ÎCCJ, Decizia nr. 10/2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1097 din 19 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva Deciziei nr. 643 din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a constatat că vor face obiectul judecății motivele din cererea de revizuire înregistrată la 17 decembrie 2020, prin care s-a invocat contrarietatea deciziei atacate în raport de patru decizii anterioare, neputându-se analiza și motivele prin care revizuenta, prin concluziile scrise depuse la 1 și 9 martie 2021, a invocat contrarietatea și față de alte hotărâri, inclusiv pronunțate după cea atacată.

Instanța a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv să existe hotărâri potrivnice ale căror dispozitive sau considerente sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, instanța a constatat că are interes cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Or, această condiție, care decurge din rațiunea și finalitatea revizuirii concepută ca o cale extraordinară de atac distinctă, iar nu ca un recurs la recurs, nu este îndeplinită în cauză.

Analizând decizia civilă nr. 643 din 25 noiembrie 2020, a cărei anulare se solicită, pretins potrivnică deciziei civile nr. 1533/A/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 628/2020 a Curții de Apel Timișoara; sentinței civile nr. 1852/2019 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 360/A/2020 a Curții de Apel Timișoara; deciziei civile nr. 1099/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin nerecurare; deciziei civile nr. 138/A/2020 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, se constată că în judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 344/2020, Curtea de Apel Timișoara a analizat apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare și reiterate prin notele scrise privind hotărârile pretins contradictorii.

Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a învederat în fața instanței de recurs că titlul executoriu care a generat chestiunea de drept litigioasă, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită a făcut obiectul și al altor dosare în care a obținut hotărâri definitive și a indicat deciziile civile nr. 360/A/2020, nr. 1099/2019, nr. 138/A/2020 ale Curții de Apel Timișoara.

Pornind de la aceste susțineri, curtea de apel, cu titlu preliminar, a constatat că în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile de care s-a prevalat intimata, recurenții - reclamanți nu au fost parte, astfel încât respectivele hotărâri nu produc efecte față de aceștia.

Prin urmare, prin decizia atacată, instanța a înlăturat excepția puterii de lucru judecat invocată de revizuentă în raport de existența celor trei decizii enunțate.

Instanța de revizuire a analizat hotărârea a cărei anulare se solicită și a constatat că prin decizia civilă nr. 643/2020, atacată, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere și sentința civilă nr. 1852/2019, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 360/A/2020, precum și deciziile civile nr. 1099/2019 și nr. 138/A/2020, definitive prin nerecurare, motiv pentru care în cauză nu este deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa contrarietate a hotărârii atacate cu decizia civilă nr. 1533/A din 25 noiembrie 2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 628 din 12 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, care nu a făcut obiectul analizei curții de apel, se reține că nici această susținere a revizuentei nu poate fi primită.

Astfel, instanța a observat că prin Decizia nr. 628/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1553/A/2019 a Tribunalului Timiș, parte care nu figurează în dosarul în care s-a pronunțat decizia ce se cere revizuită, sens în care instanța a reținut că pretinsa contrarietatea susținută de revizuentă constă în maniera diferită de soluționare a unor cereri similare și a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (4) și (6), art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 430 -431 C. proc. civ., recurenta a precizat că prin decizia civilă nr. 643 din 25.11.2020 a Curții de Apel Timișoara s-a stabilit ca legea aplicabilă în executare este vechiul C. proc. civ. și dreptul la executarea silită a sentinței civile nr. 14155/08.10.2014 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/22.02.2018 este prescris.

Or, prin deciziile definitive pronunțate anterior, s-a stabilit că legea aplicabilă în executare este noul C. proc. civ. și dreptul la executarea silită a sentinței civile nr. 14155/08.10.2014 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/22.02.2018 nu este prescris.

Raportat la hotărârile definitive pronunțate anterior, excepția puterii de lucru judecat (cu privire la legea aplicabilă în executarea silită a aceluiași titlu executoriu), a fost invocată și pusă în discuție la soluționarea recursului în dosarul nr. x/2018.

În raport de acestea, este greșită reținerea instanței de revizuire, în sensul că ar fi vorba despre uniformizarea practicii judiciare în spete diferite. Atât hotărârea potrivnică atacată cu revizuire, cât si hotărârile definitive pronunțate anterior se referă la legea aplicabilă în executarea silită a aceluiași titlu executoriu și cu privire la aceeași chestiune litigioasă, care este prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, prin decizia civilă nr. 643 din 25.11.2020, pronunțată în dosar nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara a înlăturat excepția puterii de lucru judecat invocată, cu privire la legea aplicabilă în executarea silită a aceluiași titlu executoriu, motivând ca hotărârile definitive pronunțate anterior nu sunt opozabile recurenților din dosarul x/2018, deoarece aceștia nu au fost parte în acele dosare.

Recurenta a subliniat că această reținere este o aplicare greșit a art. 430 C. proc. civ., fiind, în realitate, vorba despre legea aplicabilă în executarea silită a aceluiași titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 14155/08.10.2014 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/22.02.2018.

Prin urmare autoritatea de lucru judecat viza soluționarea definitivă a chestiunii litigioase a legii procedurale aplicabile aceluiași titlu executoriu și care a fost stabilită prin hotărârile definitive pronunțate anterior, aspecte în raport de care Curtea de Apel Timișoara, completul R5 al secției I civile, a pronunțat o decizie contrară altor cinci decizii definitive pronunțate anterior, dintre care una chiar a Curții de Apel Timișoara, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată anterior în mod definitiv, respectiv cea a legii procedurale aplicabile prescripției executării silite a aceluiași titlu executoriu.

Întrucât prin decizia civilă nr. 643 din 25.11.2020, Curtea de Apel Timișoara a dat o dezlegare diferită aceleiași probleme de drept (legea aplicabilă în executare) cu privire la același titlu executoriu (Sentința Civilă nr. 14155/08.10.2014 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/22.02.2018) soluționată în mod definitiv prin cinci hotărâri judecătorești pronunțate anterior, recurenta susține că prin decizia a cărei anulare se solicită a fost încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 10 iulie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva Deciziei nr. 1097 din 19 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă și a acordat termen de judecată la 17 ianuarie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenta și-a întemeiat motivele de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentă se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurenta nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greșit instanța.

Recurenta consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele de procedură civilă, fiindcă decizia a cărei anulare s-a solicitat încalcă autoritatea de lucru judecat a mai multor decizii definitive, cu privire la legea aplicabilă prescripției executării silite a aceluiași titlu executoriu, în raport de care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris sau nu.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, prin decizia atacată, instanța de judecată a înlăturat excepția puterii de lucru judecat invocată de recurenta din dosarul pendinte.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că instanța învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 643 din 25 noiembrie 2020 a analizat susținerile recurentei de astăzi, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, prin care a învederat că titlul executoriu care a generat chestiunea de drept litigioasă, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită, ar fi făcut obiectul altor dosare, în care a obținut hotărâri definitive, sens în care a indicat deciziile civile pretins contradictorii, respectiv decizia civilă nr. 1533/A/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 628/2020 a Curții de Apel Timișoara; sentința civilă nr. 1852/2019 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 360/A/2020 a Tribunalului Timiș; decizia civilă nr. 1099/2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, precum și decizia civilă nr. 138/A/2020 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

În motivarea deciziei a cărei anulare s-a solicitat prin cererea de revizuire, Curtea de Apel Timișoara, analizând chestiunea autorității de lucru judecat, a reținut că în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile sus amintite, recurenții - reclamanți nu au fost parte, astfel încât respectivele hotărâri nu produc efecte față de aceștia, motiv pentru care a înlăturat excepția puterii de lucru judecat invocată de revizuentă în raport de existența celor trei decizii enunțate.

În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reținerea instanței de revizuire, în sensul că prin decizia civilă nr. 643/2020, atacată, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere și sentința civilă nr. 1852/2019, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 360/A/2020, precum și deciziile civile nr. 1099/2019 și nr. 138/A/2020, definitive prin nerecurare, motiv pentru care partea nu are deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de recurs reamintește părților că judecata cererii de revizuire este limitată la analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acestei căi de atac extraordinare, în raport de temeiul de drept ales, instanța neputând să analizeze modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primelor hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al Deciziei nr. 643/2020 al Curții de Apel Timișoara.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva Deciziei nr. 1097 din 19 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.