ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 252/2018

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea formulată de autoritățile judiciare italiene cu privire la executarea mandatului european de arestare având referința dosarului nr. x/2008 R.G.N.R. din 15.01.2018, emis de Parchetul Republicii din Lecce - Italia, pentru executarea pedepsei de 7 ani, 7 luni și 22 zile închisoare, aplicată prin Sentința nr. 363/2014 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentința penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017, pentru săvârșirea infracțiunii de viol comis asupra unui minor, prev. de art. 81 și 609 bis din C. pen. italian, față de persoana solicitată A., în prezent arestat provizoriu în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Județului Bihor.

A constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității conform art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării pe o durată de 30 zile, începând cu data de 08 martie 2018 și până la data de 06 aprilie 2018, inclusiv.

A dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

Conform art. 230 din C. proc. pen. administrația locului de deținere va reține persoana solicitată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor până la predarea efectivă către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia. Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din data de 25 februarie 2018, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2018, începând cu ora 13:40, iar prin Încheierea penală nr. x/2018 din data de 26 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 până la data de 12 martie 2018 inclusiv.

În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B., conform delegației nr. x din 26.02.2018 emisă de Baroul Bihor în cuantum de 420 RON s-a achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 26 februarie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere prin care s-a dispus reținerea pe timp de 24 ore a persoanei solicitate A., începând cu data de 25 februarie 2018, ora 13:40, procesul-verbal de identificare și ascultare a persoanei solicitate,procesul-verbal privind comunicarea drepturilor persoanei reținute prevăzute la art. 83 din C. proc. pen. și art. 209 alin. (17) din C. proc. pen. și art. 210 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., emise în Dosarul nr. x/2018 în data de 25 februarie 2018, precum și procesul-verbal de identificare - depistare din data de 25 februarie 2018, fișa de cazier judiciar, fișa DEPABD și copia cărții de identitate a persoanei solicitate, față de care a fost emisă semnalarea trimisă prin Organizația Internațională a Poliției Criminale INTERPOL - Biroul Sirene, alerta SINS, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată în vederea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a constatat că, prin Încheierea penală nr. x/2018 din 26 februarie 2018 s-a dispus în baza art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată, arestarea provizorie a persoanei solicitate C. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 până în 12 martie 2018, inclusiv.

La data de 05 martie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene împreună cu traducerea acestuia în limba română.

Examinând cererea formulată, Curtea de apel a reținut următoarele:

Pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare având referința dosarului nr. x/2008 R.G.N.R. din 15.01.2018, emis de Parchetul Republicii din Lecce - Italia, pentru executarea pedepsei de 7 ani, 7 luni și 22 zile închisoare, aplicată prin Sentința nr. 363/2014 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentința penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017, pentru săvârșirea infracțiunii de viol comis asupra unui minor, prev. de art. 81 și 609 bis din C. pen. italian.

În conținutul mandatului european de arestare s-a reținut în fapt că, în perioada 26.12 - 28.12.2007 persoana solicitată A. a constrâns prin violență o minoră, care la momentul faptei avea 15 ani, să suporte de mai multe ori acte sexuale împotriva voinței sale, în perioada când aceasta se afla la bunicii săi pe care inculpatul îi îngrijea și la care minora se dusese să-și petreacă sărbătorile de Crăciun, astfel: într-o zi a încercat să o pupe pe minoră pe obraz și în același timp i-a pipăit sânii; în dimineața următoare, profitând de faptul că mama fetei nu era acasă s-a dus în camera unde se afla fata și strângând-o cu putere i-a dat la o parte hainele, a obligat-o cu forța să se așeze pe noptieră, a pupat-o pe sâni și pe părțile intime, însă nu a continuat datorită faptului că mama fetei și soția lui s-au întors acasă; în după amiaza zilei următoare a ajuns-o din urmă pe fată într-o locuință din apropiere, a prins-o cu forța făcând-o să stea culcată pe pat și cu toate că minora i s-a împotrivit în mod explicit urlând nu, a reușit să o domine, a dezbrăcat-o parțial și după ce s-a dezbrăcat și el a constrâns-o să suporte un raport sexual complet prin penetrare vaginală și deflorare, iar în dimineața următoare s-a dus în camera minorei care stătea în pat, i-a pipăit sânii și burta, s-a dezbrăcat dându-și pantalonii în vine și a încercat din nou să o penetreze nereușind să ducă la capăt intenția datorită faptului că s-a întors acasă mama fetei.

Pentru aceste fapte încadrate sub prevederile art. 81 și 609 bis din C. pen. italian, Tribunalul din Lecce, Italia l-a condamnat pe A. prin Sentința nr. 363/2014 pronunțată la data de 04.06.2014, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce, Italia prin Sentința penală nr. 365/2017 din data de 01.03.2017 și rămasă definitivă la data de 16.05.2017, la pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare; la pedeapsa accesorie a interzicerii pentru totdeauna a dreptului de a exercita funcții publice; la pedeapsa accesorie a interdicției legale pe durata executării pedepsei; la pedeapsa accesorie a interzicerii pentru totdeauna în conformitate cu art. 609 din C. pen. italian a dreptului de a fi tutore sau curator și a dreptului de a ocupa orice fel de funcții în școli de orice fel și orice grad precum și dreptul de a exercita orice oficiu sau serviciu în unități de învățământ sau alte structuri publice sau private frecventate în general de minori, precum și la pierderea dreptului la alimente și excluderea de la succesiunea persoanei vătămate D. De asemenea, Tribunalul din Lecce, Italia, având în vedere art. 538 și următoarele din C. pen. italian l-a condamnat la repararea prejudiciului suferit de părțile civile constituite E. și D., prejudiciu cuantificat la suma de 5.000 euro în favoarea celei dintâi și la suma de 25.000 euro în favoarea celei de-a doua, în afară de dobânda și devalorizarea monedei ce intervine până la momentul plății, recunoscând în favoarea celor două părți civile că pronunțarea are caracter imediat executoriu și l-a condamnat la restituirea cheltuielilor legale suportate de aceste părți civile, cheltuieli a căror cuantum a fost stabilit la suma de 3.300 euro, în afară de TVA și contribuțiile la casa de asigurări a avocaților și la suma de 495 euro cu titlu de restituire forfetară a cheltuielilor având în vedere art. 110 din Decretul Președintelui Republicii nr. 115/02 și să fie plătită în favoarea statului o cotă de 1.200 euro pentru onorarii și respectiv suma de 180 euro cu titlu de restituire forfetară a cheltuielilor.

S-a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. pe baza cărții de identitate seria x nr. x eliberată de SPCLEP Pașcani la data de 13.01.2010 și a fișei de evidență pentru CNP x, în prezența avocatului din oficiu F., încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și ascultare din data de 25.02.2018.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. x din 13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și care dau loc la predare necondiționat de existența dublei incriminări.

Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat că nu este prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată.

Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat, totodată, că este îndeplinită și condiția ca acesta să indice existența unui mandat de arestare național pe care mandatul european de arestare se întemeiază, arătându-se că este vorba de mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. x/2017 SIEP emis de Parchetul Republicii din Lecce, Italia la data de 04.11.2017 emis în baza Sentinței nr. 363/2014 pronunțate de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentința penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017.

Această condiție s-a impus a fi analizată având în vedere Decizia nr. C-241/15 pronunțată de CJUE în cauza Aurel Bob-Dogi.

Raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, prima instanță nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare.

Totodată, față de condițiile speciale reglementate de art. 97 din aceeași lege, s-a constatat că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, persoana în cauză nefiind prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea, însă, din cuprinsul mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene rezultă că acestea garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa.

La termenul de judecată din data de 08 martie 2018 s-a procedat și la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene și, de asemenea, a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în declarația depusă la dosarul cauzei.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, instanța de fond a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată și a hotărât astfel cum anterior s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva Sentinței penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

În esență, în principal, a solicitat punerea sa în libertate cu instituirea în sarcina sa a obligației de a nu părăsi localitatea până la completarea dosarului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de extrădare, apreciind că sunt incidente, în cauză, dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, deoarece persoana solicitată a fost judecată în lipsă.

A mai arătat că potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 cererea de extrădare trebuie să fie însoțită de originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, o expunere a faptelor pentru care se cere extrădare, o copie a dispozițiilor legale aplicabile, etc. Or, în speță, cererea de extrădare este însoțită doar de mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, tradus și în limba română, astfel încât în lipsa înscrisurilor prev. de art. 36 din Legea nr. 302/2004 instanța nu-și poate forma o opinie cu privire la gravitatea faptelor.

Nu în ultimul rând a precizat că a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea faptelor de corupere a unui minor și act sexual cu un minor, în vârstă de 16 ani, însă a fost sedus de minorul cu care a întreținut mai multe acte sexuale (consfințite de ambele părți, iar ulterior, când a decis să se întoarcă în România, minorul, "ca o răzbunare", a formulat plângere penală împotriva sa.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi îndeplinite, așa după cum și prima instanță a reținut în mod corect.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Italia (Parchetul Republicii din Lecce - Italia), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Italia (Parchetul Republicii din Lecce - Italia), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate, atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Infracțiunile pentru care s-a cerut predarea sunt cele prevăzute de art. 81 și 609 bis din C. pen. italian privind săvârșirea infracțiunii de viol comis asupra unui minor, care se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004.

În același timp, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări, faptele săvârșite fiind prevăzute de dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen. român.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, având în vedere dispozițiile mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. x/2017 SIEP al Parchetului Republicii din Lecce, Italia la data de 04.11.2017, emis în baza Sentinței nr. 363/2014 pronunțate de Tribunalul Ordinar din Lecce - Italia, hotărâre confirmată de Curtea de Apel din Lecce prin Sentința penală nr. 365 din 01.03.2017, rămasă definitivă la data de 16.05.2017.

La termenul de judecată din data de 08 martie 2018 s-a procedat și la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene și, de asemenea, a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în declarația depusă la dosarul cauzei.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că procedura de judecată i-a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, întrucât a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, precum și că nu sunt îndeplinite prevederile art. 36 din Legea nr. 302/2004 în sensul că cererea de extrădare este însoțită doar de mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, astfel încât instanța nu-și poate forma o opinie cu privire la gravitatea faptelor și, nu în ultimul rând, contestarea infracțiunii săvârșite, față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța de executare a unui mandat european de arestare.

Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, în acord cu prima instanță, Înalta Curte nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru nr. 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (CJUE, cauza Leymann și Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie pct. 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, pct. 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menționată.

Pe de altă parte, mențiunile referitoare la nerespectarea dreptului la un proces echitabil nu pot fi reținute ca impedimente la executarea mandatului european, din probele administrate în cauză nerezultând că susținerile apărării se încadrează într-un motiv facultativ de refuz al executării mandatului. În aceste sens, Curtea constată că în cauza Ciprian Vasile Radu (C-396/11, hotărârea din 29 ianuarie 2013) instanța de la Luxembourg a apreciat că Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că autoritățile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale pentru motivul că persoana căutată nu a fost audiată în statul membru emitent anterior emiterii acestui mandat de arestare.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând și gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio rațiune de fapt ori de drept de a activa motivul opțional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 17/PI/2018 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 110 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2018.

GGC - ED