SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 76856/01 prezentată de JEVGE 368/ijs BALABANOVS împotriva Letoniei Curtea Europeană a Drepturilor LINGULUI (secțiunea a treia), care are loc la 15 martie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, C. Bîrsan, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și ale dlui S. Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 septembrie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 3 din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului este un resortisant leton născut în 1977 și rezident în Riga. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: procedura penală diligentă împotriva reclamantului la 15 martie 2000, poliția interpella reclamanta, care se afla atunci în posesia canabisului, a heroinei și a danei, și l-a arestat. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața Tribunalului de Primă Instană competent, care a dispus arestarea provizorie pentru o perioadă de două luni. La 15 mai 2000, procurorul a anunțat închiderea procedurii preliminare a dosarului și l-a transmis reclamantului pentru lectură. La 18 mai 2000, cauza a fost rejudecată în fața Curții Regionale de la Riga. La 29 mai 2000, instanța competentă a considerat suficiente elemente de probă colectate de Parchet și a decis că cauza a fost pronunțată în funcție de rol. Prin aceeași decizie, instanța a menținut în vigoare măsura preventivă aplicată reclamantului, și anume detenția provizorie. În iunie 2000, reclamantul a adresat judecătorului însărcinat cu dosarul o cerere de extindere, prin scrisoarea din 15 iunie 2000, prin care a respins-o fără motiv. În iulie 2000, reclamantul i-a scris aceluiași judecător, îndemnându-i să-i comunice data examinării cazului său. El a solicitat, de asemenea, permisiunea de a participa la sărbători religioase în capela închisorii centrale din Riga, unde era apoi reținut. Judecătorul i-a răspuns că data primei audieri pe fondul cauzei sale nu a fost încă stabilită. În ceea ce privește cererea de participare la serviciile religioase, aceaceasta a fost respinsă fără motiv, însă, mai târziu, în septembrie 2001, un alt judecător i-a acordat reclamantului permisiunea de a frecventa capela. În septembrie 2001, reclamantul a solicitat un nou acces la dosarul său, în legătură cu pasiunea sa pe care tocmai o purtase la Strasbourg. Septembrie 2001, i s-a permis să-și consulte dosarul cu ajutorul unui interpret, precum și să facă copii ale acestuia. Reclamantul a fost invitat să certifice acest fapt printr-o semnătură, ceea ce a făcut. Cu toate acestea, la 25 septembrie 2001, el a solicitat din nou un astfel de acces. Judecătorul din fond i-a răspuns atunci că a exercitat deja acest drept, și că el ar putea consulta din nou dosarul său înainte de a încuviința pe fondul cauzei. Reclamantul a subliniat că acest acces îi era necesar pentru a-și completa cererea în fața Curții. La 26 octombrie 2001, judecătorul l-a autorizat să-i consulte din nou dosarul. La 22 martie 2002, la cererea Ministerului Justiției, Curtea Regională de la Riga a adresat Camerei de Afaceri Penale a Curții Supreme, astfel încât aceasta să decidă eventualul transfer de jurisdicție către o altă instanță regională, în vederea accelerării procedurii. La 23 aprilie 2002, camera a luat decizia de a transfera dosarul Curții Regionale din Latgale. Recurentul a fost apoi transferat la închisoarea Daugavpils, orașul în care se află jurisdicția în cauză. În septembrie 2002, reclamantul s-a plâns de termenul de depunere a procedurii judecătorului Curții Regionale din Latgale însărcinat cu dosarul său. Judecătorul i-a răspuns că cazurile erau examinate în mod normal în ordinea înscrierii lor în rol și că nu putea modifica această regulă. Prin hotărârea pronunțată la aceeași dată, instanța regională l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de infracțiunea de care a fost acuzat și l-a condamnat la doi ani și opt luni de închisoare la confiscarea bunurilor sale și la un control polițienesc pe o perioadă de un an. În plus, reclamantul a fost condamnat să plătească fiscului o sumă de 75 lati pentru onorariile avocatului angajat din oficiu, și 20 lati pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. La 15 noiembrie 2002, după ce și-a achitat întreaga pedeapsă, reclamantul a fost eliberat din închisoare. La 3 decembrie 2002, acesta a introdus apelul la condamnarea sa în fața Camerei de Afaceri Penale a Curții Supreme. La 3 mai 2000, un ziar leton în limba rusă a publicat un articol care descrie arestarea reclamantului. ; acesta a fost desemnat drept un toxicoman cunoscut și ca autorul infracțiunii de care a fost acuzat. S a considerat lezat de publicarea menționată mai sus, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din Kurzemee din orașul Riga cu o cerere civilă de daune-interese împotriva societății editoare a ziarului. La 13 septembrie 2002, Tribunalul a suspendat înregistrarea cererii pe motiv că aceasta nu îndeplinea mai multe cerințe de formă impuse de Legea privind procedura civilă. Potrivit instanței, reclamantul dispunea până la 10 Octombrie 2002 pentru a corecta defectele procedurale. Cu toate acestea, reclamantul nu a formulat nicio acțiune împotriva acestei ordonanțe, iar cererea sa nu a fost niciodată examinată. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de atitudinea brutală a ofițerilor de poliție în timpul arestării sale și al interogatoriului inițial. Referindu-se la același articol 3, el se plânge de caracterul inadecvat al asistenței medicale pe care le-a primit în timpul detenției sale. Invocând articolele 5 2, 6 3 (a), (b) și (c) din Convenție, reclamantul denunță încălcarea drepturilor sale fundamentale în momentul arestării sale. În special, se plânge că nu a beneficiat de asistență de la un avocat; în plus, toate documentele din dosar i-au fost prezentate în leguminoase, limba pe care nu o poate controla bine. Reclamantul susține că arestarea și arestarea sa provizorie au fost ilegale și, prin urmare, au încălcat art. 1 din convenție. În plus, invocând art. 5 alineatul (4), a invocat lipsa unui control judiciar efectiv al detenției sale. 1 din Convenție, reclamantul critică durata detenției sale provizorii și cea a procedurii penale în cauză. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentul denunță caracterul presupus inechitabil al procedurii reținute împotriva sa. Pe terenul art. 6 alin. timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale Invouchat la art. 6 alineatul (2), reclamantul denunță publicarea unui articol care, în opinia sa, și-a încălcat în mod grav dreptul la prezumția de nevinovăție. Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul se plânge de refuz, opus de autoritățile naționale timp de aproximativ un an și jumătate, la faptul că frecventează serviciile religioase ținute în capela închisorii. În cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, reclamantul invocă o încălcare a drepturilor sale lingvistice și se plânge în special că nu a putut sesiza instanța competentă cu privire la o cerere de despăgubire împotriva ziarului menționat anterior, pe motiv că cererea sa a fost redactată în limba rusă, limba sa maternă. Prezenta cerere a fost depusă în fața Curții la 5 septembrie 2001. La 22 noiembrie 2001, aceaceasta a fost înregistrată. La 16 septembrie 2004, președintele secțiunii în cauză a Curții a decis să prezinte cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia. La 14 martie 2005, guvernul și-a prezentat observațiile în scris. La 15 aprilie 2005, grefa Curții a transmis o copie a acestora reclamantului, invitând să-și prezinte observațiile în răspuns înainte de 6 iunie 2005. Reclamantul nu a răspuns și nici nu a solicitat prelungirea termenului acordat. La 23 martie 2006, Curtea a decis să aplice art. 29 3 din Convenție și, în același timp, să examineze admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin scrisoarea din 28 martie 2006, grefa l-a informat pe solicitant; prin urmare, l-a invitat să-și prezinte observațiile cu privire la fondul cauzei și cererea sa de satisfacție echitabilă înainte de 2 mai 2006. Printr-o scrisoare din 13 noiembrie 2006, trimisă prin recomandarea cu confirmare de primire și trimisă la adresa indicată până în prezent de solicitant, grefa a atras atenția asupra faptului că, în lipsa unui răspuns, Curtea ar putea elimina cauza rolului în temeiul articolului 37 1 litera (a) din Convenție. Această scrisoare a revenit la gref cu mențiunea Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu art. 37 litera (a) din Convenție, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Bošjan domnul Zupančič Moduler
Requête n
o
76856/01
présentée par Jevgeņijs BALABANOVS
contre la Lettonie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 mars 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
me
MM.
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 septembre 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29
§
3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant letton né en 1977 et résidant à Riga.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale diligentée contre le requérant
Le 15 mars 2000, la police interpella le requérant, qui se trouvait alors en possession de cannabis, d’héroïne et d’amphétamine, et le plaça en garde à vue. Le surlendemain, le parquet le mit en examen du chef de détention illicite aggravée de stupéfiants. Le même jour, le requérant fut traduit devant le tribunal de première instance compétent, qui ordonna sa détention provisoire pour une durée de deux mois.
Le 15 mai 2000, le parquet annonça la clôture de l’instruction préliminaire du dossier et le transmit au requérant pour lecture. Le 18 mai 2000, l’affaire fut renvoyée en jugement devant la cour régionale de Riga. Le 29 mai 2000, la juge compétente estima suffisants les éléments de preuve rassemblés par le parquet et décida d’inscrire l’affaire au rôle. Par la même décision, la juge maintint en vigueur la mesure préventive appliquée au requérant, à savoir la détention provisoire.
En juin 2000, le requérant adressa à la juge chargée du dossier une demande d’élargissement. Par une lettre du 15 juin 2000, celle-ci la rejeta sans motivation.
En juillet 2000, le requérant écrivit à la même juge, l’exhortant à lui communiquer la date de l’examen de son affaire. Il sollicita également l’autorisation de participer à des célébrations religieuses dans la chapelle de la prison centrale de Riga, où il était alors détenu. La juge lui répondit que la date de la première audience sur le fond de son affaire n’était pas encore fixée.
Quant à la demande de participation à des services religieux, elle fut rejetée sans motivation. Toutefois, plus tard, en septembre 2001, un autre juge accorda au requérant l’autorisation de fréquenter la chapelle.
En septembre 2001, le requérant demanda un nouvel accès à son dossier, en relation avec sa requête qu’il venait de porter à Strasbourg. Le 13
septembre 2001, il fut autorisé à consulter son dossier à l’aide d’un interprète, ainsi qu’à en faire des photocopies. Le requérant fut invité à attester ce fait par une signature, ce qu’il fit. Toutefois, le 25 septembre 2001, il demanda de nouveau un tel accès. La juge du fond lui répondit alors qu’il avait déjà exercé ce droit, et qu’il pourrait de nouveau consulter son dossier avant l’audience sur le fond de l’affaire. Le requérant insista, soulignant que cet accès lui était nécessaire pour compléter sa requête devant la Cour. Le 26 octobre 2001, la juge l’autorisa à consulter de nouveau son dossier.
Le 22 mars 2002, à la demande du ministère de la Justice, la cour régionale de Riga s’adressa à la chambre des affaires pénales de la Cour suprême, afin que celle-ci décidât du transfert éventuel de juridiction à une autre cour régionale, en vue d’accélérer la procédure. Le 23 avril 2002, la chambre prit la décision de transférer le dossier à la cour régionale de Latgale. Le requérant fut alors transféré à la prison de Daugavpils, ville où siège ladite juridiction.
En septembre 2002, le requérant se plaignit du délai de la procédure au juge de la cour régionale de Latgale chargé de son dossier. Le juge lui répondit que les affaires étaient normalement examinées par ordre de leur inscription au rôle et qu’il ne pouvait pas modifier cette règle.
L’affaire du requérant fut finalement examinée à l’audience du 29
octobre 2002. Par un jugement rendu à la même date, la cour régionale reconnut le requérant coupable du chef du délit dont il était accusé, et le condamna à deux ans et huit mois d’emprisonnement, à la confiscation de ses biens et à un contrôle policier pour une durée d’un an. En outre, le requérant fut condamné à verser au fisc une somme de 75 lati au titre des honoraires de l’avocat engagé d’office, et 20 lati au titre des frais et dépens.
Le 15 novembre 2002, ayant purgé la totalité de sa peine, le requérant fut remis en liberté. Le 3 décembre 2002, il interjeta appel de sa condamnation devant la chambre des affaires pénales de la Cour suprême
; l’issue de cet appel demeure inconnu.
2.
La publication mettant en cause
le requérant et ses suites
Le 3 mai 2000, un journal letton paraissant en langue russe publia un article décrivant l’arrestation du requérant
; celui-ci fut désigné comme un toxicomane notoire et comme l’auteur du délit dont il était accusé. S’estimant lésé par la publication susmentionnée, le requérant saisit le tribunal de première instance de l’arrondissement de Kurzeme de la ville de Riga d’une demande civile en dommages-interêts contre la société éditrice du journal. Le 12
septembre 2002, il déposa au greffe de cette juridiction son mémoire initial, rédigé en russe. Le 13
septembre 2002, le tribunal suspendit l’enregistrement de la demande, au motif que celle-ci ne remplissait pas plusieurs exigences de forme posées par la loi sur la procédure civile. Selon le tribunal, le requérant disposait jusqu’au 10
octobre 2002 pour corriger les défauts procéduraux. Cependant, le requérant ne forma aucun recours contre cette ordonnance, et sa demande ne fut jamais examinée.
1.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de l’attitude brutale des agents de police lors de son arrestation et de ses interrogatoires initiaux. Se référant au même article 3, il se plaint du caractère inadéquat des soins médicaux qu’il reçut pendant sa détention.
2.
Invoquant les articles 5
§
2, 6
§
3 a), b) et c) de la Convention, le requérant dénonce les violations de ses droits fondamentaux lors de son arrestation. En particulier, il se plaint de ne pas avoir bénéficié d’assistance d’un avocat
; en outre, toutes les pièces du dossier lui furent présentées en letton, langue qu’il ne maîtrise pas bien.
3.
Le requérant soutient que son arrestation et sa détention provisoire étaient irrégulières et, dès lors, enfreignaient l’article
5
§
1 de la Convention. En outre, invoquant l’article 5
§
4, il dénonce l’absence d’un contrôle judiciaire effectif de sa détention.
4.
Sous l’angle des articles 5
§
3 et 6
§
1 de la Convention, le requérant critique la durée de sa détention provisoire et celle de la procédure pénale en cause.
5.
Invoquant l’article 6
§
1 de la Convention, le requérant dénonce le caractère prétendument inéquitable de la procédure diligentée à son encontre. Sur le terrain de l’article 6 § 3 b), il soutient qu’il n’a pas disposé «
du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
».
6.
Invoquant l’article 6
§
2, le requérant dénonce la publication d’un article qui, selon lui, a porté gravement atteinte à son droit à la présomption d’innocence.
7.
Invoquant l’article 9 de la Convention, le requérant se plaint du refus, opposé par les autorités nationales pendant environ un an et demi, à ce qu’il fréquentât les services religieux tenus dans la chapelle de la prison.
8.
Enfin, invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant allègue une violation de ses droits linguistiques. Il se plaint en particulier de ne pas avoir pu saisir le tribunal compétent d’une demande en dommages-intérêts contre le journal susmentionné, au motif que sa demande était rédigée en russe, sa langue maternelle.
La présente requête a été introduite devant la Cour le 5 septembre 2001. Le 22
novembre 2001, elle a été enregistrée.
Le 16 septembre 2004, le président de la section concernée de la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celle-ci.
Le 14 mars 2005, le Gouvernement a présenté ses observations écrites.
Le 15 avril 2005, le greffe de la Cour en a transmis une copie au requérant, l’invitant à présenter ses observations en réponse avant le 6 juin 2005. Le requérant n’y a pas répondu ni n’a demandé la prorogation du délai imparti.
Le 23
mars 2006, la Cour a décidé d’appliquer l’article 29
§
3 de la Convention et d’examiner en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. Par une lettre du 28 mars 2006, le greffe en a informé le requérant
; il l’a donc invité à présenter ses observations sur le fond de l’affaire et sa demande de satisfaction équitable avant le 2 mai 2006. Le requérant n’y a pas répondu.
Par une lettre du 13 novembre 2006, envoyée en recommandé avec accusé de réception et expédiée à l’adresse indiquée jusqu’alors par le requérant, le greffe a attiré l’attention de celui-ci sur le fait qu’à défaut de réponse, la Cour pourrait rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37
§
1 a) de la Convention. Ce courrier est revenu au greffe avec la mention «
non réclamé
».
Eu égard à ce qui précède, et conformément à l’article 37
§
1
a) de la Convention, la Cour estime qu’il y a lieu d’en conclure que le requérant n’entend plus maintenir sa requête. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29
§
3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Par ailleurs, conformément à l’article 37
§
1
in fine
, elle n’a pas relevé de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention exigeant la poursuite de l’examen de cette requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président