ÎCCJ, Decizia nr. 10/2022

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, neîndeplinirea uneia dintre condițiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv condiția privind existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă.

În acest sens, instanța a reținut că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, iar toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanței de contencios constituțional antamează chestiuni ce au făcut obiectul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., iar în legătură cu acestea s-a statuat, prin încheierea definitivă și interlocutorie din data de 12 octombrie 2021, că excedează cazului de casare invocat. În esență, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, recurentul urmărește să obțină o interpretare extensivă a cazului de casare invocat, ulterior etapei procesuale în care s-a statuat asupra limitelor efectului devolutiv.

Or, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatarea a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, s-a constatat că, în raport de momentul ridicării excepției, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii excepției, fiind depășită etapa procesuală a admisibilității în principiu, în contextul în care limitele stabilite prin încheierea pronunțată și caracterul definitiv al acesteia exclud orice potențial efect.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale, iar o astfel de premisă nu este realizată atunci când, așa cum s-a constatat în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci critică modul de interpretare și aplicare la speță a dispozițiilor relevante ulterior tranșării definitive a acestei chestiuni de drept de judecătorul competent.

Împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, în termen procedural a formulat recurs recurentul - inculpat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 09 decembrie 2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 31 ianuarie 2022.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2022 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorului ales al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe stipulate expres de textul de lege menționat:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

În dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a fost reglementată o condiție a relevanței și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, implicând constatarea dacă aceasta are sau nu legătură cu soluționarea cauzei.

Analiza pertinenței excepției nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, deci să justifice un interes.

În același sens, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată în abstract și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Este lipsită de relevanță o excepție de neconstituționalitate care nu are legătură cu acțiunea penală în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește influența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, întrucât textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea dosarului aflat pe rolul instanței de judecată.

În analiza condițiilor enumerate anterior, prin raportare la speța dedusă controlului, se constată că excepția a fost invocată de recurentul inculpat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, respectiv dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale antemenționate, constată că instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat în mod corect atunci când, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, printr-o încheiere motivată, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerințele alin. (1), (2) și (3) din același text de lege.

Rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate ține de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce exced chiar competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.

Sub aceste aspecte, se constată că deși prezenta excepție, a fost invocată de către recurentul inculpat, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textul criticat este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, față de soluția adoptată cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului în casație formulat în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în mod justificat, a fost respinsă ca inadmisibilă.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că depășirea fazei admisibilității în principiu a recursului în casație conduce la analiza recursului în casație din perspectiva cazului de recurs în casație invocat și în limitele în care s-a admis cererea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a pronunțat prin încheierea din data de 12 octombrie 2021 asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. astfel încât, atâta timp cât a fost depășită procedura admisibilității de principiu a cererii de recurs în casație, instanța nu mai poate relua argumentele privind admisibilitatea acestuia, urmând să analizeze criticile formulate din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., așa cum s-a stabilit deja prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casație.

În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța fondului că, în raport de momentul ridicării excepției, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii, fiind deja depășită etapa procesuală a admisibilității în principiu.

Față de soluția de admitere în principiu a căii de atac, excepția invocată reprezintă o apărare de fond care urmează să fie analizată de instanță și nu mai reprezintă o chestiune care ține de neconstituționalitatea unui text de lege de natură să împiedice examinarea caracterului fondat al căii de atac.

În ceea ce privește susținerile recurentului privind dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte arată că fiecare cale extraordinară de atac are specificul ei, iar examinarea procedurii echitabile reprezintă o problemă de drept supusă interpretării instanțelor de judecată, în limitele căii extraordinare de atac aleasă de respectivul petent.

Astfel, cu titlu de exemplu, în calea extraordinară de atac a revizuirii se analizează concordanța între situația de fapt și probele ce au stat la baza hotărârii pronunțate în vederea înlăturării erorilor judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

Atunci când a reglementat calea de atac a contestației în anulare, legiuitorul a avut în vedere remedierea unor erori de judecată care afectează procedura echitabilă (dreptul la apărare, dreptul de a fi audiat etc).

În ceea ce privește recursul în casație, această cale extraordinară de atac presupune verificarea legalității hotărârii judecătorești definitive pronunțată de Înalta Curte sau curtea de apel sub aspectul concordanței soluției definitive pronunțate cu dispozițiile legii substanțiale și procesuale, prin raportare la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel, asigurându-se respectarea principiului legalității prevăzut de art. 2 din C. proc. pen.

Prin urmare, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă doar în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, nu și atunci când se critică modul de interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor relevante.

Așadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu are legătură cu speța dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.

GGC - NN