ÎCCJ, Decizia nr. 217/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 06 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut, în esență, că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din C. proc. pen.

În acest sens, s-a arătat că la termenul de judecată din data de 08 aprilie 2021 acesta a depus o împuternicire-delegație specială emisă de Liga Dreptății împotriva Corupției și a Abuzurilor din România și, de asemenea, a susținut că apărarea îi este asigurată de consilierul juridic colaborator L.D.I.C.A.R. Totodată, constatându-se că apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A. lipsește și, reținând că acesta dorește să fie asistat de consilierul juridic colaborator L.D.I.C.A.R., președintele completului de judecată i-a pus în vedere faptul că apărarea se realizează potrivit legii de o persoană care are calitatea de avocat, motiv pentru care inculpatul A. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat și în vederea garantării exercitării dreptului la apărare.

În aceste condiții, s-a acordat un nou termen de judecată la data de 22 aprilie 2021, iar prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 20.04.2021, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din C. proc. pen.

S-a reținut că, potrivit art. 83 din C. proc. pen., în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu. În același timp, dispozițiile art. 88 din C. proc. pen. precizează că avocatul este cel care asistă sau reprezintă, în procesul penal partea, nefiind reglementată situația în care o altă persoană, cu o altă calitate în afară de cea de avocat ar putea să asiste sau să reprezinte partea.

Înalta Curte, secția penală, a constatat, în ceea ce privește examenul legăturii excepției de neconstituționalitate ridicată cu soluționarea cauzei, că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, având în vedere că inculpatului A. i-a fost desemnat un apărător din oficiu și, totodată, la termenul din data de 8 aprilie 2021, la solicitarea acestuia, s-a acordat termen în vederea angajării unui apărător ales.

S-a mai constatat, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A., că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 91 din C. proc. pen. vizează completarea legii, iar nu neconstituționalitatea textului de lege invocat.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte, secția penală a reținut că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepția invocată se dorește completarea prevederilor menționate, astfel încât a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A..

II. Împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 17 mai 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit în mod aleatoriu, prim termen la data de 28 iunie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului desemnat din oficiu și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Așadar, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Din perspectiva acelorași dispoziții legale, instanțele judecătorești au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că excepția a fost invocată de către inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Astfel, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916/16.12.2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

În mod concret, recurentul inculpat A. a susținut că dispozițiile art. 91 din C. proc. pen. contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare și impun asistența juridică prin avocat din oficiu, ceea ce creează o situație confuză, determinând obligația inculpatului sau suspectului de a-l accepta, chiar dacă inculpatul refuză acest lucru.

În susținerea excepției de neconstituționalitate, recurentul inculpat A. a mai arătat că asistența juridică obligatorie este o opțiune legislativă care trebuie să însemne tocmai respectarea drepturilor și libertăților individuale, respectiv trebuie să fie prevăzută și opțiunea inculpatului sau arestatului. Or, art. 91 din C. proc. pen. nu are o asemenea prevedere, devenind un text ambiguu, fără rațiunea unei legi care să garanteze și să respecte valorile și principiile democratice.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, subliniază că premisa sesizării instanței constituționale o constituie constatarea, printre altele, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții C, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

Astfel cum a reținut și Înalta Curte, secția penală, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii, în condițiile în care inculpatului A. i-a fost desemnat un apărător din oficiu, iar la termenul din data de 08 aprilie 2021, la cererea acestuia, s-a acordat termen în vederea angajării unui apărător ales.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că ceea ce se urmărește prin excepția invocată este completarea normei juridice, iar nu neconstituționalitatea acesteia, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. În caz contrar, s-ar încălca prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.

GGC - GV