ÎCCJ, Decizia nr. 5/2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 800 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost constatată perimată calea de atac intitulată "apel" declarată de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă A.

În motivare, s-a reținut că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul din 9 iulie 2020 stabilit pentru judecarea căii de atac intitulată "apel", termen la care, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, respectiv la 9 iulie 2020, acesta fiind ultimul act săvârșit de instanță.

Instanța nu a primit susținerea apărătorului reclamantei, în sensul că termenul de 6 luni pentru perimare se calculează de la data comunicării încheierii de suspendare, întrucât alin. (2) al art. 416 C. proc. civ. trebuie interpretat în corelare cu primul alineat al normei, astfel că sensul lui este acela că actul de procedură la care se referă textul trebuie să fie legat de exercitarea atribuțiilor instanței privind judecata însăși, iar nu a unui demers ulterior măsurii procesuale a suspendării cursului judecății, astfel cum este comunicarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății pricinii.

În cazul suspendării judecății în temeiul dispozițiilor art. 411 C. proc. civ., termenul de perimare curge de la data pronunțării încheierii de suspendare, respectiv de la data la care părțile nu au mai stăruit în continuarea judecății. Acest raționament are la bază dispozițiile art. 414 C. proc. civ. care instituie o cale de atac distinctă pentru încheierea de suspendare, respectiv recursul la instanța ierarhic superioară.

Instanța a reținut că necomunicarea încheierii de suspendare la ambele domicilii indicate nu este de natură să justifice dezinteresul acesteia în continuarea judecății, astfel încât să se susțină că termenul de perimare nu ar fi început să curgă. Comunicarea încheierii de suspendare din 9 iulie 2020 nu are relevanță pentru curgerea termenului de perimare și nu reprezintă un act de procedură care trebuia întocmit în cauză din oficiu, reclamanta neputându-se prevala de pretinse neregularități procedurale pentru a susține neîmplinirea termenului de perimare.

În cauză, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (9 iulie 2020) și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepției de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Au fost respinse susținerile apărătorului reclamantei, în sensul că termenul nu avea cum să fie întrerupt ori suspendat în perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020, perioadă în care a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, dat fiind faptul că termenul de perimare nici nu începuse să curgă. Astfel cum s-a arătat, termenul de perimare prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, respectiv la 9 iulie 2020, când starea de urgență încetase.

Față de soluția pronunțată în cauză, cu referire la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta A.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, reclamanta A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta a susținut că instanța a constatat greșit perimarea cauzei, fără a cerceta corect motivele care dovedeau că nu intervenise sancțiunea perimării.

În acest sens, reclamanta a învederat că situația de excepție din perioada termenului a întrerupt cursul perimării, astfel că termenul de suspendare și cel de perimare nu s-au împlinit, cum se prevede în Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020.

De altfel, dosarul a fost amânat de mai multe ori, fără ședință publică și fără ca reclamanta să primească vreo informare cu privire la măsurile luate.

Reclamanta a arătat că nu ar fi avut cunoștință de termenul de judecată din 9 iulie 2020, când instanța a suspendat judecata cauzei, și nici de termenele anterioare, sens în care apreciază că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită.

Deși procedura de citare cu reclamanta s-a efectuat la ambele adrese indicate de această parte, totuși pe dovezile de citare apare mențiunea "destinatar absent", ceea ce demonstrează că reclamanta nu ar fi avut cunoștință de termenele de judecată acordate.

Suspendarea judecății cauzei din 9 iulie 2020, pentru lipsa părților, nu s-a datorat unei împrejurări voite de reclamantă și nici dezinteresului, fiind urmarea faptului că reclamanta nu a primit citațiile și nu a avut cunoștință de termenul de judecată.

În acest caz, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea art. 153 din C. proc. civ., care prevede amânarea cauzei și reluarea procedurii de citare cu respectarea formelor de procedură ce țin de regularitatea citării.

Mai arată reclamantă și că încheierea de ședință din 9 iulie 2020 ar fi fost comunicată doar la una din adresele indicate de reclamantă, iar pe dovada de comunicare apare mențiunea "destinatar absent", ceea ce înseamnă că nu ar fi avut cunoștință de măsura suspendării cauzei.

În finalul memoriului de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 800 din 8 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și trimiterea cauzei pentru judecarea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenta susține greșita aplicare a normelor procedurale referitoare la perimare, critică ce poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurentă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

În cauză, prin încheierea de ședință din 9 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării căii de atac intitulată "apel" împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, având în vedere lipsa nejustificată a părților.

Prin Decizia nr. 800 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost constatată perimată calea de atac intitulată "apel" declarată de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă A.

Înalta Curte reține că este legală măsura instanței de a constata perimarea căii de atac intitulată apel, câtă vreme suspendarea cauzei s-a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părților.

Critica recurentei, în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care s-a constatat perimarea cauzei, 9 iulie 2021, este nefondată și va fi respinsă de instanța de recurs, constându-se că aceasta a fost legal îndeplinită, cum reiese din dovezile de citare atașate la filele x.

Cât privește legalitatea măsurii dispuse la acest termen, se reține că încheierea de suspendare a cauzei este supusă căii de atac a recursului; or, împotriva încheierii de suspendare din 9 iulie 2021 recurenta nu a exercitat nicio cale de atac, așa încât criticile privind măsura suspendării nu pot fi analizate în cadrul recursului, care are alt obiect, respectiv decizia de perimare a cauzei.

Câtă vreme recurenta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de perimare, cu respectarea art. 416 C. proc. civ. mai sus citat, corect instanța a reținut îndeplinirea condițiilor perimării cauzei.

Față de aceste aspecte, reținând că nu sunt fondate criticile recurentei și că decizia recurată este legală, Înalta Curte va respinge, ca atare, recursul declarat.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 800 din 08 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED