ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2014

Prin decizia civilă

nr. 5175 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

în majoritate, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta O.C. împotriva deciziei nr. 101 A din

8 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

A admis recursul declarat

de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o,

precum și împotriva deciziei nr. 391/A din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a modificat-o

în parte, în sensul că a respins ambele apeluri formulate în cauză, împotriva sentinței

nr. 492 din 12 martie 2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

A înlăturat din dispozitivul

sentinței mențiunile referitoare la valoarea terenului în suprafață de 79,65 mp,

valoare ce urmează a fi stabilită conform procedurii prevăzute de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire, revizuenta O.C., solicitând schimbarea acesteia

și admiterea recursului formulat în sensul obligării Curții de Conturi a României

la plata sumei de 72.874 euro, conform raportului de expertiză tehnică, reprezentând

valoarea lipsei de folosința a imobilului situat în Buzău, str. G., în perioada

21 februarie 2008-1 februarie 2010, având în vedere ca intimata în mod fraudulos

a dispus de bunul imobil prin încredințarea acestuia spre folosința altei instituții

publice, în loc să dispună restituirea lui conform hotărârii judecătorești.

În subsidiar, s-a solicitat

respingerea, ca nefondate, a recursului declarat de reclamanta O.C. împotriva deciziei

nr. 101 A din 8 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, precum și recursul declarat de pârâta Curtea

de Conturi a României, împotriva aceleiași decizii.

În fapt, prin sentința

civila nr. 880 din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă

și irevocabilă, a fost admisă contestația reclamantei O.C. și s-a dispus anularea

Ordinului nr. 2166/2005 emis de Curtea de Conturi a României, aceasta fiind obligată

să emită o decizie de restituire în natură către contestatori a imobilului situat

în Buzău, str. G., compus din teren în suprafața de 947 mp și construcțiile amplasate

pe acesta.

Ulterior, Curtea de Conturi

a României a emis Ordinul nr. 1501/2010 prin care a dispus restituirea în natură

către reclamanți a imobilului compus din clădire și teren în suprafața de 873 mp

din care suprafața construită de 217,13 mp și anexe, situat în municipiul Buzău,

str. G., în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, invocându-se și normele metodologice

la pct. 2.1.1 lit. c) și lit. d).

Deși Curtea de Conturi

a României era în cunoștință de cauză, atât prin punerile în întârziere, dar și

de prevederile legale privind restituirea proprietăților și au fost întreprinse

toate masurile pentru a comunica și solicita restituirea în natură a imobilului,

intimata în mod nelegal a refuzat sa emită ordinul de restituire încă din data de

21 februarie 2008, acesta fiind emis doi ani mai târziu, respectiv la 1 februarie

2010.

Intimata, prin contractul

de comodat din 2007 (reînnoit la expirare în 31 martie 2008), a atribuit către Poliția

Comunitară, în mod abuziv folosința acestui imobil, deși acesta făcea obiectul unui

litigiu de revendicare în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 880 din 11

iunie2007 de către Tribunalul București și prin care s-a dispus emiterea unei dispoziții

de restituire în sarcina Curții de Conturi București.

Din culpa intimatei, revizuenta

a fost lipsită de folosința acestui bun imobil în intervalul 21 februarie 2008-1

februarie 2010, iar conform art. 998 și urm. C. civ. aceasta trebuie să repare prejudiciul

cauzat.

Astfel, chiar dacă intimata

nu a încasat chirie pentru acest imobil, trebuie sa plătească lipsa de folosință

pentru intervalul arătat mai sus, deoarece a dispus de imobil în sensul atribuirii

dreptului de folosință în mod gratuit către un terț în loc sa dispună emiterea titlului

de proprietate.

Prejudiciul creat constă

în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de proprietate, dar și

de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui

bun le poate asigură titularilor dreptului, astfel încât aceasta este îndreptățită

la contravaloarea lipsei de folosință.

Legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită și prejudiciul creat era evidentă, fiind reprezentată de întârzierea

în emiterea titlului de proprietate și încredințarea folosinței bunului către un

terț, de către intimată, cât și lipsa de preocupare pentru clarificarea situației

juridice a acestuia.

S-a invocat și că în cazul

prevăzut la art. 16 din lege decizia/dispoziția motivată de restituire în natură

trebuia să indice în mod expres obligația proprietarului de a menține afectațiunea

imobilului restituit și termenul până la care îi revine această obligație. Or, în

speță, răspunsul la notificare s-a făcut prin emiterea Ordinului nr. 2166/2005,

respingându-se solicitarea reclamanților de restituire în natură, iar ulterior prin

aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) s-a dispus restituirea conform sentinței

civile nr. 880 din 11 iunie 2007 pronunțata de către Tribunalul București.

Dacă se aprecia de către

Curtea de Conturi că acest imobil se încadrează în cele menționate de art. 16 din

Legea nr. 10/2001, acest aspect trebuia relevat și câștigat ca apărare în cadrul

litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 880 din 11 iunie 2007, pronunțată

de către Tribunalul București, care la acest moment are puterea lucrului judecat.

Tocmai faptul că intimata

nu a înțeles să se apere sub acest aspect relevă de fapt că acest imobil în

mod corect nu a fost încadrat pe art. 16 din Legea nr. 10/2001, iar instanța în

mod legal a dispus restituirea lui.

De altfel, intimata nici

nu putea aplica dispozițiile menționate, deoarece acest imobil de la data încheierii

contractului de comodat din 2007 (reînnoit la expirare în 31 martie 2008) era preluat

de către Poliția Comunitară, instituție care nu se afla în raport de subordonare

cu Curtea de Conturi a României.

În acest context, răspunderea

pentru neretrocedarea imobilului revine în exclusivitate Curții de Conturi a României,

motiv pentru care trebuia să fie obligată la plata lipsei de folosință în valoare

de 72.847 euro, conform raportului de expertiză.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă.

Examinând actele și

lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte

constată că deși cererea de revizuire este foarte cuprinzătoare, aspectele

invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de revizuire reglementate

de art. 322 C. proc. civ.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată numai pentru motivele

expres prevăzute de lege, având scopul unei bune administrări a actului de justiție

și a înlăturării unor situații de fapt sau de drept ce generează disfuncționalități

în realizarea efectelor hotărârilor judecătorești.

Nu se poate solicita,

însă, rejudecarea pentru motive care pot fi invocate numai în căile de atac de reformare

și înseamnă reanalizarea hotărârii pronunțate din punct de vedere al regimului

juridic aplicabil cererii deduse judecății sau al probelor administrate. În

caz contrar, se poate ajunge la exercitarea unei căi de atac pentru motive nereglementate,

ceea ce nu este permis de legea de procedură.

În cuprinsul cererii deduse

judecății, revizuenta reia o serie de aspecte de legalitate referitoare la

greșita aplicare de către instanța de recurs a dispozițiilor

art. 998 C. civ. din 1864, art. 16 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, precum

și a pct. 2.1.1 lit. c) și lit. d) din Normele metodologice de aplicare

a actului normativ menționat, arătând că în raport de textele invocate se impunea

o altă soluție în ceea ce privește acțiunea în pretenții pentru

lipsa de folosință a terenului în litigiu.

De asemenea, se invocă

faptul că din dovezile administrate, respectiv: hotărârile judecătorești depuse

la dosarul cauzei, Ordinul nr. 1501/2010 emis de Curtea de Conturi a României, contractul

de comodat din 2007, precum și alte înscrisuri, se poate stabili prejudiciul

suferit de reclamanta O.C. prin neutilizarea terenului restituit în natură, ca urmare

a aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Se susține de către revizuentă

că, din culpa intimatei, a fost lipsită de folosința acestui bun imobil în intervalul

21 februarie 2008-1 februarie 2010, iar conform art. 998 și urm. C. civ. aceasta

trebuie să repare prejudiciul cauzat.

Astfel, chiar dacă intimata

nu a încasat chirie pentru acest imobil, trebuie să plătească lipsa de folosință

pentru intervalul arătat mai sus, deoarece a dispus de imobil în sensul atribuirii

dreptului de folosință în mod gratuit către un terț în loc sa dispună emiterea titlului

de proprietate.

Înalta Curte constată

că niciuna dintre aceste susțineri nu se încadrează în motivele de revizuire

reglementate de C. proc. civ. și, de altfel, revizuenta a indicat generic dispozițiile

art. 322, fără a specifica un motiv concret, pentru a permite instanței să

analizeze condițiile prevăzute de lege în situația dedusă judecății.

Aspectele de legalitate

și de netemeinicie invocate în cerere pot face obiectul unui apelului sau al

recursului, dar nu pot constitui temei pentru retractarea hotărârii atacate.

Or, în măsura în care,

în ceea ce privește judecata cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care acestea se întemeiază, Înalta Curte,

în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., urmează să respingă

cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta O.C. împotriva deciziei nr. 5175 din

12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată

în Dosarul nr. 5854/1/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.