ÎCCJ, Decizia nr. 342/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1509 din 29 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 294/24.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere, în esență, faptul că hotărârile judecătorești pretins contradictorii au fost pronunțate în cauze diferite.

Astfel, în procesul care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018, finalizat prin Decizia nr. 836/31.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, indicată ca fiindu-i încălcată autoritatea de lucru judecat, au figurat ca părți litigante Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă și B., în calitate de pârât.

În cel de al doilea litigiu, reprezentat de Dosarul nr. x/2018, soluționat prin Decizia nr. 294/24.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părți Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul A.

Neîndeplinirea condiției referitoare la identitatea de părți atrage și neîntrunirea identității de obiect.

Instanța a reținut că, în speță, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute în mod cumulativ de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, dat fiind faptul că cele două decizii nu sunt contradictorii, ele nestatuând asupra aceleiași chestiuni litigioase.

În consecință, nu există statuări contrare în condițiile impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul susține că cele două dosare, nr. x/2018 și nr. y/2018, au același obiect acțiune în răspundere patrimonială, au fost judecate în aceeași materie și de aceeași secție (secția a VII-a a Curții de Apel București) a aceleași instanțe și refera la aceeași speță, însă soluțiile date asupra apelului au fost diferite.

La aceeași instanța de fond, Tribunalul Ilfov, ambele cereri formulate în cele doua dosare de către intimat au fost respinse.

Recurentul a susținut că, în ce privește lucrul judecat anterior și efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, care nu presupune o identitate de acțiuni, ci o identitate a aspectului litigios, în a doua cauză se impunea ca hotărârea să țină seama de ceea s-a statuat anterior.

A arătat că, potrivit legii, cel interesat va putea opune chestiunea asupra căreia s-a statuat definitiv anterior și care are legătură cu pricina în curs, admisibilitatea revizuirii depinzând de modul concret în care procedează instanța.

Dacă se reține că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, această dezlegare nu deschide calea revizuirii, pentru că tocmai inexistența autorității de lucru judecat intră în autoritatea de lucru judecat.

Dacă se constată că este incidentă autoritatea de lucru judecat, atunci cea de-a doua hotărâre va ține seama de prima și nu se poate reține o contradicție între hotărâri.

În acest sens, a arătat că noțiunea de autoritate de lucru judecat presupune atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care se sprijină, astfel că orice contrarietate, determinată printr-o hotărâre ulterioară, poate fi înlăturată pe calea revizuirii.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 17 octombrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 iunie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1509 din 29 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 și a acordat termen de judecată la 22 noiembrie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile recurentului pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurentul consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, așa cum a fost lămurit de Legea nr. 310/2018, care nu presupune o identitate de acțiuni, ci o identitate a aspectului litigios.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1074/18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 17 octombrie 2018.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă dezlegată anterior, așa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, procesul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 a fost finalizat prin Decizia nr. 836 din 31 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, indicată ca fiindu-i încălcată autoritatea de lucru judecat, a avut ca părți pe reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. și pârâtul B..

În cel de al doilea litigiu, Dosarul nr. x/2018, soluționat prin Decizia nr. 294 din 24 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părți Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul A..

Ceea ce invocă autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce nu se verifică în cauză.

Se reține că, în realitate, recurentul invocă practică judecătorească neunitară, aspect subliniat și în considerentele Deciziei nr. 836 din 31 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a statuat că pentru soluțiile contradictorii, pronunțate în cauze diferite, nu sunt îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea neacoperind situațiile rezultate din practica neunitară a instanțelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1509 din 29 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - NN