ÎCCJ, Decizia nr. 281/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1210 din 30 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de repunere în termen și s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 244/Ap din 17 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că susținerile revizuentei legate de existența unui motiv temeinic justificat care ar fi împiedicat-o să depună în termen cererea de revizuire, respectiv imposibilitatea de a cunoaște considerentele deciziei a cărei revizuire urma să o ceară înainte de a îi fi comunicată, sunt nefondate. În speță, partea nu formulează o veritabilă cerere de repunere în termen, ci critică dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la momentul de la care curge termenul de formulare a căii de atac a revizuirii.

Întrucât termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temeiul juridic al cererii de revizuire, termen absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, s-a împlinit la 17 mai 2019, iar revizuenta a formulat cererea la 19 iunie 2019, s-a dispus respingerea cererii de revizuire ca tardivă.

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs revizuenta A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de apel București ca urmare a constatării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

În susținerea recursului, s-a arătat că interpretarea pe care a reținut-o instanța supremă prin decizia atacată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și nu există nicio culpă procesuală care să poată fi imputată revizuentei, întrucât s-a analizat un aspect pe care nu l-a putut cunoaște în mod obiectiv, indiferent de diligența cu care ar fi acționat, astfel încât se impune admiterea cererii de repunere în termen din moment ce întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate; așadar, termenul de exercitare a căii extraordinare de atac curge de la data comunicării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, anume 20 mai 2019, dată la care a cunoscut existența considerentelor pe care se fundamentează hotărârea și care încalcă autoritatea de lucru judecat.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele dosarului, cu critica formulată de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă în acest motiv de recurs se includ orice neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurentă nu se circumscrie aspectului de nelegalitate invocat.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

Criticile recurentei semnalează, însă, instanței caracterul neregulat al textului de lege, iar nu încălcarea lui de instanța care a judecat cauza. Arată, în acest sens, că termenul procedural pentru declararea revizuirii ar trebui calculat începând cu un alt reper decât cel impus de legiuitor, iar acest aspect nu intră în sfera încălcării normelor de procedură.

În speță, calea extraordinară de atac exercitată vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, anume 17 aprilie 2019, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost formulată la 19 iunie 2020, or, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia.

Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii, ce, în speță, este reprezentat de data pronunțării deciziei civile nr. 244 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține necunoașterea motivării hotărârii.

De asemenea, argumentele expuse de recurentă nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, în acest sens Înalta Curte reamintind dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva deciziei nr. 1210 din 30 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 13 septembrie 2021.