ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 88/F din data de 7 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, s-a dispus în temeiul art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești după cum urmează:

I. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi manager sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, raportat la art. 65 alin. (2) din același act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de consilierul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, se va executa pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 și 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin art. 111 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele trei pedepse principale aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) din același act normativ, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița la datele fixate de consilierul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969, se va executa pe o perioadă de 3 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 și 25 C. proc. pen. și la art. 1349, art. 1357, art. 1369 și art. 1382 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus obligarea inculpaților la plata următoarelor despăgubiri:

- Inculpatul A. în solidar cu inculpatul B. - la plata sumei de 228.738 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi și penalități) calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății;

- Inculpatul B. - la plata sumei de 24.237 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi și penalități) calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 262.368,43 RON ce a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani și nu a servit la repararea prejudiciului cauzat părții civile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (2) și art. 249 alin. (1) C. proc. pen. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la art. 32 din Legea nr. 656/2002, în vederea garantării reparării pagubelor și a aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranță a confiscării speciale, dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A. și B., până la concurența sumelor stabilite prin prezenta hotărâre cu titlu de despăgubiri civile, respectiv supuse confiscării speciale.

În temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispozițiile privitoare la luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii.

În temeiul art. 397 alin. (3) raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: contractul de prestări servicii încheiat la data de 1 iunie 2006 între SC C. România SRL și SC D. SRL și actul adițional nr. x la acest contract încheiat la data de 15 iunie 2006, contractul de furnizare de bunuri încheiat la data de 5 iunie 2006 între SC D. SRL și SC E., factura proformă x din 20 iunie 2006 emisă de SC C. România SRL, facturile fiscale nr. x din 29 august 2008, nr. x din 17 decembrie 2008, nr. x din 17 decembrie 2008, nr. x din 19 decembrie 2008 și nr. x din 19 decembrie 2008 emise de SC D. SRL, procesul-verbal de predare - primire încheiat la data de 1 septembrie 2008 între SC D. SRL și SC C. România SRL și factura nr. x din data de 02 septembrie 2008 emisă de SC E.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri va fi comunicată, la data rămânerii ei definitive, Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x din 2014 din data de 22 februarie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:

- B. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 48 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. și

- A. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. ș art. 38 alin. (1) C. pen.

În esență, în sarcina inculpaților trimiși în judecată s-a reținut, că:

- inculpatul A., în perioada 20 iunie 2006 - 29 august 2008, a dispus înregistrarea în evidențele contabile ale SC C. SRL a unor operațiuni fictive, în valoare de 777.711,87 RON, urmare cărora s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 104.566 RON și TVA în sumă de 124.172 RON, în comiterea acestei fapte fiind ajutat de către inculpatul B., care i-a furnizat înscrisurile care atestau operațiunile fictive.

- inculpatului B., la data de 9 septembrie 2008, a înregistrat în evidența contabilă a SC D. SRL, cheltuieli având la baza operațiuni fictive în valoare de 151.478,56 RON, ceea ce a condus la sustragerea de la plata unui impozit pe profit în sumă de 24.237 RON.

- inculpații A. și B., persoane care au avut funcții de conducere și/sau acces la informații în cadrul SC C. SRL au uzat, în beneficiu personal, de aceste informații și resurse prin intermediul societății D. SRL., în sensul că prin simularea unor tranzacții reale, aceștia au efectuat operațiuni care nu aveau nicio legătură cu fapte reale, în scopul retragerii de valori financiare de la SC C. SRL, conducând la fapte de spălare de bani; la nivelul SC C. SRL fapta de spălare a banilor este de 777.711,87 RON, iar la nivelul SC D. SRL fapta de spălare a banilor este la nivelul de 36.000 euro, respectiv 127.242 RON.

În ceea ce privește mijloacele de probă, actul de sesizare a instanței a fost întemeiat pe: raportul de audit intern întocmit la solicitarea grupului C. de către F., la data de 6 iulie 2019; facturile fiscale descrise în rechizitoriu; expertiza tehnică prin care s-a stabilit că mașina unealtă G. achiziționată de SC C. SRL de la SC H. SRL nu a suferit nicio modernizare; raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit la solicitarea SC C. SRL, care a concluzionat ca și raportul de expertiză tehnică judiciară în privința modernizărilor mașinii G.; declarațiile martorului I. din care rezultă modul de identificare a mașinii G.; copiile contractelor analizate și ale procurilor E. acordate inculpaților; raportul de constatare întocmit de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 24 februarie 2016, sub nr. x din 2016 fiind declanșată în cadrul acestei instanțe, etapa camerei preliminare, potrivit art. 342 și următoarele C. proc. pen. (în forma prevăzută de dispozițiile legale în vigoare la data sesizării instanței).

Prin Sentința penală nr. 12/CC din 17 iunie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești în Dosarul nr. x din 2016, în temeiul art. 346 alin. (6) C. proc. pen. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 alin. (1), (3) și 4 C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (2), (3) și 4 C. proc. pen., art. 41 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect sesizarea efectuată prin rechizitoriul nr. x din 2014 din data de 22 februarie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: A., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal ANAF - DGRFP București - Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București și B., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal ANAF - DGRFP București - Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, instanță căreia i-a fost înaintat dosarul spre competentă soluționare.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești a reținut că, în raport cu toate criteriile de competență teritorială definite în ordinea de prioritate enumerată în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competența teritorială de soluționare în primă instanță a prezentei cauze revine instanței competente material și după calitatea persoanei din București, respectiv Curții de Apel București.

Drept urmare, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cauza a fost înregistrată la data de 11 iulie 2016, sub nr. x din 2016, în vederea finalizării procedurii de cameră preliminară (desfășurată în parte în cadrul Curții de Apel Ploiești), fiind constituit dosarul asociat nr. x din 2016

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 21 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus, ca urmare a solicitării exprese formulată de partea civilă ANAF, introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, conform art. 86 din C. proc. pen., a SC C. România SRL, în privința căreia se solicită de către partea civilă angajarea răspunderii civile delictuale pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2016, judecătorul de cameră preliminară al Curții a constatat competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea efectuării actelor și a administrării probelor în faza de urmărire penală, respingând, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpații B. și A. sub aceste aspecte și a dispus începerea judecății.

Motivele care au stat la baza pronunțării încheierii respective sunt expuse în detaliu în considerentele acesteia, astfel că nu vor mai fi reluate.

Contestațiile formulate de inculpați împotriva încheierii anterior menționate au fost respinse, ca nefondate, prin Încheierea nr. 24/2017 din data de 12 ianuarie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x din 2016.

În cursul cercetării judecătorești, analizând și coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, prin prisma obiectului judecății, astfel cum este definit în art. 371 din C. proc. pen., Curtea a stabilit următoarea situație de fapt:

La începutul acestei expuneri, Curtea a prezentat în detaliu legăturile strânse ce au existat între inculpații A. și B. și care au prilejuit acestora contextul propice comiterii faptelor deduse judecății în cauza pendinte.

Astfel, SC C. SRL, care are sediul social în București, B-dul x, nr. 13 - 15, face parte din grupul C. care activează în sectoarele energetic și feroviar.

A reținut că din actul constitutiv al SC C. SRL rezultă că aceasta are ca asociat unic pe societatea C. cu sediul social în Amsterdam, înregistrată în Registrul Comerțului Amsterdam sub nr. x.

Începând cu luna octombrie 2003 și până în luna noiembrie 2009, funcția de director general al SC C. SRL a fost deținută și exercitată de inculpatul A., cetățean grec și australian și rezident în Australia.

Acesta a fost detașat la SC C. SRL la data de 1 octombrie 2003, pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului cu încă un an, în baza acordului ambelor părți.

Ulterior, la data de 15 aprilie 2004, C. a transferat contractul de muncă al inculpatului A. la SC C. SRL, iar la data de 20 mai 2004, acesta a fost numit președinte și membru în Consiliul de Administrație al SC C. SRL, precum și membru în Comitetul Director al societății.

Acționarii SC C. SRL au luat act de renunțarea la mandatul de administrator al lui A. la data de 24 noiembrie 2009, când s-a constatat și încetarea contractului de muncă al acestuia.

Cu privire la SC D. SRL a reținut că aceasta a fost înființată la 22 noiembrie 2005 prin admiterea cererii de înregistrare nr. x din 17 noiembrie 2015, prin încheierea nr. x din 18 noiembrie 2015.

Potrivit actelor constitutive, societatea avea ca obiect principal de activitate "Activități de consultanță pentru afaceri și management", având un capital social în valoare de 200 RON, format din 20 de părți sociale în valoare de 10 RON/parte socială, iar ca asociat unic era menționat inculpatul B., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița și care la acel moment oferea servicii de asistență și consultanță juridică în mod prioritar pentru SC C. SRL.

La data înființării SC D. SRL, sediul social al firmei a fost stabilit în imobilul situat în București, strada x, nr. 4, Camera 1, în baza contractului de comodat din data de 3 noiembrie 2005, încheiat pentru perioada 7 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2006 între SC J. SRL, în calitate de comodant și SC D. SRL - "societate în curs de constituire", în calitate de comodatar,

Imobilul în care a fost stabilit sediul social al SC D. SRL, era proprietatea SC J. SRL, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 noiembrie 2005, această din urmă societate, cu sediul în București, strada x nr. 168 sector 4, fiind înființată la data de 5 august 2005 de către inculpatul A., în calitate de asociat unic.

De altfel, a arătat că în declarația dată în fața instanței de fond, inculpatul B. a menționat că hotărârea de a înființa SC D. SRL a luat-o împreună cu cei doi membri ai comitetului director al SC C. SRL, respectiv inculpatul A. și martorul K., în contextul în care de comun acord identificaseră oportunitatea dezvoltării unor relații de afaceri între el și SC C. SRL.

În funcția de administrator al SC D. SRL a fost desemnat numitul L., rudă prin alianță a inculpatului B., care fiind audiat de către Curte în calitate de martor a precizat că a deținut această funcție doar "pe hârtie", fără a îndeplini în fapt vreo activitate specifică acestei funcții. Totodată, martorul a mai precizat că, la propunerea și rugămintea nepotului său B., el doar a semnat actele necesare înființării societății, însă de conducerea și întreaga activitate de administrare a firmei s-a ocupat nepotul său, astfel încât nu a cunoscut niciodată ce activități concrete a desfășurat inculpatul prin intermediul acestei societăți.

La data de 5 mai 2009, inculpatul B. a cedat părțile sociale deținute în calitate de asociat unic al SC D. SRL către administratorul acestei firme, L., însă, referitor la această chestiune a menționat faptul că prin depoziția dată sub prestare de jurământ în fața instanței, martorul L. a arătat că nu știe să fi avut vreodată calitatea de asociat unic al SC D. SRL, nepotul său nu i-a cedat părțile sociale ale societății și nu a fost nici vorbă de așa ceva. Mai mult decât atât, martorul a mai precizat că nu a avut niciun fel de informații de la nepotul său despre activitatea societății, dacă mai funcționează ori dacă este în câștig sau în pierdere, și nici nu a avut vreo discuție cu acesta în cadrul căreia să i se fi spus să iasă din societate și, deși la un moment dat, i-a transmis inculpatului B., ca atunci când va avea posibilitatea, să îl scoată din societate, nu știe dacă și cum acest lucru s-a petrecut ulterior.

Mai mult decât atât, după numai aproximativ 2 luni de la data când părțile sociale ale SC D. SRL au fost "cedate" de către inculpatul B. către administratorul L., acesta din urmă, prin contractul de cesiune nr. x din 07 iulie 2009, a cedat la rândul său părțile sociale ale SC D. SRL către numita M.

Curtea a mai reținut că numita M., fiind și ea audiată în calitate de martor de către instanța de fond, nu a confirmat împrejurarea că ar fi încheiat contractul de cesiune a părților sociale cu L., pe care nici nu l-a cunoscut vreodată, ci a precizat că a preluat societatea D. SRL la notariat de la un bărbat de etnie rromă pe care îl cunoștea sub apelativul de "N.", însă ulterior nu a desfășurat niciun fel de activitate pe această societate.

În ceea ce privește predarea arhivei contabile a societății, Curtea a arătat că, deși potrivit declarației martorei O., administrator al firmei de contabilitate care, la solicitarea inculpatului B., a organizat evidența contabilă a SC D. SRL începând cu anul 2008, pentru această societate au fost întocmite registrele contabile obligatorii prevăzute de legislația în materie (registre de cumpărări, registre de vânzări, registre de bancă și registre de casă) care îndosariate împreună cu documentele justificative (facturi și ordine de plată) procesate în programul informatic de contabilitate, erau restituite o dată la 3 luni inculpatului B., totuși la momentul pretinsei cesionări a părților sociale către numitul L., nu au fost predate și documentele constitutive ale societății sau documentele financiar contabile, martorul L., susținând, dimpotrivă, că nepotul său nu i-a înmânat niciodată documente care să aparțină SC D. SRL.

Aceeași situație s-a reținut și în raport de cesionara M.

De altfel, cu prilejul audierii sale în cursul cercetării judecătorești, inculpatul B. a recunoscut că la momentul cesionării părților sociale ale SC D. SRL către unchiul său L. nu i-a înmânat acestuia și arhiva contabilă a societății, motivând însă în mod mincinos că documentele financiar - contabile ale firmei ar fi rămas în posesia contabilei O., aspect infirmat categoric de către aceasta prin depoziția de martor dată sub prestare de jurământ religios.

Față de cele anterior expuse, Curtea a constatat că cele două cesionări succesive ale părților sociale ale SC D. SRL au avut un caracter fictiv, ele fiind făcute în scopul de a face imposibilă efectuarea unor verificări sau constatări asupra evidenței financiar-contabile a societății, în contextul în care la nivelul SC C. SRL fusese deja sesizată relația de cooperare coniventă dintre el și inculpatul A.

În realitate însă, Curtea a apreciat că inclusiv după cesionarea părților sociale ale SC D. SRL către M., de activitatea societății a continuat să se ocupe tot inculpatul B., care a semnat diverse documente în numele acesteia.

SC D. SRL a fost radiată la data de 25 iunie 2012.

În același context, a mai precizat că în perioada 1 martie 2008 - 31 mai 2009, inculpatul B. a avut chiar calitatea de salariat al SC C. SRL, ocupând funcția de Șef Departament juridic pe regiune, în baza contractului individual de muncă nr. x din 10 martie 2008, contract care a încetat la data de 31 mai 2009 conform Deciziei nr. 37 din 1 iunie 2009.

Ori în această calitate, inculpatul B. a fost încunoștințat în mod oficial despre investigațiile care se efectuau în cadrul auditului intern pe care SC C. SRL, asistată de o entitate externă, îl demarase la data de 30 aprilie 2009, în legătură cu comiterea unor posibile fraude la societatea din România, în perioada managementului exercitat de inculpatul A.

Mai mult decât atât, la data de 14 mai 2009, SC C. SRL a formulat și a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București plângerea penală îndreptată împotriva unor persoane fizice și juridice, printre care s-a numărat și inculpatul B., cu privire la săvârșirea unor acțiuni frauduloase.

Prin urmare, din această perspectivă Curtea a apreciat că apare ca fiind evidentă motivația deciziei asociatului unic al SC D. SRL, inculpatul B. de a înstrăina părțile sociale deținute în cadrul acestei societăți. În acest sens, dându-și seama despre investigațiile care aveau să fie efectuate în perioada ulterioară, în legătură cu "afacerile oneroase" desfășurate între SC C. SRL și SC D. SRL, inculpatul B., în data de 30 aprilie 2009, a depus la ONRC cererea de mențiuni pentru modificarea asociaților SC D. SRL; potrivit acestei cereri B. se retrăgea din calitatea deținută de asociat unic al societății, cesionând părțile sociale către administratorul societății, L.

În raport de aceste aspecte introductive, Curtea a procedat în continuare la expunerea faptelor pe care a apreciat că le decelează analiza coroborată a ansamblului probelor strânse în cauză în cele două faze procesuale parcurse.

Astfel, a reținut că profitând de împrejurarea că la nivelul SC C. SRL se preconiza înființarea și dezvoltarea unei noi facilități de producție în localitatea Glina, județul Ilfov, inculpații A. și B., acționând în numele SC C. SRL, cel dintâi, respectiv SC D. SRL, cel de-al doilea, au hotărât să încheie între aceste entități un contract de prestări servicii având ca obiect identificarea și modernizarea unei mașini unelte de alezat și frezat pe care SC C. SRL ar fi trebuit să o cumpere și să o instaleze în noua fabrică de la Glina.

În concret, la data de 1 iunie 2006, între SC D. SRL, reprezentată prin asociatul unic B. (care la acel moment deținea și calitatea de jurist extern pentru SC C. SRL), în calitate de prestator și SC C. SRL, reprezentată prin directorul general A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de prestări servicii prin care prestatorul își asuma obligația de a identifica o mașină unealtă de tip G., în vederea achiziționării ei de către beneficiar, precum și obligația de a proceda ulterior la efectuarea unor operațiuni de modernizare a utilajului, care potrivit clauzelor contractuale urma a fi realizate în termen de 30 de luni (adică până în luna decembrie 2008).

Conform "înțelegerii" părților, prețul "serviciilor" contractate a fost stabilit la suma de 150.000 euro, fără TVA, utilizându-se un curs de schimb valutar de 3,7 RON/euro.

Referitor la condițiile efectuării plății prețului convenit, prin clauzele inserate la art. 3 și art. 4 din contract s-a stabilit că la momentul încheierii contractului, beneficiarul trebuie să plătească prestatorului un avans în valoare de 470.000 RON, inclusiv TVA, urmând ca restul de plată să fie achitat după finalizarea lucrărilor de modernizare, în termen de maxim 60 de zile de la emiterea facturii de către prestator.

S-a mai stabilit totodată că prețul contractului nu include contravaloarea mașinii G., ci aceasta urma să fie achitată de către SC C. SRL direct vânzătorului mașinii identificată de SC D. SRL.

Patru zile mai târziu, respectiv la data de 5 iunie 2006, SC D. SRL, de data aceasta în calitate de beneficiar, reprezentată prin asociatul unic B. a încheiat un contract de "furnizare de bunuri" cu E., în calitate de furnizor, reprezentată de numitul P., având ca obiect identificarea și modernizarea mașinii unelte G., pe care urma să o achiziționeze SC C. SRL, prețul pentru care SC D. SRL a subcontractat către E. prestarea serviciilor pe care și le asumase, în calitate de prestator, față de SC C. SRL, fiind de 42.857,14 euro.

În continuare, în data de 15 iunie 2006, între SC D. SRL și SC C. SRL a intervenit un act adițional de modificare a contractului inițial, încheiat în data de 1 iunie 2006, acest act adițional nefiind găsit înregistrat în registrele și evidențele SC C. SRL.

Prin acest act, denumit "Actul adițional nr. 1", semnat de A. pentru beneficiar și de B., în numele prestatorului, a fost modificat prețul stipulat în contractul inițial, în sensul majorării acestuia de la 150.000 euro (fără TVA) la 176.632,26 euro (fără TVA), calculat pentru un curs de schimb valutar de 3,7 RON/euro.

Curtea a constatat că acest preț majorat, în cuantum de 653.000 RON, fără TVA, (reprezentând echivalentul sumei de 176.632,26 euro) a fost defalcat în cuprinsul actului adițional, fără vreo motivație concretă, pe următoarele servicii: identificarea mașinii G. - 550.000 RON și modernizarea mașinii G. (după achiziționarea acesteia de către C.) - 103.600 RON, prin același act precizându-se totodată, că modernizarea mașinii presupune montarea panourilor de comandă de tip MCC și va fi realizată în termen de maxim 30 de luni de la semnarea actului.

Referitor la tranzacțiile ce au făcut obiectul contractelor anterior menționate, încheiate, pe de o parte, între SC C. SRL și SC D. SRL, iar pe de altă parte între SC D. SRL și E., Curtea a apreciat că au avut un caracter fictiv, o atare concluzie fiind fundamentată pe împrejurarea că probatoriul existent în cauză a oferit date pertinente și indubitabile în sensul că serviciile ce au făcut obiectul acestor tranzacții și pentru care au fost achitate sumele stipulate în acestea nu au fost niciodată prestate în fapt, încheierea acestor contracte având exclusiv scopul de a conferi o aparență de legalitate transferului nejustificat al unor fonduri bănești din patrimoniul SC C. SRL către SC D. SRL, iar de aici mai departe către E., care era controlată de inculpații A. și B.

Instanța de fond a apreciat că situația de fapt anterior prezentată rezultă din numeroase argumente puternice care se desprind din analiza coroborată a ansamblului probator al cauzei.

În acest sens, a menționat mai întâi faptul că din documentația prezentată de SC C. SRL, a rezultat că asociatul unic al C. România SRL a autorizat Q. necesitatea investiției privitoare la dotarea atelierului cazane cu "o mașină de frezat și găurit de mari dimensiuni pentru o înălțime mai mare de 3.500 mm", abia în luna februarie 2007, astfel că nici la data încheierii contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006, dintre SC C. SRL și SC D. SRL și nici la momentul încheierii contractelor subsecvente acestuia, investiția privind achiziționarea și modernizarea mașinii unelte G. nu era încă aprobată și, ca atare, nu se stabiliseră nici detaliile tehnice ale respectivei mașini.

Prin urmare, tocmai pentru că la momentul încheierii contractului de prestări servicii din 1 iunie 2006 nu erau cunoscute caracteristicile tehnice ale mașinii unelte care se intenționa a fi achiziționată pentru noua fabrică de la Glina, singurele mențiuni făcute sub acest aspect în cuprinsul acestuia se refereau la faptul că prestatorul se obliga să identifice și apoi să modernizeze o mașină de găurit și frezat.

De asemenea, nici în contractul de furnizare încheiat ulterior între SC D. SRL și E. și nici în actul adițional nr. x încheiat în data de 15 iunie 2006 nu au fost specificate detaliile tehnice ale mașinii care urma a fi identificată și modernizată pentru SC C. SRL, lipsa mențiunilor referitoare la caracteristicile tehnice ale bunului ce a făcut obiectul acestor pretinse tranzacții punând în evidență o dată în plus caracterul pur formal al contractelor încheiate.

Sub același aspect, Curtea a mai arătat că nu este de neglijat faptul că nici în contractul de prestări servicii încheiat în data de 1 iunie 2006 și nici în actul adițional la acesta, încheiat în 15 iunie 2006 nu este oferită vreo explicație cu privire la criteriile în baza cărora inițial prețul serviciilor de identificare și modernizare a mașinii de găurit și frezat a fost stabilit în mod global la suma de 150.000 euro, iar apoi a fost majorat la 176.632,26 euro (echivalentul a 653.000 RON, fără TVA), din care suma de 550.000 RON, adică 84% din valoarea întregului contract, reprezenta prețul serviciilor de identificare a mașinii G. și numai suma de 103.600 RON, adică 16% din valoarea contractului, urma să fie folosită pentru modernizarea mașinii prin presupusa montare a panourilor de comandă.

De altfel, nici explicațiile pe care prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, inculpatul B. le-a oferit cu privire la modul în care s-a ajuns la stabilirea prețului prevăzut în contractele încheiate între SC C. SRL și SC D. SRL, în sensul că prețul stabilit prin contractul din 1 iunie 2006 a fost o sumă rotundă stabilită în raport cu prețul orientativ de 25.000 de euro pe care încă dinaintea încheierii acestui contract îl comunicase P., reprezentantul E., că ar fi necesar pentru modernizarea mașinii ce urma a fi identificată, iar majorarea acestui preț la 176.632,26 euro (echivalentul a 653.000 RON) și defalcarea lui pe cele două componente, din care 103.600 RON, reprezenta contravaloarea serviciilor de modernizare, iar restul era un bonus sau un onorariu de succes pentru activitatea de identificare a mașinii desfășurată de către firma sa, ar fi avut în vedere împrejurarea că P. precizase între timp că pentru montarea panourilor de comandă era necesară plata sumei de 36.000 de euro, nu face trimitere la vreun criteriu obiectiv care să creeze convingerea că valoarea serviciilor ce făceau obiectul respectivelor contracte corespundea în mod realist prețului convenit de părți, iar, în plus, este de observat faptul că aceste explicații nu sunt confirmate de niciun alt element probatoriu al cauzei, nici măcar de către "partenerul de afaceri", coinculpatul A.

În ceea ce privește împrejurările și modalitatea în care s-a ajuns la perfectarea acestor tranzacții, cu prilejul audierii sale de către instanța de fond, inculpatul A. a menționat că, criteriile pe care le-a avut în vedere la încheierea contractului de prestări servicii cu SC D. SRL au constat în aceea că știa că societatea există, că îl cunoștea pe reprezentantul acesteia care îi fusese prezentat de directorul financiar K. și că i se spusese de către acesta din urmă și de către inculpatul B. că acea societate avea capacitatea de a duce la îndeplinire acest contract, considerând, totodată, că în acest fel ar putea să controleze mai bine modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale. De asemenea, inculpatul a mai precizat că nu a căutat și alte firme pentru încheierea acestui contract, întrucât ar fi trebuit să cunoască acele societăți și să aibă încredere în ele.

Curtea a reținut că în contradicție flagrantă cu aceste afirmații făcute de inculpatul A., inculpatul B. a susținut prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești că în cadrul unei discuții pe care a purtat-o în cursul anului 2006 cu inculpatul A., acesta i-a comunicat că intenționează să cumpere de pe piață o mașină de alezat și frezat de care avea nevoie pentru secția de mori a noii fabrici ce urma a fi deschisă în localitatea Glina, însă întâmpină dificultăți în identificarea și achiziționarea unei astfel de mașini, în sensul că atunci când lua legătura cu societățile care puneau în vânzare astfel de mașini, acestea ridicau imediat prețul, întrucât era îndeobște cunoscut în piață că SC C. SRL era o societate potentă din punct de vedere financiar, iar în acest context s-a oferit către A. să intermedieze prin firma sa această activitate de identificare a mașinii de alezat și frezat și de negociere a prețului de achiziție (aspectul privitor la negocierea prețului nefiind prevăzut în contractul de prestări servicii din 1 iunie 2006).

De asemenea, inculpatul a mai arătat că, A. i-ar fi spus că are și alți parteneri contractuali cu care ar fi discutat problema identificării unei astfel de mașini, printre care se număra și E., care, nu numai că s-a oferit să identifice pe piață o astfel de mașină de alezat și frezat, dar are posibilitatea să o și modernizeze prin atașarea unor panouri de comandă și a convenit atât cu A., cât și cu P., ca SC D. SRL să fie contractantul direct al serviciilor de identificare și modernizare a mașinii, iar E. să fie subcontractantul acestor lucrări într-un contract încheiat cu D., aspecte pe care, așa cum s-a precizat deja în cele ce preced, inculpatul A. nu le-a confirmat prin relatările sale.

Mai mult decât atât, Curtea a arătat că aceste ultime susțineri ale inculpatului B. au fost infirmate în mod categoric și de către SC C. SRL, care atât prin adresa din 18 decembrie 2015, depusă la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale, cât și prin adresa din 30 octombrie 2017, înaintată la dosar la solicitarea expresă a acestei Curți, a comunicat că nu a derulat raporturi comerciale directe sau indirecte, și nici corespondențe, indiferent de modalitatea acestora, cu E.

În acest sens, a reținut și declarația martorului K., care a deținut funcția de director financiar în cadrul SC C. SRL.

De asemenea, Curtea a mai precizat că fictivitatea operațiunilor comerciale ce au prilejuit efectuarea de plăți, mai întâi, de către SC C. SRL către SC D. SRL, iar apoi de către aceasta din urmă către E. este ilustrată și de faptul că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, serviciile ce au făcut obiectul acestor contracte în realitate nu au fost nicicând prestate.

Astfel, după numai cinci zile de la încheierea actului adițional nr. x din 15 iunie 2006, fără ca prestatorul SC D. SRL sau subcontractantul acestuia E. să fi îndeplinit vreun minim demers în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, inculpatul B. a emis în numele SC D. SRL factura proformă x, în valoare de 470.000 RON, pe care, astfel cum se stabilise prin actul adițional la contractul de prestări servicii din 01 iunie 2006, a înaintat-o către SC C. SRL, spre a-i fi achitată cu titlu de avans.

Factura a fost acceptată la plata de către martorul K., în calitate de director financiar-economic al SC C. SRL și a fost achitată la data de 22 iunie 2006, din contul x, deschis la R.

Suma plătită cu titlu de avans de către SC C. SRL a fost încasată de SC D. SRL, în aceeași zi, în contul nr. x, deschis la S.

Curtea a reținut că, în legătură cu pretinsele servicii având ca obiect identificarea mașinii de alezat și frezat G., inculpatul B. a susținut că ulterior încheierii contractului de prestări servicii a început să caute pe internet societăți care puneau în vânzare mașini de tipul celei de care era interesată SC C. SRL (n.n. deși caracteristicile tehnice ale acestui utilaj nu îi erau cunoscute) și și-a întocmit o listă cu aceste societăți, constatând că o astfel de mașină se vindea de către H., astfel că a luat legătura telefonic cu persoane din serviciul de vânzări al acestei societăți, fără să poată preciza un nume în concret și, chiar s-a întâlnit în oraș cu o doamnă din partea societății, al cărei nume nu l-a putut indica, în iulie sau august 2006, primind de la această societate o scrisoare semnată de o persoană al cărei nume nu și-l amintește, în care se menționa că H. intenționa să vândă mașina de alezat și frezat cu suma de 200.000 euro. A mai susținut inculpatul că a înmânat această scrisoare lui A. pentru a fi folosită în cazul în care, în cadrul negocierilor ulterioare, H. ar fi majorat prețul de achiziție, iar înainte de a fi predat această scrisoare, a trimis o adresă către SC C. SRL, prin care a adus la cunoștință acesteia că a identificat o mașină de alezat și frezat la H. și că, de asemenea, o astfel de mașină a fost găsită de cineva și în Ucraina.

Deși într-adevăr, potrivit adresei din 20 iulie 2006, depusă la dosarul cauzei de către apărarea inculpatului B. încă din cursul urmăririi penale, dar care însă nu poartă vreo mențiune, ștampilă sau număr de înregistrare din partea SC C. SRL, pentru a exista certitudinea că ar fi fost întocmită la data menționată în cuprinsul acesteia și că a fost înregistrată în evidențele SC C. SRL, SC D. SRL, prin asociat unic B. ar fi comunicat beneficiarului SC C. SRL că din informațiile pe care le deține, o mașină G. care ar putea corespunde cerințelor sale se află în posesia societății H., proprietarul mașinii fiind dispus să o înstrăineze contra unui preț negociabil de aproximativ 200.000 euro, exclusiv TVA și, de asemenea, partenerii săi contractuali au identificat o mașină corespunzătoare cerințelor beneficiarului, aflată în posesia unei societăți din Ucraina, Curtea a constatat că toate aceste susțineri ale inculpatului B. sunt necorespunzătoare adevărului, întrucât sunt lipsite de un suport probator adecvat.

Astfel, dincolo de faptul că unica dovadă care ar veni să confirme aspectele pretinse de inculpatul B. cu privire la demersurile întreprinse pentru identificarea mașinii G. este adresa pe care el însuși a întocmit-o și asupra căreia, în considerarea argumentele mai sus expuse, planează serioase suspiciuni cu privire la caracterul ei preconstituit, Curtea a apreciat că lipsa de credibilitate a afirmațiilor inculpatului B. este ilustrată și de lapidaritatea excesivă a informațiilor oferite de acesta referitor la acțiunile concrete pentru care a fost remunerat cu nu mai puțin de 550.000 RON prin bunăvoința inculpatului A., iar, în plus niciunul dintre aceștia nu au fost în măsură să prezinte instanței acea pretinsă scrisoare de ofertă pe care ar fi primit-o din partea celor de la H.

De altfel, instanța de fond a considerat că nu este lipsit de importanță nici faptul că în cuprinsul acelei adrese datate 20 iulie 2006 nu se face referire la niciun fel de detalii de ordin tehnic, respectiv la tipul sau caracteristicile mașinii identificate, la durata de funcționare sau starea de uzură a mașinii etc. și nici la cerințele beneficiarului cu privire la mașina care se intenționa a fi achiziționată.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din declarațiile concordante ale martorilor I., T., U. și V., cu toții angajați în perioada de referință ai SC C. SRL, SC D. SRL nu a desfășurat niciun demers pentru identificarea mașinii G., ci, în realitate, pentru această activitate au fost folosite resursele (forța de muncă, factorul timp, disponibilități financiare) aparținând SC C. SRL, în sensul că de identificarea acestei mașini s-au ocupat efectiv martorii ante-menționați, fără niciun fel de sugestie sau ajutor din partea inculpaților.

Astfel, martorul I., cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a precizat că, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu conducea și departamentul de întreținere, casare, investiții și business improvement, iar în această calitate, managerul general A. i-a cerut să caute pe piață o mașină de alezat și frezat G., despre care i-a oferit niște caracteristici generale, în sensul că i-a spus la ce urma să fie folosită și cât de mare să fie, fiind totodată îndrumat să ia legătura cu angajații din departamentul de proiectare și producție pentru a i se oferi mai multe amănunte cu privire la detaliile tehnice ale mașinii pe care trebuia să o identifice. Drept urmare