din data de 05 decembrie 2017 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. 2937/1/2017; Încheierea nr. 821 din 28 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. 1015/33/2015

La data de 12 octombrie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală a fost înregistrată contestația privind durata procesului penal, cu referire la dosarul Curții de Apel O., formulată de contestatorul M.

În motivele scrise, contestatorul a solicitat a se avea în vedere Convenția europeană a drepturilor omului care consacră principiul judecării cauzei într-un termen rezonabil în cadrul art. 6 § 1 teza I, respectiv „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, în mod public și in termen rezonabil”. De asemenea, a susținut că la nivelul legislației naționale există reglementări exprese privind imperativul judecării cauzei într-un termen rezonabil, invocând dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 8 C. proc. pen. care conduc la existența unei obligații pozitive esențiale în sarcina organelor judiciare, respectiv necesitatea ca judecata faptelor să se facă într-un termen rezonabil și previzibil, raportat la complexitatea fiecărei cauze. De asemenea, contestatorul a susținut că, potrivit art. 5 § 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului, „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa [...] decât dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent", iar conform parag. 2 al aceluiași articol, „Orice persoană arestată trebuie să fie informata, în cel mai scurt termen și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa”. Potrivit jurisprudenței constante a instanței de contencios european, prevederile art. 5 sunt aplicabile atât persoanelor private de libertate prin arestare, cât și a celor private de libertate prin detenție [Hotărârea din 12 aprilie 2005, pronunțată în cauza Shamayev și alții împotriva Georgiei și Rusiei parag. 414].

Apărarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind exercitarea acestei procedure special.

Astfel, potrivit art. 488

1

alin. (2) C. proc. pen., contestația poate fi introdusă de către inculpat (în cazul de față deja condamnat), iar termenul de formulare este de cel puțin 6 luni de la momentul sesizării instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare. Or, în prezenta cauză, dosarul penal a fost înregistrat pe rolul instanței de apel la data de 02 iunie 2020.

Prin decizia penală nr. 246 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel a dispus condamnarea inculpatului M. la o pedeapsă de 11 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată (17 acte materiale) prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, respectiv achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. și a infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.. Apărarea a arătat că până în prezent, hotărârea instanței de apel nu a fost motivată, deși au trecut 6 luni de la pronunțarea acesteia.

Astfel, făcând un istoric al cauzei de la momentul trimiterii în judecată prin rechizitoriul din data de 28 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a menționat că la termenul de judecată din data de 12 martie 2021 au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel. S-a arătat că începând cu această dată, Curtea de Apel a dispus amânări repetate ale pronunțării, la 26 martie 2021, 09 aprilie 2021, pentru ca apoi la 12 aprilie 2021 să publice doar minuta deciziei. În aceeași zi, 12 aprilie 2021, inculpatul M. a fost încarcerat în Penitenciar, unde se află și în prezent. În continuare, apărarea a invocat Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, prin care Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile

„art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale”

. Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea Constituțională a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.

Prin urmare, Curtea Constituțională a decis că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept la data pronunțării.

Apărarea a susținut că minuta deciziei Curții Constituționale a fost, în mod evident, cunoscută de către membrii completului Curții de Apel, care au dispus amânarea pronunțării încă o dată (din 09 aprilie 2021 în 12 aprilie 2021), fiind previzibil pentru toți participanții că odată cu pronunțarea, hotărârea va fi deja motivată în fapt și în drept, însă, la 12 aprilie 2021, după trei amânări consecutive de pronunțare, instanța a emis, în mod inexplicabil, în opinia apărării, doar minuta deciziei. Apărarea a arătat că în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 233/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 508 din 17 mai 2021, s-a subliniat că necesitatea existenței unor intervale temporale bine definite pentru motivarea hotărârilor, în special în asemenea cazuri, în care se dispune încarcerarea persoanei condamnate, după o „răsturnare” de situație față de hotărârea existentă anterior acelui moment. Apărarea a arătat că, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 233/2021, în Monitorul Oficial nr. 493 din 12 mai 2021 a fost publicată Legea nr. 130/2021, în vigoare din 15 mai 2021. Chiar fără considerente și fără publicare în Monitorul Oficial, legiuitorul a înțeles argumentele Curții Constituționale, respectiv s-a obligat să le respecte, aspect evident ignorat de către instanța de apel.

Astfel, relevant din perspectiva situației de față, art. 391 alin. (1) C. proc. pen. prevede acum că eliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de maxim 60 de zile de la închiderea dezbaterilor.

Or, dezbaterile în prezenta cauza au avut loc la data de 12 martie 2021. Mai mult, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen.

„hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunțării în cazurile în care se pronunță una din soluțiile prevăzute la art. 396 și 397”

.

Apărarea a arătat că în cauză acest moment a fost la data de 12 aprilie 2021, moment la care au fost soluționate atât latura penală, cât și cea civilă. Apărarea a invocat dispozițiilor tranzitorii din Legea nr. 130/2021 - art. II alin. (1) - „hotărârile judecătorești în materie penală pronunțate anterior intrării în vigoare a prezentei legi se redactează în termenele prevăzute de lege în vigoare la data pronunțării lor”. Conform dispozițiilor în vigoare la acel moment, soluționarea cauzei nu putea avea loc mai târziu de 30 de zile de la momentul închiderii dezbaterilor (art. 391 C. proc. pen.), iar motivarea hotărârii trebuia să survină în cel mult 30 de zile de la pronunțare (art. 406 C. proc. pen.). Astfel, indiferent de forma legii procesuale penale, termenele sunt deja depășite, prin raportare la momentul închiderii dezbaterilor (12 martie 2021), respectiv a pronunțării minutei (12 aprilie 2021). Dispozițiile Legii nr. 130/2021 sunt de procedură, fiind ca regulă de imediată aplicare, iar prevederile tranzitorii inserate în cuprinsul acestei legi vin doar să sublinieze obligativitatea respectării termenelor anterior reglementate. Apărarea a arătat că la datele de 18 mai 2021, 28 iunie 2021, 02 iulie 2021, 05 iulie 2021 a solicitat instanței de apel să efectueze demersurile necesare pentru a urgenta motivarea deciziei penale nr. 246 din 12 aprilie 2021. După aproximativ 90 de zile de la momentul pronunțării hotărârii și încarcerării inculpatului M., mai exact la data de 05 iulie 2021, președintele de complet, judecător, a emis o rezoluție prin care a dispus prelungirea cu 30 de zile a termenului de redactare a considerentelor deciziei penale. La datele de 10 august 2021 și 15 septembrie 2021 a reiterat cererea privind urgentarea motivării hotărârii de condamnare și, cu toate acestea, până în prezent, decizia instanței de apel nu a fost motivată.

Așadar, apărarea a arătat că, începând cu data de 12 aprilie 2021 M. a fost încarcerat în baza unei minute pronunțate de instanța de apel, care nu cuprinde nicio motivare în fapt sau în drept a soluției pronunțate. Mai mult, în lipsa unei hotărâri motivate, M. nu a putut exercita o cale de atac extraordinară imediat ori la scurt timp de la momentul rămânerii definitive a deciziei penale.

Astfel, imposibilitatea exercitării căilor de atac - de exemplu, contestația în anulare ori recursul în casație - cauzată de întârzierea redactării (motivării) hotărârii instanței de apel a lipsit inculpatul de posibilitatea de a formula o cerere de suspendare a hotărârii judecătorești.

Prin urmare, condamnatului M. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva accesului la justiție prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. De asemenea, s-a susținut că, prin punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive la data pronunțării minutei (dispozitivului) cu motivarea în fapt post factum a soluției, mai exact, la peste 6 luni de la momentul pronunțării hotărârii, s-a adus atingere demnității umane a inculpatului. Practic, un astfel de tratament juridic l-a plasat pe M. într-o situație de inferioritate și a avut sau are ca rezultat desconsiderarea arbitrară a demnității sale umane.

În concluzie, apărarea a solicitat să se constatate faptul că termenul rezonabil al procesului penal nu este respectat și că instanța de apel nu își îndeplinește obligațiile impuse de lege și de prevederile Convenției europene a drepturilor omului, sens în care prezenta contestație este admisibilă și se impune obligarea Curții de Apel la motivarea hotărârii judecătorești într-un termen optim și rezonabil.

Înalta Curte, analizând admisibilitatea contestației, în raport de aspectele invocate de contestator în scris și reiterate cu ocazia dezbaterilor, reține că omisiunea redactării hotărârilor judecătorești poate fi criticată în cadrul contestației privind durata procesului penal, în temeiul art. 488

1

și următoarele din C. proc. pen.. Doctrina și jurisprudența au stabilit, că este admisibilă o cerere de stabilire a unui termen pentru motivarea hotărârii judecătorești pronunțate anterior publicării la data de 17 mai 2021 a Deciziei Curții Constituționale nr. 233 din 07 aprilie 2021, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile ca dosarul să se afle în cursul soluționării cauzei. Nu au fost indicate excepții referitoare la admisibilitatea contestației, fiind respectate condițiile prevăzute de lege cu privire la competența de soluționare, termenul de formulare și calitatea părților. Cu privire la competența de soluționare a cauzei potrivit dispozițiilor art. 488

2

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., competența de soluționare a contestației în cauzele aflate în cursul judecății sau în căile de atac, ordinare ori extraordinare, revine instanței ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza.

Înalta Curte este competentă să soluționeze contestația, fiind instanța ierarhic superioară Curții de Apel, Secția penală, care a pronunțat decizia nr. 246 din 12 aprilie 2021, a cărei omisiune a redactării este reclamată de contestator.

Cu privire la condițiile de formă, termenul de introducere și calitatea părților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488

1

alin. (2) C. proc. pen. (persoana care a formulat contestația privind durata procesului penal are calitatea de inculpat în cauză) și de art. 488

3

C. proc. pen. (contestația a fost formulată în scris și cuprinde: numele, prenumele, domiciliul părții, precum și calitatea acesteia în cauză; numele avocatului și sediul profesional al acestuia; adresa de corespondență; denumirea instanței și numărul dosarului; motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația; data și semnătura).

În ceea ce privește termenul în care poate fi formulată cererea, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 488

1

alin. (3) lit. c) C. proc. pen., contestația poate fi formulată după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.

Dosarul cu privire la care a fost formulată prezenta contestație a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel la 02 iunie 2020 și soluționat la 12 aprilie 2021, iar contestația privind durata procesului penal a fost formulată de contestator la data de 12 octombrie 2021, transmisă Înalta Curte de Casație și Justiție prin poșta electronică de la adresa de email …….

În ceea ce privește caracterul întemeiat al prezentei cereri, instanța constată că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și în doctrina națională anterioară publicării deciziei Curții Constituționale nr. 233 din 07 aprilie 2021, prin durata procesului s-a avut în vedere și perioada ulterioară pronunțării soluției (minutei) până la redactarea hotărârii.

Contestația privind durata procesului penal constituie un remediu acceleratoriu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 488

1

alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că:

„(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație, solicitându-se accelerarea procedurii”.

Contestația privind durata procesului penal, reglementată de art. 488

1

- 488

6

C. proc. pen., reprezintă un remediu instituit de legiuitor în cazul depășirii duratei rezonabile a procesului penal. Unul dintre criteriile de analiză a caracterului rezonabil al duratei procedurii, prevăzut de dispozițiile art. 488

5

alin. (2) lit. f) C. proc. pen., este comportamentul autorităților, inclusiv în ceea ce privește durata redactării hotărârii judecătorești, astfel cum rezultă, în interpretarea anterioară datei pronunțării deciziei ce face obiectul prezentei cauze, dată de doctrina națională, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Constituționale a României, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la conceptul de durată a procesului, doctrina națională face trimitere la elementele din art. 488

5

alin. (2) lit. f) C. proc. pen.care includ și motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești (Codul de procedură penală comentat, ed. Hamangiu, București 2017, coordonator prof. univ. dr. Nicolae Volonciu, filele 1410-1412). Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că remediile oferite în scopul asigurării dreptului la un proces echitabil, care presupune soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, pot fi remedii acceleratorii sau compensatorii [hotărârile din 29 martie 2006, pronunțate în cauzele Scordio (nr. 1) împotriva Italiei, Riccardi Pizzati împotriva Italiei și Musci împotriva Italiei].

Remediile acceleratorii constau în reglementarea unor mecanisme juridice interne care să aibă ca efect soluționarea proceselor în termene rezonabile. Redactarea hotărârii face parte din durata de ansamblu a procedurii, art. 6 paragr. 1 din Convenție garantând și dreptul părții de a obține o hotărâre judecătorească într-un termen rezonabil (cauza Werz contra Elveției, nr. 22015/05, 17 decembrie 2009).

Astfel, în ceea ce privește comportamentul autorităților, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat perioadele de inactivitate prelungite în cursul urmăririi penale, citarea defectuoasă a părților, martorilor, casări sau desființări cu trimitere spre rejudecare succesive, depunerea cu întârziere a rapoartelor de expertiză dispuse în cauză cumulată cu pasivitatea organului judiciar, conexarea sau disjungerea inutilă a cauzelor, motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, redactarea cu întârziere a rechizitoriului, trimiterea cu întârziere a dosarului către instanța de control judiciar.

Jurisprudența Curții Europene a fost indicată de Curtea Constituțională încă din anul 2015 ca fiind standardul de evaluare a respectării termenului rezonabil în procedura contestației privind durata procesului penal, care includea, în consecință, și durata redactării hotărârii

: „Instituția contestației privind durata procesului penal a fost reglementată de legiuitor în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluționeze cauzele penale într-un termen rezonabil și de a asigura, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție.”

(paragraful 19 din decizia Curții Constituționale nr. 423/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 4 alin. (5) C. proc. pen.și ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, M.Of. nr. 538 din 20 iulie 2015).

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la problema de drept pusă în discuție este concludentă, instanța supremă pronunțându-se în sensul admisibilității contestației privind durata procesului, în cadrul căreia a fost invocată întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești (Încheierea nr. 675 din data de 05 decembrie 2017 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. 2937/1/2017; Încheierea nr. 821 din 28 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. 1015/33/2015).

În susținerea acestei interpretări Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat, conform jurisprudenței sale anterioare deciziei Curții Constituționale din 2021, respectarea caracterul fondat al contestației privind durata procesului inclusiv atunci când se pronunțase soluția (minuta hotărârii), dar lipsea motivarea (considerentele hotărârii). Soluția instanței este fără echivoc în ceea ce privește includerea motivării hotărârii în conceptul de durată a procesului penal care putea face obiectul contestației reglementate de art.488

1

și următoarele din C. proc. pen.: judecătorul a constatat că până la termenul din 05.12.2017 hotărârea nu a fost redactată și a stabilit un termen până la care soluția să fie motivată și redactată (Înalta Curte de Casație și Justiție, Încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 675 din 05 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr.2937/1/2017, fila 22 din hotărâre și paragraful ultim din hotărâre).

Interpretare conceptului de durată a procesului a fost confirmată, ulterior anului 2017, de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial, nr. 508 din 17 mai 2021, deci după pronunțarea soluției Curții de Apel. Curtea Constituțională a reținut că soluționarea unei cauze penale se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată și pronunțării hotărârii judecătorești, după ce s-au închis dezbaterile în cauză (paragraf 42). Curtea a mai reținut că doar motivarea în fapt și în drept explică și justifică soluția (dispozitivul), oferă o imagine clară a rezolvării corecte a conflictului de drept dedus judecății și este cea care convinge în legătură cu justețea soluției (paragraf 49). Curtea a constatat că motivarea în fapt și în drept a soluției la data pronunțării conferă legitimitate hotărârii judecătorești, atât în plan individual - în ceea ce privește părțile la proces, cât și în plan general – în ochii publicului (paragraf 52).

Prin urmare, Curtea a constatat că redactarea hotărârii judecătorești prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată, respectiv a hotărârii judecătorești prin care instanța se pronunță asupra apelului (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză, „în cel mult 30 de zile de la pronunțare” sau după un interval de timp ce poate depăși cu mult termenul menționat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea constată că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme în statul de drept.

În consecință, cele ce preced indică, anterior anului 2021, atât o interpretare a doctrinei cât și o interpretare a jurisprudenței prin care se includea motivarea hotărârii în conceptul de durată a procesului penal care putea face obiectul contestației reglementate de art.4881 și următoarele din C. proc. pen., astfel că evaluarea duratei procesului penal, chiar anterior datei de 17 mai 2021, presupune analiza duratei de timp în care este motivată hotărârea.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 233 din 07 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 508, la data de 17 mai 2021, această interpretare a fost validată în mod explicit.

Potrivit dispozițiilor legale, durata procedurilor se verifică pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, a punctelor de vedere prezentate, luându-se în considerare natura și obiectul cauzei, inclusiv numărul de participanți și a dificultăților de administrare a probelor, elemente de extraneitate, durata fazelor procesuale anterioare, faza procesuală în care se află dosarul, comportamentul părților, participanților în cauză și a autorităților implicate, modificările legislative etc.

Aplicând în cauza de față criteriile enunțate, se constată că instanța de apel a avut de soluționat apelurile Ministerului Public, a doi inculpați și al unei părți responsabile civilmente, a unei părți civile.

Conform evidenței informatizate ECRIS, dosarul a avut un grad de complexitate de 188 de puncte.

Deși cauza are înregistrate 187 de părți și 52 de volume de instanță și de urmărire penală, se constată din hotărârea instanței de fond că numărul mare de păți rezultă din radierea unei singure persoane juridice și introducerea în cauză a acționarilor acesteia, astfel încât complexitatea cauzei nu este de natură să afecteze durata redactării

. “În cursul urmăririi penale au participat în calitate de părți, inculpații …….. și ………….., precum și partea responsabilă civilmente. Persoanele vătămate și părțile civile indicate în actul de sesizare au fost ……… și ………... (...) Persoana vătămată ………… la data sesizării instanței, respectiv, 04.12.2014, apare ca fiind radiată, dar este indicată în rechizitoriu. Cu toate acestea, la termenul de judecata din data de 28.05.2015, fostul lichidator judiciar numitul …….. formulează o cerere de constituire de parte civilă in numele si interesul …….., la solicitarea expresă a părții civil. La termenul de judecata din data de 28.05.2015, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul și cu încuviințarea instanței de judecată a fost introdusă în faza de judecată persoană responsabilă civilmente. La termenul de judecata din data de 11.01.2016, din oficiu, instanța dispune citarea în calitate de persoane vătămate a tuturor foștilor acționari ai ……. cu mențiunea că au posibilitatea de a se constitui părți civile.”

În ceea ce privește acuzațiile formulate în cauză asupra cărora au avut a se pronunța instanța de fond și cea de apel, din sentința Tribunalului rezultă că în cauză au fost trimiși în judecată doi inculpați pentru comiterea unui număr total de cinci infracțiuni și anume M., pentru infracțiunile de delapidare, folosirea cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății, spălare de bani, iar X. pentru infracțiunile de delapidare, folosirea cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății: “în actul de acuzare s-a reținut că faptele inculpatului M. care, în calitate de director general al SC ………. SA, în perioada 18 august 2004 – 31 august 2005 a vândut la prețuri subevaluate un număr de 18 imobile (spațiile comerciale menționate ca atare in rechizitoriu) aflate în patrimoniul SC …….. SA către diferite persoane fizice și juridice, cu prețul total de 1.525.084,8 RON, în timp ce valoarea lor reală de piață era de 10.651.047,8 RON, declarând în fața notarilor alte prețuri, în detrimentul SC …. SA și în favoarea SC … SA, societate care este acționarul majoritar al SC …….. SA și la care deținea calitatea de acționar majoritar, inculpatul însușindu-și în folos propriu diferența de valoare de 9.125.963 lei, care reprezintă astfel un bun aflat în proprietatea părții vătămate SC …….. SA, bun care se afla în administrarea și gestionarea lui M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (art. 2151 alin. 1 și 2 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968) și folosirea cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. 1 N. C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. Fapta inculpatului M., constând în aceea că, după ce în data de 31 mai 2005 a obținut din infracțiunea de delapidare suma de 1.939.863.000 ROL, a creditat SC …… SA cu suma de 1.939.863.000 ROL, realizând astfel o operațiune de disimulare a adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002. De asemenea, faptele inculpatei …… care, în calitate de administrator al SC ………… SA, în perioada 18 august 2004 – 31 august 2005 a vândut la prețuri subevaluate un număr de 18 imobile (spațiile comerciale susmenționate) aflate în patrimoniul SC ……….. S.A către diferite persoane fizice și juridice, cu prețul total de 1.525.084,8 RON, în timp ce valoarea lor reală de piață era de 10.651.047,8 RON, în detrimentul SC …….. SA și în favoarea SC ………. SA, societate care este acționarul majoritar al SC ……. SA și la care deținea calitatea de acționar majoritar, inculpata și coinculpatul M, fiul ei, însușindu-și în folos propriu diferența de valoare de 9.125.963 lei, care reprezintă astfel un bun aflat în proprietatea părții vătămate SC .. S.A, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (art. 2151 alin. 1 și 2 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968) și folosirea cu reacredință a creditului sau bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. 1 N. C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.” Conduita procesuală a părților nu a influențat durata de redactare a deciziei pronunțate de instanța de apel. În apel, cauza a fost amânată la cererea inculpatei … și S.C. … S.R.L. (un termen), și s-au acordat termene pentru desfășurarea cercetării judecătorești prin administrarea de probe (13 termene) și pentru a fi studiat raportul de expertiză de către părți (un termen).

În cauză, se constată că minuta deciziei Curții de Apel (prin care contestatorul M. a fost condamnat definitiv doar pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată-17 acte materiale – punctele 1-17 din rechizitoriu, la pedeapsa de 11 ani 6 luni închisoare, iar …. a fost condamnată doar pentru infracțiunea de delapidare, la pedeapsa de trei ani închisoare), a fost pronunțată la 12 aprilie 2021. La Curtea de apel dosarul a avut 17 termene, înainte de a fi acordat termen de dezbateri și a fost amânată pronunțarea pentru o lună (de la 12 martie 2021 la 12 aprilie 2021). Minuta deciziei privește soluționarea acțiunii penale, respectiv rejudecarea acțiunii penale exercitate împotriva lui M. și …, precum și desființarea în totalitate a modului de soluționare a acțiunii civile de către instanța de fond și rejudecarea acesteia. După cum precizam anterior, acțiunea civilă a avut ca sursă prejudiciul creat în dauna unei persoanei fizice și unei persoane juridice. Prin comparație, hotărârea Tribunalului, evaluată de Curtea de Apel, a fost pronunțată la data de 24 martie 2020 și înregistrată la Curtea de apel la data de 02 iunie 2020, astfel că într-un interval de aproximativ 70 de zile, instanța de fond a pronunțat și redactat o hotărâre de 90 de pagini. La Tribunal, dosarul la a avut 68 de termene înainte de a fi pronunțată soluția și un interval de aproximativ 2 luni între pronunțarea soluției și motivarea acesteia. Se constată că, din fișa dosarului din sistemul de evidență informatizată ECRIS, rezultă o complexitate a dosarului la instanța de fond de 181 de puncte, având 187 de părți și 48 de volume de instanță și de urmărire penală. Datele analizate de instanță în prezenta contestație provin din evidența informatizată ECRIS având în vedere că dosarul nu a fost înaintat Înaltei Curți și nici nu au fost transmise alte informații care să clarifice durata redactării. Comparând cele două proceduri, desfășurate în aceeași cauză la Tribunal și Curtea de apel, este necesară accelerarea procedurii de redactare a deciziei.

În raport de principiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, care prevăd că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, Înalta Curte constată că nu există niciun argument obiectiv pentru a putea justifica întârzierea (de aproximativ 8 luni) în redactarea deciziei nr. 246 din 12 aprilie 2021 a Curții de Apel, fiind depășită o durată rezonabilă.

În consecință, în temeiul art. 488

6

din Codul de procedură penală, Înalta Curte a admis contestația și a stabilit termen în vederea redactării deciziei până la data de 09 noiembrie 2021.