ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, cu privire la inculpații A. și B., s-au dispus următoarele:
Pe latură penală
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată astfel:
- pentru inculpatul A. - din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen., în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) și de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969;
- pentru inculpatul B. din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) din C. pen., în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002,(în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) și de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. 5 din C. pen. și art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969;
I. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 65 din C. pen. din 1969 și art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 65 din C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969 rap. la art. 65 alin. (2) din același act normativ, inculpatul urmează a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.
II. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 65 din C. pen. din 1969 și art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat al unei societăți comerciale, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 65 din C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969 rap. la art. 65 alin. (2) din același act normativ, inculpatul urmează a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 71 din C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 din C. pen.
Pe latură civilă
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 19, 20 și 25 din C. proc. pen. și la art. 1349, art. 1357 și art. 1369 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice București și au fost obligați, în solidar, inculpații persoane fizice A., B., C. și D. și inculpata persoană juridică SC E. SRL, la plata către aceasta a sumei de 5.218.950 RON, reprezentând despăgubiri civile, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi și penalități) calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății, inculpatul D. doar până la limita sumei de 468.492,5 RON.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 19, 20 și 25 din C. proc. pen. și la art. 1349, art. 1357 și art. 1369 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice București și au fost obligați, în solidar, inculpații persoane fizice A., B. și inculpata persoană juridică SC F. SRL (în prezent SC G. SRL), la plata către aceasta a sumei de 56.314 RON, reprezentând despăgubiri civile, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi și penalități) calculate conform legislației fiscale, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19, 20 și 25 din C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă față de inculpatul H..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea garantării plății daunelor anterior menționate și până la concurența acestora s-au menținut măsurile asiguratorii instituite în cursul urmăririi penale prin Ordonanțele nr. x/P/2010 din data de 23.07.2010, nr. x/P/2010 data de 18.08.2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, nr. x/P/2012 din data de 26.11.2013 și nr. x/P/2012 din data de 03.12.2013 ale Direcției Naționale Anticorupție.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri urmează a fi comunicată, la data rămânerii definitive, Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Prin Decizia penală nr. 221/A din data de 24.06.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Cabinetul Individual de Insolvență I. prin practician în Insolvență I., de inculpații A., C., D., B. și SC E. SRL - prin lichidator judiciar J. și de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței penale nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.
*****
Împotriva Deciziei din apel, 221/A din data de 24.06.2019, la data de 13.01.2020, au formulat recurs în casație inculpați B. și A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
În cauza de față, recurenții inculpați B. și A., prin apărător, și-au întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea recurenților inculpați a arăt că nici în cuprinsul hotărârii primei instanțe și nici în cea a instanței de apel nu se regăsește descrierea faptei de spălare a banilor, respectiv care sunt actele materiale care o compun, care sunt efectiv bunurile "spălate" și contravaloarea acestora.
În acest sens, s-a susținut că actele materiale la care face referire instanța de apel nu ar putea caracteriza decât modalitatea concretă a faptei de evaziune fiscală cu privire la bunurile supuse impozitării, respectiv ceasuri și bijuterii.
S-a mai menționat că infracțiunea de spălare a banilor, infracțiune momentană și subsecventă infracțiunii premisă, nu se poate săvârși din punct de vedere tehnic concomitent cu infracțiunea predicat, respectiv evaziunea fiscală, perioada infracțională a acestora fiind reținută de instanță, în același interval temporal. Astfel, în opinia inculpaților, infracțiunea de spălare de bani nu poate intra în concurs ideal cu infracțiunea de evaziune fiscală.
Așadar, apărarea recurenților a susținut că trăsăturile faptei concrete, descrise de instanța de apel la fila x nu coincid cu cerințele normei de incriminare, prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
În final, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a hotărârilor atacate și să se dispună achitarea inculpaților B. și A. pentru infracțiunea de spălare de bani, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 31 iulie 2020, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat.
Totodată, la dosar au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
Prin încheierea din data de 31 iulie 2020, constatând că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpați îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia, fiind acordat termen de judecată în acest sens la data de 25.09.2020. În cauză, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierilor de ședință, au fost acordate termene de judecată la 06.11.2020, 04.12.2020 și apoi la 22.01.2021.
Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din data de 22.01.2021, s-au luat concluziile apărării recurenților inculpați, ale celorlalte părți și ale parchetului, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Analizând recursul în casație declarat de recurenții inculpați B. și A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpații B. și A. au solicitat în temeiul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., admiterea cererii, casarea în parte a deciziei penale atacate și achitarea inculpaților pentru infracțiunea de spălare de bani pentru care au fost condamnați cei doi recurenți inculpați, întrucât, în opinia apărării, prin descrierea conținutului concret al acestei fapte imputate nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale normei de incriminare prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Așadar, în esență, criticile apărării formulate prin prisma cazului de casare invocat, vizează modul în care instanțele de fond și apel au descris fapta de spălare a banilor pentru care au fost condamnați inculpații, susținându-se că prin hotărârile atacate nu se arată în mod concret care sunt actele materiale care compun infracțiunea în discuție, care sunt bunurile spălate, contravaloare lor ori suma de bani spălată.
În opinia apărătorului recurenților inculpați, actele materiale reținute de instanța de apel pot constitui doar modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală. Astfel, s-a susținut că infracțiunea de spălare a banilor este subsecventă infracțiunii premisă și nu poate fi săvârșită concomitent cu infracțiunea predicat (evaziunea fiscală); de asemenea, infracțiunea de spălare a banilor nu poate intra în concurs ideal cu infracțiunea de evaziune fiscală.
S-a mai menționat că la urmărirea penală fapta de spălare a banilor a fost asociată cu infracțiunea de înșelăciune, cu privire la care s-a dispus clasarea pe motiv că este o faptă neprevăzută de legea penală și ca atare, întrucât infracțiunea de spălare a banilor nu are caracter autonom în mod absolut, ci este o faptă subsecventă și corelativă, ar fi trebuit să se dispună clasarea și față de infracțiunea de spălare a banilor.
În concluzie, recurenții inculpați B. și A., prin avocat, au susținut că în condițiile în care trăsăturile faptei nu coincid cu cerințele de incriminare, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, fapta nu e prevăzută de legea penală, solicitând astfel achitarea lor.
În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor așa cum au fost formulate de apărarea inculpaților B. și A., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile formulate sunt neîntemeiate.
În cauză, se reține că, prin hotărârea instanței de fond, definitivă prin decizia atacată, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
De asemenea, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A., dispunându-se ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
De asemenea, se reține că, în speță, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Inculpatul B. a mai fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului B., dispunându-se ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În prezenta cauză, ca situație de fapt, s-a reținut, în esență, că în perioada 2008 - 2010, inculpatul A. a avut calitatea de asociat și administrator în fapt al SC E. SRL și totodată, în aceeași perioadă, acesta a avut calitatea de director și administrator în fapt al SC F. SRL.
Inculpatul A. era asociat în cadrul SC E. SRL împreună cu tatăl său, inculpatul B., care a fost împuternicit și administrator, dar de administrarea în fapt a societății s-au ocupat în egală măsură ambii inculpați.
Astfel, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că în perioada 2008 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate asociat și administrator în fapt al SC E. SRL, respectiv director și administrator în fapt al SC F. SRL a omis înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice desfășurate și a veniturilor realizate de societăți și a evidențiat în actele contabile operațiuni economice fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale - plata impozit și TVA datorat, ca urmare a efectuării de achiziții intracomunitare de bunuri și vânzarea acestora către clienți din România, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 5.274.492 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.
Această activitate infracțională, prin modalitățile anterior menționate a debutat în cadrul SC E. SRL și a continuat în cadrul SC F. SRL, (care a avut ca asociați pe inculpații B. și K., angajată E. SRL, A. ocupând funcția de director, dar administrând societatea împreună cu tatăl său, inculpatul B.).
Cele două societăți comerciale au avut același obiect de activitate, comerț cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor în magazine specializate. Prin contracte și tranzacții economice fictive, inculpații au disimulat originea ilicită a bunurilor obținute din infracțiunea de evaziune fiscală și au săvârșit astfel infracțiunea de spălarea banilor.
Astfel, s-a reținut că vânzarea produselor achiziționate din import, în special ceasuri de lux și bijuterii din metale prețioase, s-a făcut către persoane fizice, prin intermediul magazinelor de prezentare din București și Constanța, dar și al site-ului dedicat, www.x.ro, iar scoaterea bunurilor din stoc se realiza prin intermediul livrărilor fictive către societățile comerciale din spațiul intracomunitar.
Cea mai mare parte a banilor încasați astfel de la clienți (pentru care nu erau întocmite documente fiscale, iar operațiunile nu erau înregistrate în contabilitate), se întorceau în conturile E. SRL și SC F. SRL prin intermediul unor plăți fictive, din partea societăților controlate de aceștia sau sub formă de contracte de împrumut - creditare societate din partea inculpaților B., A., H..
În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, instanța de fond a menționat că aceasta a constat în disimularea originii ilicite a bunurilor obținute din infracțiunea de evaziune fiscală, aceasta având o existență autonomă. S-a precizat că, în esență, mărfurile nu au părăsit teritoriul statului, având loc doar un circuit fictiv al documentelor fiscale pentru ca societățile și implicit inculpații să poată beneficia de facilitățile fiscale specifice operațiunilor de export, acesta fiind un exemplu tipic de spălare de bani - prin crearea unei societăți offshore și derularea, prin aceasta, de operațiuni comerciale, financiare, cu societăți în înființate în afara jurisdicției offshore, acestea beneficiind de facilități legale și financiare. Prin urmare, s-a constatat că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani.
De asemenea, aceeași încadrare juridică a fost reținută de către instanță și în cazul inculpatului B., în considerarea calităților deținute de acesta în cadrul celor două societăți și a atribuțiilor efectiv desfășurate, din probele dosarului reținându-se că cei doi inculpați se ocupau în egală măsură de administrarea în fapt a societăților.
Prin recursul în casație formulat în cauză, apărarea inculpaților B. și A. a susținut prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că în sarcina recurenților inculpați nu poate fi reținută infracțiunea de spălare a banilor întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale normei de incriminare prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, susținându-se că prin hotărârile atacate nu se arată în mod concret care sunt actele materiale care compun infracțiunea în discuție.
Obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv a susținerilor potrivit cărora fapta reținută în sarcina inculpaților nu este prevăzută de lege și astfel nu constituie infracțiune.
Criticile apărării recurenților inculpați formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Se constată că în sarcina inculpaților B. și A., instanțele de fond și apel au reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, potrivit căruia constituie infracțiunea de spălare a banilor ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.
Elementul material al infracțiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 presupune efectuarea de fapte concrete prin care subiectul infracțiunii să încerce să confere unui bun rezultat dintr-o infracțiune, aparența de legalitate, respectiv faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost dobândit în urma unor afaceri și operațiuni legale, acțiunile de ascundere sau disimulare referindu-se, așadar, la:
- proveniența bunului (sursa, originea, geneza acestuia);
- situația bunului (cui aparține în realitate bunul, cine este proprietarul real);
- dispoziția bunului (locul unde se află efectiv bunul);
- circulația bunului (circuitele, traseele pe care le parcurge bunul);
- proprietarul bunului (persoana care l-a dobândit, care deține dreptul de proprietate asupra acestuia).
Acțiunile de ascundere sau disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea sau obținerea, de către subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, de documente false privind proveniența, apartenența, dispoziția, circulația sau proprietatea bunului, prin întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, constituirea de societăți comerciale fictive (firme -paravan), redactarea de acte de vânzare-cumpărare, donații sau împrumuturi fictive.
În speță, în ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, instanța de apel a reținut că aceasta a constat în disimularea originii ilicite a bunurilor obținute din infracțiunea de evaziune fiscală, infracțiunea respectivă având o existență autonomă, reținându-se în concret că, prin contracte și tranzacții economice fictive, inculpații (A. în calitate de director, dar administrând societatea împreună cu tatăl său, inculpatul B.), împreună cu societățile E. SRL și F. SRL, au disimulat originea ilicită a banilor obținuți din infracțiunile de evaziune fiscală astfel cum au fost reținute în cauză.
În esență, s-a reținut că prin crearea unei societăți offshore și derularea prin aceasta de operațiuni comerciale, financiare cu societăți înființate în afara jurisdicției offshore, inculpații și societățile pe care aceștia le controlau, beneficiind de facilități legale și financiare.
S-a mai reținut că mărfurile nu au părăsit teritoriul statului, având loc doar un circuit fictiv al documentelor fiscale pentru ca societățile și implicit inculpații să poată beneficia de facilitățile fiscale specifice operațiunilor de export. S-a menționat că vânzarea ceasurilor și bijuteriilor din metale prețioase achiziționate din import s-a făcut către persoane fizice, prin intermediul magazinelor de prezentare din București și Constanța, dar și al site-ului www.x.ro, iar scoaterea bunurilor din stoc se realiza prin intermediul livrărilor fictive către societățile comerciale din spațiul intracomunitar.
Apărarea inculpaților recurenți, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a invocat împrejurarea că fapta concretă de spălare a banilor, în modalitatea descrisă de instanțele de fond și apel, nu se suprapune condițiilor de incriminare prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Or, așa cum s-a arătat, contrar celor susținute de către recurenții inculpați, pentru reținerea infracțiunii de spălare a banilor, în raport de starea de fapt reținută în cauză pe baza probatoriului administrat, instanțele au constatat că spălarea banilor a avut ca obiect disimularea originii ilicite a bunurilor obținuțe prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, comiterea acestei infracțiuni fiind realizată printr-un circuit fictiv al documentelor fiscale, inculpații beneficiind în acest mod de facilitățile fiscale specifice operațiunilor de export, prin crearea unor societăți offshore și derularea de operațiuni comerciale și financiare.
Infracțiunea de spălare a banilor presupune existența unor bunuri de proveniență ilicită cu privire la care se desfășoară operațiuni comerciale în scopul creării unei aparențe de legalitate.
Așadar, în cauză, infracțiunea de evaziune fiscală a fost generatoare de bani murdari, care, a așa cum s-a arătat, au fost "spălați" printr-un circuit fictiv. Prin urmare, infracțiunea de spălare a banilor este subsecventă infracțiunii de evaziune fiscală, iar nu concomitentă, astfel cum s-a susținut în cauză.
Așadar, în concret, în sarcina inculpaților a fost reținută săvârșirea a două infracțiuni distincte, aflate în concurs real, reținându-se că inculpații nu au înregistrat în contabilitate operațiunile reale de vânzare, însă au înregistrat livrări fictive intracomunitare către societățile din Cipru, pentru a justifica scoaterea bunurilor din stoc, deși bunurile erau vândute unor clienți din România. În realitate, ceasurile și bijuteriile sunt vândute cash, au fost obținute sume de bani de la persoane fizice, iar pentru a genera aparențe de liceitate a acestora, inculpații au realizat contracte și tranzacții fictive de la firma din Cipru către firma mamă din România.
În fine, contrar celor susținute în cauză, infracțiunea de spălare a banilor nu a fost comisă concomitent cu infracțiunea de evaziune fiscală, nefiind vorba de un concurs ideal așa cum s-a susținut, ci de un concurs real, fiind reținute în sarcina inculpaților ambele infracțiuni întrucât sumele de bani obținute din evaziunea fiscală au fost introduse într-un circuit ilicit (albire) prin încheierea fictivă a unor contracte de creditare între firma din Cipru care aparținea tot inculpaților și firma din România pe care deopotrivă aceștia o controlau.
Prin urmare, cazul de casare invocat ce vizează condamnarea pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală nu își găsește aplicabilitatea în speță, câtă vreme, așa cum s-a reținut în cauză prin modul concret de operare al inculpaților recurenți sunt întrunite trăsăturile de tipicitate specifice infracțiunii pentru care au fost condamnați.
Concluzionând, Înalta Curte constată că situația de fapt așa cum a fost reținută de instanța de apel relevă că fapta inculpaților astfel cum a fost descrisă în decizia atacată, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
În cauză s-a mai invocat că prin rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 15.07.2010 rezultă că fapta de spălare a banilor a fost asociată cu infracțiunea de înșelăciune (și nu de evaziune fiscală), cu privire la care prin actul de sesizare s-a dispus clasarea pe motiv că este o faptă neprevăzută de legea penală și astfel, în opinia apărării, ar fi trebuit să se dispună clasarea și față de infracțiunea de spălare a banilor.
Înalta Curte constată că apărarea recurenților inculpați, reiterată de altfel și în fața instanței de apel, în sensul că trebuia să se dispună clasarea și față de infracțiunea de spălare a banilor, excedează analizei ce poate fi efectuată de instanță în cadrul căii extraordinare a recursului în casație. Prin urmare nu poate fi analizată această critică formulată, neputând fi supusă cenzurii prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Față de cele reținute, Înalta Curte constată că motivele recursului în casație astfel cum au fost formulate nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. și prin urmare, recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație formulat de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în cauză vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C., D., H. și SC E. SRL prin lichidator judiciar J., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2021.