ÎCCJ, Decizia nr. 396/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în ceea ce privește sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanța inferioară celei legal competente".

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, de către o parte din proces (inculpatul A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., respectiv sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanța inferioară celei legal competente"), iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu toate acestea, prima instanță a constatat că recurentul inculpat A. și-a fundamentat criticile dintr-o perspectivă ce nu respectă exigențele unei veritabile excepții de neconstituționalitate. Astfel, acesta a susținut că dispozițiile legale criticate ar fi neconstituționale, deoarece, în actuala reglementare, nu ar putea fi atacate cu recurs în casație soluțiile pronunțate de o instanță necompetentă material, dacă această instanță nu ar fi inferioară celei legal competente.

Astfel, deși recurentul inculpat susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), alin. (4), alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 alin. (1) și alin. (2), art. 126 alin. (5) și art. 129 din Constituția României, în realitate, prima instanță a constatat că acesta tinde la o modificare a dispozițiilor legale criticate și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale.

S-a arătat că o astfel de solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și cele ale apărătorului din oficiu al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a arătat că sunt îndeplinite în totalitate condițiile legale pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată și chiar dacă se tinde la completarea legii, așa cum a apreciat prima instanță, în unele cazuri, însăși Curtea Constituțională a impus completarea legii în conformitate cu procedura constituțională de legiferare, făcând trimitere la armonizarea cu legea fundamentală prin întregirea dispozițiilor referitoare la camera preliminară, după complinirea art. 347 din C. proc. pen.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., respectiv sintagma "... atunci când judecata a fost efectuată de o instanța inferioară celei legal competente", a fost ridicată în cauza ce are ca obiect recurs în casație declarat împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 04 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 și recurentul critică faptul că actuala reglementare a art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. instituie, prin sintagma "atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente", un regim discriminatoriu pentru cetățeni aflați în aceeași situație (adică judecați de instanțe necompetente), ceea ce în opinia sa ar contraveni dispozițiilor art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 alin. (1) și (2), art. 126 alin. (5), art. 129 din Constituție.

Completul de 5 judecători constată că recurentul, prin motivele care susțin excepția formulată, tinde la modificarea și completarea textului de lege, în sensul de a se reglementa posibilitatea părții de a formula recurs în casație și în alte cazuri decât cele expres reglementate în prezent de legea procesual penală. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurenți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători consideră că un asemenea demers este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2021.

GGC - ED