ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001

a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea civilă, extinsă și completată, formulată

de reclamanții B.C. și B.T.A. împotriva pârâților Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca, SC T.T. SA Cluj Napoca, SC P.F. SA Cluj-Napoca și A.P.A.P.S., Sucursala

Regionala Nord-Vest Cluj-Napoca.

S-au respins cererile

de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții B.A.I., B.I.A. și

F.K.

Au fost obligați reclamanții

și intervenienții, în solidar, să îi plătească pârâtei SC P.F. SA Cluj-Napoca, cheltuieli

de judecată în sumă de 4.000.000 ROL.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că asupra imobilului în litigiu, situat în Cluj-Napoca,

Piața U., înscris în CF nr. F1 Cluj-Napoca, nr. top. T1, a fost proprietar tabular

sub nr. X J.P., soția lui B.G.

Acest imobil a fost naționalizat

în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret, unde apare

evidențiat ca proprietar tabular la data naționalizării B.G., respectiv soțul numitei

J.P. Prin încheierea nr. 4194 din 23 noiembrie 1995 s-a intabulat dreptul de proprietate

al Statului Român, sub Z, asupra imobilului, după care a fost transcris în CF

nr. F2 Cluj-Napoca, în favoarea Statului Român și în folosința Sfatului Popular

al județului Cluj, iar după partajarea pe apartamente, apare evidențiat sub Y în

favoarea O.F. Regional Cluj, respectiv în CF nr. F3 Cluj-Napoca, nr. top. T2 în

favoarea SC T.T. SA Cluj-Napoca.

Dispozițiile art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 le conferă foștilor proprietari și succesorilor

acestora, ale căror bunuri au fost preluate de stat fără titlu valabil, dreptul

de a le revendica pe calea dreptului comun.

Reclamanții nu au însă

calitate procesuală activă întrucât, prin testamentul olograf încheiat la data de

23 noiembrie 1947, baroneasa J.P., căsătorită B.P., a dispus asupra averii sale,

instituindu-l ca legatar universal pe soțul ei, contele B.G., urmând ca în situația

în care acesta va deceda înainte ori va renunța la moștenire, averea să revină verișoarei

sale, baronesei B.J., născută baroneasa W.M., antecesoarea reclamanților și a intervenienților.

Testatoarea B.P. a decedat

la data de 9 martie 1962, iar soțul ei a decedat ulterior, la data de 13 septembrie1968.

Întrucât nu s-a făcut dovada că B.G. ar fi renunțat expres la moștenirea după soția

lui, iar reclamanții nu sunt moștenitorii lui B.M., nici ai lui B.G., aceștia nu

au calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă

nr. 127 din 23 mai 2001, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanții B.C. și B.T.A. și intervenienții B.A.I., F.K. și B.I.A.

împotriva sentinței civile nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj.

Pentru a dispune în acest

sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Dispoziția prevăzută în

testament reprezintă o substituție vulgară, prin care testatoarea a desemnat pe

lângă primul gratificat, soțul ei B.G., și un al doilea gratificat, W.M. pentru

cazul în care soțul ei nu ar revendica averea, ori ar deceda înaintea testatoarei,

cazuri în care liberalitatea ar fi devenit ineficace în privința lui.

Prin urmare, sunt două

liberalități alternative, dintre care prima este pură și simplă, iar cea de a doua

este făcută sub condiția suspensivă a ineficacității celei dintâi, iar întrucât

prima liberalitate este ineficace, prin efectul realizării condiției suspensive

s-a născut dreptul lui W.M., dobândit direct de la testatoare.

Conform art. 804 C.

civ., este permisă dispoziția prin care o a treia persoană ar fi chemată a lua darul,

ereditatea sau legatul, în cazul când donatorul, eredele numit sau legatarul nu

ar primi/sau nu ar putea primi.

Din certificatul de moștenitor

din 21 aprilie 1998 rezultă că reclamanții și intervenienții sunt moștenitorii lui

B.M. decedată la data de 25 martie 1984, în cote egale de câte

1

/

5

parte fiecare, în calitate de fii și fiice.

Prin urmare, reclamanții

au calitate procesuală activă, contrar susținerilor primei instanțe.

În anexa la Decretul

nr. 92/1950, B.G., din Cluj, str. L. figurează cu 23 de apartamente, iar B.P. din

Cluj, str. D. figurează cu 9 apartamente.

Naționalizarea dispusă

de acest act normativ a operat „in rem” cu privire la imobilele prevăzute de

art. 1, care au fost considerate „juris et jure”, ca fiind dobândite în mod ilicit.

Atât baroneasa B.P., cât

și contele B.G. nu s-au încadrat în dispozițiile art. 2 din decret, pentru a fi

exceptați de la naționalizare.

Totodată, același Decret

nr. 92/1950 prevedea, în art. V, că imobilele proprietatea soțului, soției sau ale

copiilor minori se consideră ca aparținând unui singur proprietar în ce privește

aplicarea acestui decret.

Întrucât imobilul în litigiu

a fost preluat la stat cu titlu valabil, iar potrivit ar. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute

prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, caz în

care trebuia urmărită calea specială, s-a respins apelul declarat de reclamanți

și intervenienți împotriva sentinței, care a fost menținută, cu substituirea motivării

primei instanțe.

Prin decizia civilă

nr. 1128 din 5 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul

declarat de reclamanții B.C., B.T.A. și de intervenienții B.A.I., F.K., B.I.A. împotriva

deciziei nr. 127 din data de 23 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, care

a fost casată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Instanța de recurs a reținut

următoarele considerente:

Prin cererea de chemare

în judecată s-a susținut deposedarea fără titlu a fostului proprietar de imobilul

în litigiu, în motivare arătându-se argumentele menționate în recurs sub pct. 3,

respectiv referitoare la imobilul, singurul naționalizat de la autorul indicat și

la lipsa de identitate dintre numele fostului proprietar și soțului acestuia, care

oricum nu era proprietar, și cel indicat în anexa la decretul de naționalizare.

Prin completarea acțiunii

și cererii de intervenție, la data de 20 ianuarie 2000, s-au invocat dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 213/1998, susținându-se aceleași argumente indicate în ultima

critică de recurs, referitoare la Constituția din anul 1948, Tratatul de Pace și

dispozițiile C. civ.

Prin cererea de intervenție

în interes propriu formulată ulterior în cauză s-au însușit cererea de chemare în

judecată și completările ulterioare.

Prima instanță a respins

acțiunea și cererile de intervenție în interes propus cu motivarea lipsei calității

procesuale active a titularilor acestora. Instanța de apel a soluționat cauza, fără

a evoca complet fondul, așa cum acesta a fost dedus judecății, astfel cum se și

reclamă de către apelanți.

Astfel, s-a constatat

că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil din perspectiva dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu analiza titlului statului raportată

la dispozițiile decretului de naționalizare, fără a se analiza cauza sub toate aspectele

deduse judecății în acest cadru, cum acestea au fost detaliate de reclamanți și

intervenienții în interes propriu în fața primei instanțe, prin cererile formulate.

Nu s-au arătat motivele

pentru care s-au înlăturat celelalte apărări, așa cum impune art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, cu aplicarea

art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., precum și art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a admis recursul, s-a casat decizia

și s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând ca instanța

de rejudecare să aibă în vedere și celelalte critici de recurs și limitele de judecată

lămurite de recurenți cu ocazia judecării prezentului dosar.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost înlăturat ca nefondat,

Înalta Curte apreciind că reclamanților nu li s-a produs o vătămare prin faptul

că instanța de apel nu a anulat hotărârea primei instanțe.

În rejudecare, prin decizia

nr. 213 A din 6 decembrie a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a pronunțat

următoarea soluție:

S-a admis excepția puterii

de lucru judecat a sentinței civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj

pentru imobilul evidențiat în CF nr. F4 Cluj-Napoca nr. top. T3, T4, T5, T6, T7,

T8, T9, T10, T11, T12, T13, T14, T15, T16, T17, T18, T19, T20.

S-a admis excepția puterii

de lucru judecat a sentinței civile nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului

Cluj pentru imobilul din Cluj-Napoca cu nr. top. T21.

S-a admis, în parte, apelul

declarat de reclamanta B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. și s-a respins

apelul declarat de reclamantul și intervenientul B.T.A. împotriva sentinței civile

nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 7050/1999,

pe care a schimbat-o, în sensul că:

S-au admis, în parte,

acțiunea civilă formulată, precizată și extinsă de reclamanta B.C. și cererile de

intervenție în interes propriu formulate de intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K.

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca,

SC U.T.H. SA și A.V.A.S. și, în consecință:

abuzivă de către Statul Român a imobilului cu nr. top. T2 evidențiat inițial în

CF nr. F1 Cluj-Napoca, transcris ulterior și evidențiat în prezent în: CF nr. F2

Cluj-Napoca, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr.

F6 Cluj-Napoca.

situației de carte funciară asupra nr. top. T2 înscris în CF nr. F1 Cluj-Napoca,

transcris ulterior și evidențiat în prezent în: CF nr. F2 Cluj-Napoca, CF nr. F5

Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul

radierii dreptului de proprietate al Statului Român și al SC T.T. SA (actualmente

SC U.T.H. SA) și al intabulării dreptului de proprietate al vechiului proprietar

tabular de sub X din CF nr. F1 Cluj-Napoca, B.P., născută J.P., identică cu B.G.A.

proprietarei tabulare B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984

în Cluj-Napoca, în calitate de moștenitoare testamentară.

B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moștenitori ai defunctei

B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca.

în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea reclamantei

B.C. și a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte

1

/

4

parte fiecare, cu titlul de moștenire, imobil ce face parte din masa succesorală

după defunctele B.P. și B.M.

să recunoască reclamantei B.C. și intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul

de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze

încasarea chiriei și să se abțină de la orice acte de tulburare.

reclamantei B.C. și cererea de intervenție a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K.

împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu,

SC P.F. SA, având ca obiect nr. top. T2.

reclamantei B.C. și cererea de intervenție a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K.

având ca obiect imobilele cu nr. top. T21-T20, urmare a admiterii excepției puterii

de lucru judecat.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut următoarele:

Anterior abordării fondului

apelului, instanța de apel a considerat că se impun a fi făcute câteva precizări

prealabile care au influență directă asupra soluției ce urma a fi pronunțată în

cauză.

S-a reținut, astfel, că

acțiunea a fost înregistrată la data de 30 august 1999 ca o revendicare pe drept

comun.

În cursul soluționării

recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 127 din 23 mai 2001 a Curții de

Apel Cluj, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

suspendarea judecării recursului, raportat la împrejurarea că după intrarea în vigoare

a acestui act normativ special, reclamanții au demarat demersuri și pe dispozițiile

acestuia, cauza fiind suspendată, în acest sens, în perioada 8 februarie 2002-1

aprilie 2005.

La termenul de judecată

din 1 aprilie 2005, instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea emiterii dispoziției în baza

Legii nr. 10/2001.

În cursul suspendării,

prin dispoziția din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, notificarea

din 12 iunie 2001, având ca obiect imobilul evidențiat inițial în CF nr. F1 Cluj,

formulată de reclamanții și intervenienții din prezentul dosar, a fost respinsă

pe considerentul că petenții nu fac dovada calității de moștenitori ai fostului

proprietar tabular. Împotriva acestei dispoziții s-a formulat plângere înregistrată

în Dosar nr. 4525/2005 al Tribunalului Cluj, motiv pentru care, la termenul de judecată

din 31 martie 2006, cu ocazia analizării cererii de repunere pe rol, instanța de

recurs a dispus o nouă suspendare a judecății, până la soluționarea irevocabilă

a acestui dosar.

Ulterior soluționării

irevocabile a Dosarului nr. 4171/117/2005, prin sentința civilă nr. 528 din 12

iulie 2007 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia civilă nr. 31/A din 17

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5739

din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de judecată

din 12 februarie 2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, instanța de recurs reținând

cauza în pronunțare și soluționând recursul prin decizia civilă nr. 1128 din 5

martie 2013, în sensul celor anterior arătate.

Judecarea cauzei a fost,

așadar, suspendată în intervalul 8 februarie 2002-12 februarie 2013, timp în care,

în privința unei părți din imobilul evidențiat inițial în CF nr. F1 Cluj (compus

din 3 corpuri), situația juridică a fost clarificată irevocabil, pe calea procedurii

instituite prin legea specială, Legea nr. 10/2001, parcursă atât în etapa administrativă,

cât și în cea jurisdicțională.

Instanța de apel a reținut

că este vorba de partea din imobil, constituită din imobilele cu nr. top. T3-T20,

a căror situație juridică a fost irevocabil soluționată prin sentința civilă

nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea apelului

și a recursului, pronunțată în Dosar nr. 4171/117/2005, și de imobilul cu nr. top.

T21 a cărui situație juridică a fost irevocabil soluționată prin sentința civilă

nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, schimbată prin decizia civilă

nr. 88/A din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă

nr. 7292 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin înscrisul înregistrat

la 4 noiembrie 2013, apelanții au arătat că își restrâng acțiunea, înțelegând să

se judece în continuare doar pe imobilul cu nr. top. T2, din imobilul situat în

Cluj-Napoca, Piața U., însă instanța a constatat că acest înscris nu îmbracă forma

unei renunțări la judecată valabile, în condițiile în care reprezentantul apelanților

nu a prezentat o procură dată în acest sens, iar apelanții nu s-au prezentat și

nici nu au depus la dosar un înscris semnat de ei, prin care să arate că înțeleg

să renunțe la judecată, motiv pentru care curtea a arătat că se va pronunța asupra

acțiunii și cererilor de intervenție în întregul lor, astfel cum a fost investită

prima instanță.

Obiectul litigiului pendinte

îl constituie revendicarea pe drept comun a întregului imobil evidențiat (înscris

pentru prima dată în CF nr. F1 Cluj), ulterior fiind supus unor dezmembrări și transcrieri

succesive în CF nr. F2, F4, F5, F3 de evidență și F6.

Rezultă, a reținut instanța

de apel, că litigiul pendinte și litigiile înregistrate sub nr. 4171/117/2005 și

nr. 1022/117/2007, soluționate irevocabil au, parțial, același obiect: prezentul

litigiu imobilul cu nr. top. T. în întregul său, astfel cum a fost dezmembrat ulterior

naționalizării, litigiul înregistrat sub nr. 4171/117/2005, imobilele cu nr. top.

T3-T20, iar litigiul înregistrat sub nr. 1022/117/2007, imobilul cu nr. top. T21.

Cauza juridică a litigiului

pendinte este diferită de cea a litigiilor înregistrate sub nr. 4171/117/2005 și

nr. 1022/117/2007: prima este o revendicare pe drept comun întemeiată pe dispozițiile

Decretului nr. 92/1950, sub aspectul nerespectării prevederilor sale cu ocazia preluării

imobilului și art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cea de-a doua cauză în cele două

litigii soluționate irevocabil o constituie o plângere întemeiată pe dispozițiile

legii speciale, Legea nr. 10/2001, în Dosarul nr. 4171/117/2005, plângere împotriva

dispoziției din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, iar în Dosarul

nr. 1022/117/2007, plângere împotriva deciziei din 1 februarie 2007 emisă de SC

P.F. SA Cluj.

Nu există nici identitate

deplină între părțile celor trei litigii, în sensul că nu se regăsesc toate părțile

în toate cele trei dosare, ci, în funcție de specificul fiecăruia, în raport de

calitatea procesuală pasivă justificată, pârâții sunt diferiți.

Având însă în vedere elementul

comun reprezentat de nr. top. T., care se regăsește în toate cele trei litigii,

iar în cele soluționate irevocabil situația juridică a nr. top. T3-T20, respectiv

a nr. top. T21 a fost irevocabil tranșată, în temeiul art. 1201 C. civ. raportat

la art. 166 C. proc. civ., curtea de apel a admis excepția puterii de lucru judecat

a sentinței civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul

evidențiat în CF nr. F4 Cluj-Napoca nr. top. T3-T20, respectiv a sentinței civile

nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul din Cluj-Napoca

cu nr. top. T21, pentru a nu contrazice cele statuate irevocabil prin aceste hotărâri

judecătorești.

Un alt aspect prealabil

relevant, a reținut instanța de apel, îl constituie situația reclamantului B.T.A.

Acesta a promovat acțiunea

înregistrată la data de 30 august 1999 pe rolul Tribunalului Cluj, alături de reclamanta

B.C. Prin înscrisul depus la dosar fond, reclamantul B.T.A. a arătat personal, înscrisul

purtând semnătura sa, că înțelege să renunțe la judecată în prezentul dosar, în

temeiul art. 246 C. proc. civ. și, totodată, înțelege să renunțe și la dreptul său

arătat în cuprinsul acestei acțiuni, în temeiul art. 247 C. proc. civ.

Prin înscrisul înregistrat

la 8 ianuarie 2001, B.T.A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

arătând, în esență, că înțelege să revină în prezentul litigiu întrucât a acceptat

succesiunea în baza certificatului de moștenitor din 1998 al Biroului Notarului

Public R.M.F. și, în urma acceptării moștenirii, renunțarea sa „la drept” este lovită

de nulitate (fără a indica vreun temei juridic în acest sens). Totodată, a arătat

că renunțarea s-a făcut la data de 23 noiembrie 1999, anterior completării și extinderii

acțiunii și cererii de intervenție din 20 ianuarie 2000, la care nu a renunțat.

Prin sentința civilă

nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj instanța a respins acțiunea formulată

de reclamanții B.C. și B.T.A.

Curtea de apel, cu ocazia

rejudecării apelului declarat împotriva acestei sentințe, constatând că în fața

primei instanțe reclamantul B.T.A. a renunțat la dreptul dedus judecății, acțiunea

acestuia fiind respinsă, efectul juridic al acestui act de dispoziție constituindu-l

faptul că partea a renunțat definitiv la pretenția sa, nemaiputând reinvesti instanța

cu o cerere identică, a considerat că se impune respingerea apelului declarat de

reclamantul și intervenientul B.T.A., statuările primei instanțe în privința sa,

în sensul respingerii acțiunii, urmând a fi menținute.

Soluția, prin prisma renunțării

la drept, ar fi dus la schimbarea soluției primei instanțe în ceea ce privește această

persoană, dar în sensul înrăutățirii situației sale. Însă, părții nu i se poate

înrăutăți situația în propria cale de atac. Prin urmare, a reținut instanța de apel,

singura eficiență care se poate da actelor de dispoziție este paralizarea căii de

atac a acestei persoane și omisiunea analizării argumentelor acesteia.

În ceea ce privește analiza

apelului pe fond, curtea a reținut următoarele:

Din probațiunea administrată

la fond, în recurs și în rejudecare, curtea a constatat că apelul declarat de reclamanta

B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. este fondat.

S-a reținut că reclamanta

B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. sunt moștenitorii defunctei B.M., în

calitate de descendenți, conform certificatului de moștenitor din 21 aprilie 1998

emis de Biroul Notarului Public R.M.F. Antecesoarea reclamantei și a intervenienților

este, la rândul său, moștenitoarea testamentară a defunctei B.P., născută J.P.,

identică cu B.G.A. din testamentul olograf, potrivit certificatului de calitate

de moștenitor din 14 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F.

Potrivit extrasului CF

nr. F1 Cluj, asupra imobilului cu nr. top. T. compus din 2 corpuri distincte, proprietar

tabular sub B+2 este B.G.A., născută J.P., următorul proprietar intabulat sub B+3

fiind Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Conform anexei la decretul de

naționalizare nr. 92/1950, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. L., a fost preluat

de la B.G.

În speță, a arătat curtea

de apel, analiza valabilității titlului de preluare a imobilului trebuie făcută

atât din perspectiva actului de naționalizare, Decretul nr. 92/1950, cât și din

aceea a neconcordanței dintre proprietarul tabular și persoana menționată în anexa

actului de preluare a unui imobil de către stat.

Astfel, art. 1 alin.

(5) din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, folosește sintagma „titlu

valabil”, ceea ce, în accepțiunea legii, înseamnă imobile preluate în proprietatea

statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, adică

Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951 ș.a.

Per a contrario, sunt

imobile trecute în proprietatea statului „fără titlu valabil”, doar acelea pentru

care, deși există act normativ de trecere care să reprezinte temeiul juridic al

constituirii dreptului de proprietate al statului, acesta a fost aplicat cu încălcarea

chiar a prevederilor sale.

Și art. 6 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, folosește

tot sintagma de „titlu valabil”, ca și condiție a validității dreptului de proprietate

preluat de stat.

Legea impune o triplă

condiție pentru ca titlul să fie valabil, respectiv ca acesta să fie obținut cu

respectarea Constituției perioadei respective (Constituțiile din 1948, 1952, 1965),

a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare de

la data preluării bunurilor de către stat.

Diferit de cele statuate

prin sentința civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj, ce face obiectul

prezentului apel în rejudecare, curtea de apel a apreciat că persoana menționată

în anexa decretului de naționalizare B.G., nu poate fi identificată ca fiind una

și aceeași cu proprietarul tabular, fiind, în opinia curții, o cu totul altă persoană

decât cea care avea calitatea de proprietar tabular la momentul naționalizării.

Problema neconcordanței

dintre proprietarul tabular și persoana menționată în anexa actului de preluare

a unui imobil de către stat, a fost rezolvată pe cale legislativă, jurisprudența

statuând în mod constant că existența unei atare neconcordanțe are ca și consecință

constatarea preluării nevalabile a imobilului.

Instanța a apreciat, raportat

la aceste cerințe, că imobilul în litigiu a fost dobândit fără un titlu valabil

de către stat, întrucât, pe de o parte, Decretul nr. 92/1950 a fost contrar Constituției

din 1948, iar pe de altă parte, nu există identitate între persoana proprietarului

tabular al imobilului și persoana menționată în anexa decretului de naționalizare,

ca fiind cea de la care se preia imobilul.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, curtea a constatat preluarea abuzivă a

imobilului cu nr. top. T2, singurul în raport de care se mai impune o astfel de

statuare, potrivit celor anterior arătate cu ocazia analizării litigiilor soluționate

irevocabil prin sentința civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj și

sentința civilă nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj.

Împrejurarea că nr. top.

T2 se regăsește intabulat simultan în trei cărți funciare, CF nr. F5 Cluj-Napoca,

CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul că transcrierile

succesive nu s-au operat complet, prin radierea din cartea funciară din care s-a

făcut transcrierea, concomitent cu intabularea în noua carte funciară, nu poate

fi remediată în prezent decât prin procedura rectificării tuturor cărților funciare

prin prezenta hotărâre, astfel cum au cerut și reclamanta și intervenienții.

În temeiul art. 111 C.

proc. civ., instanța de apel a constatat că moștenitoarea proprietarei tabulare

B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în calitate

de moștenitoare testamentară, în baza certificatului de calitate de moștenitor

din 14 octombrie 2004 a Biroului Notarial Public P.F. și va constata că reclamanta

B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moștenitori ai defunctei

B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în baza certificatului

de moștenitor din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F.

Având în vedere statuările

anterioare, referitoare la efectul renunțării reclamantului B.T.A. la însuși dreptul

dedus judecății, care, în prezentul cadru procesual are efect strict numai asupra

imobilului cu nr. top. T2, în temeiul art. 46 din Decretul-lege nr. 115/1938, la

rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri va dispune intabularea în cartea

funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea

reclamantei B.C. și a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte

1

/

4

parte fiecare, cu titlul de moștenire, imobil ce face

parte din masa succesorală după defunctele B.P. și B.M.

Drepturile succesorale

dobândite de reclamantul (și intervenientul) B.T.A. în baza certificatului de moștenitor

din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F., a arătat instanța, nu sunt

afectate în nici un fel, însă, în prezentul litigiu, actul său de dispoziție, de

renunțare la însuși dreptul dedus judecății, are ca și consecință înlăturarea sa

de la beneficiul dobândirii cotei de

1

/

5

parte asupra imobilului

cu nr. top. T2, pe calea revendicării pe drept comun (cota de

1

/

5

parte care i-ar fi revenit în calitate de succesor al defunctei B.M. în ipoteza

în care nu ar fi renunțat la acest drept în cadrul prezentului litigiu).

Cota sa de

1

/

5

parte va reveni, prin acrescământ, celorlalți comoștenitori, reclamantei B.C. și

a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K., care, având același grad de rudenie cu

renunțătorul la drept (frați), vor culege în mod egal cota la care acesta a renunțat,

dobândind astfel, fiecare câte o cotă de ¼ parte din imobilul cu nr. top.

T2 (în loc de

1

/

5

parte, cât le-ar fi revenit în calitate

de moștenitori ai defunctei B.M. în ipoteza în care reclamantul B.T.A. nu ar fi

renunțat la dreptul său dedus judecății în cadrul prezentei acțiuni).

Ca o consecință a constatării

caracterului abuziv al preluării imobilului de la autoarea reclamantei și intervenienților

prin prezenta hotărâre, în temeiul art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998

și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

curtea a admis și cererea având ca obiect revendicare, obligând pârâții să recunoască

reclamantei B.C. și intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul de proprietate

asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze încasarea chiriei

și să se abțină de la orice acte de tulburare.

În fundamentarea soluției

adoptate, instanța a avut în vedere și prevederile art. 1 din

Primul protocol

al Convenției

și jurisprudența constantă a C.E.D.O., care au statuat că privarea de proprietate,

dacă nu este justificată după criteriile prescrise de însăși

convenție

,

nu poate

conferi niciun avantaj unei alte persoane, în confruntarea directă cu adevăratul

titular al dreptului de proprietate.

Din probațiunea administrată

în cursul rejudecării apelului, a reținut instanța de apel, reiese că dispoziția

art. 32

4

alin. (4) din Legea nr. 99/1999, invocată de reclamanți, nu

este incidentă în cauză, întrucât pârâta SC U.T.H. SA, pe de o parte, nu a făcut

dovada că imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața U., care face obiectul litigiului,

îi este absolut necesar și că o eventuală restituire în natură a acestuia ar pune-o

în situația de a nu mai putea să-și continue activitatea, urmând să fie supusă dizolvării

sau lichidării. Pe de altă parte, reclamanta și intervenienții au probat contrariul,

depunând la dosar oferta de închiriere a acestui imobil făcută de pârâtă pe internet.

Or, este evident că un bun de care pârâta nu s-ar putea lipsi în derularea activității

sale, nu ar putea fi oferit spre închiriere, încheierea unui asemenea act lipsind-o

de elementele posesie și folosință ale dreptului de proprietate.

Întrucât pârâții Consiliul

Local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu și SC P.F. SA nu au deținut niciodată

vreun drept de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, acesta fiind doar în

proprietatea Statului Român (inițial), iar ulterior a SC T.T. SA (în prezent SC

U.T.H. SA), acțiunea și cererile de intervenție formulate împotriva acestor pârâți

au fost respinse ca fiind promovate împotriva unor persoane fără calitate.

Pe de altă parte, constatând

că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca s-a făcut prin Fondul Proprietății de Stat,

antecesoarea actualei A.V.A.S., admiterea în parte a acțiunii și a cererilor de

intervenție s-a făcut în contradictoriu și cu această pârâtă, pentru considerentul

arătat, aceasta având calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva deciziei

nr. 213 A din 6 decembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâtele

SC U.T.H. SA și A.A.A.S.

Pârâta A.A.A.S. solicită,

prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea, în parte, a deciziei instanței de apel, în sensul admiterii excepției

lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii, în consecință, a acțiunii

față de această pârâtă.

În esență, pârâta critică

hotărârea curții de apel sub aspectul greșitei rețineri a calității sale procesuale

pasive, arătând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în mod nelegal,

au făcut o confuzie între bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale

și calitatea de acționar avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă.

Este adevărat, arată recurenta, că bunurile societății au reprezentat aportul statului,

în natură, la constituirea societăților comerciale, care, potrivit art. 20 din Legea

nr. 15/1990, au dobândit drept de proprietate asupra acelor bunuri deținute în patrimoniu,

însă A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a deținut calitatea de acționar în numele Statului

Român și nu a deținut calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC

P.F. SA și, prin urmare, nu a transmis nici cumpărătorilor acest drept, ci doar

drepturile prevăzute pentru acționari de Legea nr. 31/1990.

În consecință, arată recurenta,

rezultă că instituția a vândut pachetul de acțiuni și nu de bunuri imobile, motiv

pentru care cererea de chemare în judecată a A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în temeiul

contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni invocate, este formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâta SC U.T.H. SA solicită,

prin cererea de recurs întemeiată, în drept, pe motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii,

ca nefondat, a apelului declarat de reclamanți și intervenienți. În subsidiar, solicită

suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea

irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013 al Tribunalului Cluj, secția I civilă.

Intimata-reclamantă

B.C. și intimații-intervenienții

B.A.I., B.I.A., F.K., B.T.A. au formulat și depus întâmpinare, prin care au invocat

excepția

nulității recursului și excepția lipsei de interes în ceea ce privește recursul

declarat de pârâta A.A.A.S.

Totodată, prin concluziile orale puse în fața instanței de

recurs, apărătorul intimaților a invocat excepția

tardivității recursului

declarat de pârâta A.A.A.S.

La data de 23 mai 2014,

recurenta SC U.T.H. SA a depus declarație de renunțare la judecata recursului, autentificată

din 19 mai 2014 de Societatea Profesională Notarială „V.A.”, precum și declarația

reclamanților și intervenienților prin care arată că sunt de acord cu cererea de

renunțare la judecata recursului, autentificată din 26 martie 2014 de Biroul individual

notarial „V.D.C.”.

Investită cu soluționarea

recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte va analiza

cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția

tardivității recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimații-reclamanți

și intimații-intervenienți.

Potrivit dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul prevăzut de

art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute

de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

În speță, decizia pronunțată

în apel a fost comunicată pârâtei A.A.A.S. la data de 30 decembrie 2013, astfel

cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, din Dosarul

nr. 2787/1/2001 al Curții de Apel Cluj, iar recursul a fost depus la această instanță,

la data de 10 ianuarie 2014, cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.

Prin urmare, recursul

fiind formulat de pârâtă cu respectarea termenului prevăzut de dispoziția legală

menționată, se va respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâta

A.A.A.S., invocată de intimații-reclamanți și intimații-intervenienți.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta SC U.T.H. SA, Înalta Curte va lua act de renunțarea acesteia

la judecata căii de atac având în vedere următoarele:

La data de 23 mai 2014,

recurenta SC U.T.H. SA a depus declarație de renunțare la judecata recursului, autentificată

din 19 mai 2014 de Societatea Profesională Notarială „V.A.”, precum și declarația

reclamanților și intervenienților prin care arată că sunt de acord cu cererea de

renunțare la judecata recursului, autentificată din 26 martie 2014 de Biroul individual

notarial „V.D.C.”, ca urmarea tranzacției intervenite între părți și autentificată

din 11 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”.

Renunțarea la judecată

este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care

poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță,

cât și în căile de atac.

Potrivit alin. (4) al

aceluiași articol, „când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu

se poate face decât cu învoirea celeilalte părți”.

Prin urmare, în calea

de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurentului

de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Respectând astfel principiul

disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte constată că, în

cauză, pârâta SC U.T.H. SA a renunțat la judecata recursului, cu învoirea reclamanților

și intervenienților, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., urmând

a lua act de această renunțare.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a judecării recursului, formulată de pârâta SC U.T.H. SA, în temeiul

art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013

al Tribunalului Cluj, secția I civilă, se constată că aceasta a rămas fără obiect,

ca urmare a renunțării la calea de atac.

Referitor la recursul

declarat de pârâta A.A.A.S., instanța reține următoarele:

În principal, criticile

formulate de aceasta vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 15/1990, precum și a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, ceea ce permite

încadrarea lor formală în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare

la aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

Principala critică a recurentei

vizează greșita reținere a calității sale procesuale pasive, atât de către instanța

de fond, cât și de instanța de apel, care, în mod nelegal, au făcut o confuzie între

bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale și calitatea de acționar

avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă.

Curtea de apel, în mod

legal, a reținut că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca

(actualmente SC

U.T.H. SA)

s-a

făcut prin Fondul Proprietății de Stat, antecesoarea actualei A.A.A.S., aceasta

având calitate procesuală pasivă în cauză.

De altfel, pârâta A.A.A.S.

nu mai avea nici interes în promovarea prezentului recurs, având în vedere faptul

că între reclamanți, intervenienți și pârâta SC U.T.H. SA a intervenit tranzacția

autentificată din 11 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”, prin care

a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților și intervenienților asupra

imobilului în litigiu, iar pârâta a renunțat la despăgubirile pentru acțiunile cumpărate

de la A.V.A.S., precum și de la antecesorii în drepturi ai acesteia, corespunzătoare

imobilului situat în Cluj Napoca, Piața U., având nr. top. T2. Prin urmare, pârâta

A.A.A.S. nu mai are nici un interes în susținerea recursului, nefiind prejudiciată

în nici un mod prin admiterea acțiunii reclamanților și intervenienților.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta A.A.A.S. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimații-reclamanți și intimații-intervenienți.

Ia act de renunțarea pârâtei

SC U.T.H. SA la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 213 A din 6

decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.