ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 887/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 887/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 287 din 3.07.2020 pronunțată de Judecătoria Roman, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:
În baza prev. art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie în dauna părții civile A. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare în condițiile art. 396 alin. (1), (10) din C. proc. pen. și art. 375 din C. proc. pen.
În temeiul art. 91 din noul C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 din nou C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din noul C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din noul C. pen. s-a impus inculpatului obligația să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din noul C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. Roman, jud. Neamț ori a Primăriei com. Sarichioi, jud. Tulcea, sau a unităților din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 din noul C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse de instanță.
S-a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul prev. art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 ș.u. din C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A., domiciliată în mun. Roman, str. x, nr. 10/D/46, jud. Neamț, și a fost obligat inculpatul B. să plătească acesteia suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că, potrivit art. 96 alin. (2) din C. pen., dacă până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
II. Prin Decizia penală nr. 295/24.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat B. împotriva Sentinței penale nr. 287 din 3.07.2020 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.
A desființat în totalitate sentința apelată, a reținut cauza spre rejudecare și pe fond:
În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. și art. 296 din C. proc. pen. a încetat procesul penal, având ca obiect săvârșirea de către inculpatul B. a infracțiunii de abandon de familie prev de art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., ca urmare a tardivității formulării plângerii prealabile.
În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., faptă constând în aceea că în perioada octombrie 2007- octombrie 2017, cu rea credință nu a achitat pensia de întreținere stabilită în favoarea fostei soții A., la plata căreia a fost obligat prin sentința civilă nr. 2400 din data de 5.10.2007 a Judecătoriei Roman, definitivă prin Decizia civilă nr. 54/AC/13.03.2008.
În tot acest interval de timp, respectiv perioada 17.08.2007 - octombrie 2017 inculpatul, deși a obținut venituri din muncă prestată în afara țării nu a achitat pensia de întreținere la care a fost obligat prin Sentința civilă nr. 2400 din data de 5.10.2007 a Judecătoriei Roman.
Având în vedere că persoana vătămată A. a fost parte în dosarul nr. x/2007 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2400/2007 a Judecătoriei Roman, definitivă prin Decizia civilă nr. 54/AC/13.03.2008, aceste hotărâri i-au fost comunicate, luând astfel cunoștință de cele hotărâte încă din anul 2008.
Persoana vătămată A. a formulat plângere penală prealabilă împotriva fostului soț B. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie la data de 4.10.2017.
În continuare, curtea a reținut că prin Decizia nr. 2/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în drept s-a stabilit că:"În cazul infracțiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. - de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei, curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârșirea faptei.
Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează:
a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei;
b) din momentul cunoașterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării și
c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale".
În considerentele acestei decizii s-a reținut că, fiind o infracțiune la care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) din C. pen., ceea ce trebuie lămurit este înțelesul sintagmei "săvârșirea faptei" de la care începe să curgă termenul de 3 luni în care poate fi introdusă plângerea prealabilă reglementată de dispozițiile art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.
În continuare, instanța a reținut că, și în noua reglementare, legiuitorul a statuat, cu titlu de excepție că, în cazul anumitor infracțiuni, printre care și cea de abandon de familie, declanșarea procesului penal să se realizeze la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 295 din C. pen., care trebuie introdusă în termenul de 3 luni (fiind o instituție de drept penal - cauză de pedepsibilitate și de drept procedural - condiție de procedibilitate) de la momentul când persoana vătămată sau reprezentantul legal (în cazul incapabilului sau minorului) a aflat despre săvârșirea faptei, potrivit dispozițiilor art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.
Prin folosirea sintagmei "săvârșirea faptei" în conținutul dispozițiilor art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., legiuitorul nu a prevăzut nicio distincție privind termenul de 3 luni de introducere a plângerii, în raport, cu formele săvârșirii infracțiunii (fapte consumate sau fapte epuizate), prin urmare, termenul curge fără nicio diferențiere din momentul cunoașterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul legal, în lipsa unei dispoziții legale care să stabilească momentul inițial al curgerii termenului, respectiv momentul consumării ori cel al epuizării. Atunci când legiuitorul a dorit să facă o astfel de distincție a arătat în mod expres acest lucru, cum este cazul termenului de prescripție a răspunderii penale, când a stabilit că, în cazul infracțiunilor continue, termenul curge de la data încetării acțiunii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 154 alin. (2) din C. pen.
Prin urmare, dacă s-ar accepta existența unei astfel de distincții în cazul infracțiunilor continue și s-ar considera ca moment inițial al curgerii termenului de introducere a plângerii prealabile momentul epuizării, s-ar ajunge la situația în care titularul acțiunii penale, deși cunoaște momentul consumării faptei, nu ar putea să introducă plângerea între momentul consumării și cel al epuizării infracțiunii, adică până la momentul la care făptuitorul ar hotărî reluarea plății pensiei de întreținere la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească. Or, printr-o asemenea interpretare s-ar ajunge la modificarea conținutului art. 296 alin. (1) din C. proc. pen. și stabilirea unui termen mai lung decât cel avut în vedere de legiuitor. Totodată, rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cerință a declanșării și desfășurării procesului penal a avut în vedere, atât interesul social și particular al făptuitorului de a nu lăsa la latitudinea persoanei vătămate să țină sub amenințarea formulării unei plângeri prealabile făptuitorul, dar și protecția intereselor persoanei vătămate, în acest sens relevantă fiind Decizia nr. 324 din 9 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, care a precizat, referitor la durata termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., precum și la posibilitatea de a introduce plângerea prealabilă fără indicarea obligatorie a făptuitorului, că legea nouă asigură o protecție mai bună intereselor persoanei vătămate (paragraful 24).
Astfel, în considerarea acestor argumente, în interpretarea dispozițiilor art. 296 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., instanța a considerat că nu se poate aprecia că termenul de introducere a plângerii prealabile, pentru infracțiunea continuă de abandon de familie, în varianta normativă prevăzută în conținutul art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., trebuie raportat la momentul epuizării infracțiunii, după cum acest moment nici nu poate fi exclus pentru ipoteza în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au aflat despre săvârșirea faptei la momentul epuizării faptei.
Având în vedere că persoana vătămată A. a cunoscut încă din anul 2007 (data pronunțării Sentinței civile nr. 2400/5.10.2007 a Judecătoriei Roma) respectiv anul 2008 (data pronunțării Deciziei civile nr. 54/AC/13.03.2008 a Tribunalului Neamț) că inculpatul B. a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul net realizat în țară sau în străinătate, dar nu mai puțin de 25% din venitul salarial minim pe economie națională românească, precum și faptul că inculpatul nu a achitat niciodată această pensie de întreținere, infracțiunea de abandon de familie s-a consumat la expirarea primelor trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care inculpatul a fost obligat la plata pensiei de întreținere iar faptul neplății a fost cunoscut chiar la acel moment de persoana vătămată.
Or, formularea plângerii prealabile la 10 ani de la obținerea unei hotărâri judecătorești prin care inculpatul a fost obligat a plăti pensie de întreținere apare în mod evident ca fiind tardivă.
Pentru aceste considerente, curtea, apreciind că excepția este întemeiată și pe cale de consecință și apelul inculpatului, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat B. împotriva Sentinței penale nr. 287/3.07.2020 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 295/24.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație persoana vătămată A..
Prin Decizia penală nr. 469/2021 din data de 27 mai 2021 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la termenul de judecată contestatoarea și-a precizat cererea, în sensul că nu are natura juridică a contestației în anulare, ci de contestație, în baza art. 4251 din C. proc. pen.
În aceste condiții, din oficiu, instanța a pus în discuția părților necompetența materială a Curții de Apel Bacău și declinarea cauzei în favoarea Înaltei Curți, instanța competentă de soluționare a contestației promovate de persoana vătămată.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală contestată sub aspectul excepției invocate, Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele:
Potrivit art. 4251 alin. (6) din C. proc. pen.:" La soluționarea contestației se citează persoana care a făcut contestația, precum și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispozițiile art. 90 și art. 91 aplicându-se în mod corespunzător."
În raport cu acest aspect, curtea s-a raportat la voința contestatoarei și anume exercitarea căii de atac a contestației la instanța superioară.
În aceste condiții și văzând prevederile art. 47 alin. (2) din C. proc. pen. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme, prin admiterea excepției necompetenței materiale.
IV. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 5 iulie 2021 sub nr. x/2021, fiind stabilit prim termen la data de 28 octombrie 2021.
În motivarea contestației a arătat, în esență, că soluția de încetare a procesului penal dispusă în cauză nu este temeinică, neputând fi întemeiată pe considerentele expuse în cuprinsul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2020. A apreciat ca soluționarea cauzei de către instanța de judecată trebuia să se facă în raport cu interpretarea existentă la nivel jurisprudențial la momentul sesizării organelor de urmărire penală (anul 2017) și nu pe baza deciziei ulterioare a Înaltei Curți.
În continuare, a arătat că aplicând decizia instanței supreme la speța de față se vatămă dreptul la un proces echitabil, încălcându-se principiul predictibilității legii penale și a jurisprudenței organelor judiciare.
Mai mult de atât, contestatoarea a apreciat că interesele sale legitime au fost vătămate prin greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Deciziei nr. 2/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest context, a solicitat instanței de judecată să aprecieze că plângerea prealabilă a fost formulată în termen, ținând cont tocmai de prevederile acestei decizii și de distincțiile stabilite prin aceasta.
Totodată, a mai învederat că instanța de apel nu a ținut cont de caracteristicile obligației de întreținere, obligație care se execută prin prestații succesive și în mod continuu, până încetează obligația care i s-a impus printr-o sentință civilă.
La termenul din data de 28 octombrie 2021 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate.
V. Examinând contestația formulată de contestatoarea A., prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestație formulată de contestatoarea A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv Decizia penală nr. 295 din 24.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 551 și art. 552 din C. proc. pen., rezultă că decizia instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața acestui organ judiciar.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că numita A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțată în calea de atac a apelului, în temeiul art. 408 și urm. din C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestației și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în apel, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 295 din data de 24 martie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 295 din data de 24 martie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2021.