ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2014

Prin decizia civilă nr. 5175 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în majoritate, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta O.C. împotriva deciziei nr. 101 A din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A admis recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o, precum și împotriva deciziei nr. 391/A din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins ambele apeluri formulate în cauză, împotriva sentinței nr. 492 din 12 martie 2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

A înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunile referitoare la valoarea terenului în suprafață de 79,65 mp, valoare ce urmează a fi stabilită conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, revizuenta O.C., solicitând schimbarea acesteia și admiterea recursului formulat în sensul obligării Curții de Conturi a României la plata sumei de 72.874 euro, conform raportului de expertiză tehnică, reprezentând valoarea lipsei de folosința a imobilului situat în Buzău, str. G., în perioada 21 februarie 2008-1 februarie 2010, având în vedere ca intimata în mod fraudulos a dispus de bunul imobil prin încredințarea acestuia spre folosința altei instituții publice, în loc să dispună restituirea lui conform hotărârii judecătorești.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursului declarat de reclamanta O.C. împotriva deciziei nr. 101 A din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, împotriva aceleiași decizii. În fapt, prin sentința civila nr. 880 din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația reclamantei O.C. și s-a dispus anularea Ordinului nr. 2166/2005 emis de Curtea de Conturi a României, aceasta fiind obligată să emită o decizie de restituire în natură către contestatori a imobilului situat în Buzău, str. G., compus din teren în suprafața de 947 mp și construcțiile amplasate pe acesta.

Ulterior, Curtea de Conturi a României a emis Ordinul nr. 1501/2010 prin care a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului compus din clădire și teren în suprafața de 873 mp din care suprafața construită de 217,13 mp și anexe, situat în municipiul Buzău, str. G., în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, invocându-se și normele metodologice la pct. 2.1.1 lit. c) și lit. d). Deși Curtea de Conturi a României era în cunoștință de cauză, atât prin punerile în întârziere, dar și de prevederile legale privind restituirea proprietăților și au fost întreprinse toate masurile pentru a comunica și solicita restituirea în natură a imobilului, intimata în mod nelegal a refuzat sa emită ordinul de restituire încă din data de 21 februarie 2008, acesta fiind emis doi ani mai târziu, respectiv la 1 februarie 2010. Intimata, prin contractul de comodat din 2007 (reînnoit la expirare în 31 martie 2008), a atribuit către Poliția Comunitară, în mod abuziv folosința acestui imobil, deși acesta făcea obiectul unui litigiu de revendicare în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 880 din 11 iunie2007 de către Tribunalul București și prin care s-a dispus emiterea unei dispoziții de restituire în sarcina Curții de Conturi București.

Din culpa intimatei, revizuenta a fost lipsită de folosința acestui bun imobil în intervalul 21 februarie 2008-1 februarie 2010, iar conform art. 998 și urm. C. civ. aceasta trebuie să repare prejudiciul cauzat. Astfel, chiar dacă intimata nu a încasat chirie pentru acest imobil, trebuie sa plătească lipsa de folosință pentru intervalul arătat mai sus, deoarece a dispus de imobil în sensul atribuirii dreptului de folosință în mod gratuit către un terț în loc sa dispună emiterea titlului de proprietate. Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigură titularilor dreptului, astfel încât aceasta este îndreptățită la contravaloarea lipsei de folosință.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul creat era evidentă, fiind reprezentată de întârzierea în emiterea titlului de proprietate și încredințarea folosinței bunului către un terț, de către intimată, cât și lipsa de preocupare pentru clarificarea situației juridice a acestuia. S-a invocat și că în cazul prevăzut la art. 16 din lege decizia/dispoziția motivată de restituire în natură trebuia să indice în mod expres obligația proprietarului de a menține afectațiunea imobilului restituit și termenul până la care îi revine această obligație. Or, în speță, răspunsul la notificare s-a făcut prin emiterea Ordinului nr. 2166/2005, respingându-se solicitarea reclamanților de restituire în natură, iar ulterior prin aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) s-a dispus restituirea conform sentinței civile nr. 880 din 11 iunie 2007 pronunțata de către Tribunalul București.

Dacă se aprecia de către Curtea de Conturi că acest imobil se încadrează în cele menționate de art. 16 din Legea nr. 10/2001, acest aspect trebuia relevat și câștigat ca apărare în cadrul litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 880 din 11 iunie 2007, pronunțată de către Tribunalul București, care la acest moment are puterea lucrului judecat. Tocmai faptul că intimata nu a înțeles să se apere sub acest aspect relevă de fapt că acest imobil în mod corect nu a fost încadrat pe art. 16 din Legea nr. 10/2001, iar instanța în mod legal a dispus restituirea lui. De altfel, intimata nici nu putea aplica dispozițiile menționate, deoarece acest imobil de la data încheierii contractului de comodat din 2007 (reînnoit la expirare în 31 martie 2008) era preluat de către Poliția Comunitară, instituție care nu se afla în raport de subordonare cu Curtea de Conturi a României.

În acest context, răspunderea pentru neretrocedarea imobilului revine în exclusivitate Curții de Conturi a României, motiv pentru care trebuia să fie obligată la plata lipsei de folosință în valoare de 72.847 euro, conform raportului de expertiză. Cererea de revizuire este inadmisibilă. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că deși cererea de revizuire este foarte cuprinzătoare, aspectele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de revizuire reglementate de art. 322 C. proc. civ. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, având scopul unei bune administrări a actului de justiție și a înlăturării unor situații de fapt sau de drept ce generează disfuncționalități în realizarea efectelor hotărârilor judecătorești.

Nu se poate solicita, însă, rejudecarea pentru motive care pot fi invocate numai în căile de atac de reformare și înseamnă reanalizarea hotărârii pronunțate din punct de vedere al regimului juridic aplicabil cererii deduse judecății sau al probelor administrate. În caz contrar, se poate ajunge la exercitarea unei căi de atac pentru motive nereglementate, ceea ce nu este permis de legea de procedură. În cuprinsul cererii deduse judecății, revizuenta reia o serie de aspecte de legalitate referitoare la greșita aplicare de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 998 C. civ. din 1864, art. 16 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, precum și a pct. 2.1.1 lit. c) și lit. d) din Normele metodologice de aplicare a actului normativ menționat, arătând că în raport de textele invocate se impunea o altă soluție în ceea ce privește acțiunea în pretenții pentru lipsa de folosință a terenului în litigiu.

De asemenea, se invocă faptul că din dovezile administrate, respectiv: hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, Ordinul nr. 1501/2010 emis de Curtea de Conturi a României, contractul de comodat din 2007, precum și alte înscrisuri, se poate stabili prejudiciul suferit de reclamanta O.C. prin neutilizarea terenului restituit în natură, ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Se susține de către revizuentă că, din culpa intimatei, a fost lipsită de folosința acestui bun imobil în intervalul 21 februarie 2008-1 februarie 2010, iar conform art. 998 și urm. C. civ. aceasta trebuie să repare prejudiciul cauzat. Astfel, chiar dacă intimata nu a încasat chirie pentru acest imobil, trebuie să plătească lipsa de folosință pentru intervalul arătat mai sus, deoarece a dispus de imobil în sensul atribuirii dreptului de folosință în mod gratuit către un terț în loc sa dispună emiterea titlului de proprietate.

Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste susțineri nu se încadrează în motivele de revizuire reglementate de C. proc. civ. și, de altfel, revizuenta a indicat generic dispozițiile art. 322, fără a specifica un motiv concret, pentru a permite instanței să analizeze condițiile prevăzute de lege în situația dedusă judecății. Aspectele de legalitate și de netemeinicie invocate în cerere pot face obiectul unui apelului sau al recursului, dar nu pot constitui temei pentru retractarea hotărârii atacate. Or, în măsura în care, în ceea ce privește judecata cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care acestea se întemeiază, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., urmează să respingă cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta O.C. împotriva deciziei nr. 5175 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 5854/1/2013. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.