ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 200/2021

HOTĂRÂRE
28.06.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 200/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele:

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii 304 din data de 30.10.2020 a Tribunalului Suceava.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că prin încheierea nr. 304/30.10.2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă contestația privind durata procesului formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a reținut că prin cererea adresată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava și înregistrată la data 15.10.2020 sub nr. x/2020, petentul A., a formulat contestație privind durata urmăririi penale, în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei, pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei ce se regăsesc la filele x, respectiv filele x.

A arătat petentul că, în fapt, în dosarul penal nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei, doamna judecător B., membră a completului de judecată învestit cu soluționare cauzei a omis în tot materialele din dosar, precum și a materialelor noi, iar doamna judecător C. a procedat la respingerea cauzei privind revizuirea dosarului nr. x/2017, tergiversându-se astfel judecarea procesul.

De asemenea, a mai arătat că Judecătoria Vatra Dornei refuză soluționarea fondului cauzei privind dosarul nr. x/2017, continuat pe circuitul dosarelor nr. x/2018, y/2018, z/2018, w/2018, t/2018 și toate componentele acestora, iar judecătorii instanței mai sus-menționate au procedat la soluționarea cauzelor fără a analiza motivele, elementele și documentele din dosar, fiind omise cu bună știință, judecând după ordinile politice primite, șpagă, mită și alte asemenea acte asimilate actelor de corupție.

Prin urmare, petentul a solicitat admiterea contestației și atașarea dosarelor nr. x/2017, y/2017, z/2017, w/2014, t/2016 și 239/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei ce au fost reunite în mod abuziv la dosarul nr. x/2013 și instrumentate prin tergiversare de către domnul procuror D., precum și dosarul nr. x/2015 al D.N.A. Suceava.

Analizând lucrările și materialul din dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, precum și punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a reținut că la data de 21.08.2020 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei sub nr. x/2019 cauza având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 noul C. proc. pen..) formulată de petentul A..

S-a stabilit primul termen de judecată la data de 09.09.2020 când a fost amânată cauza pentru data de 21.10.2020, pentru a-și preciza petentul plângerea și pentru a depune la dosar procurile speciale pentru persoanele pe care le reprezintă.

La termenul de judecată din data de 21.10.2020, a fost soluționată cauza, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., fiind respinsă plângerea formulată de petenta E., prin mandatar A. ca nefondată și menținute ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei din data de 30.06.2020, dată în dosarul nr. x/2018 și ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei din data de 5.08.2020, dată în dosarul nr. x/2020

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, au fost acordate doar 2 termene, în mod justificat, având în vedere actele și lucrările analizate, raportat la dispozițiile art. art. 488

1

alin. (3) lit. c) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a apreciat că nu poate fi primită contestația întrucât nu este îndeplinit termenul prevăzut de lege pentru formularea acesteia, nefiind depășit termenul de 6 luni de la sesizarea Judecătoriei Vatra Dornei.

Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a respins contestația privind durata procesului formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație petentul, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 18.11.2020.

Examinând contestația formulată, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a constatat că aceasta este inadmisibilă.

A reținut că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

S-a arătat că, în speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive pronunțate de Tribunalul Suceava, în condițiile în care conform art. 488

6

alin. (7) C. proc. pen., "încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac."

În raport cu cele expuse, s-a considerat contestația formulată de contestator ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Prin încheierea nr. 184 din data de 03 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 06 ianuarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut, în esență, că prin încheierea nr. 304/30.10.2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă contestația privind durata procesului formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei.

Conform dispozițiilor art. 488

6

alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac.

Față de aceste dispoziții legale, prin decizia penală nr. 3 din data de 06 ianuarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii 304 din data de 30.10.2020 a Tribunalului Suceava.

Prin urmare, s-a constatat că prezenta contestație este formulată împotriva unei hotărâri definitive, respectiv împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 06 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în concret, în cauză fiind formulată succesiv calea de atac a contestației împotriva unor hotărâri definitive.

Înalta Curte, secția penală a reținut că A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluții definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând contestația formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform dispozițiilor art. 425

1

din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În mod concret, potrivit art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel".

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheierea nr. 184 din data de 03 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație formulată de către același petent împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 06 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 184 din data de 03 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 184 din data de 03 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2021
Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 325 din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava, în baza art. 4886 din C. proc. pen. s-a respins,
ÎCCJ 2021-06-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 23 din 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul
ÎCCJ 2021-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2021
Ședința publică din data de 17 februarie 2021 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2 din data de 06 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 315/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele: I. Prin încheierea penală nr. 60 din data de 03 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca
ÎCCJ 2021-04-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2021
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 30 din data de 22 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/202
Sursă