ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1872 din 29 iunie 2021, Tribunalul Vâlcea, secția a I-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, chemat în garanție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție recalculare indemnizație de încadrare", în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 198/F-C din 2 noiembrie 2021, a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, a declinat, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, a constatat intervenit conflict negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență, și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Vâlcea, secția a I-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea prin care se solicită emiterea ordinului de salarizare este cerere accesorie, deoarece această cerere depinde de soluția care se va da asupra cererii privind recalcularea indemnizațiilor reclamanților, neputând fi soluționată diferit de aceasta din urmă, având în vedere că solicitarea de emitere a ordinelor de salarizare este formulată ca o consecință a obligării pârâților la recalcularea indemnizațiilor.

Prin cererea reclamanților vizând emiterea ordinului de salarizare, nu se solicită instanței analizarea vreunui act administrativ și nici nu se deduce judecății un act asimilat, nereieșind în vreun fel că reclamanții ar fi adresat, anterior cererii de chemare în judecată, vreo solicitarea pârâților de emitere a ordinului de salarizare și care să fi fost refuzată de pârâți ori căreia nu i s-ar fi răspuns.

Calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale deoarece reclamanții au supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Prin urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamanților, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecății.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q. și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a I-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2022.