ÎCCJ, Decizia nr. 375/2021

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 346 din data de 29 septembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că, revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de o instanță penală, rămase definitive prin exercitarea căilor ordinare de atac sau după expirarea termenului de exercitare a unei astfel de căi, prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

În același sens, instanța supremă a statuat că revizuirea are caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară (ICCJ, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, Decizia nr. 9 din 06 iunie 2011, www.x.ro).

Secția penală a reținut că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind regularitatea și seriozitatea cererii de revizuire, pentru efectuarea unui control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile penale definitive determinate de art. 452 din C. proc. pen. care conțin o rezolvare a fondului cauzei și numai în condițiile și în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele în măsură să conducă la o reexaminare în fapt a cauzei penale. Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speță, Înalta Curte, secția penală, a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a avut calitatea de parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire se solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar prin Sentința penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, definitivă prin Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2014, s-a rezolvat fondul cauzei și s-a dispus condamnarea inculpatului A.

S-a mai constatat că cererea a fost formulată și motivată în scris, cu menționarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen., revizuentul invocând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că motivul menționat de revizuent în motivarea cererii sale nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.

Față de împrejurarea că revizuentul A. a făcut referire la Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, prima instanță a reținut că nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului raportat la considerentele acestei decizii.

Potrivit art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din același cod constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) di C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală, a reținut că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, condamnatul tinde spre o soluție de achitare, exoneratoare de orice răspundere penală.

Pentru a susține cazul de revizuire în discuție, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanței la data judecării cauzei și să conducă, singure sau prin coroborare cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În acest sens, prima instanță a arătat că în doctrină și jurisprudență există consens că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Tot legat de conținutul sintagmei fapte și împrejurări noi, legea se referă la situații noi și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. În jurisprudență, s-a constatat că nu îndeplinesc această condiție aspectele învederate care au fost avute în vedere de instanțe în fazele anterioare ale procesului penal, iar, pe de altă parte, că acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Înalta Curte, secția penală a constatat că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire și susținute și oral în fața instanței, respectiv împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate și identificate, care nu au fost prezentate instanțelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate, întrucât conținutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informații susține că le-a obținut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare, au fost invocate în mod formal și nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., în condițiile în care apărarea nu arată care sunt împrejurările noi rezultate din respectivele convorbiri telefonice și cum pot acestea conduce la dovedirea netemeiniciei soluției de condamnare.

S-a constatat că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările astfel formulate au fost deja analizate și supuse cenzurii instanțelor, cu ocazia soluționării cauzei, în fond și apel, fiind prezentate, de altfel, într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv.

Pe de altă parte, nici contestarea legalității probelor avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., acestea constituie veritabile apărări pe fondul cauzei care tind spre rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.

Împotriva Sentinței penale nr. 346 din data de 29 septembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, revizuentul A. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 19 aprilie 2021, dată la care cauza a fost amânată pentru a se îndeplini procedura de citare cu revizuentul A.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2021 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și cele ale apărătorului ales al revizuentului fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acel termen de judecată.

În motivele de apel depuse la dosarul cauzei revizuentul a solicitat admiterea apelului declarat și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, respectiv admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., fixarea unui termen pentru rejudecarea cauzei, anularea hotărârii de condamnare a cărei retractare se cere și, în rejudecare, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Apelantul revizuent precizează că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind nemotivată, bazându-se exclusiv pe mijloace de probă obținute de către Serviciul Român de Informații în procedura de supraveghere tehnică, constând în convorbiri interceptate și înregistrate de către acest serviciu, ridicarea de obiecte și înscrisuri, percheziții informatice și percheziții domiciliare. În această procedură, Serviciul Român de Informații a tradus aceste convorbiri și a procedat la selectarea probelor care ar avea legătură cu acuzația, fiind puse la dispoziție procurorului un număr de 2178 de înscrisuri despre care s-a susținut că reprezintă numărul de convorbiri interceptate, când, de fapt, în realitate revizuentul susține că sunt un număr de 39.861 de convorbiri autentice obținute/redate în cauză de instituția care a efectuat fără drept urmărirea penală și care nu s-au aflat la dosarul cauzei. A precizat că atât Serviciul Român de Informații, cât și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au recunoscut în procedurile derivate din această hotărâre de condamnare, că dețin rezultatul real al supravegherii tehnice, dar nu există nicio normă legală care îi obligă să îl pună la dispoziția instanței de judecată.

Totodată, a arătat că temeiurile pe care le-a invocat, respectiv împrejurări necunoscute instanței de condamnare care sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, sunt în măsură să facă această dovadă, pentru că sunt emanate de la autorii actului secret, care s-au finalizat cu declarația de culpabilitate și cu pronunțarea hotărârii de condamnare.

Apelantul revizuent critică faptul că instanța de fond s-a pronunțat cu nesocotirea mecanismelor legale pentru judecarea cererii, respectiv, în prima fază, trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, iar în cea de-a doua etapă să verifice conținutul informațiilor pe care le conțin mijloacele de probă, cu referire la temeiurile invocate.

O altă critică de nelegalitate adusă de revizuent a fost cea referitoare la nemotivarea hotărârii de judecată, sau motivare cu trimitere la motive străine obiectului cu care a fost învestită, respectiv cu referire la temeiurile care reprezintă obiectul cererii de revizuire. Arată că a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv au fost identificate împrejurări necunoscute de către instanța de condamnare și aceste împrejurări sunt de natură a dovedi concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare, menționând că a învederat fapte și mijloace de probă necunoscute instanței de condamnare și care fac dovada certă a netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Se susține că instanța, pentru a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, a făcut trimitere, ca temei de drept, la Decizia Curții Constituționale nr. 26/2019, temei pe care nu l-a invocat, având în vedere că cererea de revizuire a fost înregistrată în anul 2017, iar decizia Curții Constituționale a fost pronunțată în anul 2019. Totodată, a arătat că în concluziile formulate a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 26/2019, pentru a demonstra că susținerile sunt reale și justificate.

A mai precizat că nu mijloacele de probă sunt de natură să conducă la admiterea unei cereri de revizuire, ci informațiile care sunt conținute de aceste mijloace de probă, care să facă dovada unor alte fapte ce înfrâng informațiile rezultând din probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare.

Apelantul revizuent a precizat că, pentru a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, prima instanță a reținut că mijloacele de probă au fost cunoscute de instanța de condamnare și, pe cale de consecință, nu sunt împrejurări noi, fapt contrar dovezilor aduse de către apărare, respectiv declarația de culpabilitate și alte acte care au fost ascunse cauzei, emanate de la cele două autorități menționate anterior și care înfrâng declarația de culpabilitate întrucât conțin informații diametral opuse, de natură să conducă, în mod evident, la o altă soluție.

În continuare, apărătorul a susținut că probele pe care le-a prezentat prin conținutul interceptărilor, ascunse judecătorilor cauzei, fac dovada că pretinșii beneficiari ai informațiilor, obiect al acuzației și al condamnării, sunt persoane fictive.

S-a precizat că mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire (printre altele, protocoalele în temeiul cărora SRI a obținut și arhivat un număr de 39.861 de înscrisuri "notă" în care au fost redate convorbiri autentice interceptate și înregistrate în raport de numai cele 2178 de convorbiri declarate ca fiind obținute și atașate actului de sesizare, precum și înscrisurile alterate în timpul procesului penal în temeiul cărora s-a pronunțat hotărârea de condamnare, toate ascunse cauzei și, extrem de grav, în mod expres judecătorilor), cu referire special la dispoziția conținută în dispozitivul deciziei contenciosului constituțional, raportat la considerentele deciziei, conduc în mod evident la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Având în vedere soluția pronunțată de instanța de fond (respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire), instanța de apel va examina cauza cu referire la această soluție de inadmisibilitate, iar nu pe fondul cererii de revizuire deoarece, așa cum a menționat și avocatul ales al revizuentului, în caz de admitere a apelului soluția este cea de desființare a sentinței atacate și de rejudecare a cererii de revizuire, pe fond, de către prima instanță, pentru a nu încălca dreptul revizuentului la dublul grad de jurisdicție.

Cazul de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

În acord cu instanța de fond, instanța de apel constată că motivul menționat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen.

Invocarea de către revizuentul A. a Deciziei nr. 26/2019 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului.

Instanța de fond, în sentința apelată, a examinat atât dispozitivul, cât și considerentele Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale, pentru a constata în ce măsură aceasta poate justifica admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.

Așa cum s-a arătat în sentința apelată, cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în doctrina juridică și jurisprudență s-a arătat că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, condamnatul tinde spre o soluție de achitare, exoneratoare de orice răspundere penală.

Pentru a îndeplini condițiile cazului de revizuire invocat de revizuent, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanței la data judecării cauzei și să conducă, singure sau prin coroborare cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Legea se referă la fapte sau împrejurări noi și nu la mijloace de probă noi, ca mod de completare a dovezilor legate de fapte sau împrejurări deja avute în vedere și verificate în cauza rămasă definitivă.

Nu este îndeplinită această condiție dacă aspectele invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute și avute în vedere de instanțe în fazele anterioare ale procesului penal, întrucât acest demers judiciar echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În acord cu instanța de fond, se constată că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire și susținute oral în fața instanței - împrejurarea că s-au efectuat un număr de 39.861 de convorbiri telefonice interceptate, înregistrate, redate și identificate, care nu ar fi fost prezentate instanțelor de judecată, iar aceste mijloace de probă dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate, întrucât conținutul lor este diferit de al celor 2178 de înscrisuri (din cauză) despre care Serviciul Român de Informații susține că le-a obținut prin punerea în executare a mandatelor de interceptare - nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., în condițiile în care apărarea nu arată care sunt împrejurările noi rezultate din respectivele convorbiri telefonice și cum pot acestea conduce la dovedirea netemeiniciei soluției de condamnare.

S-a mai arătat de instanța de fond că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările formulate au fost deja analizate și supuse examinării instanțelor, cu ocazia soluționării cauzei, în fond și apel, fiind prezentate, de altfel, într-o cerere de revizuire anterioară care a fost judecată definitiv.

Instanța de control judiciar apreciază neîntemeiată critica apelantului, prin avocat ales, în sensul că prin sentința atacată instanța de fond ar fi examinat și aspecte de fond, de temeinicie a cererii de revizuire.

Motivarea sentinței relevă că au fost examinate exclusiv condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire în raport cu cazul invocat în cerere formulată (art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.), referirea la legalitatea probelor avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare fiind impusă doar de observarea unui alt aspect expus în motivarea cererii de revizuire.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu îndeplinite cerințele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, și că soluția de respingere ca inadmisibilă dispusă prin sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge apelul ca nefondat.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 346 din data de 29 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - NN