ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 561/P din data de 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 355 din 06.03.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța, s-au dispus printre altele următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (4 acte materiale) în formă continuată prev. de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 (cinci) ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C. pen. și interzicerea exercitării dreptului de a comunica cu persoanele vătămate B., C., D. și E. și cu membrii de familie ai acestora.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3)/CP

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 21.08.2019 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive pentru o perioadă de 60 de zile cu privire la inculpatul A..

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ..penală a obligat în mod egal pe inculpați la plata către stat a sumei de 3200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (2400 de RON din faza de urmărire penală și 800 de RON din faza de judecată).

Împotriva mai sus menționatei hotărâri, a declarat apel inculpatul A..

II. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia penală nr. 561/P din data de 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați F. și A. împotriva Sentinței penale nr. 335/06.03.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța.

În baza art. 72 C. pen. și art. 422 C. proc. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive executate de inculpați de la data pronunțării sentinței apelate - 06.03.2020 - în continuare până la data prezentei decizii - 02.07.2020.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva deciziei penale nr. 561/P din data de 02 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - " hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", solicitându-se admiterea în principiu a recursului în casație, admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, înlăturarea greșitei de aplicării a legii.

În motivele scrise, a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel, nu a individualizat pedeapsa aplicată, ci a fost menționată generic pedeapsa de 7 ani închisoare. A mai arătat că la cuantumul pedepsei este reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen., însă în realitate infracțiunea nu s-a săvârșit de către 3 sau mai multe persoane împreună, fiind cercetat în cauză doar cu inculpatul F..

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se rețin următoarele:

În cauză, prin sentința primei instanțe, definitivă prin decizia instanței de apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (4 acte materiale) în formă continuată prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, încadrându-se în limitele minimului și maximului pedepsei prevăzute de textul de lege, în contextul în care infracțiunea de tâlhărie calificată a fost comisă în stare de recidivă, iar limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune s-au majorat cu jumătate, conform prevederilor art. 43 alin. (5) din C. pen.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, stabilind o pedeapsă care este în limitele legii.

În ce privește critica recurentului inculpat, care a susținut că se impune înlăturarea greșitei aplicări a legii în ceea ce privește limitele de pedeapsă, prin reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen., se rețin următoarele:

Examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, instanța de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, cu consecința redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Pe de altă parte, solicitarea inculpatului nu poate fi primită, întrucât incidența sau nu a circumstanței agravante presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul încadrării juridice stabilite în mod definitiv.

Înalta Curte reține că fondul criticilor invocate de recurentul inculpat nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 561/P din data de 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 561/P din data de 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.

GGC - MM