ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1584/2014

S-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului cu nr. top. T2 evidențiat inițial în CF nr. F1 Cluj-Napoca, transcris ulterior și evidențiat în prezent în: CF nr. F2 Cluj-Napoca, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr. F6 Cluj-Napoca.

S-a dispus restabilirea situației de carte funciară asupra nr. top. T2 înscris în CF nr. F1 Cluj-Napoca, transcris ulterior și evidențiat în prezent în: CF nr. F2 Cluj-Napoca, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și al SC T.T. SA (actualmente SC U.T.H. SA) și al intabulării dreptului de proprietate al vechiului proprietar tabular de sub X din CF nr. F1 Cluj-Napoca, B.P., născută J.P., identică cu B.G.A.

S-a constatat că moștenitoarea proprietarei tabulare B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în calitate de moștenitoare testamentară.

S-a constatat că reclamanta B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moștenitori ai defunctei B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca.

S-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea reclamantei B.C. și a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte 1 / 4 parte fiecare, cu titlul de moștenire, imobil ce face parte din masa succesorală după defunctele B.P. și B.M.

Au fost obligați pârâții să recunoască reclamantei B.C. și intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze încasarea chiriei și să se abțină de la orice acte de tulburare.

A fost respinsă acțiunea reclamantei B.C. și cererea de intervenție a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu, SC P.F. SA, având ca obiect nr. top. T2.

A fost respinsă acțiunea reclamantei B.C. și cererea de intervenție a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. având ca obiect imobilele cu nr. top. T21-T20, urmare a admiterii excepției puterii de lucru judecat. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Anterior abordării fondului apelului, instanța de apel a considerat că se impun a fi făcute câteva precizări prealabile care au influență directă asupra soluției ce urma a fi pronunțată în cauză. S-a reținut, astfel, că acțiunea a fost înregistrată la data de 30 august 1999 ca o revendicare pe drept comun. În cursul soluționării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 127 din 23 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, suspendarea judecării recursului, raportat la împrejurarea că după intrarea în vigoare a acestui act normativ special, reclamanții au demarat demersuri și pe dispozițiile acestuia, cauza fiind suspendată, în acest sens, în perioada 8 februarie 2002-1 aprilie 2005. La termenul de judecată din 1 aprilie 2005, instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea emiterii dispoziției în baza Legii nr. 10/2001. În cursul suspendării, prin dispoziția din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, notificarea din 12 iunie 2001, având ca obiect imobilul evidențiat inițial în CF nr. F1 Cluj, formulată de reclamanții și intervenienții din prezentul dosar, a fost respinsă pe considerentul că petenții nu fac dovada calității de moștenitori ai fostului proprietar tabular. Împotriva acestei dispoziții s-a formulat plângere înregistrată în Dosar nr. 4525/2005 al Tribunalului Cluj, motiv pentru care, la termenul de judecată din 31 martie 2006, cu ocazia analizării cererii de repunere pe rol, instanța de recurs a dispus o nouă suspendare a judecății, până la soluționarea irevocabilă a acestui dosar. Ulterior soluționării irevocabile a Dosarului nr. 4171/117/2005, prin sentința civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia civilă nr. 31/A din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5739 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de judecată din 12 februarie 2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, instanța de recurs reținând cauza în pronunțare și soluționând recursul prin decizia civilă nr. 1128 din 5 martie 2013, în sensul celor anterior arătate. Judecarea cauzei a fost, așadar, suspendată în intervalul 8 februarie 2002-12 februarie 2013, timp în care, în privința unei părți din imobilul evidențiat inițial în CF nr. F1 Cluj (compus din 3 corpuri), situația juridică a fost clarificată irevocabil, pe calea procedurii instituite prin legea specială, Legea nr. 10/2001, parcursă atât în etapa administrativă, cât și în cea jurisdicțională. Instanța de apel a reținut că este vorba de partea din imobil, constituită din imobilele cu nr. top. T3-T20, a căror situație juridică a fost irevocabil soluționată prin sentința civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, pronunțată în Dosar nr. 4171/117/2005, și de imobilul cu nr. top. T21 a cărui situație juridică a fost irevocabil soluționată prin sentința civilă nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, schimbată prin decizia civilă nr. 88/A din 31 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7292 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin înscrisul înregistrat la 4 noiembrie 2013, apelanții au arătat că își restrâng acțiunea, înțelegând să se judece în continuare doar pe imobilul cu nr. top. T2, din imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața U., însă instanța a constatat că acest înscris nu îmbracă forma unei renunțări la judecată valabile, în condițiile în care reprezentantul apelanților nu a prezentat o procură dată în acest sens, iar apelanții nu s-au prezentat și nici nu au depus la dosar un înscris semnat de ei, prin care să arate că înțeleg să renunțe la judecată, motiv pentru care curtea a arătat că se va pronunța asupra acțiunii și cererilor de intervenție în întregul lor, astfel cum a fost investită prima instanță. Obiectul litigiului pendinte îl constituie revendicarea pe drept comun a întregului imobil evidențiat (înscris pentru prima dată în CF nr. F1 Cluj), ulterior fiind supus unor dezmembrări și transcrieri succesive în CF nr. F2, F4, F5, F3 de evidență și F6. Rezultă, a reținut instanța de apel, că litigiul pendinte și litigiile înregistrate sub nr. 4171/117/2005 și nr. 1022/117/2007, soluționate irevocabil au, parțial, același obiect: prezentul litigiu imobilul cu nr. top. T. în întregul său, astfel cum a fost dezmembrat ulterior naționalizării, litigiul înregistrat sub nr. 4171/117/2005, imobilele cu nr. top. T3-T20, iar litigiul înregistrat sub nr. 1022/117/2007, imobilul cu nr. top. T21. Cauza juridică a litigiului pendinte este diferită de cea a litigiilor înregistrate sub nr. 4171/117/2005 și nr. 1022/117/2007: prima este o revendicare pe drept comun întemeiată pe dispozițiile Decretului nr. 92/1950, sub aspectul nerespectării prevederilor sale cu ocazia preluării imobilului și art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cea de-a doua cauză în cele două litigii soluționate irevocabil o constituie o plângere întemeiată pe dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, în Dosarul nr. 4171/117/2005, plângere împotriva dispoziției din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, iar în Dosarul nr. 1022/117/2007, plângere împotriva deciziei din 1 februarie 2007 emisă de SC P.F. SA Cluj. Nu există nici identitate deplină între părțile celor trei litigii, în sensul că nu se regăsesc toate părțile în toate cele trei dosare, ci, în funcție de specificul fiecăruia, în raport de calitatea procesuală pasivă justificată, pârâții sunt diferiți. Având însă în vedere elementul comun reprezentat de nr. top. T., care se regăsește în toate cele trei litigii, iar în cele soluționate irevocabil situația juridică a nr. top. T3-T20, respectiv a nr. top. T21 a fost irevocabil tranșată, în temeiul art. 1201 C. civ. raportat la art. 166 C. proc. civ., curtea de apel a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul evidențiat în CF nr. F4 Cluj-Napoca nr. top. T3-T20, respectiv a sentinței civile nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul din Cluj-Napoca cu nr. top. T21, pentru a nu contrazice cele statuate irevocabil prin aceste hotărâri judecătorești. Un alt aspect prealabil relevant, a reținut instanța de apel, îl constituie situația reclamantului B.T.A. Acesta a promovat acțiunea înregistrată la data de 30 august 1999 pe rolul Tribunalului Cluj, alături de reclamanta B.C. Prin înscrisul depus la dosar fond, reclamantul B.T.A. a arătat personal, înscrisul purtând semnătura sa, că înțelege să renunțe la judecată în prezentul dosar, în temeiul art. 246 C. proc. civ. și, totodată, înțelege să renunțe și la dreptul său arătat în cuprinsul acestei acțiuni, în temeiul art. 247 C. proc. civ. Prin înscrisul înregistrat la 8 ianuarie 2001, B.T.A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând, în esență, că înțelege să revină în prezentul litigiu întrucât a acceptat succesiunea în baza certificatului de moștenitor din 1998 al Biroului Notarului Public R.M.F. și, în urma acceptării moștenirii, renunțarea sa „la drept” este lovită de nulitate (fără a indica vreun temei juridic în acest sens). Totodată, a arătat că renunțarea s-a făcut la data de 23 noiembrie 1999, anterior completării și extinderii acțiunii și cererii de intervenție din 20 ianuarie 2000, la care nu a renunțat. Prin sentința civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj instanța a respins acțiunea formulată de reclamanții B.C. și B.T.A. Curtea de apel, cu ocazia rejudecării apelului declarat împotriva acestei sentințe, constatând că în fața primei instanțe reclamantul B.T.A. a renunțat la dreptul dedus judecății, acțiunea acestuia fiind respinsă, efectul juridic al acestui act de dispoziție constituindu-l faptul că partea a renunțat definitiv la pretenția sa, nemaiputând reinvesti instanța cu o cerere identică, a considerat că se impune respingerea apelului declarat de reclamantul și intervenientul B.T.A., statuările primei instanțe în privința sa, în sensul respingerii acțiunii, urmând a fi menținute. Soluția, prin prisma renunțării la drept, ar fi dus la schimbarea soluției primei instanțe în ceea ce privește această persoană, dar în sensul înrăutățirii situației sale. Însă, părții nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac. Prin urmare, a reținut instanța de apel, singura eficiență care se poate da actelor de dispoziție este paralizarea căii de atac a acestei persoane și omisiunea analizării argumentelor acesteia. În ceea ce privește analiza apelului pe fond, curtea a reținut următoarele: Din probațiunea administrată la fond, în recurs și în rejudecare, curtea a constatat că apelul declarat de reclamanta B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. este fondat. S-a reținut că reclamanta B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. sunt moștenitorii defunctei B.M., în calitate de descendenți, conform certificatului de moștenitor din 21 aprilie 1998 emis de Biroul Notarului Public R.M.F. Antecesoarea reclamantei și a intervenienților este, la rândul său, moștenitoarea testamentară a defunctei B.P., născută J.P., identică cu B.G.A. din testamentul olograf, potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 14 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F. Potrivit extrasului CF nr. F1 Cluj, asupra imobilului cu nr. top. T. compus din 2 corpuri distincte, proprietar tabular sub B+2 este B.G.A., născută J.P., următorul proprietar intabulat sub B+3 fiind Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Conform anexei la decretul de naționalizare nr. 92/1950, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. L., a fost preluat de la B.G. În speță, a arătat curtea de apel, analiza valabilității titlului de preluare a imobilului trebuie făcută atât din perspectiva actului de naționalizare, Decretul nr. 92/1950, cât și din aceea a neconcordanței dintre proprietarul tabular și persoana menționată în anexa actului de preluare a unui imobil de către stat. Astfel, art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, folosește sintagma „titlu valabil”, ceea ce, în accepțiunea legii, înseamnă imobile preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, adică Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951 ș.a. Per a contrario, sunt imobile trecute în proprietatea statului „fără titlu valabil”, doar acelea pentru care, deși există act normativ de trecere care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, acesta a fost aplicat cu încălcarea chiar a prevederilor sale. Și art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, folosește tot sintagma de „titlu valabil”, ca și condiție a validității dreptului de proprietate preluat de stat. Legea impune o triplă condiție pentru ca titlul să fie valabil, respectiv ca acesta să fie obținut cu respectarea Constituției perioadei respective (Constituțiile din 1948, 1952, 1965), a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare de la data preluării bunurilor de către stat. Diferit de cele statuate prin sentința civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj, ce face obiectul prezentului apel în rejudecare, curtea de apel a apreciat că persoana menționată în anexa decretului de naționalizare B.G., nu poate fi identificată ca fiind una și aceeași cu proprietarul tabular, fiind, în opinia curții, o cu totul altă persoană decât cea care avea calitatea de proprietar tabular la momentul naționalizării. Problema neconcordanței dintre proprietarul tabular și persoana menționată în anexa actului de preluare a unui imobil de către stat, a fost rezolvată pe cale legislativă, jurisprudența statuând în mod constant că existența unei atare neconcordanțe are ca și consecință constatarea preluării nevalabile a imobilului. Instanța a apreciat, raportat la aceste cerințe, că imobilul în litigiu a fost dobândit fără un titlu valabil de către stat, întrucât, pe de o parte, Decretul nr. 92/1950 a fost contrar Constituției din 1948, iar pe de altă parte, nu există identitate între persoana proprietarului tabular al imobilului și persoana menționată în anexa decretului de naționalizare, ca fiind cea de la care se preia imobilul. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, curtea a constatat preluarea abuzivă a imobilului cu nr. top. T2, singurul în raport de care se mai impune o astfel de statuare, potrivit celor anterior arătate cu ocazia analizării litigiilor soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj și sentința civilă nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj. Împrejurarea că nr. top. T2 se regăsește intabulat simultan în trei cărți funciare, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidență Cluj-Napoca și CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul că transcrierile succesive nu s-au operat complet, prin radierea din cartea funciară din care s-a făcut transcrierea, concomitent cu intabularea în noua carte funciară, nu poate fi remediată în prezent decât prin procedura rectificării tuturor cărților funciare prin prezenta hotărâre, astfel cum au cerut și reclamanta și intervenienții. În temeiul art. 111 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că moștenitoarea proprietarei tabulare B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în calitate de moștenitoare testamentară, în baza certificatului de calitate de moștenitor din 14 octombrie 2004 a Biroului Notarial Public P.F. și va constata că reclamanta B.C. și intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moștenitori ai defunctei B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în baza certificatului de moștenitor din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F. Având în vedere statuările anterioare, referitoare la efectul renunțării reclamantului B.T.A. la însuși dreptul dedus judecății, care, în prezentul cadru procesual are efect strict numai asupra imobilului cu nr. top. T2, în temeiul art. 46 din Decretul-lege nr. 115/1938, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri va dispune intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea reclamantei B.C. și a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte 1 / 4 parte fiecare, cu titlul de moștenire, imobil ce face parte din masa succesorală după defunctele B.P. și B.M. Drepturile succesorale dobândite de reclamantul (și intervenientul) B.T.A. în baza certificatului de moștenitor din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F., a arătat instanța, nu sunt afectate în nici un fel, însă, în prezentul litigiu, actul său de dispoziție, de renunțare la însuși dreptul dedus judecății, are ca și consecință înlăturarea sa de la beneficiul dobândirii cotei de 1 / 5 parte asupra imobilului cu nr. top. T2, pe calea revendicării pe drept comun (cota de 1 / 5 parte care i-ar fi revenit în calitate de succesor al defunctei B.M. în ipoteza în care nu ar fi renunțat la acest drept în cadrul prezentului litigiu). Cota sa de 1 / 5 parte va reveni, prin acrescământ, celorlalți comoștenitori, reclamantei B.C. și a intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K., care, având același grad de rudenie cu renunțătorul la drept (frați), vor culege în mod egal cota la care acesta a renunțat, dobândind astfel, fiecare câte o cotă de ¼ parte din imobilul cu nr. top. T2 (în loc de 1 / 5 parte, cât le-ar fi revenit în calitate de moștenitori ai defunctei B.M. în ipoteza în care reclamantul B.T.A. nu ar fi renunțat la dreptul său dedus judecății în cadrul prezentei acțiuni). Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al preluării imobilului de la autoarea reclamantei și intervenienților prin prezenta hotărâre, în temeiul art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, curtea a admis și cererea având ca obiect revendicare, obligând pârâții să recunoască reclamantei B.C. și intervenienților B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze încasarea chiriei și să se abțină de la orice acte de tulburare. În fundamentarea soluției adoptate, instanța a avut în vedere și prevederile art. 1 din Primul protocol al Convenției și jurisprudența constantă a C.E.D.O., care au statuat că privarea de proprietate, dacă nu este justificată după criteriile prescrise de însăși convenție , nu poate conferi niciun avantaj unei alte persoane, în confruntarea directă cu adevăratul titular al dreptului de proprietate. Din probațiunea administrată în cursul rejudecării apelului, a reținut instanța de apel, reiese că dispoziția art. 32 4 alin. (4) din Legea nr. 99/1999, invocată de reclamanți, nu este incidentă în cauză, întrucât pârâta SC U.T.H. SA, pe de o parte, nu a făcut dovada că imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața U., care face obiectul litigiului, îi este absolut necesar și că o eventuală restituire în natură a acestuia ar pune-o în situația de a nu mai putea să-și continue activitatea, urmând să fie supusă dizolvării sau lichidării. Pe de altă parte, reclamanta și intervenienții au probat contrariul, depunând la dosar oferta de închiriere a acestui imobil făcută de pârâtă pe internet. Or, este evident că un bun de care pârâta nu s-ar putea lipsi în derularea activității sale, nu ar putea fi oferit spre închiriere, încheierea unui asemenea act lipsind-o de elementele posesie și folosință ale dreptului de proprietate. Întrucât pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu și SC P.F. SA nu au deținut niciodată vreun drept de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, acesta fiind doar în proprietatea Statului Român (inițial), iar ulterior a SC T.T. SA (în prezent SC U.T.H. SA), acțiunea și cererile de intervenție formulate împotriva acestor pârâți au fost respinse ca fiind promovate împotriva unor persoane fără calitate. Pe de altă parte, constatând că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca s-a făcut prin Fondul Proprietății de Stat, antecesoarea actualei A.V.A.S., admiterea în parte a acțiunii și a cererilor de intervenție s-a făcut în contradictoriu și cu această pârâtă, pentru considerentul arătat, aceasta având calitate procesuală pasivă în cauză. Împotriva deciziei nr. 213 A din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâtele SC U.T.H. SA și A.A.A.S. Pârâta A.A.A.S. solicită, prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea, în parte, a deciziei instanței de apel, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii, în consecință, a acțiunii față de această pârâtă. În esență, pârâta critică hotărârea curții de apel sub aspectul greșitei rețineri a calității sale procesuale pasive, arătând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în mod nelegal, au făcut o confuzie între bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale și calitatea de acționar avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă. Este adevărat, arată recurenta, că bunurile societății au reprezentat aportul statului, în natură, la constituirea societăților comerciale, care, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990, au dobândit drept de proprietate asupra acelor bunuri deținute în patrimoniu, însă A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a deținut calitatea de acționar în numele Statului Român și nu a deținut calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC P.F. SA și, prin urmare, nu a transmis nici cumpărătorilor acest drept, ci doar drepturile prevăzute pentru acționari de Legea nr. 31/1990. În consecință, arată recurenta, rezultă că instituția a vândut pachetul de acțiuni și nu de bunuri imobile, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni invocate, este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâta SC U.T.H. SA solicită, prin cererea de recurs întemeiată, în drept, pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanți și intervenienți. În subsidiar, solicită suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013 al Tribunalului Cluj, secția I civilă. Intimata-reclamantă B.C. și intimații-intervenienții B.A.I., B.I.A., F.K., B.T.A. au formulat și depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes în ceea ce privește recursul declarat de pârâta A.A.A.S. Totodată, prin concluziile orale puse în fața instanței de recurs, apărătorul intimaților a invocat excepția tardivității recursului declarat de pârâta A.A.A.S. La data de 23 mai 2014, recurenta SC U.T.H. SA a depus declarație de renunțare la judecata recursului, autentificată din 19 mai 2014 de Societatea Profesională Notarială „V.A.”, precum și declarația reclamanților și intervenienților prin care arată că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecata recursului, autentificată din 26 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”. Investită cu soluționarea recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimații-reclamanți și intimații-intervenienți. Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului. În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată pârâtei A.A.A.S. la data de 30 decembrie 2013, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, din Dosarul nr. 2787/1/2001 al Curții de Apel Cluj, iar recursul a fost depus la această instanță, la data de 10 ianuarie 2014, cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de lege. Prin urmare, recursul fiind formulat de pârâtă cu respectarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, se va respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimații-reclamanți și intimații-intervenienți. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC U.T.H. SA, Înalta Curte va lua act de renunțarea acesteia la judecata căii de atac având în vedere următoarele: La data de 23 mai 2014, recurenta SC U.T.H. SA a depus declarație de renunțare la judecata recursului, autentificată din 19 mai 2014 de Societatea Profesională Notarială „V.A.”, precum și declarația reclamanților și intervenienților prin care arată că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecata recursului, autentificată din 26 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”, ca urmarea tranzacției intervenite între părți și autentificată din 11 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”. Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, „când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți”. Prin urmare, în calea de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurentului de renunțare la judecata căii de atac exercitate. Respectând astfel principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâta SC U.T.H. SA a renunțat la judecata recursului, cu învoirea reclamanților și intervenienților, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., urmând a lua act de această renunțare. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării recursului, formulată de pârâta SC U.T.H. SA, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013 al Tribunalului Cluj, secția I civilă, se constată că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a renunțării la calea de atac. Referitor la recursul declarat de pârâta A.A.A.S., instanța reține următoarele: În principal, criticile formulate de aceasta vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, precum și a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, ceea ce permite încadrarea lor formală în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la aplicarea sau interpretarea greșită a legii. Principala critică a recurentei vizează greșita reținere a calității sale procesuale pasive, atât de către instanța de fond, cât și de instanța de apel, care, în mod nelegal, au făcut o confuzie între bunurile aflate în patrimoniul societăților comerciale și calitatea de acționar avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă. Curtea de apel, în mod legal, a reținut că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca (actualmente SC U.T.H. SA) s-a făcut prin Fondul Proprietății de Stat, antecesoarea actualei A.A.A.S., aceasta având calitate procesuală pasivă în cauză. De altfel, pârâta A.A.A.S. nu mai avea nici interes în promovarea prezentului recurs, având în vedere faptul că între reclamanți, intervenienți și pârâta SC U.T.H. SA a intervenit tranzacția autentificată din 11 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”, prin care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților și intervenienților asupra imobilului în litigiu, iar pârâta a renunțat la despăgubirile pentru acțiunile cumpărate de la A.V.A.S., precum și de la antecesorii în drepturi ai acesteia, corespunzătoare imobilului situat în Cluj Napoca, Piața U., având nr. top. T2. Prin urmare, pârâta A.A.A.S. nu mai are nici un interes în susținerea recursului, nefiind prejudiciată în nici un mod prin admiterea acțiunii reclamanților și intervenienților. În consecință, având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva deciziei instanței de apel.