ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 37 pronunțată la data de 04 iunie 2019 de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală (în ce privește SC B. SRL) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală (în ce privește SC C. SRL) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală (în ce privește SC D. SRL) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și 34 din C. pen., art. 36 și 40 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 861 alin. (1) și art. 862 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 3 ani închisoare, pe o durată de 5 ani, care reprezintă termenul de încercare.

În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a dispus ca inculpatul A., pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat la Serviciu de Probațiune Sibiu; b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 863 alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus ca un exemplar al sentinței pronunțate să se comunice Serviciului de Probațiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 din C. pen. din 1969 raportat la art. 83 din C. pen. din 1969 și art. 84 din C. pen. din 1969, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile sau al neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a obligațiilor stabilite de către instanță.

S-a constatat că SC B. SRL, SC D. SRL și SC C. SRL sunt radiate.

În temeiul art. 19 și art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, și în consecință a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 424.133 RON, din care suma de 417.662 RON reprezintă debit principal, iar suma de 6.471 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC B. SRL, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 76.429 RON, din care suma de 42.650 RON reprezintă TVA, iar suma de 33.779 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC C. SRL, au fost obligați inculpații A., și alții, în solidar, la plata sumei de 92.758 RON, din care suma de 39.902 RON reprezintă debit principal, iar suma de 52.856 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC D. SRL. Au fost respinse restul pretențiilor civile.

Prin Decizia penală nr. 711 din 12.11.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații A., și alții, împotriva Sentinței penale nr. 37/04.06.2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/2013 și în consecință a desființat în parte sentința atacată, sub aspectul laturii penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., referitor la actele materiale reținute în legătură cu SC B. SRL, soluția pronunțată referitor la infracțiunea de evaziune fiscală reținută în legătură cu C. SRL și în legătură cu SC D. SRL, individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat și în ceea ce îi privește pe alții, referitor la condamnarea pentru infracțiunea de evaziune fiscală, și sub aspectul laturii civile; -în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile referitor la infracțiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul A. (prejudiciul cauzat de SC C. SRL) și referitor la infracțiunea de evaziune fiscală reținută față de alții și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală (în ce privește SC B. SRL, cu excluderea actelor materiale privind SC E. SRL, SC C. SRL) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) din C. pen.

În temeiul art. 81, art. 82 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 2 ani închisoare, pe o durată de 4 ani, care reprezintă termenul de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 din C. pen. din 1969 și art. 84 din C. pen. din 1969, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 122 și art. 124 din C. pen. din 1969 a încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală (în ce privește SC D. SRL).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (în ceea ce privește C. SRL).

S-a menținut, în temeiul art. 19 și art. 397 din C. proc. pen., dispoziția de admitere în parte a acțiunii civile exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, cu sediul în Brașov, B-dul x, nr. 7, jud. Brașov și în consecință:

S-a menținut obligarea inculpatului A. la plata sumei de 424.133 RON, din care suma de 417.662 RON reprezintă debit principal, iar suma de 6.471 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC B. SRL.

S-a înlăturat obligarea în solidar a altui inculpat la plata despăgubirilor în favoarea părții civile și a menținut dispoziția de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 92.758 RON, din care suma de 39.902 RON reprezintă debit principal, iar suma de 52.856 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC D. SRL.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - prejudiciul cauzat de SC C. SRL.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Hotărârea instanței de apel a fost comunicată către recurentul inculpat A., la data de 18.12.2020, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru recurentul inculpat A., la data de 18.01.2021.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 18.01.2021, prin apărător ales, avocat F..

S-a constatat că a fost îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casație cu procurorul și părțile, așa cum prevăd dispozițiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, motivele fiind prezentate in extenso în cererea aflată la dosar recurs casație, inculpatul A., în esență, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 434, alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 437 și art. 438, alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., precum și suspendarea executării Deciziei penale nr. 711 din 12.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013, pe perioada judecării recursului în casație.

A arătat că, în drept, conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a învederat instanței supreme că a fost condamnat definitiv pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, acesta îndeplinindu-și obligațiile legale care-i incumbau de evidențiere contabilă a operațiunilor de livrare și achiziție marfă aferente semestrului II 2009 pentru SC B. SRL, argumentele care susțin această concluzie fiind expuse pe larg în cererea scrisă aflată la dosar.

Instanța de apel nu numai că nu a dat eficiență prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., care reglementează prezumția de nevinovăție în procesul penal, dar a și refuzat să permită acestuia să se apere, prin respingerea efectuării suplimentului de expertiză contabilă, după ce instanța respectivă a obținut de la societatea de leasing financiar cu care a contractat noul asociat și administrator de fapt, G., singurele documente contabile care lămureau că operațiunile de livrare și achiziție marfă aferente semestrului II 2009 au fost înregistrate în evidența contabilă a SC B. SRL.

De asemenea, instanța de apel a dispus condamnarea definitivă a acestuia pentru o faptă cu privire la care nu există corespondență între descriere și relațiile comerciale desfășurate de SC B. SRL cu SC H. SRL, SC D. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL, SC K. SRL, SC L. SA și SC K. SRL, SC M. SRL, SC N. SRL și SC O. SRL, nu există o situație a operațiunilor de achiziții și vânzări aferente perioadei noiembrie 2009 - decembrie 2009, nu există un prejudiciu stabilit pentru această perioadă, expertiza contabilă întocmită de expertul P., având în vedere întregul semestru II al anului 2009 la reținerea prejudiciului de 424.133 RON și nu perioada noiembrie 2009 - decembrie 2009, fiind expuse motivări contradictorii în considerentele deciziei cu ocazia argumentării înlăturării unor acte materiale din conținutul infracțiunii continuate de evaziune fiscală și argumentării soluției de condamnare definitivă (care au fost prezentate detaliat în cererea scrisă aflată la dosar).

Prin încheierea din 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013 și s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 11 mai 2021. S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, formulată de inculpatul A..

S-a reținut că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către Curtea de Apel. Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile.

Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune, cu privire la exercitarea recursului în casație, atât o limitare în timp (termenul de declarare a recursului), cât și din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara), precum și a cazurilor ce pot fi invocate.

S-a constatat că, cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Cu privire la cererea formulată de recurentul inculpat privind suspendarea executării hotărârii atacate, Înalta Curte a reținut că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, în baza art. 71 din C. pen., i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b), lit. c) din C. pen., iar instanța de apel a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii de 2 ani, pe o durată de 4 ani, care reprezintă termenul de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) din C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, i-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. Instanța de apel a menținut obligarea inculpatului A. la plata sumei de 424.133 RON și a menținut, de asemenea, dispoziția de obligare a inculpatului la plata sumei de 92.758 RON.

Înalta Curte a constatat ca fiind nefondată solicitarea recurentului-inculpat, de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere soluția definitivă care a fost stabilită față de acesta pe latura penală, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în soluționarea căreia inculpatul a fost obligat la plata prejudiciului produs, Înalta Curte a constatat, însă, că, raportat la motivele invocate în cererea de recurs în casație, nu se impune suspendarea executării hotărârii pe latura civilă a cauzei.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Analizând în aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, inculpatului A., în perioada 2009 - 2010 în calitate de administrator de drept și de fapt, apoi ca administrator de fapt la SC B. SRL, a desfășurat activități comerciale, respectiv achiziții și vânzări de marfă fără a înregistra aceste operațiuni în evidențele contabile sumele provenite din aceste activități comerciale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 1.346.750 RON, faptă ce întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că legea penală incriminează în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub denumirea marginală de "evaziune fiscală", "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Astfel, se reține că inculpatul A., în calitate de administrator de fapt al SC B. SRL, nu a înregistrat în contabilitate livrări către un număr de 11 societăți comerciale care au declarat către organele fiscale în cuprinsul declarațiilor informative 394 că au achiziționat bunuri sau servicii de la SC B. SRL. SC B. SRL, prin administratorul de fapt A. nu a înregistrat în contabilitate bunuri și servicii, de la 7 parteneri societăți comerciale.

Cu privire la SC C. SRL, instanța de apel a reținut contradicții între situația de fapt reținută de instanța de fond, încadrată juridic ca infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 și prejudiciul reținut de aceeași instanță, care nu poate corespunde unei astfel de infracțiuni și în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen. și a dispus achitarea inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în ceea ce privește C. SRL.

Referitor la SC D. SRL, fapta privind în perioada iulie - octombrie 2007 când inculpații A. și Q., în calitate de administratori la SC D. SRL, nu au înregistrat în evidența contabilă veniturile realizate din vânzarea a 10.266 metri cubi balastru către SC K. și SC K., deși facturile emise au fost evidențiate de partenerii contractuali, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 92,758 RON (21.661 RON TVA, 18.241 RON impozit pe profit și 52.856 RON accesorii), instanța de apel a constatat că în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., rap. la art. 122 și art. 124 din C. pen. din 1969, sunt incidente dispozițiile referitoare la încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat a susținut că nu sunt realizate elementele de tipicitate cu privire la latura obiectivă, întrucât instanța de apel a dispus respingerea efectuării suplimentului de expertiză contabilă și a dispus condamnarea sa pentru o faptă cu privire la care nu există corespondență între descriere și relațiile comerciale desfășurate de SC B. SRL cu SC H. SRL. De asemenea, a susținut că nu există o situație a operațiunilor de achiziții și vânzări aferente perioadei noiembrie 2009 - decembrie 2009, nu există un prejudiciu stabilit pentru această perioadă și nedepunerea obligațiilor fiscale nu semnifică neînregistrarea, făcând trimitere la probatoriul administrat.

Examinând hotărârea atacată, având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație au la bază negarea situației de fapt, sub aspectul existenței situației de fapt ce a fost stabilită de instanța de apel cu titlu definitiv, tinzându-se la reevaluarea materialului probator.

Astfel, se constată că recurentul inculpat A. contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanța de apel, precum și probele administrate. Or, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că reevaluarea situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esențiale pentru legalitatea hotărârii definitive și le-a reglementat ca atare, expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Recurentul inculpat A. a mai formulat critici privind calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală susținând că nu avea calitatea de administrator în cadrul societății.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că legea penală incriminează în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub denumirea marginală de "evaziune fiscală", "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, se constată că subiectul activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu este calificat, fapta putând fi săvârșită atât de către administrator, cât și de orice altă persoană care are atribuții de evidențiere în actele contabile a operațiunilor comerciale derulate și a veniturilor realizate și că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârșește cu intenție directă, calificată prin scop, acela al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Contrar criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că recurentul A. a invocat formal, nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul elementelor de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, urmărind, în esență, reevaluarea stării de fapt, reținută, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme. De altfel, din situația de fapt reținută de instanța de apel în hotărârea recurată, rezultă îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

De altfel, se constată că mare parte din motivele invocate în prezentul demers judiciar au constituit și motive de apel pe fondul cauzei și au fost analizate, cu prilejul soluționării apelului, de către instanța de apel.

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în raport de situația de fapt expusă și stabilită cu caracter definitiv în considerentele deciziei penale atacate, elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii continuate de evaziune fiscală în ceea ce privește SC B. SRL corespund faptelor reținute în concret inculpatului A., susținerile acestuia în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 iunie 2021.

GGC - GV