ÎCCJ, Decizia nr. 368/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 368/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea penală din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost menținută măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanța nr. 458/P/2017 din data de 20.03.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție asupra bunurilor inculpatului A..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a reținut că prin Ordonanța nr. 458/P/2017 din data de 20.03.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 10.796.662,8 euro, asupra mai multor bunuri, proprietatea inculpatului A. în vederea acoperirii pagubei cauzată Ministerului Educației Naționale prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Înalta Curte, secția penală a constatat că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situația săvârșirii unor astfel de infracțiuni.
În contextul factual al cauzei, secția penală a instanței supreme a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, din perspectiva caracterului necesar al acesteia în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunea de abuz în serviciu presupus a fi comisă.
În cauză, s-a constatat incidența unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularitățile infracțiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Sub acest aspect, secția penală a Înaltei Curți a notat că Curtea Constituțională a reținut că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Totodată, referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispozițiilor constituționale referitoare la proprietatea privată, a statuat că, până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, neputând fi, astfel, reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 44 alin. (1) și alin. (8) din Constituție și nici a celor ale art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.
În acord cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte, secția penală a constatat și respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).
În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracțiunilor.
În ceea ce privește confiscarea în lipsa unei condamnări penale, Curtea a observat în jurisprudența sa că despre normele juridice comune la nivel european și chiar la nivel universal se poate spune că încurajează confiscarea bunurilor legate de infracțiuni grave precum corupția, spălarea banilor și infracțiuni de trafic de droguri fără a fi necesară existența în prealabil a unei condamnări penale (cauza Gogitidze și alții împotriva Georgiei).
Împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al inculpatului și ultimul cuvânt al inculpatului, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin motivele de contestație formulate în scris, inculpatul a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate și, în consecință, ridicarea măsurii sechestrului asigurător, criticând încheierea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică întrucât nu s-a raportat la temeiurile care au determinat în concret luarea măsurii asigurătorii, temeiuri care nu mai subzistă deoarece paguba la care se face referire în ordonanța de luare a sechestrului asigurător a fost infirmată de probele administrate în cauză. Inculpatul arată că B. a achitat către Ministerul Educației și Cercetării sume de bani care reprezintă chiria și a prestat servicii constând în facilități pentru elevi, valoarea cumulată a acestora depășind valoarea chiriei stabilită prin raportul de expertiză. Precizează că prin actul adițional la contractul de locațiune nu au fost reduse obligațiile de care era ținută fundația, mai mult, la chiria existentă s-au adăugat noi prestații, denumite facilități, care au crescut valoarea contractului cu o sumă estimată la 400.000 euro/an. Inculpatul arată că în raportul de expertiză nu a fost luat în calcul faptul că din contravaloarea chiriei nu poate fi omisă valoarea facilităților și investițiilor, în caz contrar s-ar ajunge la modificarea obiectului contractului. Prin urmare, arată inculpatul că la stabilirea prejudiciului creat ministerului trebuie comparată cuantumul chiriei lunare în bani conform contractului de locațiune așa cum a fost modificat prin actul adițional, cu includerea în prețul chiriei și a valorii investițiilor și facilităților, cu valoarea de piață a chiriei lunare. Astfel, potrivit unui calcul făcut de inculpat, acesta învederează că pentru perioada 24.06.2009 - 22.03.2018 contravaloarea chiriei conform contractului este de 4.445.000 euro (9.000 euro/lună x 105 luni + 33.333 euro/lună x 105 luni), iar expertiza stabilește pentru aceeași perioadă o valoare a chiriei de 1.212.577 euro și, prin urmare, apreciază inculpatul că fundația a achitat și prestat servicii în sumă mult mai mare. Mai arată că pentru perioada 06.03.2014-22.03.2018 contravaloarea chiriei conform contractului este de 2.074.333 euro (9.000 euro/lună x 49 luni + 33.333 euro/lună x 49 luni), iar expertiza stabilește pentru aceeași perioadă o valoare a chiriei de 511.315 euro și, prin urmare, apreciază inculpatul că fundația a achitat și prestat servicii în sumă mult mai mare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, examinând contestația formulată de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, constată că este nefondată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform art. 250
2
din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250
1
aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
De asemenea, conform art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. "Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."
În ceea ce privește cererea inculpatului A., de ridicare a măsurii asiguratorii instituită asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului, în opinia Înaltei Curți, Completul de 5 judecători aceasta nu se justifică în momentul de față, fiind o garanție pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât în cazul infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.
Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că apărarea inculpatului, în sensul că în cauză nu mai există prejudiciu deoarece expertiza nu a luat în considerare la stabilirea contravalorii chiriei cuantumul chiriei lunare în bani conform contractului de locațiune așa cum a fost modificat prin actul adițional, cu includerea în prețul chiriei și a valorii investițiilor și facilităților, nu poate fi primită deoarece aceste aspecte invocate de către inculpat constituie apărări pe fondul cauzei, ce urmează a fi materializate de judecătorii fondului cu ocazia analizării și coroborării tuturor probelor. Mai mult, se observă că cercetarea judecătorească nu este încheiată, urmează a fi administrate noi probe și numai după ce toate probele vor fi administrate, instanța de fond va putea stabili existența sau inexistența unui prejudiciu. Prin urmare, aspectele invocate de către inculpat în susținerea contestației nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.
Completul de 5 judecători al instanței supreme constată că prin Rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22 martie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. Așadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, văzând infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, apreciază că măsura asiguratorie este justificată pentru a asigura posibilitatea recuperării presupusului prejudiciu produs prin săvârșirea presupusei infracțiuni reținute în sarcina sa.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
De asemenea, constată că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul dispunerii acesteia, fiind suficientă existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, în acest sens fiind avute în vedere probele din dosarul de urmărire penală.
Totodată, instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, ci urmărește asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.
În ceea ce privește proporționalitatea măsurii, aceasta rezultă din natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și din cuantumul sumei care face obiectul folosului necuvenit și până la concurența căreia s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător.
Completul de 5 judecători notează că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 publicată în M. Of. nr. 953/04.12.2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii, a arătat că "Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".
În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că se impune menținerea în continuare a măsurii sechestrului asigurător, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea acestei, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunea presupus a fi comisă.
Pentru considerentele expuse, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 23 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2021.