ÎCCJ, Decizia nr. 354/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 94/RC din 03 martie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2012, încheierii nr. 185/RC din 17 mai 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 și deciziei nr. 604 din 09 iunie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Secția penală a instanței supreme a reținut că prezenta cerere de revizuire privește decizia nr. 94/RC din 03 martie 2017 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012, a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 433 din data de 03 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori; decizia nr. 604 din 09 iunie 2017 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 94/RC din data de 03 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în dosarul nr. x/2012; încheierea nr. 185/RC din 17 mai 2019 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Așadar, sub un prim aspect, Înalta Curte a constatat că hotărârile vizate prin cererea de revizuire nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nefiind rezolvată vreo acțiune penală și nefiind pronunțată vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (în acest sens, decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii).

Ca urmare, s-a constatat că cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive, prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, este inadmisibilă.

În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile strict prevăzute de normele de procedură. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În aceste condiții, secția penală a reținut că evaluarea punctuală a cazurilor evocate este superfluă.

Pe de altă parte, din lecturarea cererii de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte a constatat că nu este incident vreunul dintre cazurile de revizuire expres reglementate de art. 453 din C. proc. pen., iar simpla nemulțumire a revizuentului față de hotărârile instanțelor criticate în cauză, solicitând rejudecarea cauzelor, nu poate constitui motiv de revizuire.

În ceea ce privește invocarea deciziei nr. 250/2019 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei, s-a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege pentru incidența cazului de revizuire prevăzut la lit. f) a art. 453 din C. proc. pen., întrucât decizia Curții Constituționale nu a fost ridicată în cauza în care s-a pronunțat soluția de condamnare, încadrarea juridică fiind în prezent intrată în puterea lucrului judecat.

Împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și exigențele stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin urmare, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți observă că s-a formulat o contestație împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, respectiv decizia penală nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 94/RC din 03 martie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2012, încheierii nr. 185/RC din 17 mai 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 și deciziei nr. 604 din 09 iunie 2017 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, contestația în anulare împotriva unei decizii penale definitive, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară sau extraordinară. Așadar, calea de atac declarată de contestator nu poate fi calificată nici formal într-o cale de atac din cele prevăzute de legea procesual penală.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 238 din data de 17 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - MM