ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal formulată de contestatorul A. privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că la data de 15.12.2020 a fost înaintată pe mail Tribunalului Suceava, secția penală cererea formulată de contestatorul A., denumită contestație durata - tergiversare proces privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
După primirea sesizării, Tribunalul Suceava, secția penală, prin rezoluția din 18.12.2020, a dispus înaintarea acesteia Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
La data de 04.01.2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. x/2021, contestația privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., înaintată de Tribunalul Suceava, secția penală.
Contestatorul A. a dezvoltat motivele contestației pe larg în scris, acestea fiind depuse la dosarul cauzei.
Urmare a adresei înaintate de către instanță, în vederea clarificării obiectului cauzei, prin cererea transmisă pe mail la data de 28.01.2021, contestatorul A. a arătat că obiectul cererii este cel menționat în cererea formulată inițial și a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La prezenta cauză a fost atașată Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Examinând contestația formulată, Curtea a constatat că prin Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală, în temeiul art. 68 C. proc. pen. cu referire la art. 64 alin. (3) și art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a respins cererea de abținere formulată de doamna judecător B., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin Adresa nr. x/2019 din data de 13.11.2019, Judecătoria Vatra Dornei, în conformitate cu art. 68 alin. (8) C. proc. pen., a trimis spre competentă soluționare cererea de de abținere formulată de doamna judecător B., cu precizarea că nu se poate constitui completul de judecată, având în vedere că începând cu data de 01 septembrie 2019, la Judecătoria Vatra Dornei funcționează doar doi judecători, iar d-na judecător C. este incompatibilă în prezenta cauză, fiind admisă cererea de abținere a acesteia.
Dosarul nr. x/2019 privește cererea de revizuire a petentului A. privind Dosarul nr. x/2018.
În cadrul dosarului constituit ca urmare a cererii de revizuire, respectiv 2188/334/2019, doamna judecător judecător B. a formulat cerere de abținere întemeiată pe dispozițiile art. 64 alin. (3) și art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că prin încheierea din data de 02.05.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, al Judecătoriei Vatra Dornei, în calitate de judecător de cameră preliminară a soluționat această fază procesuală. În continuare s-a arătat prin cererea formulată, că respectiva încheiere a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare în calea de atac a contestație, cauza fiind reînregistrată la Judecătoria Vatra Dornei la data de 14.08.2018 sub nr. x/2018/a2.
Analizând cererea de abținere formulată de doamna judecător B., prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează cazurile de incompatibilitate prev. de art. 64 C. proc. pen., Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen.: Judecătorul este incompatibil dacă: f) exista o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.
Alin. (3) (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.
Din cuprinsul cererii formulate precum și a actelor Dosarului nr. x/2018, s-a constatat că încheierea a cărei revizuire se solicită de petentul A., a fost pronunțată la data de 09.01.2019 de un alt complet de judecată, astfel nefiind incident niciun temei de drept despre care s-a făcut vorbire prin cererea de abținere.
Apreciind diligența manifestată de d-na judecător în formularea prezentei cereri de abținere, pentru a se înlătura orice urmă de parțialitate, se constată că cererea nu poate fi admisă.
Este adevărat că părțile care se adresează unei jurisdicții sunt îndreptățite la o legală și corectă judecată care, în egală măsură depinde atât de pregătirea judecătorilor cât și de imparțialitatea acestora. Acestei necesități, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituției abținerii/recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluționarea unei cauze, formând o cerere de recuzare, același remediu fiind pus și la îndemâna magistratului prin posibilitatea oferită de lege de a formula o cerere de abținere.
În raport de specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfășurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor și realizarea îndatoririlor părților, abținerea nu poate fi cerută pentru alte motive decât cele prevăzute de textele legale menționate.
Curtea a constatat că în conformitate cu disp. art. 4881 C. proc. pen. - Introducerea contestației -,
"(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, se poate face contestație, solicitându-se accelerarea procedurii.
(2) Contestația poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. În cursul judecății, contestația poate fi introdusă și de către procuror.
(3) Contestația poate fi formulată după cum urmează:
a) după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
b) după cel puțin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecății în primă instanță;
c) după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
(4) Contestația poate fi retrasă oricând până la soluționarea acesteia. Contestația nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiași faze procesuale în care a fost retrasă."
Potrivit disp. art. 4885 C. proc. pen. - Soluționarea contestației - (1) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, soluționând contestația, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a punctelor de vedere prezentate și se pronunță prin încheiere. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: a) natura și obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanți și a dificultăților de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalți participanți în cauză, inclusiv al autorităților implicate; g) intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influențeze durata procedurii.
Analizând dispozițiile legale sus-menționate și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că o condiție de admisibilitate pentru analizarea unei contestației privind durata procesului penal o reprezintă existența unui proces penal în curs (urmărire penală, judecată în primă instanță, sau în căile ordinare ori extraordinare de atac), scopul instituirii acestei proceduri fiind tocmai consacrarea unui remediu pentru accelerarea procedurilor penale.
Contestatorul A. a formulat contestație durată proces penal privind Încheierea nr. 305/21.11.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație privind durată proces penal după pronunțarea încheierii sus-menționate, astfel încât nu este îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs.
Împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație A.
Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cererea petentului este informă și lipsită de claritate. Din evaluarea conținutului cererii instanța nu poate decela, în mod real, obiectul judecății, caracterul inform făcând dificilă o analiză ori o identificare a dispozițiilor legale incidente.
Enumerarea unor texte de lege și indicarea în numeroase dosare, a acelorași solicitări lipsite de precizie și claritate, în condițiile pronunțării unor soluții de respingere anterioare, nu sunt apte a învesti în mod legal instanța cu soluționarea noilor cereri. Insistența petentului de a reitera solicitările într-un alt cadru procesual nu poate conduce la investirea instanței în mod legal.
Cereri repetitive formulate într-o formă neclară și imprecisă, cu caracter de generalitate, fără indicarea concretă a bazei factuale, lipsesc instanța de posibilitatea de a-și exercita prerogativa de aplicare și interpretare a legii, respectiv de a judeca, deoarece lipsește chiar obiectul cauzei. În aceste condiții Înalta Curte consideră că nu a fost generat un cadru procesual real și nu există o legală învestire a instanței.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 58 din data de 03 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.