ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 95 din 24 februarie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a respins contestația privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală, formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 de RON cheltuieli judiciare.
Încheierea este fără cale de atac.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 15.12.2020 a fost înaintată pe mail Tribunalului Suceava, secția penală, cererea denumită contestație tergiversare proces, formulată de contestatorul A.
După primirea sesizării, Tribunalul Suceava, secția penală, prin rezoluția din 18.12.2020, a dispus înaintarea acesteia, spre competentă apreciere, Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Urmare a adresei înaintate de către președintele secției penale, în vederea clarificării obiectului cauzei, prin cererea transmisă pe mail la data de 29.12.2020, contestatorul A. a arătat că obiectul cererii este cel menționat în cererea formulată inițial și a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La data de 04.01.2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. x/2021, contestația privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., înaintată de Tribunalul Suceava, secția penală .
Contestatorul A. a dezvoltat motivele contestației pe larg în scris, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
La prezenta cauză a fost atașată Decizia penală nr. 44 din data de 28.01.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Potrivit art. 4881 alin. (2) C. proc. pen., contestația poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. În cursul judecății contestația poate fi introdusă și de către procuror.
Potrivit art. 4881 alin. (3) din C. proc. pen., contestația poate fi formulată:
a) după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
b) după cel puțin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecății în primă instanță;
c) după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a prevăzut că termenul rezonabil al procedurilor prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană se aplică tuturor persoanelor implicate într-o procedură penală, indiferent dacă sunt sau nu în stare de arest și are ca scop protecția acestora contra lentorii excesive a procedurilor, în vederea evitării prelungirii pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta celui acuzat.
În conformitate cu art. 4885 din C. proc. pen. - Soluționarea contestației - (1) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, soluționând contestația, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a punctelor de vedere prezentate și se pronunță prin încheiere. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: a) natura și obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanți și a dificultăților de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalți participanți în cauză, inclusiv al autorităților implicate; g) intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influențeze durata procedurii.
Analizând dispozițiile legale prezentate și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că o condiție de admisibilitate pentru analizarea unei contestații privind durata procesului penal o reprezintă existența unui proces penal în curs (urmărire penală, judecată în primă instanță, sau în căile ordinare ori extraordinare de atac), scopul instituirii acestei proceduri fiind tocmai consacrarea unui remediu pentru accelerarea procedurilor penale.
Contestatorul A. a formulat contestație durată proces penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava. Acesta a fost înregistrat la data de 19.11.2019 pe rolul tribunalului, are ca obiect "alte cereri privind judecata în fond - contestație" formulată de A., cauza fiind soluționată la data de 28.01.2020.
Așadar, s-a constatat că A. a formulat contestație privind durată proces penal după pronunțarea Deciziei penale nr. 44 din data de 28.01.2020 în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs, în baza art. 4885 din C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat o nouă cale de atac, intitulată plângere solicitând, în esență, să se dispună în consecință conform prevederilor legale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26.03.2021, sub nr. x/2021.
Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte constată următoarele:
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Potrivit art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin Încheierea penală nr. 95 din 24 februarie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal cu privire la Dosarul nr. x/86/2019 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A. și a obligat contestatorul A. la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta cale de atac.
Deopotrivă, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Mai mult decât atât, se observă că mențiunea "Dată cale de atac" există, atât în minuta, cât și în dispozitivul Încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, dar cu toate acestea, contestatorul A. a înțeles să o atace cu o nouă contestație, deși această cale de atac nu este prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Reținând culpa sa procesuală și în ceea ce privește declanșarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul petent A. împotriva Încheierii nr. 95 din data de 24 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2021.