ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 227/28.10.2020, Judecătoria Oltenița a dispus următoarele:
În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapta din 29.04.2016).
În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare (fapta din 28.05.2016).
În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 8 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), în final inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.
În esență, instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a reținut aceeași situație de fapt ca în rechizitoriu, respectiv că, în ziua data de 29.04.2016, în jurul orei 21:15, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe drumul județean DJ301 din comuna Vasilați, satul Vasilați, județul Călărași, fără a poseda permis de conducere, precum și că, în data de 28.05.2016, în jurul orei 18:20, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe drumul județean DJ301 din comuna Plătărești, satul Plătărești, județul Călărași, fără a deține permis de conducere, fiind oprit de către organele de poliție.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227/28.10.2020 pronunțate de Judecătoria Oltenița, a fost desființată în parte sentința apelată și rejudecând, în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 29.04.2016).
În baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 28.05.2016).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
*****
Împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A..
Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat A. a arătat că instanța de apel i-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante și concludente (amprentele inculpatului, declarația martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârșit infracțiunea și nu o altă persoană. În acest sens, a precizat că la dosarul cauzei există doar procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit în ziua de 29.04.2016, declarația polițistului care a întocmit procesul-verbal și o planșă foto cu auto B. nr. x, autoturism care nu este proprietatea inculpatului.
Totodată, recurentul inculpat a subliniat că din motivarea deciziei penale atacate rezultă că instanța de apel a apreciat că sentința penală pronunțată de Judecătoria Oltenița este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului și că se impune reducerea acestora la minimul special prevăzut de lege.
În acest context, a arătat că pedeapsa minimă prevăzută de art. 335 C. pen. este de 1 an, iar limita maximă este de 5 ani, apreciind astfel că în mod greșit instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate doar până la 1 an și 6 luni închisoare și nu a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, așa cum prevăd dispozițiile art. 335 C. pen.
În concluzie, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, individualizarea pedepselor aplicate și, pe cale de consecință, aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare.
După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 06.09.2021, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 05.10.2021 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 05 octombrie 2021, cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 02 noiembrie 2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat în cauză de către recurentul inculpat A., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa (principală ori complementară), stabilită și aplicată, este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei. Înalta Curte mai subliniază că în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor sau a unei greșite individualizări, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.
Se constată că în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat decizia penală recurată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului, solicitând instanței supreme, admiterea recursului în casație, individualizarea pedepselor aplicate și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei la minimul de 1 an închisoare prevăzut de art. 335 alin. (1) C. pen.. În opinia apărării recurentului în mod greșit instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță la 1 an și 6 luni închisoare și nu a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege, așa cum prevăd dispozițiile art. 335 C. pen.
Totodată, se mai reține că în cuprinsul motivelor de recurs în casație, în temeiul cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut că instanța de apel i-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante și concludente (amprentele inculpatului, declarația martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârșit infracțiunea.
Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin decizia penală nr. 389/A din data de 19.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 29.04.2016) și de asemenea, în baza art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 28.05.2016).
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (1) C. pen.: Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În cauză, reținându-se săvârșirea faptelor deduse judecății în stare de recidivă, conform art. 41 alin. (1) C. pen., s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 43 C. pen. privind stabilirea pedepsei în caz de recidivă, alin. (5) al acestui articol prevăzând că: Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Astfel, prin aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de la art. 335 alin. (1) din C. pen. (de la 1 la 5 ani închisoare), majorate cu jumătate, sunt astfel de la 1 an și 6 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, critica inculpatului formulată sub acest aspect fiind așadar nefondată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că pedepsele de câte 1 an și 6 luni închisoare aplicate recurentului inculpat pentru fiecare dintre cele două fapte reținute în sarcina acestuia, prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., îndeplinesc condiția de legalitate, situându-se în limitele prevăzute de lege.
Deopotrivă, pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, îndeplinește condiția de legalitate, motiv pentru care criticile formulate de recurentul inculpat A. privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, în sensul că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită la data de 29.04.2016, fără să există probe relevante și concludente (amprentele inculpatului, declarația martorului ocular) care să dovedească fără niciun echivoc că inculpatul este cel care a săvârșit infracțiunea, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanței prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci netemeinicia acesteia.
Aceste critici vizează situația de fapt reținută în cauză și interpretarea dată probatoriului de către instanțe, analizarea lor presupunând reevaluarea elementelor de fapt reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă. Or, potrivit legii și jurisprudenței în materie, aspectele vizând probele dosarului și vinovăția inculpatului nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.
În concluzie, se constată că susținerile invocate de recurentul inculpat A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, ca nefondat.
Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 389/A din data de 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2021.