ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2018

HOTĂRÂRE
11.12.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ Decizia înregistrată sub nr. x/30.01.2017 și a actului subsecvent emis în baza Deciziei, respectiv a Procesului-verbal nr. x/09.02.2017 prin care se impută acciza în cuantum de 2.051.874 RON.

Prin sentința civilă nr. 109 din 14 martie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor De Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Împotriva sentinței civile nr. 109 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului de față, constată că cererea adresată instanței nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată, deși recurenta a fost înștiințată cu privire la necesitatea completării taxei de timbru datorate, în valoare de 100 RON, prin adresa din 24 mai 2018, comunicată prin citația din 31 mai 2018.

2 .1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON daca se invoca unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

Din actele dosarului rezultă faptul că recurenta a invocat prin cererea de recurs, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 și a depus dovada achitării taxei de timbru de 100 de RON.

Prin adresa din 24 mai 2018, comunicată prin citația din 31 mai 2018, s-a pus în vedere recurentei, necesitatea completării taxei de timbru de 100 de RON.

În conformitate cu art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Având în vedere faptul că în cauză recurenta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea, în sensul că nu a depus dovada completării taxei de timbru de 100 de RON până la acest termen acordat pentru examinarea recursului, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de S.C."A."S.R.L. împotriva sentinței nr. 109 din 14 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2018
proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului. 1.6. Decizia pronunțată în contestația în anulare Prin Decizia nr. 1441 din 30 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiți
ÎCCJ 2018-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4548/2018
de administrator al S.C. C. S.R.L. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. 4. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia n
ÎCCJ 2018-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 741/2018
, cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/08.04.2015; - a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pâr
ÎCCJ 2020-07-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin Decizia nr. 2293 din 31 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
ÎCCJ 2018-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4507/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată, la data de 10 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, s
Sursă