ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1776/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1776/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 139 din 5 aprilie 2012 Tribunalul Harghita a dispus următoarele:
În baza art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea 71
1
alin. (3) C. pen. a condamnat inculpata SC "H. & R. & R." SRL, cu sediul în localitatea Casinu Nou nr. 194 județul Harghita, înregistrată la Registrul Comerțului, sub nr. J19/1153/2008, din 15 decembrie 2008, CUI ......, pentru săvârșirea infracțiunii de „folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor" (două acte materiale) la:
- amendă penală în sumă de 20.000 RON.
În baza art. 53
1
alin. (3) lit. d) și e) C. pen. i s-a aplicat acestei inculpate pedepsele complementare privind:
- interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de 2 ani și,
- afișarea prezentei hotărârii de condamnare în extras, la ușa instanței și la locul săvârșirii faptei respectiv Consiliul Local Casinu Nou pe o perioadă de 2 luni, pe cheltuiala inculpatei.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (2) C. pen., a condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată" (2 acte materiale) la:
- amendă penală în sumă de 10.000 RON.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 20.000 RON amendă penală.
În baza art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (3) C. pen., a condamnat inculpata SC „T.-D." SRL cu sediul în Casinu Nou comuna Plăieșii de Jos nr. 194/cam. 2, județul Harghita înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J19/1148/2008 din 15 decembrie 2008, CUI ...... pentru săvârșirea infracțiunii de „folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor" (două acte materiale) la:
- amendă penală în sumă de 20.000 RON.
În baza art. 53
1
alin. (3) lit. d) și e) C. pen. s-a aplicat acestei inculpate pedepsele complementare privind:
- interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de 2 ani.
- afișarea prezentei hotărâri de condamnare în extras, la ușa instanței și la locul săvârșirii faptei respectiv Consiliul Local Casinu Nou pe o perioadă de 2 luni, pe cheltuiala inculpatei, după rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (2) C. pen., a condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată" (2 acte materiale ) la:
- amendă penală în sumă de 10.000 RON.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 20.000 RON amendă penală.
În baza art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (3) C. pen., a condamnat inculpata SC „Z.-C." SRL cu sediul în Casinu Nou nr. 202, județul Harghita înregistrată la registrul Comerțului sub nr. J19/82/2009 din 2009, CUI ..... pentru săvârșirea infracțiunii de „folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea de nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor „(2 acte materiale) la:
- amendă penală în sumă de 20.000 RON.
În baza art. 53
1
alin. (3) lit. d) și e) C. pen. aplică acestei inculpate pedepsele complementare privind:
- Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de 2 ani și,
- afișarea prezentei hotărâri de condamnare în extras, la ușa instanței și la locul săvârșirii faptei respectiv Consiliul Local Casinu Nou, pe cheltuiala inculpatei, după rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (2) C. pen., a condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată„ (2 acte materiale) la:
- amendă penală în sumă de 10.000 RON.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 20.000 RON.
În baza art. 23 alin. (1) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplicarea art. 71
1
alin. (3) C. pen., a condamnat inculpata Asociația Composesorală Casinu Nou, cu sediul în Plăieșii de Jos, sat Casinu Nou nr. 205 județul Harghita înregistrată la Registrul Special al Persoanelor Juridice de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc în baza Sentinței civile nr. 480 din 1 martie 2000; 30-1/39/6 și Codul de înregistrare fiscală ...... din 17 martie 2000 pentru săvârșirea infracțiunii de „dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni" la:
- amendă penală în sumă de 30.000 RON.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 71
1
alin. (2) C. pen., a condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată „ (6 acte materiale ) la:
- amendă penală în sumă de 20.000 RON.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 30.000 RON.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Centrul Județean Harghita și în consecință:
Au fost obligate inculpatele să plătească acesteia cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume:
- inculpata SC H. & R. & R. SRL suma de 85.227,61 RON;
- inculpata SC T.-D. SRL suma de 75.759,91 RON;
- inculpata SC Z.-C. SRL suma de 64.784,59 RON.
S-a dispus înscrierea în fals și anularea contractelor încheiate de inculpatele societăți comerciale cu inculpata Asociația Composesorală Casinu Nou.
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
Pentru a hotăra astfel prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații:
- T.L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „Folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Comunității Europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor" și „Fals în înscrisuri sub semnătură privată" în formă continuată prev. de art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. respectiv art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și
- T.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „Folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Comunității Europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor" și „Fals în înscrisuri sub semnătură privată" în formă continuată prev. de art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, Asociația Composesorală Casinul Nou, a fost înființată în anul 2000, în baza Sentinței civile nr. 480 din 1 martie 2000, a Judecătoriei Miercurea Ciuc pronunțată în Dosarul nr. 640/2000, având Autorizația nr. 480 din 1 martie 2000 și codul de înregistrare fiscală ......, din 17 martie 2000.
În data de 12 mai 2008 Asociația Composesorală Casinul Nou a formulat cerere pentru acordarea sprijinului financiar aferent anului 2008, solicitând sprijin financiar pentru o suprafață totală de 291,56 ha.
Cererea a fost înregistrată la APIA Centru Județean Harghita, cu numărul 1845186 din 12 mai 2008.
În anul 2008 Asociația Composesorală Casinul Nou a fost desemnată pentru a face parte din eșantionul fermierilor supuși controlului efectuat de către APIA.
Controlul a fost efectuat în perioada 18 noiembrie 2008 - 23 noiembrie 2008, de către R.M. și A.E. din cadrul APIA, iar din partea Asociației a participat la efectuarea controlului, pe teren, martorul B.L.
În urma controlului s-a constatat că suprafața eligibilă este cu 202,22 ha, mai mică, decât suprafața declarată de către Asociație, respectiv suprafața declarată a fost în cuantum de 291,56 ha, suprafață determinată ca eligibilă în urma controlului fiind stabilită la 89,34 ha.
Pentru aceste considerente a fost emisă Decizia nr. 2478051 din 25 iunie 2009 prin care se aplică sancțiuni multianuale în cuantum de 93.814,15 RON Asociației Composesorale Casinul Nou, respectiv aceasta era exceptată de la acordarea sprijinului financiar pentru o perioadă de 3 ani.
Pentru a lipsi de efecte această decizie și pentru ca Asociația să beneficieze în continuare de acest sprijin, cei doi învinuiți au luat hotărârea să încheie în mod fictiv, trei contracte de arendă, cu trei societăți, la care erau administratori și să solicite sprijinul financiar în numele acestor societăți, urmând ca banii încasați să îi vireze în contul Asociației.
Astfel pentru realizarea acestui scop, învinuiții au încheiat contractele de arendă:
- nr. 51 din luna martie 2009 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 746 din 6 martie 2009) între SC Z.-C.A. SRL și asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 36,06 ha pentru perioada 1 martie 2009 - 1 martie 2010;
- nr. 52 din luna martie 2009 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 763 din 9 martie 2009) între SC H.R.R. SRL și Asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 21,81 ha pentru perioada 1 martie 2009 - 1 martie 2010;
- nr. 53 din luna martie 2009 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 783 din 9 martie 2009) între SC T.-D. și asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 31,84 ha pentru perioada 1 martie 2009 - 1 martie 2010.
Aceste contracte au fost semnate după cum urmează:
- Contractul nr. 51 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 746 din 6 martie 2009) a fost semnat de către T.L. în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou și de către T.M. în calitate de reprezentant al SC Z.-C.A. SRL;
- Contractul nr. 52 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 763 din 9 martie 2009) nu se poate stabili cine a semnat în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou și nici cine a semnat în calitate de reprezentant al H.R.R. SRL;
- Contractul nr. 53 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 746 din 6 martie 2009) a fost semnat de către T.L. în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou nefiind clar cine a semnat în calitate de reprezentant al SC T.-D. SRL.
Inculpații nu au contestat faptul că aceste contracte au fost semnate de către ei, dar au arătat că, nu își mai amintesc, efectiv, modul, în care au semnat aceste contracte. Pe fiecare contract era însă aplicată ștampila aparținând persoanei juridice respective.
Contractele au fost redactate de către martora C.M. și doar semnate de către inculpați.
S-a menționat că suprafețele de teren care au fost trecute în aceste contracte de arendă sunt doar cele care au fost stabilite ca fiind eligibile în urma controlului efectuate de către APIA în anul 2008 și că, era relevant, că prețul arendei stipulat în contracte era „subvenția APIA".
Aceste contracte au fost depuse cu aceeași ocazie, respectiv la aceeași dată 15 mai 2009 de către cei doi inculpați la APIA, fiind preluate de către martora C.M. În urma depunerii acestei documentații s-au emis deciziile:
- nr. 1991494 din 19 noiembrie 2009 și nr. 3249939 în ceea ce privește pe SC H. & R. & R. SRL;
- nr. 1642928 din 23 octombrie 2009 și nr. 2580689 din 8 martie 2010 în ceea ce privește pe SC Z.-C.A. SRL;
- nr. 1991495 din 19 noiembrie 2009 și nr. 3249941 din 11 mai 2010 în ceea ce privește pe T.-D. SRL.
În baza acestor decizii s-a dispus pentru societățile administrate de către cei doi inculpați plata următoarelor sume de bani aferente anului 2009:
- SC H. & R. & R. SRL 12.497,34 RON din care 8.748 RON plăți efectuate în avans;
- SC Z.-C.A. SRL 10.093, 08 RON din care 7.572,20 RON plăți efectuate în avans;
- SC T.-D. SRL 15.335, 35 RON din care 8.365,94 plăți efectuate în avans.
Sumele de bani plătite celor trei societăți au fost apoi transferate aproape în totalitate în conturile Asociației Composesorale Casinul Nou.
În baza aceleiași rezoluții infracționale în anul 2010 inculpații au procedat într-un mod similar încercând să obțină din nou sprijinul financiar aferent acestui an.
Astfel pentru realizarea acestui scop au încheiat contractele de arendă:
- nr. 490 din 19 februarie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 490 din 19 februarie 2010) între SC Z.-C.A. SRL și Asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 36,06 ha pentru perioada 1 martie 2010 - 1 martie 2011;
- nr. 563 din 1 martie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 563 din 1 martie 2010) între SC H.R.R. SRL și Asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 41,66 ha pentru perioada 1 martie 2010 - 1 martie 2011;
- nr. 512 din 22 februarie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 512 din 22 februarie 2010) între SC T.-D. și Asociația Composesorală Casinul Nou pentru suprafața de 31,84 ha pentru perioada 1 martie 2010 - 1 martie 2011.
Aceste contracte au fost semnate după cum urmează:
- Contractul nr. 490 din 19 februarie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 490 din data de 19 februarie 2010) a fost semnat de către T.L. în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou și de către T.M. în calitate de reprezentant al SC Z.-C.A. SRL;
- Contractul nr. 563 din 01 martie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 563 din 1 martie 2010) a fost semnat de către T.L. în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou și nu a fost semnat de nicio persoană în calitate de reprezentant al H.R.R. SRL, fiind aplicată doar ștampila societății;
- Contractul nr. 512 din 22 februarie 2010 (înregistrat la Consiliul Local Plăieșii de Jos, județul Harghita cu nr. 512 din 22 februarie 2010) a fost semnat de către T.M. în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou și de către T.L. în calitate de reprezentant al SC T.-D. SRL.
Nici în acest caz, inculpații nu au contestat, faptul că aceste contracte au fost semnate de către ei, dar au arătat că nu își mai amintesc, efectiv, modul în care au semnat aceste contracte. Pe fiecare contract era însă aplicată ștampila aparținând persoanei juridice respective.
Și în acest caz contractele au fost redactate de către martora C.M. și doar semnate de către inculpați.
Aceste contracte au fost depuse cu aceeași ocazie, respectiv la aceeași dată 14 mai 2010 de către cei doi inculpați la APIA, fiind preluate de către martora C.M.
S-a menționat că și, în acest caz, suprafețele de teren care au fost trecute în contractele de arendă, au fost aproximativ aceleași ca și în anul precedent și erau cele care au fost stabilite ca fiind eligibile, în urma controlului efectuat de către APIA în anul 2008.
Întrucât APIA, a fost încunoștințată de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală pentru această faptă, plățile aferente anului 2010, nu au mai fost efectuate, astfel că, acest act material a rămas în stadiul de tentativă.
Cuantumul total al sumelor primite de către cele trei societăți în urma comiterii faptelor mai sus precizate era de 72.157,38 RON, în conformitate cu Adresa nr. 14390 din 3 decembrie 2010.
S-a reținut că, în declarațiile lor inculpații au confirmat, starea de fapt, descrisă și au arătat că scopul pentru care au apelat la această stratagemă, respectiv la încheierea unor contracte fictive, cu societățile comerciale, a fost acela de a îndrepta greșeala făcută prin supradeclararea suprafețelor de către Asociația Composesorală Casinul Nou, în anul 2008 și, pentru ca această Asociație să beneficieze, totuși, de sumele de bani cu titlu de subvenție.
Inculpații mai declară că nu au obținut nici un avantaj personal în urma acestor fapte și că totul a fost făcut în interesul Asociației Composesorale Casinul Nou.
S-a mai arătat că, declarațiile inculpaților s-au coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, care au confirmat discuțiile care au avut loc după efectuarea controlului, din anul 2008, respectiv după ce a devenit evident că Asociația va fi exclusă de la plata subvenției pentru mai mulți ani și care au confirmat hotărârea luată de către cei doi inculpați (de a eluda sancțiunile ce vor fi aplicate) prin darea în arendă, în mod fictiv, a terenurilor eligibile către cele trei societăți.
Partea vătămată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Harghita s-a constituit ca parte civilă în cauză.
La întocmirea rechizitoriului, parchetul a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare;
- declarațiile inculpatului T.L.;
- declarațiile inculpatului T.M.;
- declarațiile martorilor F.A., S.Ș., G.M., B.L., C.M.;
- declarație olografă P.L., S.E., C.I.;
- documente depuse de către T.L.;
- documente privind cererile și documentația depusă la APIA Centrul Județean Harghita în anul 2009 și respectiv 2010;
- deciziile privind acordarea sprijinului aferent anului 2009 și anului 2010;
- documentele contabile și extrasele de cont ale SC H. & R. & R. SRL, SC T.-D. SRL și SC Z.-C.A. SRL.
Din actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:
În fața instanței reprezentantul celor trei societăți comerciale inculpate, nu a dorit să dea declarații, susținând că deși în faza de urmărire penală i s-au luat declarații și în calitate de reprezentant al Asociației Composesorale Casinul Nou, nu dorește nici pentru aceasta să dea declarații.
De asemenea, nu a dorit să beneficieze de prevederile art. 320
1
C. proc. pen., întrucât va solicita administrarea de probe în apărare și, ca urmare, nu recunoaște cele arătate în actul de sesizare, pe care îl cunoaște.
În acest sens au fost depuse la dosar, în copie, contractele de arendă, înregistrate la Consiliul local al comuna Plăieșii de Jos, și încheiate între inculpatele societăți comerciale și inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou.
Martorii propuși prin actul de sesizare al instanței au fost audiați și în faza aceasta, astfel că aceștia au precizat următoarele:
S-a reținut că, martora C.M. și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală referitoare la faptul că, ea a completat respectivele contracte de arendare, la solicitarea numiților T.L. și T.M., datele fiindu-i furnizate de aceștia, referitoare la suprafețele arendate, blocurile fizice și numere topografice ale parcelelor, dar cu toate acestea a susținut că nu a cunoscut motivul arendării terenurilor Asociației Composesorale, însă, nu știa dacă pentru campania 2009 și 2010 celor trei societăți li s-au acordat subvenții, precizând că, la data semnării contractelor, președintele Asociației Composesorale, era T.L.
S-a reținut că, martorul G.M., a susținut că, a discutat cu numitul T.L., referitor la banii obținuți, din arendarea terenurilor, acesta spunându-i că va fi transferată în contul inculpatei Asociația Composesorală Casinul Nou, dar nu cunoștea sumele stabilite privind arendările și nici conținutul contractelor de arendare și nici proveniența banilor, dar cunoștea terenurile date spre arendare, întrucât s-a născut în localitatea respectivă, acestea având destinația de pășune.
S-a arătat că acest martor a îndeplinit și îndeplinește calitatea de cenzor la Asociația Composesorală.
Martorul S.Ș. a precizat că, terenurile date în arendă au destinația de pășune pentru oile aparținând locuitorilor din sat, toți având calitatea de membri ai inculpatei Asociației Composesorale. în faza de urmărire penală același martor, în calitate de cenzor al Asociației, a susținut că nu a luat parte la luarea deciziei sau la încheierea contractelor de arendă, fiind informat, personal, în acest sens de T.L., dar din câte știe societățile inculpate au închiriat terenuri ce aparțineau numitului T.
Martorul T.M. nu a dorit să dea declarație în fața instanței, însă, în faza de urmărire penală a declarat că împreună cu T.L., au hotărât să arendeze 300 ha, din care doar 80 ha, erau eligibile și astfel au încheiat trei contracte, cu o societate administrată de el, respectiv inculpata SC Z.-C.A. SRL și două cu societăți administrate de T.L., prin care, au fost arendate suprafețele de teren găsite eligibile, în urma controlului, din anul 2008, a APIA Harghita.
Cu toate acestea a susținut că nu-și amintește în ce calitate a semnat pentru fiecare contract, în anul 2009, el, depunând contractul de arendă și documentație pentru societatea pe care o administra, care a și primit sprijin financiar, pentru suprafețele arendate, de la Asociația Composesorală, aferente anului 2009, în cuantum de aproximativ 15.000 RON, banii fiind folosiți de Asociația Composesorală pentru plata impozitului pe teren, iar în anul 2010, s-au încheiat, din nou trei contracte, de arendare, dar nu a obținut sprijin financiar.
Referitor la contractele de arendă a arătat că singurele operațiuni financiare înregistrate în contabilitatea SC C.A. SRL, au fost: încasarea sumelor primite cu titlu de sprijin financiar aferent contractului de arendă, și virarea acestor sume în contul Asociației Composesorale cu titlu de arendă.
Deși, s-a admis, audierea ca martor a numitului T.L., ca cerere în apărare formulată de Asociația Composesorală, acesta nu a dorit să dea declarații în fața instanței, acesta nefiind audiat ca martor, ci doar ca învinuit, în faza de urmărire penală.
În ședința din 28 martie 2012, apărătorul ales al inculpatelor societăți comerciale, a depus înscrisuri reprezentând contracte de închiriere încheiate între Composesoratul Casinul Nou și diferite persoane fizice, teza probatorie fiind transmiterea folosinței terenurilor unor alte persoane care au avut drept de pășune și care influențau asupra loturilor obiective ale infracțiunilor.
În ceea ce privește partea civilă, aceasta a depus la dosar, în scris, tabelul de calcul, privind plățile efectuate în urma cererilor depuse, în campaniile 2009 și 2010, în conturile societăților comerciale inculpate, tot sumele reprezentând prejudiciul cauzat, de acestea, prin faptele pentru care au fost trimise în judecată.
S-a reținut că, inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou a formulat, în data de 12 mai 2008, cerere pentru sprijin financiar aferent anului 2008, pentru o suprafață de 291,50 ha, aceasta fiind înregistrată la partea civilă APIA Centrul Județean Harghita, iar în același an, au fost și desemnați pentru a face parte din eșantionul fermierilor supuși controlului efectuat de către APIA.
Cu ocazia respectivului control, s-a constatat că, suprafața eligibilă era mai mică decât cea declarată și astfel s-a emis, Decizia nr. 2478051 din 25 iunie 2009, prin care i-au fost aplicate sancțiuni, fiind exceptate de la sprijinul financiar pentru o perioadă de 3 ani.
S-a reținut din declarațiile numiților T.L. și T.M. că, ei, au încheiat trei contracte de arendă, cu cele trei societăți comerciale inculpate la care erau administratori, în scopul, de a lipsi, de efecte, decizia de mai sus, și ca Asociația Composesorală să beneficieze de sprijin în continuare. Aceste fapte ale inculpatelor au fost dovedite, atât cu actele existente în dosar, dar și cu recunoașterile, din declarațiile numiților T.L. și T.M.
Deși apărătorul societăților comerciale inculpate, a invocat faptul că, nu există fals, pentru că respectivele contracte au fost încheiate între cele două societăți și deci, nu există niciun fel de contrafacere a scrierii sau subscrierii și, ca urmare, faptele se înscriu în prevederile art. 288 C. pen. la care art. 290 C. pen. face trimitere atunci când face referire la modalitățile de scriere sau subscriere, interpretarea sub acest aspect s-a regăsit în Decizia nr. 1/1970, în care s-a stabilit și practica care este constantă, în sensul că, există fals, în înscrisuri sub semnătură privată, implicit fals material în înscrisuri oficiale și, în situația, în care apare o contrafacere totală a unui înscris, ori în acest caz, tocmai în această modalitate s-a săvârșit, infracțiunea de fals, a fost contrafăcut înscrisul cu privire la sensul său, în fapt, nefiind un contract de arendă, ci doar se urmărea obținerea de subvenții, în pofida existenței deciziei APIA - Centrul Județean Harghita, care permitea beneficiul obținerii acestor subvenții.
Atât, în fapt, dar și în drept, faptele, pentru care fiecare inculpată a fost trimisă în judecată, au fost dovedite cu înscrisuri ca mijloace de probă pertinente în astfel de cauze, dar și cu declarațiile celor doi martori T.L. și T.M., persoane cu funcții importante în cadrul activității inculpatei Asociației Composesorale Casinul Nou și, ca urmare, vinovăția acestora a fost sancționată de legea penală.
S-a arătat că, pedepsele care li s-au aplicat au fost de natură pecuniară, respectiv amendă penală, cuantumul fiind spre minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere că, inculpatele erau la primul conflict cu legea penală.
S-a făcut aplicarea prev. art. 531 alin. (3) lit. d) și e) C. pen., aplicându-i-se fiecărei societăți comerciale inculpate, pedepsele complementare, privind interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o perioadă de 2 ani, și afișarea acestei hotărâri de condamnare, la ușa instanței și la locul săvârșirii faptei, respectiv Consiliul local Casinul Nou, pe o perioadă de 2 luni, pe cheltuiala fiecăruia.
S-a considerat că, acțiunea civilă a părții civile APIA - Centrul Județean Harghita, a fost dovedită, ea a fost admisă, iar inculpatele să plătească acesteia despăgubiri civile, în cuantum proporțional cu prejudiciul cauzat, de fiecare societate comercială, inculpată.
Avându-se în vedere natura faptelor săvârșite s-a dispus, de asemenea, asupra înscrierii în fals și anularea contractelor încheiate de inculpatele societăți comerciale, cu inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, precum și inculpatele SC "H. & R. & R." SRL Casinul Nou, SC Z.-C.A. SRL Casinu Nou și SC T.-D. SRL Casinu Nou.
Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a solicitat majorarea pedepselor aplicate tuturor inculpatelor, precum și confiscarea de la inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou a sumei obținute de la inculpatele-apelate.
Inculpatele-apelate au solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv aplicarea, în temeiul art. 18
1
C. pen., aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În subsidiar, s-a solicitat, exonerarea apelantelor de la plata de despăgubiri, respectiv obligarea lor la plata de despăgubiri, în măsura în care acestea au fost dovedite.
Prin Decizia penală nr. 79/A din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpata SC T.-D. SRL împotriva Sentinței penale nr. 139 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Harghita, a desființat în parte sentința atacată și în rejudecare, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou a sumei de 38.420 RON.
A obligat pe inculpata SC T.-D. SRL Casinu Nou la plata, către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centru Județean Harghita(cu sediul în Miercurea Ciuc, str. P., județul Harghita) a sumei de 57.203,21 RON cu titlu de despăgubiri, în loc de 75.759,91 RON cât a stabilit prima instanță.
A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatele SC H. & R. & R. SRL și SC Z.-C.A. SRL împotriva Sentinței penale nr. 139 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului Harghita.
A menținut restul dispozițiilor din hotărârea atacată.
Fiecare dintre apelantele SC H. & R. & R. SRL și SC Z.-C.A. SRL a fost obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în apel, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatelor a fost considerată că este legală, individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor s-a făcut cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., relativ la gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșite, dar și de persoana fiecărei inculpate precum și de consecințele acestor fapte.
Inculpatele-apelante au invocat faptul că faptele lor nu ar prezenta gradul de pericol social al unor infracțiuni sens în care au solicitat aplicarea art. 18
1
C. pen.
Instanța de apel a apreciat că acest argument nu poate fi primit deoarece s-au încălcat dispoziții prin care s-au accesat fonduri europene, iar fraudele care se comit în dauna bugetului Uniunii Europene, din care face parte și România, trebuie sancționate prompt, întrucât afectează, în primul rând, imaginea României și în al doilea rând patrimoniul comun al cetățenilor Uniunii. Pentru aceleași considerente conchidem că nu sunt de reținut în favoarea inculpatelor nici circumstanțe atenuante, cu atât mai mult, cu cât inculpatele nu au recunoscut comiterea faptelor.
S-a reținut că hotărârea primei instanțe este criticabilă din punct de vedere al aplicării art. 118 C. pen. și al soluționării laturii civile.
Astfel, inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou a beneficiat, în urma săvârșirii infracțiunilor, de suma de 38.420 RON, astfel cum rezultă din situația prezentată la dosar de urmărire penală.
În privința despăgubirilor civile acordate părții civile APIA - Centrul Județean Harghita, suma la care a fost obligată inculpata SC T.D. SRL de 75.759,91 RON nu a fost calculată corect deoarece, așa cum rezultă din tabelul de calcul, suma de care a beneficiat această inculpată în urma săvârșirii infracțiunii este de 57.203,27 RON. De menționat că în mod greșit s-a reținut că inculpatele au beneficiat doar de sumele acordate cu titlu de subvenții în anul 2009, fără a se avea în vedere documentele menționate anterior din care rezultă că acestea au primit subvenții și pentru anul 2010, în virtutea contractelor de arendă încheiate cu inculpata Asociația Composesorală Casinul Nou.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații persoane juridice SC Z.-C.A. SRL, SC H. & R. & R. SRL și SC T.D. SRL.
Procurorul, în esență, a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate întrucât faptele săvârșite de inculpate sunt grave, aduc atingere bugetului Uniunii Europene și afectează imaginea acestuia.
Inculpatele persoane juridice, în principal au solicitat achitarea în temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de care sunt acuzate, iar, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 18
1
C. pen. De asemenea au formulat, tot pe latură penală, un al doilea subsidiar referitor la individualizarea pedepsei, solicitând reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 74 lit. c) și reducerea pedepselor.
Sub aspectul laturii civile inculpatele persoane juridice au solicitat exonerarea de la plata despăgubirilor.
Examinând recursurile prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prioritar, instanța constată că atât Ministerul Public cât și inculpații persoane juridice au reiterat, în calea de atac promovată, aceleași motive susținute și în fața instanței de apel.
Analizând criticile inculpaților persoane juridice circumscrise cazului de casare prev de art. 385
9
pct. 12 teza I C. proc. pen., potrivit cu care solicită achitarea pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de care sunt acuzate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, în esență, în sarcina celor trei inculpate s-a reținut că au încheiat contracte de arendă cu Asociația Composesorală Casinul Nou și, în mod nereal, au luat în arendă suprafețele de teren, aparținând Asociației Composesorale Casinul Nou, contractele fiind prezentate, alături de alte documente, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Harghita de unde au obținut diferite sume de bani pentru anii 2009 și 2010 sume pe care le-au remis, în parte, Asociației Composesorale Casinul Nou, lipsind, în acest fel, de efecte Decizia nr. 2478051 din 25 iunie 2009, emisă de APIA Harghita.
Instanța de recurs reține că dispozițiile art. 385
9
pct. 12 teza I C. proc. pen., respectiv „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuni? sunt incidente când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii.
În ce privește infracțiunea prev. de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 apărarea a precizat că nu este conturată latura obiectivă, în sensul că documentele prezentate nu erau false iar fondurile europene nu au fost obținute pe nedrept.
Se reține că infracțiunea prevăzută în art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 constă în folosirea sau prezentarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prin natura sa, fiind, așadar, o infracțiune de uz de fals specifică domeniului fondurilor europene.
Din economia textului de lege anterior enunțat rezultă că activitatea infracțională incriminată este una premeditată în condițiile în care acest uz de fals este în mod evident o infracțiune subsecventă unor infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, utilizate tocmai în scopul de a fi obținute fonduri externe în condiții de nelegalitate.
Sub aspectul laturii obiective această infracțiune se poate comite în două modalități alternative respectiv folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și, presupune utilizarea sau folosirea efectivă a unor înscrisuri sau declarații în cadrul procedurilor de accesare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană al căror conținut să fie nereal prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare ori mistificate prin alterarea lor în orice mod.
Sub aspectul laturii subiective această infracțiune se comite cu intenție directă sau indirectă în condițiile în care autorul infracțiunii este conștient că utilizează documente false, inexacte sau incomplete, urmărind sau doar acceptând obținerea de fonduri externe.
Din probatoriul administrat a rezultat că inculpații persoane juridice, care nu au contestat starea de fapt reținută, în urma controlului efectuat în anul 2008, după ce a devenit evident că Asociația va fi exclusă de la plata subvenției pe o perioadă îndelungată, au încheiat contracte fictive de arendă, pentru a eluda sancțiunile ce se vor aplica dar și pentru ca Asociația Composesorală să beneficieze de subvenții și în anii următori.
Astfel, numitului T.L., în declarația dată la data de 22 noiembrie 2010 a precizat că știind „că se va aplica o sancțiune am discutat cu organele de conducere ale Asociației care ar fi modalitatea ca Asociația să poată beneficia de sprijin financiar și în anii următori ..) am luat hotărârea împreună cu învinuitul T.M. de a întocmi niște contracte de arendă pentru suprafețele de teren pe care le știam eligibile în urma raportului de control. De asemenea martorul F.A. a arătat că „acele contracte au fost încheiate doar pentru ca Asociația Composesorală să obțină subvențiile, având în vedere că în numele asociației nu se mai putea depune cerere deoarece eram sancționați". Împrejurarea că în mod fictiv au fost încheiate contracte de arendă este confirmată și de declarațiile inculpaților T.L., dată la data de 8 septembrie 2010 în fața organului de urmărire penală și T.M., la data de 18 septembrie la urmărire penală, declarația martorului B.L. din data de 10 noiembrie 2010 la urmărire penală.
Ca atare, singura concluzie ce se desprinde este că acele contracte de arendă au fost încheiate fictiv pentru a se îndrepta greșeala făcută inițial de Asociația Composesorală Casinul Nou, în anul 2008, de a declara o suprafață de teren mai mare decât cea reală și pentru a beneficia în continuare de subvenție.
În acest context evident că și fondurile europene au fost obținute pe nedrept.
Cu referire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., apărarea a arătat că nici în acest caz nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals sub aspectul laturii obiective, în speță nefiind vorba despre o contrafacere a scrierii sau a subscrierii ori de alterarea în orice mod.
În acord cu instanțele de fond și de apel, Înalta Curte constată că în speța de față suntem în prezența unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin contrafacerea totală a contractelor de arendă. Astfel, doctrina a stabilit un sens mai larg expresiei „contrafacerea scrierii" acela de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, iar nu numai de imitare a scrierii manuscrise a conținutului său. De altfel, fostul Tribunal Suprem prin Decizia de îndrumare nr. 1/1970 fiind chemat să se pronunțe asupra problemei dacă plăsmuirea în întregime a unui înscris cade sub incidența art. 288 C. pen., a stabilit că, în ce privește elementul material, contrafacerea este totală când autorul plăsmuiește înscrisul în întregime.
Ca atare, critica apărării este nefondată.
Legat de solicitarea inculpaților persoane juridice de a se face aplicarea dispozițiilor art. 18
1
C. pen., în sensul că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Instanța supremă reține că infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene au fost reglementate prin Legea nr. 78/2000 ca o componentă în prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, acestea atentând la bugetul Uniunii Europene, fiind strâns legate de faptele de fraudă.
Critica inculpaților persoane juridice nu poate fi primită, întrucât folosirea și prezentarea de documente, declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene reprezintă fraude care se comit în dauna bugetului Uniunii Europene și care trebuie sancționate prompt, întrucât afectează, în primul rând, imaginea României și în al doilea rând patrimoniul comun al cetățenilor Uniunii.
Atât recurentele inculpați persoane juridice, cât și Ministerul Public au formulat critici privind individualizarea pedepselor, inculpații pentru reducerea cuantumului, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar parchetul, în sensul majorării cuantumului sancțiunilor aplicate, menționând totodată că nu se impune reținerea de circumstanțe în favoarea inculpaților.
Criticile circumscrise cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., potrivit căruia „hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege" sunt nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților persoane juridice și, pe cale de consecință, reducerea cuantumului sancțiunilor aplicate.
Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
În mod corect instanțele anterioare nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților deoarece natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptelor dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.
Cu referire la confiscarea specială, măsură criticată ca fiind nelegală, instanța de recurs constată că, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală se confiscă dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
Măsura de siguranță a confiscării speciale reprezintă deci o sancțiune de drept penal, care se ia față de persoana ce a comis o faptă penală și constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a bunurilor dobândite prin săvârșirea faptei penale sau a contravalorii lor fiind justificată de necesitatea înlăturării stării de pericol care s-ar crea pentru societate prin rămânerea în mâinile infractorului a bunurilor obținute printr-o infracțiune; această măsură de siguranță are un caracter „in rem" și produce efecte față de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate; ea nu poate fi luată față de mai multe persoane în solidar, ci se aplică în mod individual pentru fiecare persoană care deține sau a deținut bunuri obținute prin săvârșirea unei infracțiuni, instanța având obligația să identifice persoanele la care se găsesc bunurile sau sumele de bani supuse confiscării, iar când la comiterea faptei penale au participat mai multe persoane să indice în concret ce bunuri sau sume de bani confiscă de le fiecare dintre participanți.
Ca atare, se constată că în mod legal instanța de apel a dispus confiscarea specială a sumei de 38.420 RON de la Asociația Composesorală Casinu Nou, aceasta fiind beneficiara reală a subvenției obținute pe nedrept din fonduri europene.
Sub aspectul laturii civile, raportând prevederile art. 14 și art. 15 C. proc. pen. la cele ale art. 998 - 999 C. civ., rezultă că cerințele cumulative ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi posibilă, în cadrul procesului penal, angajarea răspunderii civile a inculpatelor constau în producerea prin infracțiune a unui prejudiciu material sau moral, existența unei legături de cauzalitate între infracțiune și prejudiciu, necesitatea caracterului cert al prejudiciului, care să nu fi fost încă reparat, și manifestarea voinței persoanei fizice cu capacitate deplină de exercițiu ori a celei juridice de a fi despăgubită.
Chiar dacă procesul penal este guvernat de regula oficialității, acțiunea civilă rămâne supusă principiului disponibilității (exceptând cazurile prevăzute expres de art. 17 C. proc. pen.), revenind persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune inițiativa promovării acțiunii civile în procesul penal, precum și sarcina de a face dovada prejudiciului suferit și a întinderii acestuia (art. 1169 C. civ.).
În ceea ce privește critica recurentelor inculpate de exonerare de la plata unor despăgubiri civile, față de faptul că prin analiza motivului de recurs circumscris dispozițiilor art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., astfel cum a fost analizat de Înalta Curte, s-a constatat că fapta există, constituie infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege și, ca atare, angajarea răspunderii penale s-a făcut în mod legal, astfel că solicitarea inculpatelor privind soluționarea laturii civile sub aspectul invocat este nefondată.
Solicitarea vizând respingerea pretențiilor civile, întrucât prin faptele comise inculpatele nu au cauzat vreun prejudiciu este nefondată, infracțiunile comise sunt prin natura lor infracțiuni de rezultat, fiind comise tocmai cu intenția de a obține în continuare fonduri care în alte condiții nu ar fi putut fi accesate.
În acest sens Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate între faptele comise și rezultatul produs, respectiv prejudiciul, astfel cum în mod corect a fost stabilit de instanța de apel, într-un cuantum ce însumează subvențiile aferente anilor 2009 și 2010, motiv pentru care în mod corect s-a angajat răspunderea civilă a inculpatelor.
Față de cele ce precede Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații persoane juridice SC Z.-C.A. SRL, SC H. & R. & R. SRL și SC T.-D. SRL împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele persoane juridice vor fi obligate la cheltuieli judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații persoane juridice SC Z.-C.A. SRL, SC H. & R. & R. SRL și SC T.-D. SRL împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat persoană juridică SC Z.-C.A. SRL la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați persoane juridice SC H. & R. & R. SRL și SC T.-D. SRL la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată Asociația Composesorală Casinul Nou, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 mai 2013.
Procesat de GGC - LM