ÎCCJ, Decizia nr. 264/2021

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 158/A din data de 25 mai 2021, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, printre altele, a admis în principiu contestațiile în anulare declarate împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, de contestatorii:

- A., numai în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) din C. proc. pen.

- B. și C. numai în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a doua din C. proc. pen., cu referire la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

- S.C. D. S.R.L. numai în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Totodată, după etapa verificării admisibilității în principiu a contestațiilor în anulare formulate, s-a stabilit termen la data de 6 iulie 2021, pentru soluționarea pe fond a contestațiilor în anulare.

Prin decizia nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a contestațiilor în anulare formulate de A., B. și C. împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că dreptul la un "proces public" garantat de art. 6 § 1 din CEDO implică în mod necesar dreptul la o "ședință de judecată" (Döry împotriva Suediei, pct. 37). Principiul unui proces public are o importanță deosebită în cauzele penale, în care acuzatul trebuie, în principiu, să poate să se prezinte în primă instanță [Tierce și alții împotriva San Marino, pct. 94; Jussila împotriva Finlandei (MC), pct. 40]. 164, însă o procedură care se desfășoară în absența inculpatului nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din Convenție, atunci când acuzatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat ori a refuzat audierea la termenele la care a fost prezent ori audierea nu a fost posibilă la unul dintre termen din considerente medicale.

Prin raportare la cazul de contestație în anulare invocat de către inculpata contestatoare A., prevăzut de art. 426 lit. h) din C. proc. pen., și anume:

"când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă", respectiv nu a procedat la audierea contestatorului, instanța supremă a constatat că inculpata contestatoare a fost prezentă în fața instanței de apel la patru termene de judecată, respectiv 16 iulie 2020, 24 septembrie 2020, 28 septembrie 2020 și 5 noiembrie 2020, iar instanța de apel a motivat chestiunile care țineau de posibilitatea audierii inculpatei, de la termenele respective, după cum urmează:

Poziția procesuală a inculpatei A., în sensul că dorește sau nu să dea declarații în fața instanței de apel a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 4 iunie 2020 când, deși absentă, apărătorul său ales, avocat E., a precizat că inculpata dorește să dea declarație .

La termenul din 16 iulie 2020, prezentă în fața instanței de apel, inculpata nu a solicitat să fie audiată la acest termen, însă a formulat mai multe alte cereri.

La termenul din data de 24 septembrie 2020, inculpata prezentă la instanța de apel, a formulat prin apărător ales, cerere de recuzare a întregului complet, soluționată la aceeași dată, precum și mai multe cereri de probatorii, fără însă a da declarație.

Totodată, s-a reținut că în ședința de judecată din data de 28 septembrie 2020, în apel, inculpata A., la interpelarea instanței, a arătat că își menține poziția procesuală de a da declarație în fața instanței de apel, rezervându-și dreptul de a fi ascultată după administrarea tuturor probelor în cauză, și că din cauza problemelor de sănătate determinate de tensiunea arterială și a perioadei de timp petrecută la sediul instanței, nu poate da declarații în cauză la acel termen.

De asemenea, s-a reținut că instanța de control judiciar, în apel, a învederat că inculpata și-a exprimat încă de la începutul judecării cauzei în apel poziția procesuală de a da declarație în cauză și că aceasta reprezintă un drept și nu o obligație, iar prezența apelantei la instanță pe o perioadă mai mare de timp la termenul de judecată respectiv s-a datorat necesității administrării probatoriului încuviințat în faza apelului. În consecință, s-a pus în vedere apelantei intimatei inculpate A. să se prezinte la următorul termen fixat în cauză, din 14 octombrie 2020, în vederea audierii în fața instanței de apel.

Mai mult decât atât, s-a reținut în considerentele hotărârii contestate faptul că la termenul de judecată din 14 octombrie 2020, inculpata A. nu s-a prezentat în instanța de apel, absența acesteia fiind justificată de apărătorul său ales, avocat F., prin aceea că inculpata a sosit în România la data de 9 octombrie 2020 și a trebuit să intre în carantină, deși efectuase testul Covid-19, conform legii române. Prin urmare, instanță de apel, a pus în vedere apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A. să ia legătura cu clienta sa pentru a evita situațiile care presupun intrarea într-o nouă perioadă de carantină, astfel încât aceasta să poată să se prezinte la următorul termen de judecată, din 5 noiembrie 2020, în vederea audierii.

În ședința de judecată din apel de la data de 5 noiembrie 2020, având în vedere mențiunile făcute de medicul instituției raportat la faptul că inculpata A. revenise în țară pentru o perioadă de 72 de ore, instanța de apel, pentru a-i respecta dreptul la un proces echitabil și a-i da posibilitatea de a participa la ședința de judecată și de a lua cunoștință de aspectele dezbătute pe parcursul ei (audierea martorei și toate celelalte măsuri dispuse cu respectarea principiilor oralității și contradictorialității), i-a permis acesteia accesul în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sala Pașilor Pierduți, însă cu respectarea anumitor obligații impuse de situația sanitară generată de pandemie, respectiv să păstreze o distanță de minimum 5 metri față de orice altă persoană (parte în cauză sau personal al instanței), recomandându-i, totodată, și efectuarea unui test Covid-19 la o perioadă de 8 zile de la data întoarcerii în România, motiv pentru care Înalta Curte s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a proceda la audierea inculpatei la acest termen de judecată.

Cu toate acestea, instanța supremă a iterat apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A., avocat F., că, pentru a permite părților să aprecieze în legătură cu posibilitatea de a participa la soluționarea cauzei, date fiind condițiile impuse de pandemie, prin încheierea din 14 octombrie 2020, au fost fixate toate termenele care se vor acorda în cauză, respectiv cele din datele de 5 noiembrie, 10 noiembrie, 11 noiembrie și 13 noiembrie 2020. De asemenea, s-a subliniat faptul că audierea inculpatei în fața instanței de apel constituie o posibilitate conferită de normele procedurale, și nu o obligație, iar dacă apelanta se va prezenta la următorul termen de judecată, se va proceda la audierea acesteia. Totodată, a reamintit aceluiași apărător ales că, la termenul anterior, i s-a pus în vedere clientei sale să evite situațiile care presupun intrarea în carantină, astfel încât aceasta să se prezinte în vederea audierii.

Având în vedere cele susținute de apărătorul ales al apelantei inculpate, potrivit cărora clienta sa, la următorul termen de judecată, se va afla în carantină, indiferent dacă rămâne în țară sau pleacă în Belgia, secția penală a Înaltei Curți i-a adus la cunoștință că acestea sunt aspecte asupra cărora inculpata a apreciat atunci când a decis să facă deplasarea în Belgia, că instanța a comunicat părților termenele de judecată pentru a le permite acestora să hotărască în legătură cu posibilitatea de a participa la soluționarea cauzei date fiind condițiile impuse de pandemie și că, față de cererile formulate anterior de apelantă în cauză, într-o situație similară, acesta este singura în măsură să întreprindă demersurile necesare care să îi permită, în condiții de siguranță și cu respectarea normelor legale, participarea la judecata apelului.

Prin urmare, în apel, s-a pus în vedere apelantei intimate inculpate A. să se prezinte la următorul termen acordat în cauză, din 10 noiembrie 2020, în vederea audierii.

În acest sens, apelanta intimată inculpată a ales să nu se prezinte la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, apărătorul său ales învederând că, pentru a evita intrarea în carantină, aceasta a rămas în Belgia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen rezonabil pentru ca inculpata să se poată deplasa la instanță în vederea audierii, susținând că aceasta este în prezent în stare gravă de sănătate și se află în repaus la pat.

Pe cale de consecință, secția penală a instanței supreme a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata A. având în vedere că instanța de apel a comunicat încă din luna septembrie 2020 calendarul ședințelor de judecată, astfel încât părțile să aibă posibilitatea de a-și gestiona activitățile așa încât să poată fi prezente la termenele fixate.

Prin urmare, în raport cu cele învederate anterior, indicate expres în decizie și confirmate de actele dosarului, similar instanței de apel, s-a constatat că nu s-a putut proceda la audierea apelantei intimate inculpate A. în faza apelului, deoarece audierea nu a fost legal posibilă, astfel încât instanța a apreciat contestația în anulare formulată de contestatoare ca fiind nefondată.

Împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorului ales al apelantei contestatoare A. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

De asemenea, Completul de 5 Judecători reține că potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., "sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel definitivă".

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că a fost sesizat cu apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, hotărâre definitivă, prin care s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a contestațiilor în anulare formulate de A., B. și C. împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016.

În condițiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.