ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2022

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 180 din 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 202 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021 (definitivă prin neapelare la data de 8 decembrie 2020), dispunându-se obligarea contestatorului condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și rămânerea în sarcina statului a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 17 martie 2021, pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2021, condamnatul A. a formulat contestație la executare, solicitând recunoașterea unei perioade de 17 luni pretins considerată ca executată ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în timpul detenției pe teritoriul statului francez, pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

În anexa cererii, condamnatul a depus documentația de transferare și diplome obținute în urma cursurilor de școlarizare și calificare urmate în timpul detenției în Franța, precum și înscrisuri privind câștigul din munca prestată pe perioada detenției în același stat, în limbile română și franceză.

Evaluând cererea cu care a fost învestită, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 202 din 17 noiembrie 20202, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța și s-a dispus recunoașterea Hotărârii nr. 64 B/13 pronunțată de Curtea cu Juri din Bouches du Rhone la data de 11 decembrie 2013, definitivă la data de 26 noiembrie 2014, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: viol comis în participare cu mai multe persoane, prev. de art. 222-24, art. 222-44, art. 222-45, art. 222-47, art. 222-48 și art. 222 - 48-1 C. pen. francez și sechestrare sau deținere arbitrară urmată de eliberare înainte de ziua a șaptea, prev de art. 224-l, art. 224-9 C. pen. francez, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de viol, prev de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 17 ani (6209 zile) închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de 3651 zile, calculată la data de 17 martie 2020 și, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Instanța a mai reținut că, în baza sentinței penale anterior menționate, care a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 8 decembrie 2020, pe numele condamnatului A. a fost emis, la data de 5 ianuarie 2021, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020. Executarea acestuia a început la data de 27 ianuarie 2021, când condamnatul a fost transferat în România.

În contextul prezentat, raportându-se la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., coroborate cu art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța a constatat că, în speță, autoritățile franceze nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care contestatorului să i se fi acordat o reducere de pedeapsă, ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în timpul detenției pe teritoriul acestui stat, care să poată fi recunoscută în condițiile celui din urmă text de lege invocat.

Totodată, a constatat că, în condițiile în care Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevede în mod expres o astfel posibilitate, contestatorul nu ar putea beneficia de o eventuală recunoaștere ca executată a unei perioade de 17 luni, ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în timpul detenției în statul francez, nici potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În plus, în condițiile în care autoritățile competente franceze nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestora, o asemenea reducere de pedeapsă înaintea transferării contestatorului, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice reglementarea sa în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul statului străin.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

La primul termen fixat în cauză, 26 octombrie 2021, constatând neîndeplinită procedura de citare a contestatorului condamnat întrucât procesul-verbal de predare a citației a fost restituit cu mențiunea că acesta se afla internat într-o unitate sanitară, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 7 decembrie 2021, în vederea citării părții atât la sediul unității sanitare în care se afla internată, cât și la adresa de domiciliu.

La termenul din 7 decembrie 2021, în lipsa contestatorului condamnat care, deși legal citat, a solicitat judecarea dosarului în lipsa sa, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 8 februarie 2022, în vederea efectuării unei adrese către Parchetul Procurorului Republicii din cadrul Tribunalului Judiciar din Toulouse (autoritatea franceză emitentă a certificatului în baza căruia s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii străine prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare) pentru a se comunica dacă reducerile suplimentare de pedeapsă acordate numitului A. conform ordonanțelor emise de autoritățile franceze menționate în fișa penală editată la 20 martie 2020 de Ministerul Justiției, Direcția Administrarea Penitenciarelor - Direcția interregională de servicii penitenciare Toulouse - Centrul de detenție Muret la (la fila x și următoarele din Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Craiova), constituie sau nu măsuri în urma cărora respectivele perioade de reducere s-au dedus sau nu din pedeapsa finală de 17 ani închisoare aplicată condamnatului A., urmând ca, în caz afirmativ, să se comunice care este perioada totală dedusă din această pedeapsă.

Urmare acestor diligențe, la data de 12 ianuarie 2022, Tribunalul Judiciar din Toulouse a comunicat că în certificatul de recunoaștere reciprocă a pedepsei s-a făcut mențiunea integrală a reducerilor de pedepse acordate condamnatului A. de autoritățile statului francez.

La data de 1 februarie 2022, în urma verificării Evidenței Electronice a Administrației Naționale a Penitenciarelor, s-a constatat decesul contestatorului A., din certificatul de deces seria x din 11 februarie 2022 emis de Primăria Municipiul Craiova (atașat la dosarul cauzei prin grija instanței) rezultând că decesul contestatorului a survenit la data de 14 ianuarie 2022.

La termenul din 8 februarie 2022, luând act de decesul contestatorului condamnat, apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluziile detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. (decedat în prezent, dar, la momentul formulării cererii, aflat în executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin Sentința nr. 64 B/13 pronunțată de Curtea cu Juri din Bouches du Rhone la data de 11 decembrie 2013, definitivă la data de 26 noiembrie 2014, recunoscută prin sentința penală definitivă nr. 202 din 17 noiembrie 20202, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2020) a solicitat deducerea, din pedeapsa în executarea căreia se afla, a unei perioade de 17 luni pretins considerată ca executată ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în timpul detenției pe teritoriul statului francez, anterior predării sale.

Cererea astfel formulată constituie o contestație la executare care își găsește temeiul în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 156 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător".

Aceste texte de lege, care garantează că, în procedura de transferare, persoanele condamnate vor beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instituie în sarcina instanțelor naționale obligația deducerii din pedeapsa ce urmează a fi executată în România, atât a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, cât și, dacă este cazul, a numărului de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

În considerarea acestor dispoziții legale, cetățeanul român condamnat într-un stat membru al Uniunii Europene printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoscută în România, care a beneficiat, în statul de condamnare, de recunoașterea ca executată a unei perioade de timp ca efect al muncii prestate, își păstrează acest drept și ulterior transferării sale într-un loc de deținere din țara de origine, el urmând să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât și a statului de executare.

Pentru a produce însă astfel de efecte, recunoșterea ca executată, pe teritoriul statului de condamnare, a unei perioade de timp trebuie să fie acordată printr-o hotărâre judecătorească sau un act judiciar emis de autoritățile acestui stat, acte ce urmează a fi recunoscute în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Evaluând datele concrete ale speței prin prisma considerațiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că, în susținerea cererii sale, condamnatul A. nu a depus, iar în urma diligențelor instanței supreme, autoritățile franceze nu au transmis vreun act judiciar prin care contestatorului să i se fi recunoscut ca executată o anumită perioadă de timp, ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în penitenciarele din Franța, anterior predării către autoritățile române.

În acest sens, notează că documentele depuse de condamnat în susținerea cererii sale, care se află la dosarul Curții de Apel Craiova, cuprind documentația de transferare a acestuia în România, documente privind demersurile judiciare vizând regimul de detenție, întreprinse de condamnat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 254/2013, diplome și atestate obținute de acesta în urma cursurilor de școlarizare și calificare urmate în timpul detenției în statul francez, înscrisuri privind procedura judiciară din statul francez și documente privind câștigul din munca prestată de acesta pe perioada detenției în statul străin.

Mai notează că, în urma diligențelor efectuate de instanța de contestație, la dosarul cauzei a fost transmis, la data de 12 ianuarie 2022, răspunsul Tribunalului Judiciar din Toulouse (autoritatea franceză emitentă a certificatului în baza căruia s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii străine prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare) care a comunicat că în certificatul de recunoaștere reciprocă a pedepsei s-a făcut mențiunea integrală a reducerilor de pedeapsă acordate condamnatului A. de autoritățile statului francez.

Ca urmare, contestatorului condamnat A. nu i s-au acordat reduceri suplimentare de pedeapsă ca urmare a muncii prestate și participării la cursuri de pregătire școlară și recalificare profesională în penitenciarele din Franța, anterior predării către autoritățile române, astfel că acesta nu putea beneficia de reducerea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia s-a aflat, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, contestatorul condamnatul nu putea valorifica perioada cât a prestat muncă remunerată sau a urmat cursuri de pregătire școlară și formare profesională în unitățile de detenție ale statului de condamnare nici în condițiile art. 100 alin. (3) C. pen. și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, întrucât, pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu prevăd în mod expres această posibilitate, iar pe de altă parte, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene interzice statului de executare să aplice dreptul propriu privind executarea pedepselor, în locul dreptului statului emitent.

Relevantă în acest sens este Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 08.11.2016, pronunțată în cauza C-554/14, Atanas Ognyanov, prin care s-a statuat că "Art. 17 alin. (1) și (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă ... Înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat."

Pentru argumentele prezentate, constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și având în vedere că, urmare decesului contestatorului condamnat A. în cursul judecării contestației, la data de 14 ianuarie 2022, în prezent nu mai există o procedură de executare susceptibilă a fi cenzurată în condițiile art. 598 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 180 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, având în vedere decesul contestatorului, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va lăsa în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 180 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2022.

GGC - ED