ÎCCJ, Decizia nr. 389/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmelor:

"legea penală" din cuprinsul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., "fapta nu este prevăzută de legea penală" din cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., formulate de apelantul intimat inculpat A. în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, referitor la cererea formulată de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din C. pen. și a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

În acest sens, s-a constatat că, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 498/2016 (publicată în M. Of. nr. 855/27.10.2016) "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului.

Completul de 5 judecători a reținut că, în susținerea excepției, autorul a arătat că sintagma "lege penală" din cuprinsul textelor legale antemenționate este constituțională în măsura în care prin aceasta se înțelege "legea organică" deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii și printr-o lege ordinară.

Astfel, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate este invocată in abstracto, deoarece judecătorului îi revine sarcina să stabilească dacă dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. sunt aplicabile într-o cauză determinată, în raport cu o lege organică sau ordinară.

Analizând și acuzațiile aduse autorului excepției, instanța supremă a constatat că toate infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată sunt prevăzute în C. pen., care este o lege organică, în lumina dispozițiilor art. 73 din Constituție.

Așadar, în condițiile în care criticile de neconstituționalitate formulate nu au legătură cu textele legale care se circumscriu acuzațiilor aduse apelantului inculpatul, s-a considerat că ele nu întrunesc cerința legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., Completul de 5 judecători a constatat că nu este îndeplinită cerința ca excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (1) din C. pen. și a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 29 7 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În considerentele deciziei anterior menționate, instanța de contencios constituțional a reținut că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii".(paragr. 55).

Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că aspectele invocate se înglobează în examenul de neconstituționalitate făcut prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, aceasta cuprinzând o analiză detaliată a tuturor chestiunilor ridicate în prezenta cauză.

Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, recurentul apelant inculpat A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2020/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului din oficiu al recurentului, precum și cele ale recurentului însuși fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a solicitat să se constate că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt admisibile și să se dispună sesizarea Curții Constituționale, apreciind ca fiind îndeplinite în totalitate condițiile prevăzute de lege în acest sens. Invocând Decizia CCR nr. 650/2018, recurentul arată că toate elementele constitutive ale infracțiunii trebuie să se regăsească în cuprinsul unor legi organice, astfel că sintagma "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. este constituțională în măsura în care prin aceasta se înțelege lege organică, în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, art. 7 CEDO, precum și principiul legalității.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., recurentul arată că această sintagmă nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală, impunând obligația respectării unui număr nedefinit de legi, cu consecința aplicării de sancțiuni penale, astfel că în opinia sa este redactat într-o tehnică legislativă deficitară, lipsită de claritate și previzibilitate și astfel încalcă principiul legalității și proporționalității. Se arată că stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie infracțiune este lăsată la libera apreciere a organului de urmărire penală, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare constatării și sancționării infracțiunilor. În completarea argumentelor sale, recurentul mai arată că dispozițiile criticate permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 297 din C. pen. prin acte normative inferioare legii organice și că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. în interpretarea dată de CCR prin Decizia nr. 405/2016 prin care s-a statuat că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" este constituțională în măsura în care se înțelege "îndeplinește prin încălcare legii" ar fi constituțională doar dacă prin aceasta s-ar înțelege "îndeplinește prin încălcare legii organice", în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția de neconstituționalitate a sintagmei "legea penală" din cuprinsul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. și "fapta nu este prevăzută de legea penală" din cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. invocată de recurentul A. sub aspectul legăturii cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că această cerință presupune existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, Înalta Curte, constată, în acord cu prima instanță, că recurentul A., deși a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate menționată mai sus, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu situația juridică a recurentului. Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la sintagma "legea penală" din cuprinsul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. și cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., nu pot fi supuse controlului de constituționalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situației sale juridice prin raportare și la acuzațiile aduse autorului excepției. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

Analizând în continuare cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte reține că, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv aceea ca "prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Astfel, Completul de 5 judecători al instanței supreme constată că prin Decizia nr. 405 din 28 iunie 2016 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. și a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Referitor la critica recurentului că această sintagmă nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală, impunând obligația respectării unui număr nedefinit de legi, cu consecința aplicării de sancțiuni penale, Completul de 5 judecători constată că aceasta a făcut obiectul analizei instanței de contencios constituțional prin decizia 405/2016, unde în paragraful 55 al deciziei sus-menționate, curtea Constituțională a statuat că "Având în vedere ... și faptul că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală, Curtea constată că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 342/19.05.2015, paragraful 48). De altfel, Curtea reține că art. 19 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York, menționează expres că, pentru a exista infracțiunea de "abuz de funcții", agentul public trebuie să îndeplinească ori să se abțină să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii."

Mai mult, Curtea Constituțională a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului). Așadar, în materie penală, principiul legalității incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale. Așadar, instanța de contencios constituțional, prin decizia sus-menționată, a supus analizei inclusiv critica că interpretarea dată sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" în interpretarea "îndeplinește prin încălcare legii" se referă la lege organică, în sensul de act adoptat de Parlament, precum și la act cu putere de lege emis de Guvern.

Prin urmare, în acord cu prima instanță, Înalta Curte, Completul de 5 judecători observă că Decizia nr. 405 din 28 iunie 2016 a Curții Constituționale însumează în examenul de constituționalitate efectuat sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" toate aspectele aduse în discuție de recurent în prezenta cauză, astfel că aceste critici invocate în susținerea recursului nu mai pot face obiectul unui examen de constituționalitate, nefiind îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2021.

GGC - NN