ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 325 din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava, în baza art. 4886 din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația privind durata procesului în cauza x/334/2020 aflată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei formulată de petentul A..
În acest sens, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data 15.10.2020 sub nr. x/2020, petentul A. a formulat contestație privind durata procesului, vizând Dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Vatra Dornei, având ca obiect cererea de revizuire formulată de acesta în nume personal precum și în calitate de reprezentant convențional al d-nei B., cu sediu procesual pentru comunicarea actelor de procedură la A., împotriva Sentinței penale nr. 110/14.07.2020 emisă în dosarul cu nr. x/2020, pentru motivele expuse pe larg, în scris, la dosarul cauzei .
În esență, contestatorul a invocat tergiversarea procesului de către judecătorii C. și D. din cadrul Judecătoriei Vatra Dornei.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 4881 și următoarele din C. proc. pen., art. 522 din C. proc. civ., art. 427 din C. proc. pen., art. 301 din C. pen. raportat la Legea nr. 78/2000, art. 266 din C. pen. și art. 38 din C. pen.
II. Împotriva Încheierii nr. 325 din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava petentul A. a formulat contestație.
Prin Decizia penală nr. 15 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii 325 din data de 10.11.2020 a Tribunalului Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
În conformitate cu art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive pronunțate de Tribunalul Suceava, în condițiile în care conform art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., "Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac."
III. Împotriva Deciziei penale nr. 15 din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat prezenta cale de atac.
Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, constată inadmisibilitatea contestației.
Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Înalta Curte reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicație a dispozițiilor art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
Totodată, dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".
În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii 325 din data de 10.11.2020 a Tribunalului Suceava, decizia purtând mențiunea, definitivă".
Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislația referitoare la formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice.
Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, sancțiunea procedurală a inadmisibilității intervenind atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.
Pentru aceste motive, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 03 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 03 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.