ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

asupra cererii de revizuire constată următoarele:

Prin decizia nr. 643 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității recursului. A admis recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. împotriva deciziei civile nr. 344 din 11 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018. A casat decizia recurată și, rejudecând, a admis cererea de apel formulată de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 14834 din 20 decembrie 2018. A schimbat, în tot, sentința apelată și a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. A constatat prescris dreptul de a obține executarea silită a creanței pârâtei împotriva reclamanților rezultată din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 14155 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2010.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.

A solicitat anularea deciziei raportat la hotărârile civile definitive, contrare acesteia, respectiv decizia civilă nr. 1533/A/25 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 628/12 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara; sentința civilă nr. 1852/12 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 360/A/12 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 1099/25 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, definitivă și irevocabilă prin nerecurare; decizia civilă nr. 138/A/18 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

A arătat că, anterior pronunțării deciziei atacate, chestiunea de drept litigioasă, și anume prescripția dreptului de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 14155/2014, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/2018, a fost soluționată definitiv prin patru decizii definitive și irevocabile care au stabilit că termenul de prescripție al executării respectivei hotărâri a început să curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 20/22 februarie 2018, deci data când aceasta a rămas definitivă și irevocabilă, iar dreptul de a obține executarea silită in baza acestui titlu executoriu nu este prescris.

Totodată, a menționat că având în vedere faptul că prima decizie pronunțată de curtea de apel în recurs cu privire la aceeași chestiune litigioasă, același obiect și cu privire la același titlu executoriu a fost decizia civilă nr. 628/2020, pentru susținerea puterii de lucru judecat, certificatul de grefă cu privire la aceasta hotărâre a fost depus la dosarul nr. x/2018, cu 5 zile înaintea pronunțării hotărârii contradictorii reprezentată de decizia atacată.

Față de starea de fapt prezentată, în opinia revizuentei, este evident că, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat o decizie contrară altor patru decizii definitive pronunțate anterior, dintre care una chiar a aceleiași instanțe.

Astfel, a susținut că prin decizia civilă nr. 643/2020 se încalcă puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de a obține executarea silită a titlului executoriu sentința civilă nr. 14155/2014, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/2018, iar ignorarea puterii de lucru judecat duce la crearea unei situații discriminatorii prin faptul că se dispun măsuri diferite debitorilor stabiliți prin același titlu executoriu.

În raport de jurisprudența Curții Constituționale, revizuenta a învederat că începând cu data pronunțării sale, decizia definitivă a instanței de recurs este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată aceleiași chestiuni litigioase nu mai poate fi repusă în discuție decât în situații excepționale care, în esență, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fîe vicii fundamentale de legalitate, de drept substanțial sau procesual.

Revizuenta a arătat că decizia civilă nr. 643/2020 încalcă principiul securității juridice si contravine flagrant cerinței fundamentale de predictibilitate a actului de justiție, o componentă esențială a principiului securității raporturilor juridice, aplicarea neunitară a legii fiind una dintre principalele cauze ale discreditării sistemului judiciar.

A precizat că o parte din debitorii în sarcina cărora există creanțe prin sentința civilă nr. 14155/2014, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 20/2018, au semnat angajamente pe plată cu revizuenta și au restituit de bunăvoie sumele datorate. Însă odată cu pronunțarea deciziei atacate o parte dintre aceștia au renunțat la angajamentele de plată și la restituirea benevolă a sumelor datorate in temeiul titlului executoriu.

A arătat că față de debitorii care au refuzat plata de bunăvoie a formulat cerere de executare silită, iar, pe cale de consecință, față de aceștia s-a dispus recuperarea sumelor datorate pe calea executării silite, în temeiul Deciziei nr. 66/2 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care stabilește modul de executare a sumelor prevăzute pe hotărâri judecătorești, sume ce reprezintă bani publici (creanțe bugetare).

A menționat că această situație aduce grave prejudicii bugetului institutiei publice și implicit bugetului local al județului Timiș, revizuenta fiind instituție publică a cărei activitate este finanțată, în totalitate de la bugetul local prin ordonatorul principal de credite la nivel local Consiliul Județean Timiș.

A atras atenția asupra faptului că prin decizia atacată s-a stabilit că dreptul la executarea silită a sentinței civile nr. 14155/2014 este prescris, iar prin deciziile definitive pronunțate anterior (4 decizii) s-a stabilit că dreptul la executarea silita a respectivei hotărâri nu este prescris.

În susținerea cererii, revizuenta s-a prevalat de art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 706 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și de art. 8 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 privind punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus comunicarea cererii și a stabilit termen de judecată, cu citare părți, în ședință publică la 10 martie 2021, termen la care judecata cauzei a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Urmare a solicitării revizuentei, prin cererea înregistrată la 24 martie 2021, de reluare a judecării procesului, prin rezoluția din 5 aprilie 2021 s-a stabilit termen la 19 mai 2021, în ședință publică, cu citare părți.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

Prealabil, se reține că vor face obiectul judecății motivele din cererea de revizuire înregistrată la 17 decembrie 2020, prin care s-a invocat contrarietatea deciziei atacate în raport de patru decizii anterioare, neputându-se analiza și motivele prin care revizuenta, prin concluziile scrise depuse la 1 și 9 martie 2021, a invocat contrarietatea și față de alte hotărâri, inclusiv pronunțate după cea atacată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Se reține însă că pentru a fi incidentă teza cuprinsă în textul de lege menționat se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să existe hotărâri potrivnice ale căror dispozitive sau considerente sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Or, această condiție, care decurge din rațiunea și finalitatea revizuirii concepută ca o cale extraordinară de atac distinctă, iar nu ca un recurs la recurs, nu este îndeplinită în cauză. Analizând decizia civilă nr. 643 din 25 noiembrie 2020, a cărei anulare se solicită, pretins potrivnică deciziei civile nr. 1533/A/2019, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 628/2020; sentinței civile nr. 1852/2019, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 360/A/2020; deciziei civile nr. 1099/2019, definitivă și irevocabilă prin nerecurare; deciziei civile nr. 138/A/2020, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, se constată că în judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 344/2020, Curtea de Apel Timișoara a analizat apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare și reiterate prin notele scrise privind hotărârile pretins contradictorii.

Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a învederat în fața instanței de recurs că titlul executoriu care a generat chestiunea de drept litigioasă, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită a făcut obiectul și al altor dosare în care a obținut hotărâri definitive și a indicat deciziile civile nr. 360/A/2020, nr. 1099/2019, nr. 138/A/2020.

Pornind de la aceste susțineri, curtea de apel, cu titlu preliminar, a constatat că în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile de care s-a prevalat intimata, recurenții - reclamanți nu au fost parte, astfel încât respectivele hotărâri nu produc efecte față de aceștia.

Prin urmare, prin decizia atacată, instanța a înlăturat excepția puterii de lucru judecat invocată de revizuentă în raport de existența celor trei decizii enunțate.

Astfel, se reține că, în speță, prin hotărârea a cărei anulare, pe calea revizuirii, s-a solicitat nu s-au ignorat cele statuate jurisdicțional anterior.

Prin ipoteză însă, este necesar ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să nu fi fost avută în vedere, pentru că în situația contrară, dacă părțile s-au prevalat de rezultatul primelor hotărâri, iar instanța a doua oară învestită a analizat acest aspect, după cum s-a întâmplat și în cauza de față, nu mai poate fi vorba de cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primelor hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei nr. 643/2020.

Instituirea normei cuprinse la art. 509 pct. 8 C. proc. civ. răspunde unui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei.

Or, în cauză, în realitate, revizuenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța s-a pronunțat prin hotărârea supusă revizuirii, tinzând la obținerea unui control de legalitate asupra acesteia.

Ca atare, analizând hotărârea a cărei anulare se solicită prin promovarea prezentei revizuiri, se constată că prin decizia civilă nr. 643/2020, atacată, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere și sentința civilă nr. 1852/2019, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 360/A/2020, precum și deciziile civile nr. 1099/2019 și nr. 138/A/2020, definitive prin nerecurare, motiv pentru care în cauză nu este deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa contrarietate a hotărârii atacate cu decizia civilă nr. 1533/A din 25 noiembrie 2019 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 628 din 12 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, care nu a făcut obiectul analizei curții de apel, se reține că nici această susținere a revizuentei nu poate fi primită.

Se observă astfel că prin decizia nr. 628/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis recursul declarat de Q. împotriva deciziei civile nr. 1553/A/2019 a Tribunalului Timiș, parte care nu figurează în dosarul în care s-a pronunțat decizia ce se cere revizuită.

Astfel, contrarietatea susținută de revizuentă constă în maniera diferită de soluționare a unor cereri similare.

Contrar însă acestor susțineri, condiția contrarietății nu este îndeplinită întrucât ea presupune ca soluțiile diferite să fie pronunțate în una și aceeași pricină.

Or, deciziile a căror contrarietate se invocă au fost date în pricini diferite, astfel încât nu se poate reține că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

Cum judecata în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice s-a purtat în privința unui drept, e adevărat similar, dar aparținând unor reclamanți distincți, chiar dacă pârâta în contradictoriu cu care au fost pronunțate hotărârile a fost aceeași, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împrejurarea că instanța de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunță soluții diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate ci eventual de jurisprudență neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii.

Aceasta întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș împotriva deciziei nr. 643 din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.