ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 77/14.02.2019, Tribunalul Ilfov, secția penală, între alții, a fost condamnat inculpatul A., în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare

În baza art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăți comerciale pe teritoriul României) C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și, în consecință, au fost obligați inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL și SC F. SRL la plata către partea civilă a sumei de 1.119.268,61 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, sumă la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, obligații ce se vor calcula în conformitate cu legislația fiscală, acestea fiind datorate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data plății efective.

A fost menținut sechestrul asigurator instituit asupra:

- Clădire și teren în suprafața de 423 mp situate pe sos x (conform cărții funciare x);

- Teren intravilan în suprafața de 1351 mp situat în București, str. x, Sectorul 5 (conform cărții funciare x a Municipiului București, Sector 5);

- Teren intravilan în suprafața de 5800 mp situat în Brănești, nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi x (conform cărții funciare x);

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Autoturism marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x, toate aflate în proprietatea SC B. SRL

- Cota de 1/3 din apartament 4 camere situate în București, Bd. x (actual Basarabia), nr. 98, Sector 2 (conform cărții funciare x a Municipiului București, Sector 2);

- Cota de 1/3 din teren în suprafața de 350mp (418,57 mp din măsurătorile cadastrale) situat în București, Intrarea Băbeni, nr. x, Sector 3 (conform cărții funciare x a Municipiului București, Sector 3);

- Teren intravilan în suprafața de 2000 mp situat în Brănești, (conform cărții funciare x), toate aflate în proprietatea numitei G., administrator al SC B. SRL.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, între alții, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 21/A din 20.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alții, de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 77/14.02.2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Hotărârea din apel a fost comunicată tuturor părților, inculpatului A. fiindu-i comunicată la data de 05.03.2021 - la locul de detenție - Penitenciarul Giurgiu.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 31.03.2021 (data poștei), a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat H. cu împuternicire avocațială aflată la dosar, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs în casație, s-a invocat, în esență, ignorarea atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, a tuturor probelor din dosar, apreciindu-se că tot probatoriul administrat în cauză dovedește atât nevinovăția inculpatului, cât și inexistența unei fapte penale.

După efectuarea comunicărilor, conform art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 10.08.2021, sub nr. x/2016, fiind repartizat aleatoriu completului C6 Filtru.

Prin referatul judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 07 octombrie 2021.

Procedura de comunicare a cererilor de recurs în casație a fost legal îndeplinită.

La data de 05 octombrie 2021 a fost întocmit raportul de magistratul asistent desemnat, care a apreciat că, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul A. este admisibil în principiu.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a fost admisă în principiu și a fost trimisă completului competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocate de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivul de casare invocat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De altfel, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de " nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că recurentul inculpatul A. a fost condamnat, întrucât, în perioada 15.05.2014-22.05.2014, în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL, i-a sprijinit pe inculpații G. și I. în realizarea rezoluției infracționale, sprijin material și direct, constând emiterea a trei facturi fiscale, în sumă de 756.400 RON (din care TV A - 146.400 RON), reprezentând avans marfă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor față de bugetul de stat în cuantum de 146.400 RON din prejudiciul total de 1.119.268,61 RON produs de inculpații G. și I., fiind întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prev. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Recurentul inculpat A. a invocat, în susținerea recursului în casație, în esență, ignorarea atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, a tuturor probelor din dosar, apreciind că tot probatoriul administrat în cauză dovedește atât nevinovăția inculpatului, cât și inexistența unei fapte penale.

În concret, în cauză, susținerile recurentului inculpat subsumate noțiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat, sunt raportate de către acesta la modalitatea în care instanțele au apreciat situația de fapt din prezenta cauză și la modalitatea de interpretare a probatoriului.

Examinând cauza prin prisma criticilor așa cum au fost formulate, Înalta Curte constată că în speță instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Înalta Curte subliniază că, pin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanțele au constatat că infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, așa cum a fost reținută în sarcina inculpatului, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către acesta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, dispunând în consecință condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.

Înalta Curte menționează că aspectele invocate prin recursul în casație, ce vizează situația de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv, vinovăția inculpatului, probatoriul cauzei ori modul de interpretare a probelor dosarului, acestea nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară a recursului în casație.

Așadar, astfel de critici nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, acesta fiind scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Or, de vreme ce susținerile recurentului inculpat tind, în esență, la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, acestea nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat în mod formal cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, va obliga recurentul inculpat la plata acestora în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED